ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1941/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2020, pe rolul Tribunalului Arad – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 Euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat demnității, personalității și integrității psihice; obligarea pârâtei la achiziționarea și punerea la dispoziție a autoturismului de serviciu, astfel cum a fost configurat la data de 28 februarie 2019; obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi bănești: suma de 70.092 RON, reprezentând al 13-lea și al 14-lea salariu pentru anii 2017, 2018 și 2019; suma de 18.730 RON brut, reprezentând diferența din bonusul anual "Tantieme" aferent anului 2018; card aniversar în valoare de 600 RON, reprezentând beneficii acordate pentru împlinirea a 10 ani de activitate în cadrul societății; suma de 8.828 RON, reprezentând contravaloarea combustibilului achiziționat pe perioada concedierii nelegale; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru drepturile bănești indicate, de la data introducerii acțiunii, până la plata efectivă; obligarea pârâtei la publicarea dispozitivului hotărârii într-o publicație economico-financiară de largă circulație care apare la nivel național precum și în informarea internă ("IC"-Info Centrală) a companiei B. S.R.L., care este trimisă tuturor angajaților săptămânal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamantul a formulat cerere de completare a acțiunii, prin care a solicitat obligarea pârâtei la publicarea dispozitivului hotărârii într-o publicație economico-financiară de largă circulație care apare la nivel național precum și, timp de patru săptămâni consecutiv în informarea internă ("IC" -Info Centrală) a companiei B. S.R.L., care este trimisă tuturor angajaților săptămânal; obligarea pârâtei la plata suplimentară a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin presiunea psihologică și hărțuirea morală exercitată prin încercările de modificare a contractului de muncă și a fișei postului, ulterior înregistrării acțiunii introductive și pentru încălcarea confidențialității contractului de muncă, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 263 RON achitată de acesta pentru dotările opționale la autoturismul de serviciu, ca fiind nedatorată.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată. ca neîntemeiată.

De asemenea, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței să constate existența unei plăți nedatorate în valoare de 600 RON și compensarea judiciară pentru această sumă, reprezentând contravaloarea cardului aniversar, respectiv restituirea sumei de 3.609 RON, reprezentând drepturi salariale nedatorate, achitate suplimentar cu titlu de bonus Tantieme.

Prin sentința civilă nr. 721 din 5 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, având ca obiect drepturi bănești; pârâta a fost obligată să plătească echivalentul în RON la data plății a sumei de 5.000 Euro, cu titlu de daune morale; s-a respins în rest acțiunea; s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L., iar reclamantul-pârât a fost obligat să plătească pârâtei-reclamante suma de 3.609 RON, cu titlu de sumă nedatorată; de asemenea, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 20.000 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. și pârâta B. S.R.L. au declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, la data de 2 decembrie 2020.

Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, prin încheierea nr. 1637 din 23 iunie 2021 (dosar nr. x/2021), a admis cererea formulată de petentul A. și a strămutat judecarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale la Curtea de Apel Craiova; a păstrat actele de procedură îndeplinite și a respins cererea formulată de intimată privind sancționarea petentului cu amendă judiciară.

Prin decizia nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 20 mai 2022 a aceleiași instanțe, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 721 din 5 octombrie 2020 a Tribunalului Arad; s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 Euro, ca neîntemeiat; s-a păstrat în rest sentința apelată; reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 20.000 Ron, reprezentând onorariul avocațial redus.

Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1119 din 9 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Revizuentul a solicitat, în principal, admiterea cererii de revizuire, urmând ca instanța să rejudece fondului cauzei și să dispună admiterea acțiunii pe care a formulat-o. Astfel, a cerut să se dispună admiterea capătului de cerere privind plata salariilor suplimentare și obligarea pârâtei la plata sumei de 70.092 RON brut, reprezentând al 13-lea și al 14-lea salariu pentru anii 2017, 2018 și 2019. De asemenea, a solicitat admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 263 RON ce a fost achitată de reclamantul A. pentru dotările opționale la autoturismul de serviciu și completarea deciziei cu soluția pe acest capăt de cerere. A mai solicitat respingerea cererii reconvenționale a pârâtei și să se constate că suma reprezentând contravaloarea cardului aniversar nu poate fi compensată cu nicio sumă pe care ar datora-o pârâtei și, prin urmare, să fie obligată pârâta să-i acorde cardul aniversar în valoare de 600 RON (reprezentând beneficii oferite de angajator pentru împlinirea a 10 ani de activitate în cadrul societății), cu modificarea dispozitivului deciziei în acest sens. Totodată, instanța urmează să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 43.609 RON (reprezentând cheltuieli de judecată și sumă nedatorată) pe care a fost obligat să o plătească pârâtei B. S.R.L., la plata dobânzii legale pentru toate sumele datorate și a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea procesului. În subsidiar, revizuentul a solicitat anularea deciziei nr. 1119 din 9 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a susținut, în esență, faptul că decizia nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, este contradictorie cu decizia civilă nr. 574 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins recursul formulat de B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 89 din 18 ianuarie 2017 a Tribunalului Arad – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

