ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2137/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Deliberând asupra recursurilor principal și incident de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

I.1. Obiectul cererii; temeiul de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, la data de 09 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale conținute în art. 2.4 din Contractul de credit nr. 304 din 20.05.2008, respectiv art. 2 din Condițiile generale de acordare a creditului, referitoare la modul de calcul, și de indexare a dobânzii, ea fiind abuzivă prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000; să se constate nulitatea absolută a art. 2.1 si 2.3 din Actul adițional încheiat la 10.05.2011 la Contractul de credit nr. x/20.05.2008, referitor la dobânzi și comisioane; ca urmare a admiterii primelor două capete de cerere, să se dispună restituirea sumelor de bani achitate în plus de la momentul încheierii contractului de credit și până în prezent cu titlu de dobânzi; să se constate nulitatea absolută a art. 5 lit. a) din Condițiile generale ale contractului de credit nr. x/20.05.2008, referitor la drepturile băncii în situația apariției unui caz de culpă; să se constate nulitatea absolută a art. 6 lit. d) din Contractul de credit nr. x/20.05.2008 privind obligațiile clientului, care stabilește posibilitatea băncii de a declara întregul credit scadent și fără punere în întârziere în cazul neîndeplinirii obligației de reînnoire a asigurărilor; ca urmare a admiterii capetelor de cerere exprimate la pct. anterioare, să se constate în vigoare contractul de credit; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2488, pronunțată la data de 20 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată; s-a constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 2.4 din Contractul de credit nr. x/20.05.2008 și în art. 2 din Condițiile generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire și de indexare a dobânzii, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară, pârâtele fiind obligate la plata către reclamanți a sumei achitate de către aceștia cu titlu de dobândă în perioada 20.05.2008-10.05.2011; a respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 2.1 și art. 2.3 din Actul adițional încheiat la data de 10.05.2011 și la restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze, precum și cele cuprinse în art. 5 lit. a) și art. 6 lit. d) din Condițiile generale ale contractului de credit nr. x/20.05.2008, pârâtele C. S.A. și C. S.A. – Sucursala Constanța fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților în sumă de 2.500 RON, constând în onorariu de expert.

Prin decizia civilă nr. 523 din data de 28.09.2017, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul reclamanților A. și B. formulat împotriva sentinței civile nr. 2488 din data de 20 decembrie 2016, a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă; a admis apelul pârâtei C. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că au fost respinse pretențiile reclamanților privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 2.4 din Contractul de credit nr. x/20.05.2008, respectiv art. 2 din Condițiile generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire și de indexare a dobânzii, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei achitate cu titlu de dobândă în perioada cuprinsă între 20.05.2008-10.05.2011.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții-reclamanți A. și B., care a fost admis, prin decizia nr. 1051 din data de 16.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, dispunându-se trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Constanța.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța– secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 21.08.2019, sub nr. x/2015*.

I.3. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 115 din 10 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta C. împotriva sentinței civile nr. 2488 din 20.12.2016, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2015; a admis apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva aceleiași sentințe și a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a constatat caracterul abuziv și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 5 lit. a) și art. 6 lit. d) din Condițiile generale de acordare a creditului, anexă la Contractul de credit nr. x/20.05.2008, respingând ca nefondat capătul de cerere privind constatarea ca fiind în vigoare contractul de credit; au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

II. Căile de atac exercitate

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal pârâta C. S.A., solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său împotriva sentinței civile nr. 2488/20.12.2016, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2015 și, în consecință, a respingerii și a capătului de cerere prin care s-a dispus constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 2.4. din Contractul de credit nr. x/20.05.2008 și în art. 2 din Condițiile generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire și de indexare a dobânzii, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară și obligarea băncii la plata către reclamanți a sumei achitate de către aceștia cu titlu de dobândă în perioada cuprinsă între 20.05.2008 - 10.05.2011.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat, în esență, următoarele:

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în raport de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 193/2000, recurenta susținând că ar putea fi incident și motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., raportat la eventualitatea neconstitutionalității prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Ca și instanța de fond, și instanța de apel a interpretat în mod greșit, în speța de față, cu privire la dobânda variabilă, că prevederile art. 2.4 din Contractul de credit nr. x/20.05.2008 și în art. 2 din Condițiile generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire și de indexare a dobânzii ar produce un presupus dezechilibru reclamanților, când, în fapt, acesta a fost, practic, inexistent.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a concluziilor ce derivă din soluționarea cauzelor C472/10 și C269/19 ale C.J.U.E., obligația de restituire de către C. S.A. a întregii dobânzi încasate de bancă în intervalul 20.05.2008 -10.05.2011 fiind una nelegală, trebuind a fi circumstanțiată în raport de jurisprudenta C.J.U.E. aplicabilă în prezenta cauză.

