SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 73785/01 prezentate de Ali Erdem T graffière adjunct de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 22 mai 2000, după ce a intenționat să facă următoarea decizie, face ca reclamantul, dl Ali Erdem Tirindaz, să fie un cetățean turc, născut în 1964 la Mühlorf în Germania și reședința la Karklareli (Turcia). Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: La 7 mai 1995, recurentul, recidivist, a fost arestat la 7 mai 1995 în posesia unor acte false în temeiul unui mandat de arestare emis împotriva sa pentru că a fost instigator și co-autor al asasinării unui bijutier din 16 decembrie 1994. Mai 1995, a fost asistat de un avocat la depoziția sa în custodie, iar înainte de a fi prezentat procurorului, a fost examinat de un medic legist, iar raportul medical nu arată niciun semn de rănire. Printr-un act de acuzare din 27 ianuarie 1995, tribunalul din Antalya l-a acuzat de instigarea asasinării cu premeditare, furtul armat cu încălcarea domiciliului privat, rănirea victimei prin împușcare, sechestrarea victimei rănite pentru a o conduce la magazinul ei pentru a fura bijuteriile, apoi asasinarea urmată de dispariția cadavrului și ascunderea probelor materiale în casa unei a treia persoane pentru a-l acuza de aceste crime. Procurorul a solicitat pedeapsa capitală în actul de acuzare, subliniind premeditarea, gravitatea și cumulul infracțiunilor. La 20 decembrie 2000, tribunalul din Antalya l-a condamnat pe viață. În timpul procedurii, reclamantul a formulat mai multe opoziții de ordin procedural și cu privire la toate expertizele efectuate, dintre care unele au fost reînnoite. Curtea motivează prelungirea detenției din cauza riscului de evadare, gravitatea infracțiunii, pedeapsa și păstrarea probelor ale căror martori au depus mărturie. La 25 martie 2002, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea în urma intrării în vigoare a legislației nr. 4709 a anulat pedeapsa capitală, necesară în actul de acuzăre. La 11 iulie 2002, reclamantul a obținut eliberarea condiționată. La 24 octombrie 2003, instanța de judecată a fost arestată după revizuirea dosarului, pronunțând o pedeapsă cu închisoarea fermă de douăzeci și patru de ani. La 17 mai 2004, reclamantul a fost arestat la frontieră. La 20 septembrie 2004, Curtea de Casație a confirmat hotărârea. Plângerea reclamantului pentru maltratare La 14 ianuarie 2000, reclamantul a depus o plângere pentru rele tratamente în timpul arestării. La 18 mai 2000, aceaceasta a fost respinsă de către instanța de judecată din Antalya ca rețetă. În plus, decizia subliniază că nu există dovezi ale unor tratamente abuzive în rapoartele medicale. Aceaceasta a fost confirmată de instanța de judecată a d'Antalya la 27 iulie 2000. Invocând art. 5 §§ 1, 3, 4, 5 din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale și de nelegalitatea sa. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, se plânge de durata detenției sale provizorii. Invocând art. 3 din Convenție, el se plânge de relele tratamente pe care le-a suferit în timpul custodiei. Invocând art. 6 din Convenție, el se plânge de la Curtea subliniază că procedura penală a fost inițiată cu întârziere de către solicitant, care nu a respectat cerințele legale aplicabile în acest domeniu. În plus, Curtea constată că decizia din 18 Mai 2000 din Parchetul d. Antalya de respingere a plângerii nu menționează nici un început de probă care să poată fundamenta afirmațiile reclamantului în această privință. Curtea constată că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 3 și al articolului 4 din convenție. Tribunalul reamintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, Curtea nu poate fi sesizată cu privire la o cauză decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Pe de altă parte, în lipsa unei căi de atac interne, termenul de șase luni începe să curgă de la actul denunțat (a se vedea, printre multe altele, Hamza Yalmaz c. Turcia (dec.), nr 46732/99, 1 aprilie 2003). În speță, Curtea constată că custodia de care se plânge reclamantul s-a încheiat la 13 mai 1995, iar cererea a fost formulată la 22 mai 2000 Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție pentru nerespectarea regulii de șase luni. Reclamantul se plânge, de asemenea, de o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție, având în vedere durata detenției provizorii. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge de judecarea procedurii penale. Curtea constată că nimic din dosar nu permite calificarea procedurii derbitrale sau de susținere a faptului că aceaceasta a fost înfășurată în vreun fel, nici o problemă de egalitate a armelor n mai târziu care a putut fi constatată în speță. Din documentele prezentate Curții reiese că mijloacele de apărare au fost ascultate și examinate de Curtea de Justiie a Statelor Unite ale Americii. Curtea consideră că această cauză trebuie, de asemenea, respinsă ca fiind neîntemeiată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea Grefier adjunct Președinte
de la requête n
o
73785/01
présentée par Ali Erdem TİRİNDAZ
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 11 septembre 2007 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza,
président,
MM.
juges,
et de M
me
F.