Revizuentul a relevat faptul că în cuprinsul cererii de revizuire face referire la aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat, consacrat de art. 430-431 din C. proc. civ., întrucât prin decizia civilă nr. 574 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara – secția de litigii de muncă și asigurări sociale a fost tranșată definitiv problema salariilor suplimentare la care era îndreptățit și a actului adițional de semnarea căruia era condiționată acordarea acestor drepturi.

A mai arătat că pârâta a refuzat să respecte hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2016, explicând care a fost atitudinea acesteia, în calitate de angajator, după ce revizuentul s-a întors pe postul deținut anterior concedierii.

Totodată, a susținut faptul că instanțele care au soluționat litigiul, în dosarul nr. x/2020, au ignorat autoritatea de lucru judecat cu privire la problema salariilor suplimentare, deși a explicat că drepturile ce au făcut obiectul acestui litigiu decurgeau din același act adițional din anul 2016, căruia i s-a schimbat doar data, astfel că în ambele litigii a existat identitate de părți, obiect și cauză, diferența fiind perioadele succesive de timp pentru care s-au solicitat aceste drepturi.

Or, în aceste condiții, considerentele deciziei nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curții de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, din care rezultă că au fost rejudecate stări de fapt și înscrisuri deja analizate în litigiul anterior, sunt în contradicție flagrantă cu cele ale deciziei civile nr. 574 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara și încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri definitive.

Revizuentul a arătat că prezenta cerere de revizuire este admisibilă, deoarece îndeplinește cumulativ următoarele condiții: există două hotărâri definitive pronunțate de instanțe de același grad ale căror dispozitive și considerente decisive sunt contradictorii, cele două hotărâri sunt pronunțate în același litigiu privitor la plata salariilor suplimentare anuale, existând tripla identitate de părți, obiect și cauză (temei juridic, motivele și împrejurările care au determinat demersul judiciar, scopul urmărit etc.), fiind vorba doar de perioade de timp succesive; hotărârile sunt pronunțate în procese (dosare) diferite, primul privind anul 2016, iar dosarul al doilea privind perioada anilor 2017-2019, starea de fapt fiind identică pe parcursul celor patru ani, iar în cel de-al doilea proces, deși a invocat excepția autorității de lucru judecat, instanța de apel nu a acordat nicio importanță acestei probleme.

Prin al doilea motiv de revizuire, întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuentul a susținut faptul că, prin decizia civilă nr. 1119 din 9 mai 2022, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere pe care l-a formulat și a acordat altceva decât a cerut pârâta, încălcând, totodată, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

A menționat că instanța de fond a admis eronat cererea reconvențională a pârâtei, iar instanța de apel a păstrat această soluție, ambele instanțe stabilind o situație de fapt nereală, deoarece au apreciat că suma de 4.209 RON reprezintă o diferență în plus cu titlu de bonus Tantieme pentru anul 2018, însă, în realitate, pârâta a precizat că pretinde acești bani din bonusul Tantieme pentru anul 2016, plătit la momentul reintegrării. Întrucât momentul reintegrării a avut loc în anul 2017 și pârâta precizează cât se poate de clar că solicită suma de 4.209 RON din bonusul Tantieme aferent anului 2016, rezultă că atât instanța de fond, cât și cea de apel au admis ceva ce pârâta nu a cerut, fiind incident art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Nu se pune problema unei erori materiale, deoarece ambele instanțe argumentează "pe larg" de ce este admisibilă cererea pârâtei pentru o sumă pretins datorată pentru anul 2018. Totodată, consideră că nu există nicio obligație de restituire din partea sa, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile unei plăți nedatorate, sumele achitate de pârâtă fiind cele la care a fost obligată prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2016 și reprezintă despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.

