ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1950/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea înregistrată la data de 30 august 2021 pe rolul Judecătoriei Iași – secția civilă, sub nr. x/2021, contestatoarea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., anularea biletului la ordin seria x/05.02.2019, scadent la data de 15 februarie 2021, în valoare de 6.961,50 euro, anularea actelor de executare întocmite de către C. și D. în dosarul nr. x/2021, respectiv anularea somației din data de 19 august 2021, a încheierii nr. 66D/2021 de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19 august 2021, a adreselor de înființare a popririi pe conturile societății, precum și a încheierii nr. 7521/CS/2021.

De asemenea, s-a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 7C-IS-PP182 din 18 februarie 2019 și repunerea părților în situația anterioară.

S-a mai solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat următoarele: respingerea capătului de cerere privind anularea biletului la ordin, ca neîntemeiat, respingerea contestației la executare silită având ca obiect anularea actelor de executare silită, ca neîntemeiată, respingerea capătului de cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea în primă instanță a contestației la executare silită, ca inadmisibilă și respingerea capătului de cerere privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, ca neîntemeiat.

Totodată, intimata a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. x/18.02.2019, începând cu data de 22 septembrie 2021, data predării echipamentului de către contestatoare, ca urmare a culpei contractuale a acesteia, constând în neachitarea ratelor la scadență. A mai solicitat să se dispună reținerea de către intimată, cu titlu de daune interese compensatorii pentru folosirea bunului de către contestatoare, până la data de 22 septembrie 2021, a unei compensații egale cu valoarea ratelor garantate cu bilete la ordin, în valoare de 97.314,29 euro, respectiv 461.104,30 RON, la cursul stabilit în contract la data încheierii, de 4,7383 RON. S-au solicitat cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 20 ianuarie 2022, instanța a dispus disjungerea căpătului de cerere având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv a cererii reconvenționale formulate de intimată, cu formarea unui nou dosar, înregistrat la același complet de judecată, urmând a fi pusă în discuția contradictorie a părților excepția necompetenței materiale a dosarului disjuns.

Dosarul nou format a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași – secția civilă, sub nr. x/2022, la data de 31 ianuarie 2022.

La termenul din 17 martie 2022, Judecătoria Iași – secția civilă a pus în discuție excepția necompetenței materiale a dosarului nou format, respectiv a cererii având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și a cererii reconvenționale formulate de către intimată. De asemenea, instanța a amânat pronunțarea la data de 1 aprilie 2022.

Prin sentința civilă nr. 3206/2022 din 1 aprilie 2022, pronunțată de Judecătoria Iași – secția civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a a pronunța această soluție, Judecătoria Iași a reținut următoarele:

S-a constatat, pe de o parte, că valoarea contractului a cărui rezoluțiune se solicită este de 428.400 euro, iar pe de altă parte, că valoarea compensațiilor solicitate de pârâtă prin cererea reconvențională este de 97.314,29 euro, respectiv 461.104,30 RON.

Conform art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță, orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Potrivit art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

De asemenea, din art. 6 lit. g) din contract, rezultă că, în cazul unor litigii, competența de soluționare aparține instanței judecătorești pe raza căreia își are sediul vânzătorul.

Prin urmare, raportat la valoarea pretențiilor deduse judecății, s-a constatat tribunalul este instanța competentă pentru soluționarea dosarului.

Totodată, față de prevederile contractuale, raportat la sediul vânzătoarei, s-a constatat că, din punct de vedere teritorial, Tribunalul București este instanța competentă în cauză.

Prin sentința civilă nr. 1244/2022 din 3 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. S.R.L. și pe pârâta A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Iași; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Tribunalul București – secția a VI-a civilă a constatat că excepția necompetenței sale materiale și teritoriale este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Cererea formulată de debitoarea A. S.R.L., înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași – secția civilă, sub nr. x/2021, este o contestație la executare .

În cadrul acestei contestații la executare, debitoarea a solicitat anularea biletului la ordin, anularea actelor de executare, rezoluțiunea contractului și suspendarea executării silite.

Tribunalul București a arătat că din prevederile art. 712-714 din C. proc. civ. rezultă existența a două tipuri de contestații la executare:

Potrivit art. 713 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun.

