AFFAIRE BATMAZ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

18.02.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Délai raisonnable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BATMAZ c. TURQUIE (CtEDO, 2014)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA BATMAZ c. TURCIA (solicitarea nr. 714/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 februarie 2014 DEFINIF 18/05/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Batmaz c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Iși karakaș, Dragoljub Popović, András Sajó, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera de consiliu la 28 ianuarie 2014, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea 714/08) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv o resortisantă a acestui stat, dl Selman Batmaz, reclamanta, a sesizat Curtea la 28 septembrie 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( E. Aslaner, avocat la Istanbul. Guvernul turc ( Recurenta s-a născut în 1961 și își are reședința în Köln. La 12 octombrie 1992, reclamanta, suspectată de ajutor și de a-și asuma răspunderea pentru PKK (Partea Lucrătorilor din Kurdistan, o organizație ilegală înarmată), precum și pentru incendierea unei nave, au fost ținute în arest. Raportul medical colectiv, întocmit la 27 octombrie 1992 de Institutul de Medicină Legală, referitor la șapte persoane, inclusiv reclamanta, a arătat că aceasta se plângea de dureri la brațul drept atunci când aceasta făcea mișcări și că nu prezenta urme exterioare de lovituri și răni pe corpul ei ( haricen) În aceeași zi, reclamanta a fost adusă în fața Curții de Securitate a Țării de Jos, care a dispus arestarea sa provizorie. Raportul medical din data de 4 noiembrie 1992 întocmit la 3 noiembrie 1992 de institutul de medicină legală din Eyüp (Istanbul) la cererea conducerii casei în care se află casa în custodia statului în cauză, arată în special că reclamanta prezenta vânătăi de 2 x 2 cm pe cotul drept, pierderea forței brațului drept, dureri și vânătăi gălbui sub umeri, vânătăi fără crustă de 1 x 3 cm pe partea exterioară a umărului stâng, vânătăi de culoare maro de 3 x 5 cm pe cotul drept, vânătăi pe cotul drept, vânătăi pe brațul drept, dureri foarte acute pe brațul drept la nivelul umărului, dureri și înțepături la 4 Și cinci degete de la mâna stângă, și o vânătaie de 1 x 3 cm pe coapsa stângă. Acest raport medical a ajuns la o incapacitate de muncă de zece zile. Printr-un act de acuzare din 10 noiembrie 1992, procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului . A intentat o acțiune penală împotriva mai multor persoane, printre care și reclamanta, pentru acuzațiile de ajutor și apartenența la organizația ilegală și de incendiere a unei nave. 10. Curtea de Securitate a statului în care se află cauza reclamantei. În timpul inaugurării din 15 ianuarie 1993, Curtea a declarat că a fost torturată în timpul custodiei sale. În aceeași zi, aceste acuzații de tortură au fost notificate Parchetului competent de Curtea de Securitate a statului. 11. În cadrul audierilor din 30 martie, 15 iunie și 20 iulie 1993, recurenta își va repeta acuzațiile de tortură. Din documentele conținute în dosar reiese că nu s-a efectuat nicio anchetă asupra acestor declarații. 12. La 28 noiembrie 1997, instanța de securitate a statului a acordat eliberarea provizorie a reclamantei 13. La o dată nespecificată, recurenta a obținut statutul de refugiat politic în Germania. 14. La 18 iunie 1999, Marea Adunare Națională a Turciei a modificat art. 143 din Constituție și a exclus magistrații militari din compoziția cursurilor de securitate ale statului. Ca urmare a modificărilor legislative ale 22 iunie 1999 privind Legea privind Curțile de Securitate de la Õ , judecătorul militar care se află în cadrul Curții de Securitate a statului însărcinat cu cauza reclamantei a fost înlocuit de un judecător civil 15. Printr-o hotărâre din 11 aprilie 2003, Curtea de Securitate a statului a sesizat reclamanta șefului de incendiu al unei nave. În schimb, a condamnat-o la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni a șefului de ocupație a organizației ilegale menționate anterior. 16. Prin hotărârea din 7 iunie 2004, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre, în măsura în care reclamanta și alți coinculpați au susținut că au depus mărturie în timpul custodiei sub presiune și tortură. Curtea de Casație a solicitat instanței din fond să examineze aceste afirmații. 