Nici cu privire la valoarea bonusului nu se poate invoca o eroare de calcul, în condițiile în care din probatoriul administrat rezultă că pârâta a recunoscut valoarea acestui drept; chiar dacă s-ar admite "eroarea" invocată de pârâtă, cererea este inadmisibilă, deoarece intră sub incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în ceea ce privește actul adițional din luna ianuarie 2016, înscris pe care nu l-a semnat și de care pârâta se prevalează și în problema valorii bonusului anual pentru anul 2016.

Prin urmare, revizuentul a solicitat să se constate că nu datorează nicio sumă pârâtei și că nu este corectă compensarea cu valoarea cardului cadou pe care nu l-a primit de la pârâtă, astfel că trebuie obligată și la acordarea acestui card.

În continuarea cererii de revizuire a arătat că, în al doilea litigiu, principalul argument invocat de pârâtă pentru motivarea cererii sale reconvenționale este refuzul reclamantului de a semna actul adițional din luna ianuarie 2016.

Or, acesta este exact argumentul invocat și pentru refuzul de a-i plăti salariile suplimentare nu doar pentru anul 2016, ci și pentru anii următori. De aceea, argumentele pârâtei intră sub incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât Curtea de Apel Timișoara a stabilit, prin decizia civilă nr. 574 din 28 iunie 2017, că refuzul său de a semna acel act este justificat și, pe cale de consecință, pârâta nu mai poate invoca în niciun litigiu obligația sa de a semna acel act în forma pe care ea o dorea. Orice hotărâre favorabilă pârâtei, pronunțată cu ignorarea celor statuate de Curtea de Apel Timișoara în privința actului adițional din luna ianuarie 2016 ar încălca efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Revizuentul apreciază că nu este posibil ca în privința salariilor suplimentare acordate de Tribunalul Arad și Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016 să fie găsit justificat refuzul său de a semna acel act adițional, iar cu privire la bonusul Tantieme plătit pentru același an să fie considerat vinovat pentru nesemnarea lui și obligat la restituirea unei sume către angajator.

O altă critică privind motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. privește faptul că instanțele nu s-au pronunțat asupra unui capăt de cerere pe care l-a formulat în fața primei instanțe. A arătat că, deși prin completarea de acțiune a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 263 RON pe care a achitat-o nedatorat pentru dotările opționale la autoturismul de serviciu, prin sentința civilă nr. 721 din 5 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad – secția a III-a contencios administrativ și fiscal litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere. Reclamantul a criticat această omisiune pe calea apelului, însă instanța de apel a stabilit că sunt incidente dispozițiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., calificând-o drept pretenție nouă în apel.

Prin urmare, revizuentul a solicitat ca, admițând prezenta cerere de revizuire, instanța să rejudece fondul și să constate că i-a plătit pârâtei o sumă nedatorată de 263 RON, astfel încât trebuie obligată la restituirea acestei sume.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuentul A. a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 din C. proc. civ., pentru situația în care se va respinge cererea de revizuire.

Intimata B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cu consecința disjungerii cererii de revizuire și trimiterii spre judecare, Curții de Apel Craiova. A mai solicitat respingerea în rest a cererii de revizuire, ca inadmisibilă. În situația în care se va trece peste excepția inadmisibilității cererii de revizuire, în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de revizuent ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin reglementarea cuprinsă la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri.

Având în vedere că dosarul nr. x/2020, în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se cere, a fost înregistrat la 9 ianuarie 2020, sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare, iar conform art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Așadar, forma modificată a art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. este aplicabilă în prezenta cauză.

În conformitate cu acest text de lege, "dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existența unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă.

Astfel cum reiese din prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția autorității de lucru judecat.

Potrivit art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", iar art. 431 alin. (2) din același act normativ prevede că "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Prin intermediul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care au legătură cu ceea ce se deduce judecății în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operațiune juridică să presupună tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Textul art. 431 din C. proc. civ. are ca finalitate înlăturarea unor contradicții ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătorești, dar și între dispozitivul și considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății și hotărârea pronunțată în această a doua judecată. De asemenea, urmărește evitarea contradicțiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Rațiunea reglementării menționate constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar în aceeași pricină, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv.