Prin urmare, chiar dacă se invocă motive de fond conform art. 713 alin. (2) C. proc. civ. (neexecutarea contractului de către creditoarea B. cu consecința rezoluțiunii), acțiunea rămâne tot o contestație la executare propriu-zisă. De exemplu și în cazul invocării unor clauze abuzive (deci al solicitării constatării nulității) în cadrul unei contestații la executare, competența aparține tot instanței de executare, acțiunea rămânând o contestație la executare propriu-zisă.

De altfel, în dosarul nr. x/2021 Judecătoria Iași a disjuns doar rezoluțiunea nu și cererea de anulare a actului juridic, deși atât nulitatea, cât și rezoluțiunea sunt cauze de desființare a actului juridic, în sensul art. 713 alin. (2) C. proc. civ.. În ce măsură o astfel de apărare de fond este admisibilă în cadrul contestației la executare este o chestiune ulterioară stabilirii competenței.

În acest context al învestirii Judecătoriei Iași cu o contestație la executare propriu-zisă, în cadrul căreia s-au formulat și apărări de fond, devin aplicabile prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. ("contestația se introduce la instanța de executare").

În cauză, instanța de executare este Judecătoria Iași, astfel că Tribunalul București nu este competent nici material și nici teritorial în soluționarea cererii contestatoarei.

Tribunalul București a mai reținut că și în ipoteza disjungerii nu se poate face abstracție de acțiunea principală din care a fost disjunsă cererea debitoarei, în acest caz nefiind aplicabile prevederile art. 94 și art. 95 C. proc. civ. referitoare la competența după valoare, întrucât sunt norme generale. În cauză sunt aplicabile normele speciale, respectiv art. 712, art. 713 alin. (2) și art. 714 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la cererea reconvențională având ca obiect tot rezoluțiune contract pentru neexecutare, devin aplicabile prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă la data de 20 iunie 2022.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

În cadrul contestației la executare înregistrate pe rolul Judecătoriei Iași – secția civilă, sub nr. x/2021, debitoarea contestatoare A. S.R.L., a solicitat și rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 7C-IS-PP182 din 18 februarie 2019, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.

Intimata B. S.R.L. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. x/18.02.2019, începând cu data de 22 septembrie 2021, data predării echipamentului de către contestatoare, ca urmare a culpei contractuale a acesteia din urmă, constând în neachitarea ratelor la scadență. A mai solicitat să se dispună reținerea de către intimată, cu titlu de daune interese compensatorii pentru folosirea bunului de către contestatoare, până la data de 22 septembrie 2021, a unei compensații egale cu valoarea ratelor garantate cu bilete la ordin, în valoare de 97.314,29 euro, respectiv 461.104,30 RON, la cursul stabilit în contract la data încheierii, de 4,7383 RON.

Potrivit art. 99 alin. (1) din C. proc. civ., "când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența".

Față de aceste prevederi legale, Înalta Curte reține că Judecătoria Iași a dispus, în mod corect, disjungerea capătului de cerere având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 7C-IS-PP182 din 18 februarie 2019, respectiv a cererii reconvenționale formulate de intimata B. S.R.L., care solicita rezoluțiunea aceluiași contract.

Aceasta, deoarece petitul formulat în cuprinsul contestației la executare, care vizează rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, nu poate fi considerat ca fiind o apărare de fond, cum greșit a reținut Tribunalul București în considerentele sentinței de declinare a competenței de soluționare a cauzei.

Așadar, nefiind vorba de un incident apărut în cursul executării silite, ci de un capăt principal de cerere, distinct de petitele specifice contestației la executare propriu-zise, care are o cauză diferită și o finalitate proprie, competența de soluționare a acestei cereri, care formează obiectul dosarului nr. x/2022 înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași – secția civilă, urmează să fie stabilită conform dispozițiilor legale aplicabile.

Întrucât valoarea contractului a cărui rezoluțiune se solicită depășește pragul valoric de 200.000 RON, prevăzut de art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aparține tribunalului competența materială de soluționare a cauzei.

Normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Prin urmare, această regulă se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Dispozițiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

În cauză, părțile au inserat o clauză atributivă de competență, la art. 6 (intitulat "Prevederi finale") lit. g) din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 7C-IS-PP182 din 18 februarie 2019, stabilind competența de soluționare în favoarea instanței judecătorești pe raza căreia își are sediul vânzătorul.

Cum sediul vânzătoarei B. S.R.L. se află în Municipiul București, Înalta Curte constată că este competent, din punct de vedere teritorial, Tribunalul București.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 95 pct. 1 coroborat cu art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.