AFFAIRE ABDULGAFUR BATMAZ c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6+6-3-c - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Procès équitable) (Article 6 - Droit à un procès équitable;Article 6-3-c - Se défendre avec l'assistance d'un défenseur);Violation de l'article 6+6-3-c - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Procès équitable) (Article 6 - Droit à un procès équitable;Article 6-3-c - Se défendre avec l'assistance d'un défenseur)
AFFAIRE ABDULGAFUR BATMAZ c. TURQUIE (CtEDO, 2016)
A DOUA SECȚIE
CAUZA ABDULGAFUR BATMAZ c. TURCIA
(Cererea nr. 44023/09)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
24 mai 2016
DEFINITIV
24/08/2016
Această hotărâre este devenit definitiv în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Ea poate suferi corecturi de formă.
În cauza Abdulgafur Batmaz c. Turcia,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secție), ședință în cameră compusă din:
Julia Laffranque,
președintă,
Ișıl Karakaș,
Nebojša Vučinić,
Valeriu Grițco,
Ksenija Turković,
Jon Fridrik Kjølbro,
Georges Ravarani,
judecători,
și de Stanley Naismith,
grefier
de secție
,
După deliberări în ședință de cameră din 3 mai 2016,
Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1.
La originea acestei cauze se află o cerere (nr. 44023/09) împotriva Republicii Turcia și pe care un cetățean al acestui stat, D. Abdulgafur Batmaz („reclamantul"), a depus-o la Curte la 15 iunie 2009 în temeiul articolului 34 din Convenția de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").
2.
Reclamantul, căruia i s-a acordat beneficiul asistenței judiciare, a fost reprezentat de D-na M. Özbekli, avocat la Diyarbakır. Guvernul turc („Guvernul") a fost reprezentat de agent.
3.
Reclamantul susține o încălcare a articolelor 3 și 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție.
4.
La 8 aprilie 2013, cererea a fost comunicată Guvernului.
PE FOND
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
5.
Reclamantul s-a născut în 1973 și, la data depunerii cererii, era deținut în penitenciarul din Diyarbakır.
6.
Reclamantul a fost arestat și plasat în reținere la 12 septembrie 1994 pentru ajutor și apartenență la organizația ilegală Hizbullah. La momentul arestării, poliția a confiscat, din mașina sa, doi pistoale.
7.
Raportul medical din 17 septembrie 1994 întocmit de serviciul de urgență al spitalului public din Diyarbakır indică că examenul fizic al reclamantului a permis constatarea că acesta avea pe antebraț la nivelul cotului drept un edem cu o ușoară hiperemie. Radiografia brațului a indicat absența unei fracturi. Raportul concluzionează că reclamantul avea un traumatism al țesutului moale. Medicul care a examinat reclamantul a cerut ca el să fie examinat, la 19 septembrie 1994, de serviciul ortopedic al spitalului.
8.
Dosarul nu conține un raport medical privind examenul medical din 19 septembrie 1994.
9.
La 22 septembrie 1994, procurorul Republicii din Diyarbakır a efectuat o reconstitution a faptelor în prezența reclamantului. Acesta nu a fost asistat de un avocat.
10.
La 28 septembrie 1994, reclamantul a fost ascultat de poliție în absența unui avocat. El a recunoscut că este membru al organizației ilegale Hizbullah și a dat detalii asupra activităților sale desfășurate în cadrul acestei organizații.
11.
Raportul medical colectiv întocmit la 4 octombrie 1994, în numele a 28 de persoane dintre care reclamantul, de medicul de gardă al spitalului public din Diyarbakır indică absența lovituri și violență pe corpul persoanelor examinate.
12.
La 4 octombrie 1994, în continuă absență a unui avocat, reclamantul a fost ascultat de judecătorul de pe lângă curtea de securitate a statului din Diyarbakır. El a contestat acuzațiile reținute împotriva sa. El a negar a fi participat la vreun act armat în numele organizației Hizbullah. El a declarat că depunerea sa făcută în cursul reținerii a fost obținută sub constrângere. În aceeași zi, reclamantul a fost plasat în detenție.
13.
La 24 octombrie 1994, procurorul Republicii din Diyarbakır a intentat o acțiune penală împotriva douăzeci și opt de persoane, inclusiv reclamantul, pentru apartenen la organizația armată ilegală Hizbullah precum și pentru atingerea ordinii constituționale stabilite.
14.
