CtEDO 26.01.2016 AI

AFFAIRE ALPAR c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
26.01.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 3 - Interdiction de la torture (Article 3 - Enquête efficace) (Volet procédural)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE ALPAR c. TURQUIE (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA

CAUZA

ALPAR c. TURCIA

(Cerere nr. 22643/07)

26 ianuarie 2016

26/04/2016

Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Poate suferi corectări de formă.

În cauza Alpar c. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), ședința într-o cameră compusă din:

Julia Laffranque,

președinte,

Ișıl Karakaș,

Nebojša Vučinić,

Paul Lemmens,

Ksenija Turković,

Jon Fridrik Kjølbro,

Stéphanie Mourou-Vikström,

judecători,

și din Stanley Naismith,

grefier

de secțiune,

După deliberări în camera de consiliu la 5 ianuarie 2016,

Pronunță hotărârea adoptată la această dată

:

1.

La originea cauzei se găsește o cerere (nr. 22643/07) îndreptată împotriva Republicii Turcia și de care un cetățean al acestui stat, D. Turgut Alpar («

reclamantul

»), a sesizat Curtea la 21 mai 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale («

Convenția

»).

2.

Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de D-na M. Erbil, avocat la Istanbul. Guvernul turc («

Guvernul

») a fost reprezentat de agentul său.

3.

Reclamantul denunță în special o încălcare a articolului 3 din Convenție.

4.

La 25 martie 2013, petiția a fost comunicată Guvernului.

5.

Reclamantul este născut în 1973 și rezidă la Istanbul.

1.

Geneza cauzei

6.

Reclamantul arată că, la 9 mai 2002, la ora 3, el și H.B. (conform spuselor sale logodnica sa la data evenimentelor, soția sa în prezent) au fost arestați de poliție pentru control de identitate la ieșirea dintr-un restaurant la Șișli (Istanbul). Conform reclamantului, polițiștii au cerut identitatea femeii care îl însoțea. I-ar fi răspuns că era logodnica sa. Polițiștii l-ar fi numit apoi mincinos, l-ar fi insultat și li-ar fi cerut să prezinte documentele de identitate. În sfârșit, i-ar fi luat pe amândoi la secția de poliție unde i-ar fi bătut.

7.

În aceeași zi, reclamantul și H.B. au fost examinați de medicii spitalului Șișli Etfal. Raportul medical corespunzător indica că reclamantul și H.B. prezentau numeroase vânătăi.

8.

Conform testelor de alcoolemie efectuate la 7

h

10, reclamantul avea 0,22

g/l (grame pe litru de sânge) alcool în sânge, în timp ce H.B. avea 1,93.

9.

Tot în aceeași zi, polițiștii au depus plângere împotriva reclamantului și a H.B. pentru incalificare la agent. Unul dintre polițiști, U.K., a indicat în declarația sa din aceeași zi că el și colegii săi A.B. și Y.D. s-au prezentat pe teren la aproximativ 4

h

45 în urma unui apel telefonic conform căruia un individ încerca să forțeze o femeie să urce într-o mașină în fața intrării unui club la Șișli. A spus că, ajunși la locul incidentului, au văzut un individ care încerca să forțeze pe o femeie să urce într-o mașină ținând-o pe umeri și că s-au apropiat pentru a înțelege situația și a interveni. A adăugat că reclamantul i-a insultat opunând-se intervenției lor și că, cu cât mai mult încercau să-l liniștească, cu atât devenea mai agresiv. A susținut că pentru a-l domina pe cel în cauză, au încercat să-l liniștească «

luând-o în brațe

» dar că acesta a încercat apoi să-l stranguleze pe Y.D. A declarat de asemenea că, în timp ce încercau să-l domine pe bărbat, care ar fi fost beat, acesta s-a ciocnit de bara de protecție a vehiculului lor de poliție parcat pe lângă trotuar, a căzut la pământ și s-a bătut apoi voit în caroseria vehiculului. Quanto la femeia care însoțea reclamantul, și ea ar fi insultat poliția.

10.

În declarațiile lor din aceeași zi, polițiștii A.B. și Y.D. au relatat faptele într-un mod similar. Ca și colegul lor, au declarat că reclamantul i-a insultat și amenințat, și că a pretenționat că are prieteni sus-plasați în administrație și justiție.

11.