Deși, în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu și alături de alte părți), fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond, doar dacă există tripla identitate de elemente.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greșeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale și pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri și motive nu se înscriu în voința legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securității juridice, întrucât deschide căi de desființare a hotărârilor judecătorești acolo unde legea nu a făcut-o.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul a prezentat argumente care vizează încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Înalta Curte reține că, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiții cumulative: hotărârea supusă revizuirii să fie pronunțată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susțină și să conducă, sub aspectul raționamentului logico-juridic, spre soluția pronunțată și, de asemenea, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți.

În speță, cea din urmă condiție nu este îndeplinită.

Revizuentul a susținut faptul că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a fost încălcat prin decizia nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curții de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, întrucât în litigiul anterior, soluționat definitiv prin decizia nr. 574 din 28 iunie 2017, au fost dezlegate, cu putere de lucru judecat, problemele litigioase privind drepturile salariale suplimentare și situația actului adițional din anul 2016 privind acordarea acestor drepturi.

Înalta Curte constată că în primul proces, obiect al dosarului nr. x/2016, a fost analizat dreptul reclamantului la plata celor două salarii suplimentare aferente anului 2016, cuvenite și acordate de instanță în temeiul Regulamentului intern al companiei angajatoare, precum și refuzul acestuia de a semna actul adițional din anul 2016, refuz considerat justificat în considerarea dreptului salariatului la negocierea condițiilor de muncă.

În cel de-al doilea litigiu, obiect al dosarului nr. x/2020, pretențiile reclamantului, decurgând din raporturile de muncă avute cu intimata, au vizat perioada anilor 2017-2019 și daune morale pentru prejudiciul adus demnității, personalității și integrității fizice, fiind analizate fapte și acte din care s-ar fi născut aceste solicitări, care nu se suprapun cu cele invocate în primul proces.

De altfel, în mod logic și în temeiul cronologiei faptelor invocate, nu este posibil ca într-un litigiu ce s-a desfășurat în perioada 2016-2017 instanțele de judecată să fi analizat pretenții decurgând din acte și fapte ce s-au produs ulterior, între anii 2017-2019.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește soluția instanțelor din primul litigiu de a acorda salariile suplimentare pentru anul 2016, aceasta nu se poate impune cu putere de lucru judecat instanțelor în litigiul pendinte, care au analizat aceeași categorie de pretenții pentru anii 2017-2019, întrucât temeiul acordării acestor drepturi salariale a dispărut, fiind modificat Regulamentul intern referitor la aceste drepturi; de asemenea, același raționament se impune și cu privire la refuzul de semnare a actelor adiționale pentru anii următori anului 2016, chiar dacă revizuentul invocă identitatea de conținut între toate aceste acte adiționale, întrucât fiecare dintre instanțele învestite cu soluționarea cererilor reclamantului au avut de analizat acte și fapte distincte, născute în intervale diferite de timp, iar nu pretenții succesive decurgând din același izvor de drepturi și obligații.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea formulată de revizuentul A. privind reducerea cheltuielilor de judecată dovedite de intimată, Înalta Curte reține că, în raport de dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța poate să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Este notoriu că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune și în dreptul intern.

Realitatea și necesitatea cheltuielilor țin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obține serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanție a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Or, în raport cu obiectul cauzei, cu durata procesului, cu apărările efectuate și față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea revizuentului A. privind reducerea cheltuielilor de judecată și îl va obliga pe acesta la plata sumei de 22.374,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B. S.R.L.

Excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., invocată de către intimata B. S.R.L. prin întâmpinare, este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Potrivit art. 510 alin. (1) din C. proc. civ., "cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Textul legal anterior evocat stabilește competența soluționării cererii de revizuire fundamentate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., competență ce revine instanței care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă.

Rațiunea instituirii acestei norme de competență izvorăște din natura juridică a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, de retractare. Din această perspectivă, numai instanța care a pronunțat hotărârea are abilitatea conferită de lege să o retracteze.

În speță, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, apreciind că este incident motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Față de acest aspect, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 510 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Respinge cererea revizuentului A. privind reducerea cheltuielilor de judecată.

Obligă revizuentul A. la plata sumei de 22.374,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata S.C. B. S.R.L.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel Craiova.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Fără nicio cale de atac în ceea ce privește soluția de declinare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.