ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1051/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. C. S.A. - Sucursala Constanța solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale conținute în art. 2.4 din Contractul de Credit nr. 304 din 20 mai 2008, respectiv art. 2 din Condițiile Generale de acordare a creditului, referitoare la modul de calcul și de indexare a dobânzii, ea fiind abuzivă prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000; să se constate nulitatea absolută a art. 2.1 și 2.3 din Actul adițional încheiat la 10 mai 2011 la Contractul de credit nr. 304 din 20 mai 2008, referitor la dobânzi și comisioane; ca urmare a admiterii primelor două capete de cerere, să se dispună restituirea sumelor de bani achitate în plus de la momentul încheierii contractului de credit și până în prezent cu titlu de dobânzi; să se constate nulitatea absolută a art. 5 lit. a) din Condițiile Generale ale Contractului de credit nr. 304 din 20 mai 2008, referitor la drepturile băncii în situația apariției unui caz de culpă; să se constate nulitatea absolută a art. 6 lit. d) din Contractul de credit nr. 304 din 20 mai 2008 privind obligațiile clientului, care stabilește posibilitatea băncii de a declara întregul credit scadent și fără punere în întârziere în cazul neîndeplinirii obligației de reînnoire a asigurărilor; ca urmare a admiterii capetelor de cerere exprimate la pct. 4 și 5 de mai sus, să se constate în vigoare contractul de credit, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin Sentința civilă nr. 2488 din 20 decembrie 2016, Tribunalul Constanța a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată; a constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 2.4 din Contractul de credit nr. 304 din 20 mai 2008 și art. 2 din Condițiile Generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire și de indexare a dobânzii, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară, pârâtele fiind obligate la plata către reclamanți a sumei achitate de către aceștia cu titlu de dobândă în perioada cuprinsă între 20 mai 2008 - 10 mai 2011; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 2.1 și art. 2.3 din Actul adițional încheiat la data de 10 mai 2011 și la restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze, precum și cele cuprinse în art. 5 lit. a) și art. 6 lit. d) din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. 304 din 20 mai 2008, pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. C. S.A. - Sucursala Constanța fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților în sumă de 2500 RON, constând în onorariu de expertiză.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții A. și B., precum și pârâta C. S.A. - Sucursala Constanța.

D.Hotărârea instanței de apel.

Prin Decizia civilă nr. 523 din 28 septembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul reclamanților A. și B., ca nefondat; a admis apelul pârâtei C. S.A. - Sucursala Constanța și C. S.A.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca nefondate pretențiile reclamanților privind constatarea caracterului abuziv, nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 2.4 din Contractul de credit nr. 304 din 20 mai 2008 și în art. 2 din Condițiile generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire și de indexare a dobânzii, repunerea părților în situația anterioară precum și obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei achitate cu titlu de dobândă în perioada cuprinsă între 20 mai 2008 - 10 mai 2011; a menținut celelalte dispoziții.

E.Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., aducând următoarele critici:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Simpla constatare că dobânda s-a calculat după o formulă matematică simplă nu poate duce la concluzia legalității modului de stabilire a variației dobânzii, în condițiile în care aceasta nu era predictibilă pentru consumatori.

Clauzele unui contract bancar care se referă la prețul contractului trebuie redactate într-un mod clar și inteligibil, astfel încât consumatorul să poată prevedea consecințele economice ale convenției semnate.

În speță, nu rezultă de nicăieri ce presupune noțiunea de "cost real al resursei" și modul în care acest criteriu ar fi putut influența nivelul dobânzii percepute de bancă.

Clauza prevăzută în art. 2.4 din Contractul de credit încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) coroborat cu art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, dar și pct. 1 lit. b) din lista-anexă a acestui act normativ în care se menționează că "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".

Atât jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a CJUE a statuat că o instanță poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar și inteligibil.

Contractul de credit încheiat între părți nu a fost negociat direct cu consumatorii, în condițiile în care negocierea presupune, în mod real, posibilitatea de a modifica în concret conținutul unei clauze contractuale, în pofida caracterului predefinit al acesteia.

Instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept substanțial prin aceea că a făcut referire, fără a detalia în schimb, la o nouă condiție pe care Legea nr. 193/2000 nu o prevede.

A fost creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În condițiile în care s-a constatat de către prima instanță faptul că la semnarea contractului de credit banca a stabilit o dobândă în mod nelegal, acest aspect nu poate fi adus în legalitate prin actul adițional din 2011.

Clauza prevăzută la art. 6 lit. d) din Condițiile generale ale Contractului de credit este de asemenea o clauză abuzivă. Instanța a interpretat greșit această clauză în sensul în care "pentru neexecutarea culpabilă, banca creditoare nu dă eficiență sancțiunii decât după ce anterior poate reînnoi contractele de asigurare pe cheltuiala împrumutaților".

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că aceasta este o clauză abuzivă în măsura în care există posibilitatea băncii de a declara scadența anticipată a creditului dacă valoarea garanțiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată.