Potrivit informațiilor furnizate de reclamant, ca urmare a unei plângeri depuse de el la o dată neprecizată privind revendicările sale de rele tratamente suferite în cursul reținerii, procurorul Republicii a pronunțat la 24 octombrie 1995 o decizie de neexercitare a acțiunii penale. Tot potrivit cu spusele reclamantului, el nu a contestat această decizie în fața curții de asize competente.
15.
Cauza reclamantului, reprezentat de data aceasta de un avocat, a fost ascultată de curtea de securitate a statului din Diyarbakır („curtea de securitate a statului"), compusă din trei judecători din care unu judecător militar.
16.
La ședința din 18 noiembrie 1994, curtea de securitate a statului a ascultat reclamantul. El a contestat faptele care îi erau reprocșate. Referindu-se la rapoartele medicale versate în dosar, reclamantul a declarat că avea brațul invalid din cauza relelor tratamente pe care le suferise în cursul reținerii.
17.
La ședința din 17 martie 1995, curtea de securitate a statului a constatat că nu primise încă un răspuns la cererea sa privind examenul medical al reclamantului.
18.
Raportul medical din 9 noiembrie 1995 întocmit de spitalul public din Diyarbakır indică că reclamantul avea o pierdere de capacitate de 80 % a brațului stâng.
19.
La ședința din 26 ianuarie 1996, curtea de securitate a statului a luat seama al revendicărilor de rele tratamente ale reclamantului și i-a cerut să depună o plângere în acest sens devant procurorul Republicii din Diyarbakır.
20.
La ședința din 15 noiembrie 1996, curtea de securitate a statului a ascultat martori S.D. și M.H.B.
21.
La 26 decembrie 1996, procurorul Republicii a prezentat răspunsurile sale pe fond. Bazindu-se pe elementele de probă obținute în cursul reținerii reclamantului, a cerut condamnarea reclamantului la închisoare pe viață.
22.
La ședințele din 16 noiembrie și 30 decembrie 1997, curtea de securitate a statului a constatat că martorii A.Ö., M.E.C., A.E., K.A., A.Y. și A.G. nu erau prezenți și a cerut apariția lor la următoarea ședință.
23.
La ședința din 5 martie 1998, martorul A.Y. a fost ascultat de curtea de securitate în prezența avocatului reclamantului.
24.
La ședința din 3 decembrie 1998, curtea de securitate a statului a ascultat martorul A.Ö. care a declarat că era un omonim al lui A.Ö. Acest martor a precizat că nu depusese o mărturie care să-l incrimineze pe acuzați și că nu-i cunoștea.
25.
Prin legea nr. 4390 din 22 iunie 1999, s-a pus capăt mandatelor judecătorilor militari și procurorilor militari în funcție în cadrul curților de securitate a statului. La 18 iunie 1999, ca urmare a amendamentului articolului 143 din Constituție, judecătorul militar care avea sedință în cadrul curții de securitate a statului din Diyarbakır a fost înlocuit de un judecător civil.
26.
La ședințele din 3 mai 2001, 17 aprilie 2003 și 5 august 2003, curtea de securitate a statului a ascultat respectiv martorii C.T., H.F., M.E.C., A.A., R.A., A.G., C.Y., H.O., M.L. și S.A.
27.
Prin legea nr. 5190 din 30 iunie 2004, curții de securitate a statului au fost definitivul abolite. Dosarul a fost, de acolo, examinat de curtea de asize din Diyarbakır.
28.
La ședința din 1 decembrie 2006, reclamantul a reafirmat că depunerea sa făcută în cursul reținerii a fost obținută ca urmare a relelor tratamente pe care le suferise. El a invocat că depunerea sa nu trebuia să fie versată în dosar.
29.