Conform raportului întocmit de comisarul-șef M.O., în aceeași zi, la aproximativ 4

h

45, poliția fusese avertizată telefonic că o femeie fusese răpită din stradă la Șișli (Istanbul). Polițiștii s-ar fi prezentat pe teren și ar fi văzut reclamantul certând-se cu o femeie și trăgând-o pe pământ. Polițiștii dorind să intervină, reclamantul i-ar fi insultat, ar fi fost agresiv, ar fi lovit bara de protecție a mașinii de poliție parcate și apoi ar fi încercat să fugă. Comisarul-șef M.O. indica în plus că, conform raportelor medicale întocmite de spitalul Șișli Etfal, polițiștii A.B. și Y.D. au fost răniți și au necesitat o întrerupere a muncii de o zi.

12.

La 10 mai 2002, medicul legist de Șișli a întocmit un raport medical conform căruia reclamantul prezenta următoarele vânătăi: excoriații pe obrajul drept, în spatele urechii stângi, în regiunea lombară stângă, hematom sensibil și vânătaie de 1 x 2 cm pe brațul drept, și vânătaie și hematom de 4 x 5 cm sub ochiul drept. Raportul indica în plus că vânătăile nu prezentau risc vital pentru reclamant și a concluzionat cu o incapacitate de muncă de zece zile.

13.

În aceeași zi, medicul legist de Șișli a întocmit un raport medical conform căruia H.B. prezenta zone eritemateaze pe partea din spate a brațului drept, o vânătaie de 2 x 2 cm pe brațul stâng și o vânătaie de 2 x 5 cm pe brațul drept. Raportul indica în plus că vânătăile nu prezentau risc vital pentru H.B. și a concluzionat cu o incapacitate de muncă de cinci zile.

2.

Procedura penală inițiată împotriva reclamantului și a H.B.

14.

Printr-un act de acuzare din 10 mai 2002, parchetul din Șișli a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului și a H.B. pentru incalificare și insultă la agent. În actul de acuzare, parchetul a reafirmat acuzațiile polițiștilor subliniind că aceștia s-au prezentat pe teren în urma unui apel telefonic, că, ajunși pe locul incidentului, au văzut că reclamantul și o femeie se certau, că reclamantul încerca să forțeze pe această femeie să urce într-o mașină trăgând-o pe pământ, că atunci când s-au apropiat pentru a înțelege situația și a interveni, reclamantul i-a insultat și agresat opunând-se intervenției lor și că H.B. i-a insultat de asemenea.

15.

La date nespecificate, mai întâi tribunalul penal din Șișli l-a condamnat pe reclamant și pe H.B. pentru rezistență la agent public cu scopul de a se salva (

görevli memura kendini kurtarmak için direnmek

), și apoi Curtea de Casație a anulat sentința ordonând aplicarea noii legi care era mai favorabilă acuzaților.

16.

Printr-o sentință din 20 septembrie 2005, în conformitate cu hotărârea Curții de Casație, tribunalul penal din Șișli l-a condamnat pe reclamant și pe H.B. la o pedeapsă de închisoare de doi luni, apoi a convertit-o într-o pedeapsă de amendă. Tribunalul a decis în final să amâne executarea pedepsei de amendă din cauza absenței antecedentelor penale și a bunei purtări a acuzaților. În motivare, a constatat că polițiștii care erau în uniformă au intervenit pentru că reclamantul și femeia care îl însoțea se bătea, că nu exista niciun motiv să nu creadă în declarațiile polițiștilor și că acuzații, în declarațiile lor, acceptaseră implicit că a existat o altercare între ei. A concluzionat că în final actul lor trebuia să fie calificat ca rezistență la agent public cu scopul de a fugi, dar nu ca incalificare și insultă la agent public.

17.

La o dată nespecificată, reclamantul a depus apel în fața Curții de Casație.

18.

La 29 mai 2007, Curtea de Casație a confirmat sentința atacată.

3.

Procedura penală inițiată împotriva polițiștilor

19.

Între timp, la 21 octombrie 2003, reclamantul a depus plângere împotriva celor trei polițiști în cauză. Referindu-se la raportul medical al medicului legist de Șișli din 10 mai 2002, susținea că a fost torturat și insultat de polițiști. A adăugat că aceștia ar fi trebuit să fie urmăriți din oficiu, dar că, de la incident, nicio investigație nu fusese declanșată împotriva lor.