17. La 16 iunie 2004, legea nr. 5190 de stabilire a abolirii cursurilor de securitate a statului a intrat în vigoare. Prin urmare, procedura penală împotriva recurentei a fost transferată în fața celei de-a 9-a camere a tribunalului însasiseseseseseses d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102 alin. (3) și 104 alin. (2) din fostul Cod penal era încheiat și a declarat procedura încheiată. Recurenta nu s-a ocupat de casarea împotriva acestei decizii, care a devenit definitivă la 26 septembrie 2012. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 19. Dreptul și practica internă relevantă la data faptelor sunt descrise în special în cauzele Öcalan c. Turcia ([GC], n 46221/99, § 52-60, CEDO 2005-IV), Bat 2845 prevedea că unul dintre cei trei judecători care se află în cadrul cursurilor de securitate a statului trebuia să fie un judecător militar (pentru legislația în vigoare în acel moment, a se vedea Incal c. Turcia, 9 iunie 1998, §§ 26-29, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998-IV). După intrarea în vigoare a Legii nr. 4390, nu mai există niciun magistrat militar în cadrul instanțelor în cauză, iar acestea au fost în cele din urmă abolite prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004 (Ümit Ișisk c. Turcia, nr. 10317/03, § 39, 16 martie 2010). Recurenta se plânge că a fost torturată de polițiști în timpul arestării sale. De asemenea, afirmă că nu s-a inițiat nicio acțiune penală împotriva acestor agenți de poliție și denunță o încălcare a articolului 3 din Convenție, astfel încât nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 22. Guvernul susține că obiecțiunile recurentei întemeiate pe art. 3 din convenție trebuie respinse din cauza nerespectării termenului de șase luni. 23. Recurenta contestă teza guvernului 24. Curtea amintește în primul rând că regula celor șase luni are ca obiect asigurarea securității juridice și garantarea faptului că cauzele în litigiu în temeiul convenției sunt examinate într-un termen rezonabil. În plus, această regulă urmărește, de asemenea, să protejeze autoritățile și alte persoane vizate de incertitudinea în care acestea ar lăsa curgerea prelungită a timpului. 25. În plus, Comisia reamintește că, în cazul în care nu există nicio cale de atac sau în cazul în care căile de atac disponibile nu sunt efective, termenul de șase luni menționat la art. 35 alineatul (1) din Convenție ia naștere în mod normal la data actelor incriminate ( Bayram și Yld Cu toate acestea, în cazuri excepționale pot fi luate în considerare considerații speciale atunci când un solicitant utilizează sau invocă o cale de atac aparent disponibilă și nu își dă seama decât ca urmare a existenței unor circumstanțe care îl fac inexistent. În acest caz, trebuie să se ia ca punct de plecare din perioada de șase luni la care reclamantul a avut sau ar fi trebuit să aibă pentru prima dată cunoștință de această situație ( Edwards c. Marea Britanie (dec.), nr 46477/09, 7 iunie 2001). În speță, Curtea constată că, în cadrul ședințelor desfășurate la 15 iunie 2001 În ianuarie, 30 martie, 15 iunie și 20 iulie 1993, recurenta a declarat că a fost torturată în timpul custodiei sale și constată, de asemenea, că, la 15 ianuarie 1993, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a transmis Parchetului aceste acuzații de tortură. Comisia observă, de asemenea, că, la 7 iunie 2004, Curtea de Casație a infirmat hotărârea Curții de Securitate a Uniunii Europene și i-a solicitat acesteia din urmă să clarifice afirmațiile recurentei în măsura în care aceasta susținea că și-a depus declarația sub presiune și tortură. Din elementele conținute în dosar reiese că nu s-a efectuat nicio anchetă penală pe această temă. 28. Curtea consideră că, în acest caz, reclamanta trebuia să știe cu mult înainte de a sesiza Curtea că: nici o anchetă penală efectivă nu a fost efectuată. În cazul în care nu a luat cunoștință de acest lucru, Curtea consideră că acest lucru se datorează neglijenței sale. În plus, Comisia observă că reclamanta nu a furnizat niciun element care să demonstreze că există circumstanțe speciale care au împiedicat respectarea termenului prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție. 29. Curtea constată, prin urmare, că această parte a cererii a fost înaintată fără întârziere și că aceasta este inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 5 DIN CONVENȚIA 30. Recurenta, invocând art. 5 din Convenție, se plânge și de durata detenției provizorii. 31. Guvernul nu se pronunță asupra acestui motiv. 