Aracı,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 22 mai 2000,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Ali Erdem Tirindaz, est un ressortissant turc, né en 1964 à Mühlorf en Allemagne et résidant à Kırklareli (Turquie).
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit
:
Le 7 mai 1995, le requérant, récidiviste, fut arrêté le 7 mai 1995 en possession de faux papiers en vertu d’un mandat d’arrêt délivré à son encontre pour avoir été instigateur et co-auteur de l’assassinat d’un bijoutier survenu le 16 décembre 1994. Il fut placé en garde à vue jusqu’au 13
mai 1995. Il fut assisté par un avocat lors de sa déposition en garde à vue. Avant d’être présenté au procureur, il fut examiné par un médecin légiste. Le rapport médical ne relève aucune trace de coups et blessures.
Par un acte d’accusation daté du 27 janvier 1995, le parquet d’Antalya lui avait reproché l’instigation de l’assassinat avec préméditation, le vol à main armée en violation du domicile privé, la blessure de la victime par arme à feu, la séquestration de la victime blessée pour la conduire à son magasin afin de voler les bijoux, puis l’assassinat suivi de la disparition du corps et la dissimulation des preuves matérielles chez une troisième personne afin de lui imputer ces crimes. Le procureur avait demandé la peine capitale dans l’acte d’accusation, en soulignant la préméditation, la gravité et le cumul des crimes.
Le 20 décembre 2000, la cour d’assises d’Antalya le condamna à la perpétuité. Lors de la procédure, le requérant formula plusieurs oppositions d’ordre procédural et concernant toutes les expertises effectuées dont certaines furent renouvelées. La cour d’assises motiva la prolongation de la détention en raison du risque de fuite, gravité du crime, la peine encourue et la préservation des preuves dont les témoins.
Le 25 mars 2002, la Cour de cassation cassa le jugement à la suite de l’entrée en vigueur de la législation n
o
4709 ayant annulé la peine capitale, requise dans l’acte d’accusation. Le 11 juillet 2002, le requérant obtint une libération conditionnelle.
Le 24 octobre 2003, la cour d’assises d’Antalya après le réexamen du dossier, prononça une peine d’emprisonnement ferme de vingt quatre ans. Le 17 mai 2004, le requérant fut arrêté à la frontière.
Le 20 septembre 2004, la Cour de cassation confirma le jugement.
Plainte du requérant pour mauvais traitements
Le 14 janvier 2000, le requérant déposa une plainte pour mauvais traitements lors de garde à vue. Le 18 mai 2000, celle-ci fut rejetée par le parquet d’Antalya pour prescription. La décision souligne en outre, l’absence de traces de mauvais traitements dans les rapports médicaux. Celle-ci fut confirmée par la cour d’assises d’Antalya le 27 juillet 2000.
Invoquant l’article 5 §§ 1, 3, 4, 5 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue et de son illégalité.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, il se plaint de la durée de sa détention provisoire.
Invoquant l’article 3 de la Convention, il se plaint des mauvais traitements subis lors de la garde à vue.
Invoquant l’article 6 de la Convention, il se plaint de l’iniquité de la procédure pénale.
1.
Le requérant se plaint d’avoir subi des mauvais traitements lors de sa garde à vue. Il invoque la violation de l’article 3 de la Convention.
La Cour relève d’emblée que la procédure pénale a été engagée tardivement par le requérant, lequel n’a pas respecté les prescriptions légales applicables en la matière. Elle observe par ailleurs que la décision du 18
mai 2000 du parquet d’Antalya rejetant la plainte ne fait état du moindre commencement de preuve pouvant fonder les allégations du requérant à cet égard. La Cour constate que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35
§§
3 et 4 de la Convention.
2.
Le requérant se plaint de l’illégalité et de la durée de sa garde à vue et invoque la violation de l’article 5 §§ 1, 3, 4 et 5 de la Convention.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie d’une affaire que «
dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive
». Par ailleurs, en l’absence de recours internes, le délai de six mois commence à courir à partir de l’acte dénoncé (voir, parmi beaucoup d’autres,
Hamza Yılmaz c. Turquie
(déc.), n
o
46732/99, 1
er
avril 2003).
En l’espèce, la Cour observe que la garde à vue dont se plaint le requérant a pris fin le 13 mai 1995, or la requête a été introduite le 22
mai
2000.Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention pour le non-respect de la règle des six mois.
3.
Le requérant se plaint également d’une violation de l’article 5 § 3 de la Convention au vu de la durée de la détention provisoire.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
4.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure pénale.
La Cour observe que rien dans le dossier ne permet de qualifier la procédure d’arbitraire ni de soutenir qu’elle ait été entachée d’iniquité, aucun problème d’égalité des armes n’ayant pu être constaté en l’espèce. Il ressort des documents soumis à la Cour que les moyens de défense ont été entendus et examinés par la cour d’assises d’Antalya. La Cour estime que ce grief doit également être rejeté comme étant dénué de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief du requérant tiré de l’article 5 § 3 de la Convention concernant la durée de la détention provisoire ;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Fatoș
Aracı
Greffière adjointe
Président