20.

La 22 octombrie 2003, procurorul Republicii din Șișli a cerut direcției de siguranță din Șișli să identifice polițiștii în cauză și să îi transmită toate documentele privind arestarea reclamantului.

21.

La 11 decembrie 2003, procurorul Republicii din Șișli l-a audiat pe unul dintre polițiști, A.B. Acesta a susținut că, în ziua incidentului, reclamantul lovea o femeie și o trăgea în stradă, și că, atunci când polițiștii au intervenit, le-a cerut să nu se amestece pe motiv că femeia era logodnica sa. A indicat că reclamantul și logodnica lui i-au insultat apoi. A precizat că nici el nici colegii lui nu i-au bătut și că vânătăile pe care le prezentau reclamantul și femeia care îl însoțea trebuia să rezulte din propria lor ceartă.

22.

La 15 decembrie 2003, la 26 aprilie 2004, la 8 septembrie 2004 și la 4

iulie 2007, procurorul Republicii din Șișli a cerut direcției de siguranță din Șișli să audiere cei doi polițiști, Y.D. și U.K., de asemenea prezenți la incident.

23.

La 27 februarie 2004, procurorul Republicii din Șișli l-a audiat pe reclamant.

24.

La 27 iulie 2006, direcția de siguranță din Șișli i-a informat pe procuror că Y.D. a decedat în 2004 și că U.K. fusese mutat la Bingöl la 23 iunie 2003. La 5 aprilie 2007, U.K. a fost audiat de doi polițiști la Bingöl, la cererea scrisă a procurorului Republicii din Șișli datată 27 februarie 2007. A explicat că, însoțit de colegii lui, s-a prezentat pe teren la aproximativ 3

ore

; că i-au cerut reclamantului să le arate documentul de identitate, și nu în mod arbitrar, ci pentru că ar fi agresat o femeie și ar fi trăgas-o pe pământ; că reclamantul și femeia în cauză au început să-i insulte; că au trebuit în final să-i aresteze pentru incalificare și insultă la agent, să-i pună în vehiculul de poliție și să-i ducă la secția de poliție pentru a-și lua declarațiile.

25.

La 12 ianuarie 2009, procurorul Republicii din Șișli a pronunțat o clasare din lipsa de probe. A precizat că, în orice caz, termenul de prescripție a expirat.

26.

La 28 aprilie 2009, curtea de ședință din Beyoğlu a respins opoziția formulată de reclamant.

I.

27.

Invocând articolele 3, 6 și 13 din Convenție, reclamantul susține că a fost victimă a violenței polițienești și că i-a fost refuzată o investigație efectivă la acest subiect. Denunță în plus o durată excesivă a procedurii.

28.

Stăpână asupra calificării juridice a faptelor cauzei (

Tarakhel c.

Elveția

[GC], nr. 29217/12, § 55, CEDO 2014 (extrase), și

Gherghina c. România

(dec.) [GC], nr. 42219/07, § 59, 9 iulie 2015), Curtea consideră că ar trebui să examineze aceste reclamații sub aspectul doar al articolului 3 din Convenție. Această prevedere este redactată după cum urmează

:

«

Nimeni nu poate fi supus la tortură nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradante.

»

29.

Guvernul contestă teza reclamantului.

A.

Cu privire la acuzațiile de maltratare

30.

Reclamantul susține că a suferit după arestare tratamente contrare articolului 3 din Convenție. Ca sprijin, prezintă un raport medical întocmit la 10

mai 2002 de medicul legist de Șișli. Susține de asemenea că polițiștii au folosit împotriva sa o forță disproporționată la moment arestării.

31.

Guvernul arată că, la momentul intervenției polițiștilor, reclamantul era sub influența alcoolului, că a continuat să maltrateze femeia care îl însoțea, că de asemeni a agresat polițiștii verbal și fizic, că apoi a pierdut echilibrul și a căzut pe pământ și că în final polițiștii au trebuit să folosească forța pentru a-l domina.

32.

De asemeni, Guvernul nu contestă constatarea vânătăilor din raportul medical al reclamantului. Cu toate acestea, conform lui, vânătăile în cauză sunt datorate comportamentului agresiv al interesatului. Spunând că se referă la declarațiile polițiștilor, Guvernul susține că reclamantul însuși agresase polițiștii care se aprestau să intervină și că el însuși lovise bara de protecție a mașinii de poliție parcate pe locul incidentului. Ar fi de asemeni posibil ca H.B., care se bătea cu reclamantul, să-i fi cauzat vânătăile apărând-se.