În memoriul de apărare prezentat la 26 ianuarie 2007 devant curtea de asize din Diyarbakır, reclamantul, reprezentat de un avocat, a contestat faptele și infracțiunile care îi erau reprocșate. El a invocat în special că suferise rele tratamente din partea poliției în cursul reținerii. Din cauza relelor tratamente suferite, pierduse folosința brațului și era acum invalid. El a prezentat curții de asize rapoartele medicale întocmite de institutul de medicină legală. El fusese dus la serviciul de urgență pentru a fi tratat dar nu fusese returnat la serviciul de ortopedică după cum prescrisese medicul de gardă. Reclamantul recunoscuse faptele care îi erau reprocșate pentru a nu mai suferi rele tratamente din partea polițiștilor care-l interogaseră în cursul reținerii. El semnasen depunerea sa cu ochii legați. Pe lângă aceasta, precizase că poliția efectuase în cursul reținerii o paradă de reconstitution a faptelor, în timp ce nu era asistat de un avocat. El a invocat că actul de acuzație al procurorului Republicii era unic fondat pe elementele de probă obținute în cursul reținerii. În final, în conformitate cu articolul pertinent al codului de procedură penală în vigoare la momentul faptelor, el susținu că elementele de probă obținute sub constrângere în cursul reținerii, și neconfirmate de el în cursul procedurii ulterioare, în timp ce nu era asistat de un avocat, nu trebuiau să fie luate în considerare pentru a-l condamna.
30.
Prin hotărâre din 26 februarie 2007, bazindu-se în special pe depunerea reclamantului obținută în cursul reținerii, curtea de asize din Diyarbakır a condamnat reclamantul la închisoare pe viață pentru atingerea ordinii constituționale stabilite. Cu privire la revendicările de rele tratamente, curtea de asize a notat că reclamantul obținuse, la cererea sa, paisprezece luni după reținere, și anume la 9 noiembrie 1995, un raport medical care diferea de cel întocmit la 4 octombrie 1994 la încheiere reținerii. În cursul procedurii de judecată, curtea de asize ceruse procurorului Republicii din Diyarbakır să desfășoare o anchetă privind revendicările reclamantului. Procurorul Republicii pronunțase la 24 octombrie 1995 o decizie de neexercitare a acțiunii penale pe motiv că nu fusese posibil să strângă suficiente elemente de probă. Curtea de asize lua în considerare împreună raportul medical din 4 octombrie 1994 precum și decizia de neexercitare a acțiunii din 24 octombrie 1995 pentru a respinge declarațiile reclamantului potrivit cărora depusese sub constrângere în cursul reținerii.
31.
Reclamantul a depus un recurs în casație. La 20 iunie 2007 și 25 februarie 2009, a prezentat două memorii ampliatoare devant Curtea de Casație. Reafirmând mezurile pe care le ridicase deja în memoriul de apărare prezentat la 26 ianuarie 2007 devant curtea de asize din Diyarbakır, reclamantul a invocat că elementele de probă pe care se bazase curtea de asize din Diyarbakır erau depunerea sa și ale altor coacuzați obținute sub constrângere. El a indicat că el și ceilalți coacuzați contestaseră aceste depuneri mai după ce în fața judecătorului libertăților, curții de securitate a statului și curții de asize. El a atașat la memoriu diferitele rapoarte medicale pe care le prezentasen devant curtea de securitate a statului la ședința din 23 ianuarie 1995. În plus, reamintind jurisprudența constantă a Curții de Casație, în aplicarea articolelor pertinente ale codului de procedură penală în vigoare la momentul faptelor, reclamantul a invocat că declarațiile sale, obținute prin mijloace de interogare ilegale, nu trebuiau să fie versate în dosar.
32.
Prin hotărâre din 29 aprilie 2009, după ce ținuse o ședință, Curtea de Casație a respins recursul și a confirmat hotărârea curții de asize din 26 februarie 2007.
II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE
33.
Dispozițiile pertinente ale vechiului cod de procedură penală (nr. 1412) în vigoare la momentul faptelor din cauză, și anume articolele 135, 136 și 138, prevedeau că orice persoană suspectă sau acuzată de o infracțiune penală avea dreptul la asistența unui avocat de la plasarea în reținere. Cu toate acestea, potrivit articolului 31 al legii nr. 3842 din 18 noiembrie 1992, care modifică regulile de procedură penală, dispozițiile precitate nu trebuiau aplicate persoanelor acuzate de infracțiuni care intră în competența curților de securitate a statului (Salduz c. Turcia [Marea Cameră], nr. 36391/02, §§ 28-31, 27 noiembrie 2008).
34.
Înainte de legea nr. 4390 din 22 iunie 1999, art. 5 al legii nr. 2845 prevedea că, din cei trei magistrați care aveau sedință în cadrul curților de securitate a statului, unu trebuia să fie judecător militar. După intrarea în vigoare a legii nr. 4390, nici un magistrat militar nu mai avea sedință în cadrul instanțelor în cauză, care au fost finalmente abolite prin legea nr. 5190 din 16 iunie 2004 (Öcalan c. Turcia [Marea Cameră], nr. 46221/99, §§ 52-54, CEDO 2005-IV).