Apreciază, în aceste condiții, că i-a fost încălcat, practic, dreptul la un proces echitabil în apel în raport de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prevederile art. 124 din Constituția României, pe această cale apreciind și faptul că art. 501 alin. (1) C. proc. civ.., ce stă ca temei procedural al soluției pronunțate de instanța de apel, este neconstitutional în raport de prevederile mai sus indicate. Consideră că aceste dispoziții neconstitutionale împiedică judecătorii cărora li se trimite cauza spre rejudecare în apel să fie independenți și să se supună numai legii, ei fiind obligați să ignore prevederile art. 124 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și să se supună exclusiv unei păreri exprimate de judecătorii de la instanța superioară, părere care însă nu dezleagă în concret toate aspectele ce privesc problema de drept supusă judecății.

Este practic de neînțeles și ilogic de ce în baza art. 501 alin. (1) C. proc. civ. apelantul este supus unui simulacru de proces în apel, pretinzându-se, în fapt, că problema de drept pentru care el a învestit instanța cu ocazia soluționării apelului a fost soluționată în recurs.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, la data de 03.11.2021, sub nr. x/2015*.

În conformitate cu art. 491 C. proc. civ., reclamanții A. și B. au formulat recurs incident, odată cu întâmpinarea la recursul principal, solicitând casarea în parte a deciziei recurate și admiterea în totalitate a acțiunii formulate de aceștia, respectiv și a capetelor de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a art. 2.1. și art. 2.3. din Actul adițional încheiat la 10.05.2011 la Contractul de credit nr. x/20.05.2008, privitor la dobânzi și comisioane și constatarea ca fiind în vigoare a Contractului de credit nr. x/20.05.2008.

Recurenții-reclamanți și-au întemeiat recursul incident pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în ce privește cele două capete de cerere respinse de instanța de apel.

Sub aspectul capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a art. 2.1 si 2.3 din Actul adițional încheiat la 10.05.2011 la Contractul de credit nr. x/20.05.2008, referitor la dobânzi si comisioane, recurenții-reclamanți susțin că în mod netemeinic și nelegal instanța de apel a constatat faptul că prin Actul adițional încheiat la data de 10.05.2011 dobânda contractuală a fost stabilită în mod legal.

Consideră că instanța de apel, după casare, ar fi trebuit să constate și caracterul abuziv și nelegal al clauzelor contractuale prevăzute la art. 2.1 si 2.3 din Actul adițional și să dispună restituirea sumelor achitate cu titlu de dobânzi de la acea dată, și până în prezent, în cuantumul stabilit în urma efectuării expertizei contabile (8.881,48 euro).

Mai susțin că, în condițiile în care instanța de apel, după casare, a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute în art. 5 lit. a) și art. 6 lit. d) din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. x/20.05.2008, aceasta trebuia să constate ca fiind în vigoare Contractul de credit încheiat între părți.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 09 iulie 2015, deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 31 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 16 iunie 2022 recursurile au fost admise în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 20 octombrie 2022, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursurile principal și incident formulate, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește recursul principal declarat de pârâta C. S.A., criticile acesteia vor fi respinse.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că instanța de apel corect a analizat clauzele de la art. 2.4 din Contractul de credit bancar nr. 304 din 20 mai 2008, respectiv art. 2 din Condițiile generale de acordare a creditului, reținând că prin decizia de casare I. C. civ..J. a stabilit că acestea au caracter abuziv și, în consecință, sunt lovite de nulitate absolută, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., a reținut că nulitatea absolută a acestor clauze și restituirea prestațiilor efectuate de reclamanți au intrat în puterea lucrului judecat.

Conform art. 501 din C. proc. civ.: "(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul".

Din analiza și interpretarea textului de lege enunțat rezultă că, în caz de casare cu trimitere, problemele de drept soluționate de instanța de casare sunt obligatorii pentru instanța a cărei hotărâre a fost casată. Așadar, prin raportare la aceste prevederi, soluția instanței de apel este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Astfel cum a statuat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG, în ceea ce privește aprecierea care trebuie realizată în privința unei clauze care permite unui vânzător sau furnizor să modifice unilateral costurile serviciului care trebuie furnizat, prezintă o importanță esențială în acest scop aspectul dacă, pe de o parte, în contract se indică în mod transparent metoda în conformitate cu care variază costurile aferente serviciului care trebuie furnizat sau motivele acestei variații, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, eventualele modificări ale acestor costuri, și, pe de altă parte, dacă acești consumatori dispun de dreptul de a pune capăt contractului în cazul în care aceste costuri ar fi efectiv modificate (par. 49). S-a reținut, de asemenea, că în ceea ce privește, în primul rând, obligația de informare a consumatorului, este esențial ca persoana fizică ce are calitatea de consumator să fie informată de către vânzător sau furnizor despre conținutul dispozițiilor în cauză (par. 50), precum și că lipsa unei informări în acest sens înaintea încheierii contractului nu poate, în principiu, să fie compensată prin simplul fapt că, în cursul executării contractului, consumatorii vor fi informați despre modificarea costurilor cu un preaviz rezonabil și despre dreptul lor de a rezilia contractul în cazul în care nu doresc să accepte această modificare (par. 51).