33.

Curtea reamintește că acuzațiile de maltratare trebuie susținute de dovezi corespunzătoare. Pentru stabilirea faptelor acuzate, folosește criteriul probei «

dincolo de orice îndoială rezonabilă

», o asemenea probă putând rezulta în orice caz din un ansamblu de indici, sau presupuneri necontestabilitate suficient de grave, precise și convergente (

Irlanda c.

Regatul Unit

, 18

ianuarie 1978, §

161

in fine

, seria A nr. 25,

Labita c.

Italia

[GC], nr. 26772/95, §

-

IV,

Gäfgen c. Germania

[GC], nr. 22978/05, § 87, CEDO 2010, § 92, și

Bouyid c.

Belgia

([GC], nr. 23380/09, § 82, 28

septembrie 2015).

34.

Curtea observă că pozițiile părților sunt opuse cu privire la originea vânătăilor

: pentru Guvern, vânătăile au originea în altercare care a opus reclamantul și compagna sa și comportamentele agresive ale reclamantului la momentul intervenției polițiștilor; pentru reclamant, care nu se pronunță cu privire la cearta sa cu compagna sa nici cu privire la ceea ce s-ar fi întâmplat la secția de poliție, vânătăile rezultate din violență exercitată asupra lui de polițiști în timpul și după arestare.

35.

Chiar dacă Guvernul nu contestă veridicitatea raportului medical privind reclamantul și existența vânătăilor menționate în el, în vedere divergențelor existente între explicațiile furnizate de fiecare dintre parti, Curtea consideră că nu este în măsură, pe baza elementelor de care dispune, să afirme cu un grad suficient de certitudine că leziunile reclamantului sunt doar rezultatul violenței care ar fi fost exercitată asupra sa în perioada intervenției și ulterior arestării.

36.

De fapt, Curtea observă mai întâi că rezultă din testele de alcoolemie efectuate la 7

h

10 ale zilei incidentului (§8 de mai sus), din declarațiile polițiștilor (§9 de mai sus), din raportul întocmit de comisarul-șef M.O. (§11 de mai sus) și din sentința tribunalului penal din Șișli din 20 septembrie 2005, confirmată de hotărârea Curții de Casație din 29 mai 2007, că reclamantul și mai ales femeia care îl însoțea prezentau o alcoolemie destul de ridicată și că aveau o altercare în stradă înainte de sosirea pe locul incidentului a polițiștilor, și că reclamantul arătase o anumită rezistență atunci când polițiștii cereau să-i verifice identitatea și încercau să intervină și să-l aresteze. Consideră că nu este exclus ca parte ori chiar întregul din vânătăile reclamantului să-și găsească explicația în acest context.

37.

Curtea observă apoi că reclamantul nu a prezentat detalii suficiente, nici atunci când a depus plângerea în fața instanțelor interne nici în fața Curții, de natură a susține acuzațiile sale cu privire la desfășurarea faptelor și maltratarei pe care ar fi suferit-o după arestare și în timp ce era la secția de poliție; s-a bazat doar pe raportul medical pentru acuzații.

38.

De aceea, examinarea faptelor prezentei cauze nu arată elemente care să permită Curții să stabilească că vânătăile dezvăluite pe corpul reclamantului s-au produs din cauza utilizării unei forțe disproporționate asupra sa la momentul arestării sau după arestare, la secția de poliție.

39.

Rezultă că reclamația reclamantului din aspectul material al articolului

3 din Convenție este evident infondată și trebuie respinsă, în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

B.

Cu privire la caracterul efectiv al investigațiilor

40.

Reclamantul susține că nu a beneficiat de o investigație efectivă deoarece fusese victimă a violenței polițienești. Denunță de asemeni o durată excesivă a procedurii.

41.

Guvernul arată că reclamantul a depus plângere împotriva polițiștilor aproximativ optsprezece luni după fapte. Susține că procurorul Republicii a condus o investigație efectivă, și că a audiat polițiștii A.B. și U.K. precum și reclamantul. Precizează că nu a fost posibil să se audieze polițistul Y.D., decedat între timp.