35.
Dreptul intern pertinent privind utilizarea depunerilor obținute sub constrângere în cursul reținerii este descris în special în hotărârile Örs și alții c. Turcia (nr. 46213/99, § 31, 20 iunie 2006), Göçmen c. Turcia (nr. 72000/01, §§ 42 și 43, 17 octombrie 2006) și Söylemez c. Turcia (nr. 46661/99, § 89, 21 septembrie 2006).
36.
Reiese din principiile jurisprudențiale ale dreptului penal turc că interogarea unui suspect este un mijloc de apărare care trebuie să-l beneficieze pe acesta, și nu o măsură destinată să obțină dovezi inculpatoare. Dacă declarațiile care rezultă pot fi luate în considerare în aprecierea de către judecător a realității faptice privind o cauză, ele trebuie totuși făcute cu voie bună, ținând seama că orice declarație smulsă prin recursal la presiuni sau forță nu are nici o valoare de probă. Potrivit jurisprudenței Curții de Casație privitoare la art. 247 vechi al codului de procedură penală, pentru ca un proces-verbal de interogare conținând mărturii făcute poliției sau parchetului să poată constitui o probă inculpatoare, este imperativ ca acestea să fie reafirmate în fața judecătorului. În caz contrar, citirea la ședință a unor asemenea procese-verbale ca o probă este interzisă și, prin urmare, nu ar putea fi extrase un motiv pentru a fonda o condamnare. Acestea fiind spuse, chiar o mărturie reafirmată la ședință nu ar putea, singură, fi considerată ca un element de probă hotărâtor: trebuie să fie susținută de elemente de probă complementare (Kolu c. Turcia, nr. 35811/97, § 44, 2 august 2005).
PE DREPT
I.
PRIVIND PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE
37.
Reclamantul susține că a suferit rele tratamente în cursul reținerii. El invocă art. 3 din Convenție, libert după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante."
38.
Curtea constată că reclamantul a depus o plângere devant procurorul Republicii cu privire la revendicările sale de rele tratamente suferite în cursul reținerii. Procurorul Republicii a pronunțat la 24 octombrie 1995 o decizie de neexercitare a acțiunii penale care nu a fost contestată de reclamant, în conformitate cu dreptul intern național (a se vedea, printre mulți alții, Saraç c. Turcia (dec.), nr. 35841/97, 2 septembrie 2004, și Kaya c. Turcia (dec.), nr. 5168/05, 14 iunie 2011).
39.
Ca urmare, această plângere trebuie respinsă pentru neepuizarea căilor de atac interne, în aplicarea articolelor 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
II.
PRIVIND PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 §§ 1 ȘI 3 DIN CONVENȚIE
40.
Reclamantul se plânge că i s-a refuzat accesul la un avocat în cursul reținerii sale care s-a desfășurat de la 12 septembrie la 4 octombrie 1994. El se plânge de asemenea de absența echității procedurii susținând că fusese condamnat pe baza depunerii pe care o făcuse în cursul reținerii, strânsă ca urmare a relelor tratamente. El invocă art. 6 §§ 1 și 3 c) potrivit cărora:
„1.
Orice persoană are dreptul ca cauza să fie ascultată echitabil (...) de o instanță (...) care va hotărî (...) asupra binefacerii oricărei acuzații în materie penală direcționată împotriva ei.
3.
Orice acuzat are dreptul în special la:
(...)
c)
se apăra pe sine însuși sau cu asistența unui apărător al alegerii sale și, dacă nu are mijloace de a remunera un apărător, a fi asistat gratuit de un avocat de ofițiu, atunci când interesele justiției o cer."
A.
Privind admisibilitatea
41.
Conștând că aceste grievuri nu sunt evident nechibzuite în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și că ele nu se confruntă pe lângă aceasta cu nici un alt motiv de neadmisibilitate, Curtea le declară recevabile.
B.
Pe fond
1.
Privind absența unui avocat în cursul reținerii
42.
Guvernul precizează că a luat notă a jurisprudenței bine stabilite a Curții privitor la absența unui avocat în cursul reținerii.
43.