Totodată, în cauza C-143/13, la pct. 74, s-a arătat că, așa cum rezultă în special din articolele 3 și 5 din Directiva 93/13, precum și din cuprinsul punctului 1 lit. j) și l) și din cuprinsul punctului 2 lit. b) și d) din anexa la această directivă, prezintă o importanță esențială pentru respectarea cerinței privind transparența, aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivele și particularitățile mecanismului de modificare a ratei dobânzii și relația dintre această clauză și alte clauze referitoare la remunerația creditorului, astfel încât un consumator informat să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

În concluzie, în mod legal instanța de apel a reținut că nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 2.4. din Contractul de credit și de art. 2 din Condițiile generale de acordare a creditului și restituirea prestațiilor efectuate de reclamanți, au intrat în putere de lucru judecat, apreciere care este conformă și cu practica C.J.U.E. mai sus-amintită.

Înalta Curte va înlătura și criticile prin care recurenta-pârâtă susține că instanța ar fi intervenit în mod nepermis în contract întrucât, în urma deciziei curții de apel, s-a menținut soluția instanței de fond în sensul înlăturării strict a clauzelor prevăzute în art. 2.4. din Contractul de credit nr. x/20.05.2008 și în art. 2 din Condițiile generale de acordare a creditului, privitoare la mecanismul de stabilire și de indexare a dobânzii, restul prevederilor contractuale referitoare la dobânda variabilă rămânând valabile. În temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Decizia recurată corespunde exigențelor acestui text de lege, care transpune prevederile art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13. Conform interpretării date de Curtea Europeană de Justiție a Uniunii Europene în considerentele hotărârii pronunțate în Cauza-269/19, prin constatarea caracterului abuziv al unei clauze cuprinse într-un contract încheiat între un profesionist și un consumator instanța trebuie să se asigure că poate fi restabilită egalitatea dintre părțile la contract pe care aplicarea unei clauze abuzive în privința consumatorului ar fi pus-o în pericol. Or, soluția curții de apel este în acord cu aceste statuări, fiind nefondate și criticile fundamentate pe pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Examinând recursul incident declarat de recurenții-reclamanți A. și B., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat, hotărârea referitoare la cele două capete de cerere respinse de instanța de apel nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În condițiile în care natura serviciilor poate fi dedusă din denumirea dobânzii percepute, nu se poate reține caracterul abuziv al clauzelor înscrise la art. 2.1. și 2.3. din Actul adițional din data de 10.05.2011, încheiat la Contractul de credit nr. 304 din 20.05.2008, caracterul transparent al acestora fiind parte a analizei condiției dezechilibrului semnificativ.

Astfel, recurenții-reclamanți au apelat la serviciile recurentei-pârâte pentru un împrumut în Euro, iar cerința comprehensibilității este îndeplinită întrucât termenii contractuali sunt redactați pe înțelesul unui consumator mediu informat, context în care aceștia au putut înțelege clauzele din punct de vedere gramatical și au putut avea reprezentarea efectelor economice față de împrumutați.

În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei privind variația dobânzii, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de apel a statuat că aceasta este stabilită în raport cu un indice economic independent, anume EURIBOR la 6 luni plus marja băncii, conform acordului de voință consemnat în actul adițional al contractului inițial, realizându-se, așadar, o corectă aplicare a prevederilor legale în materie.

Astfel, se poate decela cu evidență criteriul în funcție de care banca calculează partea variabilă din dobândă, care se adaugă părții fixe, anume marjei, sintagma îndeplinind cerința de a fi exprimată într-un limbaj clar și inteligibil.

Aceste argumente nu sunt în conflict cu textul legal invocat de recurenții-reclamanți, modul de formulare a frazelor fiind unul clar, cu respectarea prevederilor Legii nr. 193/2000 și O.U.G. nr. 50/2010; din clauzele contestate rezultă reperele avute în vedere de bancă la modificarea dobânzii creditului, respectiv în funcție de un indice economic independent.

În fine, față de cesiunea de creanță intervenită pe parcursul judecării cauzei, Înalta Curte constată că în mod legal s-a apreciat de către instanța de apel că rămânerea în vigoare a contractului de credit inițial încheiat între părți nu mai poate fi reținută, în raport cu banca pârâtă.

Fără a reda conținutul clauzelor, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, constatarea caracterului abuziv de către instanța de apel și, pe cale de consecință, a nulității absolute a clauzelor prevăzute în art. 5 lit. a) și art. 6 lit. d) din Condițiile generale de acordare a creditului, Anexă la Contractul de credit nr. x/20.05.2008, nu poate avea consecința constatării ca fiind în vigoare contractul, cum nefondat pretind aceștia.

Anumite clauze dintr-un contract de credit perfectat și din Condițiile generale de acordare a creditului, constatate ca fiind abuzive și anulate de către instanță, nu pot înfrânge un contract de cesiune de creanță ulterior, care a fost valabil încheiat, prin menținerea încă în vigoare a contractului de credit inițial, criticile întemeiate pe pct. 8 al alin. (1) al at. 488 C. proc. civ. neputând fi primite.

Având în vedere toate cele reținute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurenta-pârâtă și recurenții-reclamanți nu justifică casarea acesteia, recursurile fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal și recursul incident, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. și recursul incident formulat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 115 din 10 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2022.