Guvernul adaugă că are cunoștință de jurisprudența Curții în materie de durată a investigației, inclusiv a procesului care urmează instruirii.

1.

Cu privire la admisibilitate

42.

Curtea tocmai a concluzionat că reclamația din aspectul material al articolului 3 este evident infondată (§39, de mai sus). Aceasta nu împiedică ca reclamația din aspectul procedural să fie declarată admisibilă. De fapt, chiar dacă săvârșirea maltratării de către agenți ai statului nu este stabilită în fața Curții, rămâne posibil ca reclamantul să fi susținut în mod apărabil, la momentul faptelor și la momentul depunerii plângerii la acest subiect, că a suferit asemenea tratamente, și că ținând seama de o asemenea acuzație exista o obligație de a investiga faptele (a se vedea, de exemplu,

Mudayevy c. Rusia

, nr. 33105/05, §§ 113 și 114, 8 aprilie 2010). Curtea consideră că este în felul acesta în cazul de față. Constată de asemeni că procurorul Republicii din Șișli chiar a deschis o investigație în urma plângerii depuse de reclamant. Reclamația din aspectul procedural al articolului 3 nu ar putea deci, în circumstanțele prezentei cauze, fi declarată evident infondată în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție.

Cum această reclamație nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

2.

Cu privire la fond

43.

Cu privire la obligația autorităților naționale de a deschide și de a conduce o investigație efectivă, Curtea se referă la principii care rezultă din jurisprudența sa (

El-Masri c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei

[GC], nr. 39630/09, §§ 182-185, CEDO 2012,

Mocanu și alții c.

România

[GC], nr. 10865/09, 45886/07 și 32431/08, §§ 316-326, CEDO 2014 (extrase), și

Bouyid

, precitată, §§

115-123).

44.

Astfel, ținând seama de datoria generală încadru statului în vertu articolului

1 din Convenție de a «

recunoaște tuturor persoanelor aflate în jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în (...) Convenție

», prevederile articolului 3 necesită implicație ca o formă de investigație oficială efectivă să fie condusă atunci când un individ susține într-un mod apărabil că a suferit, mai ales din partea poliției sau a altor servicii comparabile ale statului, un tratament contrare articolului 3 (

Mocanu și alții,

precitată, § 317, și

Bouyid

, precitată, § 116).

45.

Esențial, prin intermediul unei asemenea investigații, să se asigure aplicarea efectivă a legilor care interzic tortura și pedeapsele și tratamentele inumane sau degradante în afacerile în care agenți sau organe ale statului sunt implicate, și să se garanteze că aceștia au să răspundă despre maltratarea survenite sub responsabilitatea lor (

Mocanu și alții,

precitată, § 318, și

Bouyid

, precitată, § 117).

46.

Din aceasta rezultă implicit o cerință de celeritate și diligență rezonabilă. Dacă pot exista obstacole sau dificultăți care împiedică avansarea investigației într-o situație particulară, o răspuns rapid al autorităților atunci când este vorba de investigarea utilizării ilegale a forței sau a acuzațiilor de maltratare poate în general fi considerată ca esențiala pentru a păstra încrederea publicului în respectul principiului legalității și a evita orice aparență de complisitate sau tolerare în ceea ce privește acțiunile ilegale (

Mocanu și alții,

precitată, §

323, și

Bouyid

, precitată, § 121).

47.

În final, investigația trebuie să fie aprofundată, ceea ce înseamnă că autoritățile trebuie întotdeauna să se străduiască serios pentru a descoperi ce s-a întâmplat și nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau slab fundamentate pentru a-și încheia investigația

(

Mocanu și alții,

precitată, § 183, și

Bouyid

, precitată, § 123).

48.

În cazul de față, Curtea constată că procurorul Republicii a audiat unu dintre polițiști doi luni după data depunerii plângerii de reclamant, că a descoperit aproximativ doi ani și nouă luni după data aceasta că al doilea polițist decedasem în 2004, și că a audiat al treilea aproximativ trei ani și trei luni după data aceasta încă. Apoi, a pronunțat ordinanța doar în 2009, adică aproape cinci ani și jumătate după depunerea plângerii în cauză.

49.

