ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 816/2020

Ședința publică din data de 14 mai 2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 29.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele C., D. S.A. prin Agenția Gară - Constanța și E.., pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 8 (Dobânda) din contractul de credit nr. x/05.02.2007 intervenit între părți; constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 9 (Comisioane/Dobânzi) din același contract; constatarea nulității contractului de cesiune a creanței intervenită la data de 05.07.2012 între E.. și C.; restituirea către reclamanți a sumelor plătite în plus cu titlu de dobândă; restituirea către reclamanți a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare, taxă analiză credit și comisioane practicate în mod obișnuit de bancă și, totodată, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7533/23.06.2017 pronunțată de Judecătoria Constanța, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. și D. S.A. A fost constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 9.1. lit. a) din Contractul de credit nr. x/05.02.2007, referitoare la comisionul de acordare credit. A fost obligată pârâta D. S.A. să plătească reclamantului suma de 1.520 CHF pe care a încasat-o de la reclamanți, reprezentând comision de acordare credit. Au fost respinse, ca neîntemeiate, restul pretențiilor reclamanților. A fost obligată pârâta D. S.A. să plătească reclamanților suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât apelanta pârâtă D. S.A., cât și pârâta C..

Prin decizia civilă nr. 1101/19.07.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a respins excepția lipsei de interes a apelantei C., în promovarea apelului, invocată de către intimații A. și B.; s-au admis apelurile declarate de apelantele D. S.A. și C., în contradictoriu cu intimații: A., B., împotriva sentinței civile nr. 7533/23.06.2017 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2016; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a respins ca nefondată cererea reclamanților A. și B., de constatare a caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 9.1. lit. a) din contractul de credit nr. x/05.02.2007, referitoare la comisionul de acordare credit, precum și cererea de restituire a sumei încasate de către pârâta D. S.A., cu acest titlu; totodată, a respins ca nefondată cererea reclamanților de obligare a pârâtei D. S.A. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A. și B., care a fost înregistrat pe rolul Curții De Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 269/2019 din 15 mai 2019, Curtea De Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurenții reclamanți A., B. împotriva deciziei civile nr. 1101/19.07.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimații pârâți D. S.A. și C., ca nefondat.

Prin practicaua acestei decizii, la data de 15 mai 2019, instanța a respins cererea de suspendare formulată de recurenții-reclamanți, întemeiată pe dispozițiile art. 413 C. proc. civ. alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în referire la întrebarea preliminară formulată de către Curtea de Apel Cluj prin interpretarea dreptului uniunii de către C.J.U.E., reținând că întrebarea respectivă nu are pertinență în cauza de față, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și, în special obiectul cererii de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 269/2019 din 15 mai 2019, pronunțate de Curtea De Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs recurenții-reclamanți A. și B. indicând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți au susținut că înțeleg să formuleze recurs, în temeiul art. 414 din C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 269/2019 din 15 mai 2019, în ce privește soluția instanței față de cererea de suspendare facultativă formulată în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., la data de 15 mai 2019.

În susținerea cererii s-a arătat că soluționarea recursului a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare, pentru că nu a fost dezbătută și motivată în mod separat, cererea de suspendare facultativă, pentru ca apoi în urma soluției de respingere să formuleze apărarea pe fond a recursului.

În același sens s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare facultativă prin încheiere, așa cum prevede art. 414, alin. (1) C. proc. civ., pentru a putea fi atacată cu recurs, fapt ce are ca și consecință încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru ca acest aspect să fie soluționat unitar s-a susținut că ICCJ prin Decizia ICCJ -RIL nr. 2/2017 a decis următoarele: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 414 alin. (1) teza I din C. proc. civ., recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunțată de instanță într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă.

Recurenții-reclamanți au solicitat a se constata că urmare a art. 414, alin. (1) cât și a Deciziei ICCJ - RIL nr. 2/2017, instanța trebuie să se pronunțe separat, prin încheiere, asupra căreia se poate formula recurs, chiar dacă este vorba în cauză despre o hotărîre care este sau nu definitivă.

Având în vedere cele anterior prezentate, recurenții-reclamanți au solicitat să se constate că prin decizia recurată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, și pe cale de consecință să se dispună casarea acesteia.

Nu s-a depus întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 13 februarie 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 20 februarie 2020.

La data de 05.03.2020 recurenții-reclamanți au depus punct de vedere privind raportul, precizând că au formulat recurs împotriva soluției privind cererea de suspendare facultativă, respectiv a încheierii cuprinse în preambulul deciziei civile nr. 269/2019 pronunțată în dosar nr. x/2016 de Curtea de Apel Constanța.

Examinând decizia recurată, exclusiv din perspectiva dispoziției pronunțate în cererea de suspendare facultativă, astfel cum a fost precizat de către recurenții-reclamanți, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Recursul a fost îndreptat împotriva dispoziției din preambulul deciziei recurate, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a judecății, formulată de recurenții - reclamanți A. și B., în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Potrivit dispozițiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară, iar potrivit alin. (2), recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin are s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Înalta Curte reține că, în cauză, s-a declarat recurs împotriva dispoziției din preambulul deciziei recurate prin care s-a respins cererea de suspendare, situație în care având în vedere că hotărârea este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în aplicarea principiului legalității căii de atac, recursul declarat împotriva dispoziției prin care nu s-a întrerupt cursul judecății este inadmisibil.

În cauză nu este incidentă decizia nr. 2 din 30.01.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, întrucât prin această decizie s-a recunoscut admisibilitatea căii de atac numai împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, or, în prezenta cauză cererea de suspendare a fost respinsă.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Pentru considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 414 C. proc. civ., constată că în cauză a fost exercitată o cale de atac neprevăzută de lege și va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții - reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 269/2019 din 15 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 14 mai 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.