32. În speță, Curtea arată că reținerea provizorie a recurentei s-a încheiat la 28 noiembrie 1997, adică cu mai mult de șase luni înainte de introducerea prezentei cereri. Recurenta deplânge o lipsă de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului care și-a auzit cauza pe motiv că un magistrat militar se afla în cadrul său. De asemenea, Comisia se plânge de o încălcare a principiului egalității armelor pe motiv că, în timpul audierilor, procurorul republicii a avut loc pe o scenă suprapusă în raport cu locul unde se află avocatul apărării și că acesta a rămas prezent în timpul deliberărilor. Aceasta precizează că procurorul republicii folosea, la intrare și la ieșirea din sala de judecată, aceeași ușă ca și magistrații sediului și că, la pronunțarea deciziei, el rămânea așezat, ca și cum ar fi făcut parte din formarea de judecată, în timp ce avocatul apărării stătea în picioare. 35. Guvernul nu comenta afirmațiile reclamantei. 36. Curtea consideră că, având în vedere rezultatul dorit de art. 6 din Convenția 31734/96, 18 noiembrie 2004). Prin urmare, recurenta nu mai poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor sale garantate prin art. 6 din Convenție, așa cum prevede art. 34 din Convenție. 37. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. IV. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIA CU PRIVIRE LA DURATA PROCEDURII PENALE 38. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum s-a formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... că orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 39. Guvernul, după ce a amintit jurisprudența Curții în această privință, își lasă aprecierea la discreția Curții. Cu privire la admisibilitatea 40. Curtea subliniază că a fost introdusă în Turcia o nouă acțiune în despăgubire ca urmare a aplicării procedurii de la martie 2013), Comisia a declarat inadmisibilă o nouă cerere, din cauza faptului că au epuizat căile de atac interne, și anume noua cale de atac. În acest sens, Comisia a considerat în special că această nouă cale de atac era a priori accesibilă și că ar putea oferi perspective rezonabile de redresare a obiecțiunilor referitoare la durata procedurii. 41. Curtea amintește, de asemenea, că, în hotărârea sa pilot Ümmühan Kaplan (citată anterior, § 77), Curtea a precizat în special că aceasta poate, prin procedura normală, să continue examinarea hotărârilor similare deja comunicate guvernului. În plus, aceasta constată că nu a invocat în speță o excepție referitoare la această nouă acțiune. 42. În lumina celor de mai sus, Curtea decide să continue examinarea prezentei cereri. Cu toate acestea, aceasta reamintește că această concluzie nu aduce atingere în niciun fel examinării unei astfel de excepții care ar putea fi invocată de guvern în cadrul altor instanțe comunicate. 43. Constatând că nu există niciun alt motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv, Curtea îl declară admisibil. Pe fond 44. Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 octombrie 1992 și s-a încheiat la 18 septembrie 2012 și că, prin urmare, a durat aproximativ nouăsprezece ani și unsprezece luni pentru două organisme. 45. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II) 46. Curtea a examinat în mod repetat cauzele care ridică probleme similare celor prezentate în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Ümmühan Kaplan, citată anterior, § 46). 47. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu era excesivă și nu răspundea cerinței termenului rezonabil 48. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 50. Recurenta solicită 100 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 100 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care pretinde că l-a suferit. 51. Guvernul contestă aceste pretenii. 52. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde recurentei 13 000 De asemenea, reclamanta solicită 1 023 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 1 557 EUR pentru cele angajate în fața Curții. Cu titlu justificativ, aceasta furnizează tariful orar al avocaților stabilit de Uniunea Barourilor din Turcia. 54. Guvernul contestă această cerere. 55. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele de care dispune și de jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratorii 56. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 13 000 EUR (treisprezece mii EUR), care se convertește în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 18 februarie 2014, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Stanley Naismith Guido Raimondi Președinte