Curtea reamintește că a avut deja ocazia să se pronunțe asupra unei plângeri asemănătoare cu cea prezentată de reclamant și a concluzionat la încălcarea articolului 6 § 3 c) din Convenție din cauza absenței asistenței reclamantului de către un avocat, în cursul reținerii (Salduz c. Turcia [Marea Cameră], nr. 36391/02, §§ 45-63, 27 noiembrie 2008). După examinarea prezentei cauze sub lumina principiilor definite în hotărârea Salduz (anterior citată, §§ 50-55), și ținând seama de faptul că Guvernul nu pun în discuție jurisprudența acum bine stabilită a Curții la această privință, Curtea concluzionează că a existat încălcare a articolelor 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție.
2.
Privind utilizarea mărturilor pretinse obținute sub constrângere
44.
Reclamantul menține revendicările sale.
45.
Guvernul susține că nu a existat constrângere exercitată împotriva reclamantului.
46.
Curtea se referă la principiile generale stabilite de jurisprudența sa în special în hotărârea Jalloh c. Germania ([Marea Cameră], nr. 54810/00, §§ 94 la 102, CEDO 2006-IX) privind utilizarea în cadrul unei proceduri penale a elementelor de probă strânse în nerespectare a articolului 3 din Convenție și dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare.
47.
Ea reamintește de asemenea că a examinat deja o plângere identică cu cea prezentată de reclamant și a concluzionat la o încălcare a articolelor 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție din cauza utilizării depunerii unei persoane plasate în reținere, fără asistența unui avocat, și care a fost obținută sub constrângere (Kolu, anterior citată, §§ 58-59, Örs și alții, anterior citată, §§ 53 și 55, și Özcan Çolak c. Turcia, nr. 30235/03, §§ 43-44, 6 octombrie 2009).
48.
În caz, Curtea constată că reclamantul a fost arestat și plasat în reținere de la 12 septembrie la 4 octombrie 1994. În cursul acestei perioade, reclamantul a fost ascultat de poliție și de procurorul Republicii. Reclamantul a participat de asemenea la o reconstitution a faptelor. Curtea constată că în cursul acestor diferite acte și audieri reclamantul nu a fost asistat de un avocat. Cu toate acestea, a făcut o depunere care-l incrimina pe sine însuși. Apoi, Curtea constată că reclamantul a fost ascultat de judecătorul de pe lângă curtea de securitate a statului din Diyarbakır care a ordonat plasarea sa în detenție la 4 octombrie 1994, în timp ce nu era încă asistat de un avocat. Devant acest judecător, reclamantul a contestat acuzațiile reținute împotriva sa invocând că depunerea sa fusese pretinsa obținută sub constrângere.
49.
La această privință, Curtea reamintește că absența unei plângeri privitoare la art. 3 din Convenție nu o împiedică să țină seama al circumstanțelor denunțate sub aspectul articolului 6 din Convenție (Kolu, anterior citată, § 54). Astfel, Curtea constată că reclamantul a contestat faptele și infracțiunile care îi erau reprocșate în cursul procedurii de judecată de mai multe ori, în particular, în memoriul de apărare depus devant curtea de asize precum și în memoriile ampliatoare depuse devant Curtea de Casație. El a reafirmat repetat că depunerea sa fusese obținută în cursul reținerii, fără asistența unui avocat, ca urmare a relelor tratamente pe care le-ar fi suferit. El a furnizat de asemenea o versiune coerentă și detaliată a faptelor (Özcan Çolak, anterior citată, § 47).
50.
Cu toate acestea, Curtea constată că curtea de asize din Diyarbakır a utilizat această depunere ca un element de probă inculpatoare pentru a-l condamna pe reclamant (§30 mai sus) în timp ce el invocasen devant aceasta și Curtea de Casație că depunerea în cauză fusese obținută sub constrângere. Pe lângă aceasta, Curtea de Casație nu a remediat aceste deficiențe în ciuda jurisprudenței sale potrivit căreia mărturile făcute poliției sau parchetului nu puteau constitui o probă inculpatoare, și că este imperativ ca acestea să fie reafirmate în fața judecătorului (Özcan Çolak, anterior citată, § 48). Deci, autoritățile naționale s-au privat de posibilitatea de a clarifica chestiunea dacă reclamantul fusese determinat să se incrimineze în un mediu coercitiv (Örs și alții, anterior citată, § 58). Guvernul nu furnizase de asemenea o explicație la această privință.
51.
