ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1067/2020

Ședința publică din data de 18 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 23 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună următoarele în privința contractului de credit nr. x din 8 ianuarie 2008: 1.să se constate că prevederile contractuale ce fac obiectul art. 3.3 și 3.4 teza ultimă, ce prevăd obligația de plată a comisionului de administrare și respectiv posibilitatea băncii de a revizui în mod unilateral nivelul dobânzii penalizatoare au caracter abuziv și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a acestora; 2.să fie obligată pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de administrare; 3.să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, calculată de la data achitării fiecărei sume și până la momentul restituirii.

Prin sentința civilă nr. 10558 din 22 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Constanța s-a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată și completată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A.. S-a constatat nulitatea absolută ca fiind abuzivă a clauzei cuprinse în art. 3.4 din contractul de credit nr. x din 8 ianuarie 2008 privitoare la posibilitatea băncii de a revizui nivelul dobânzii penalizatoare în funcție de politica sa de creditare. S-a respins ca neîntemeiată cererea în privința constatării caracterului abuziv al clauzei nr. 3.3 din contractul de credit, privind comisionul de administrare și cererea privind restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare și a dobânzii legale aferente acestor sume, precum și capătul de cerere având ca obiect denominarea creditului prin transformarea acestuia în moneda națională și stabilizarea cursului de schimb CHF/leu la nivelul înregistrat la momentul încheierii contactului de credit.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții A. și B..

Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1688 din 15 decembrie 2017 a respins apelul declarat de apelanții A. și B. în contradictoriu cu intimata D. S.A., împotriva sentinței civile nr. 10558 din 22 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Constanța, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți B. și A..

Prin decizia nr. 3526 din 21 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția de necompetență în soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1688 din 15 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța.

Pe rolul Curții de Apel Constanța, cauza a fost înregistrată la 2 noiembrie 2018, sub același nr. de dosar.

Prin încheierea din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, recursului promovat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1688 din 15 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A., pentru neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina recurenților respectiv de a preciza valoarea capătului de cerere privind stabilizarea cursului de schimb la nivelul înregistrat la data încheierii contractului de credit.

Împotriva încheierii din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B..

Prin memoriul de recurs, reclamanții A. și B. au solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei în vederea continuării judecății.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenții susțin că soluția instanței de judecată este nelegală, deoarece temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, inclusiv capătul de cerere privind stabilirea cursului CHF/LEU la nivelul înregistrat la momentul semnării contractului, este legislația în materia protecției consumatorului, respectiv Legea nr. 193/2000.

Față de această împrejurare, cererea de chemare în judecată la fond a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, fapt ce atrage în mod automat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru și în calea de atac, când aceasta este promovată de către reclamant, cum este cazul de față.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, stabilindu-se termen la 12 martie 2020, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Prin încheierea din 7 mai 2020 s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La termenul din 18 iunie 2020, după repunerea pe rol a cauzei, Înalta Curte a analizat recursul și a reținut următoarele:

Prin încheierea atacată instanța a suspendat judecata pricinii în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ca urmare a faptului că recurenții -reclamanții nu s-au conformat obligației stabilite de instanță de a preciza valoarea capătului de cerere privind stabilizarea cursului de schimb la nivelul înregistrat la data încheierii contractului de credit.

Recurenții au motivat neîndeplinirea obligației stabilite de instanță prin faptul că măsura cuantificării valorii capătului de cerere privind stabilizarea cursului valutar nu poate avea ca finalitate plata taxei judiciare de timbru întrucât sunt scutiți având în vedere calitatea acestora de consumatori și faptul că la instanța de fond nu s-a timbrat.

Critica este nefondată.

Conform art. 241 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul poate stabili pentru părți, precum și pentru alți participanți în proces îndatoriri în ceea ce privește prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relații scrise, răspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 355, asistarea și concursul la efectuarea în termen a expertizelor, precum și orice alte demersuri necesare soluționării cauzei.

Făcând aplicarea acestor dispoziții instanța a solicitat recurenților să precizeze valoarea capătului de cerere privind stabilizarea cursului de schimb la nivelul înregistrat la data încheierii contractului de credit sub sancțiunea suspendării cauzei, obligație neîndeplinită de recurenți în termenul stabilit.

Invocarea de către recurenți pe calea recursului a faptului că litigiul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru nu este de natură să imprime un caracter de nelegalitate măsurii de suspendare a litigiul întrucât chestiunea contestării modului de stabilire a timbrajului este distinctă de aceea a îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanță în cadrul procedural prevăzut de art. 241 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, prin urmare apărările părților cu privire la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru pot fi formulate doar prin parcurgerea acestei proceduri expres prevăzute de lege.

Instanța a acționat în limitele atribuțiilor conferite de art. 241 alin. (4) C. proc. civ. și întrucât a constatat că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina recurenților, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, în mod corect a luat măsura suspendării cauzei.

În raport de considerentele reținute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva încheierii din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva încheierii din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2020.