De asemeni, Curtea observă că procurorul Republicii și curtea de ședință au respins plângerea interesatului, și aceasta fără a se angaja într-un adevărat raționament juridic. Constată că aceste autorități nu au căutat să justifice gradul forței utilizate împotriva reclamantului la momentul arestării și că investigația penală condusă în cazul de față nu a vizat acuzațiile de maltratare a reclamantului după arestare. Procurorul Republicii s-a limitat la constatarea o insuficiență de probe fără a furniza nicio explicație, adăugând că în orice caz termenul de prescripție expiraseputin.

50.

De aceea, Curtea concluzionează că autoritățile nu au condus o investigație efectivă în urma plângerii reclamantului. A fost deci o încălcare a articolului 3 din Convenție în aspectul procedural.

II.

51.

Potrivit articolului 41 din Convenție,

«

Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții Contractante nu permite ștergerea decât în mod incomplet a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, după caz, o satisfacție echitabilă.

»

A.

Daune

52.

Reclamantul cere 50

000 euro (EUR) pentru prejudiciu moral.

53.

Guvernul contestă aceste pretenții.

54.

Statuând în echitate, Curtea consideră că ar trebui să acorde reclamantului 5 000 EUR pentru dommage moral.

B.

Cheltuieli și costuri

55.

Reclamantul cere de asemeni 2

400 EUR pentru cheltuielile și costurile pe care susține că le-a suportat în fața Curții. Și-a defalcat cererea după cum urmează

: 1

470

EUR pentru onorariile avocatului și 930 EUR pentru cheltuielile poștale, de asistență și de traducere. Ca suport al pretenției sale, furnizează tabloul tarifar al

baroului din Istanbul, precum și o notă de cheltuieli întocmită de reprezentantul său pentru cheltuielile de traducere, asistență și materiale de birou.

56.

Guvernul estimează că această cerere nu este justificată și invită Curtea să o respingă.

57.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor doar în măsura în care se stabliest realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. Ținând seama de documentele de care dispune și de criteriile sus-menționate, Curtea consideră rezonabilă suma de 2

000 EUR pentru toate cheltuielile și i-o acordă reclamantului.

C.

Dobânzi de întârziere

58.

Curtea consideră oportun să calcheze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

1.

Declară

petiția admisibilă cu privire la reclamația reclamantului din aspectul procedural al articolului 3 din Convenție, și inadmisibilă pentru restul

;

2.

Declară

că a existat o încălcare a articolului

3 din Convenție în aspectul procedural

;

3.

Declară

a)

că statul pârât trebuie să vireze reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului

44 § 2 din Convenție, următoarele sume, convertite în moneda statului pârât, la cursul aplicabil la data regelării

:

i.

5 000 EUR (cinci mii euro), plus orice sumă pouvant să fie datorată cu titlul de taxă, pentru prejudiciu moral,

ii.

2

000 EUR (doi mii euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlul de taxă de reclamant, pentru cheltuieli și costuri

;

b)

că de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la un procent egal cu cel al facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabil în această perioadă, majorat cu trei puncte procentuale

;

4.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la

26 ianuarie 2016, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulamentul Curții.

Stanley Naismith

Julia Laffranque

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2016-10-18
0,96
AFFAIRE ALİ ABA TALİPOĞLU c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ALİ ABA TALİPOĞLU c. TURQUIE (Requête n o 16408/10) ARRÊT STRASBOURG 18 octobre 2016 DÉFINITIF 18/01/2017 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de
CtEDO 2016-05-24
0,96
AFFAIRE ABDULGAFUR BATMAZ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ABDULGAFUR BATMAZ c. TURQUIE (Requête n o 44023/09) ARRÊT STRASBOURG 24 mai 2016 DÉFINITIF 24/08/2016 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de form
CtEDO 2016-02-02
0,96
AFFAIRE ERDENER c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ERDENER c. TURQUIE (Requête n o 23497/05) ARRÊT STRASBOURG 2 février 2016 DÉFINITIF 02/05/2016 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l
CtEDO 2016-10-04
0,96
AFFAIRE ÜRÜN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ÜRÜN c. TURQUIE (Requête n o 36618/06) ARRÊT STRASBOURG 4 octobre 2016 DÉFINITIF 04/01/2017 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’af
CtEDO 2009-06-16
0,96
AFFAIRE ALPTEKİN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ALPTEKİN c. TURQUIE ( Requête n o 6016/03) ARRÊT STRASBOURG 16 juin 2009 DÉFINITIF 16/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Alptekin c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (
Sursă