Din aceasta cauza, Curtea consideră că garanții procedurile oferite în caz reclamantului nu au funcționat în modul de a împiedica utilizarea mărturilor pretinse obținute sub constrângere, în absența unui avocat și în nerespectare a dreptului de a nu se incrimina pe sine însuș (Kolu, anterior citată, § 63 și Örs și alții, anterior citată, § 61).
52.
Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat încălcare a articolelor 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție.
C.
Pe alte grievuri
53.
Reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată de o instanță independentă și imparțială din cauză că un judecător militar a avut sedință în cursul unei părți a procedurii în cadrul curții de securitate a statului care l-a judecat.
54.
Ținând seama de concluzia privind articolele 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție (paragrafe 42 și 51 mai sus), Curtea consideră că nu este necesar de a se pronunța separat pe alte grievuri pe care reclamantul le formulează, în caz, sub aspectul articolelor 6 §§ 1 și 3 d) din Convenție conform cărora cauza nu ar fi fost ascultată de o instanță independentă și imparțială din cauză că un judecător militar a avut sedință în cursul unei părți a procedurii în cadrul curții de securitate a statului care l-a judecat, și că nu ar fi putut interoga martorii pe care i-ar fi citat (a se vedea, printre altele, Sadak și alții c. Turcia (nr. 1), nr. 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 73, CEDO 2001-VIII, Ünsal c. Turcia, nr. 24632/02, § 33, 20 februarie 2007, Özcan Çolak, anterior citată, § 48, și İzgi c. Turcia, nr. 44861/04, § 47, 15 noiembrie 2011 și referințele citate la acestea).
II.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
55.
Potrivit articolului 41 din Convenție, „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât în mod incomplet să șteargă consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A.
Prejudiciul
56.
Pentru prejudiciul moral, reclamantul cere o sumă echitabilă pe care nu o precizează lăsindu-se pe seama înțelepciunii Curții (Maestri c. Italia [Marea Cameră], nr. 39748/98, § 48, CEDO 2004-I, și Y.Y. c. Turcia, nr. 14793/08, § 129, CEDO 2015 (extraite)).
57.
Guvernul consideră că nu este locul pentru a acorda satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral nici pentru cheltuieli și costuri în măsura în care reclamantul nu le susține prin nimic, în conformitate cu art. 60 §§ 1-3 din Regulament.
58.
Curtea a constatat o încălcare a articolelor 6 §§ 1 și 3 c) din cauza absenței unui avocat în cursul reținerii și utilizării mărturilor pretinse obținute în cursul acestei perioade care au servit drept temei pentru condamnarea sa. Pronunțând în echitate, ea consideră că ar trebui să acorde reclamantului 2 500 euro (EUR) ca reparație pentru prejudiciul moral.
Curtea reamintește că acum art. 311 § 1 f) al codului de procedură penală ofere reclamantului posibilitatea de a cere redeschiderea procedurii în dreptul intern ca urmare a constatării încălcării pronunțate de Curte, în termenul de un an de la decizia definitivă a Curții (a se vedea, printre altele, Gençel c. Turcia, nr. 53431/99, § 27, 23 octombrie 2003, Salduz c. Turcia [Marea Cameră], nr. 36391/02, § 72, CEDO 2008, și Gökbulut c. Turcia, nr. 7459/04, § 82, 29 martie 2016).
B.
Cheltuieli și costuri
59.
Reclamantul nu prezintă o cerere la această privință.
C.
Dobânzi moratorii
60.
Curtea consideră adecvat de a modela rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii facilitatei de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea recevabil pentru grievurile privitoare la articolele 6 §§ 1 și 3 și neadmisibilă pentru surplus;
2.
Declară
că a existat încălcare a articolelor 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție din cauza absenței unui avocat în cursul reținerii;
3.
Declară
că a existat încălcare a articolelor 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție din cauza utilizării mărturilor pretinse obținute sub constrângere în cursul reținerii;
4.
Declară
că nu este necesar de a examina alte grievuri privitoare la art. 6 din Convenție;
5.
Declară
a)
că statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitiv în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, suma de 2 500 EUR (doi mii cinci sute euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată ca impozit, pentru prejudiciul moral, de convertit în moneda statului pârât, la cursul aplicabil la data plății;
b)
că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu dobânzi simple la o rată egală cu rata facilitatei de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
6.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în franceză, apoi comunicat în scris la 24 mai 2016, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din regulamentul Curții.
Stanley Naismith
Julia Laffranque
Grefier
Președintă