În situația apariției unui caz de culpă, banca doar are dreptul, nu și obligația de a acorda clientului o Perioadă de Remediere în interiorul căreia acesta să aibă posibilitatea reviramentului. Modul de îndeplinire a "remedierii" este interpretat de către bancă după bunul plac, fapt care rezultă din sintagma "maniera satisfăcătoare". Așadar, banca decide dacă a fost îndeplinită sau nu obligația de către client în modul dorit de aceasta.

"Existența și durata Perioadei de Remediere vor fi stabilite la discreția Băncii" - aceasta înseamnă că banca poate să acorde sau nu acest termen de remediere și să declare scadent creditul. Așadar, această clauză încalcă echilibrul contractual dintre părți.

Recurenții solicită admiterea recursului și casarea în întregime a hotărârii instanței de apel.

F. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru următoarele considerente:

Prin art. 2.4 din Convenția de credit s-a stabilit o dobândă variabilă ce cuprinde o componentă fixă de 10% și una variabilă, specificându-se că "schimbarea nivelului dobânzii se poate face la inițiativa băncii ca efect al politicii acesteia, în raport cu costul resursei și se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii".

Așadar, prin această clauză s-a stipulat posibilitatea modificării dobânzii de către bancă în funcție de costul resurselor, fără a se indica un minim element concret, public și verificabil care ar putea conduce la modificarea acelui cost și, pe cale de consecință, a dobânzii variabile.

Contractul nu a oferit un indiciu clar, obiectiv, cu privire la evoluția ulterioară a componentei variabile a dobânzii, care să permită previzionarea cuantumului viitor al costului contractual.

Simpla acceptare de către împrumutat a uneia dintre ofertele de creditare și aderarea la condițiile de creditare redactate în prealabil de bancă, fără a avea posibilitatea să influențeze natura clauzelor contractului de credit nu echivalează cu o negociere a acestora.

Prin încheierea contractului de credit supus analizei în cauză s-a produs în mod evident un dezechilibru în detrimentul consumatorilor.

Așa fiind, în cauză sunt într-unite cerințele Legii nr. 193/2000 potrivit cărora "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".

Reținând că mecanismul de determinare a dobânzii variabile "este cât se poate de clar și neechivoc pe de o parte și îndeajuns de detaliat, pe de altă", Curtea de Apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente.

Clauzele prevăzute de art. 2.4 din contractul de credit bancar nr. x din 20 mai 2008 și la art. 2 din Condițiile generale de acordare a creditului au un caracter abuziv și, în consecință sunt lovite de nulitate absolută.

Prin urmare, cererea consumatorilor privind restituirea prestațiilor este întemeiată ca urmare a constatării nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamanții-recurenți și-au executat obligațiile, respectiv plata dobânzii achitată în baza acestor clauze.

În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 6 lit. d) din Condițiile generale ale Contractului de credit, în mod greșit instanța de apel reține că "pentru neexecutarea culpabilă, banca creditoare nu dă eficiență sancțiunii decât după ce anterior poate reînnoi contractele de asigurare pe cheltuiala împrumutaților".

În realitate, potrivit respectivei clauze, banca are posibilitatea alternativă de a alege între a realiza reînnoirea sau a declara creditul scadent de plin drept și fără punere în întârziere în chiar ziua expirării oricărui contract de asigurare.

Clauza prevăzută la art. 6 lit. d) din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. 304 din 20 mai 2008 statuează:

"În situația în care, indiferent de motive, pe parcursul creditării se constată neîndeplinirea obligației de reînnoire a asigurărilor de către împrumutat/garant, creditorul poate fie să reînnoiască contractele de asigurare, pe cheltuiala debitorului, fie să declare întregul credit scadent de plin drept și fără punere în întârziere a debitorului, la data expirării unuia din contractele de asigurare. În acest caz debitorul are obligația de a restitui creditul acordat, dobânzile și comisioanele aferente, banca va proceda la executare silită, putând să reînnoiască contractele de asigurare pe cheltuiala debitorului, până la recuperarea integrală a creanțelor băncii".

Așadar, este la discreția băncii alegerea între reînnoirea contractelor de asigurare și declararea întregului credit scadent de plin drept, iar din această perspectivă, instanța de apel nu a analizat dacă respectiva clauză are caracter abuziv sau nu.

A reținut însă în mod greșit că numai după ce va reînnoi contractele de asigurare, va putea să declare scadent creditul.

Înalta Curte apreciază că se impune analiza caracterului abuziv al acestei clauze din perspectiva expusă anterior.

În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 5 lit. a) din Condițiile generale, instanța de apel a reținut că aceasta nu este abuzivă, cu toate că nu este definită "maniera satisfăcătoare pentru Bancă" și nici nu se prevede obligația pentru bancă de a acorda o Perioadă de remediere, ci doar posibilitatea acesteia. Așadar, este din nou la discreția băncii această posibilitate, iar instanța de apel nu a analizat respectiva clauză din acest punct de vedere.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, hotărârea recurată va fi casată, iar cauza trimisă spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 523 din 28 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 mai 2019.

Procesat de GGC - MM