ÎCCJ, Decizia nr. 202/2023

Ședința publică din data de 9 octombrie 2023

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2020 pe rolul Tribunalului Arad – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 20.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul cauzat demnității, personalității și integrității psihice; obligarea pârâtei la achiziționarea și punerea la dispoziție a autoturismului de serviciu, astfel cum a fost configurat la data de 28 februarie 2019; obligarea pârâtei la plata mai multor drepturi bănești, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru drepturile bănești indicate, de la data introducerii acțiunii, până la plata efectivă; obligarea pârâtei la publicarea dispozitivului hotărârii într-o publicație economico-financiară de largă circulație care apare la nivel național precum și în informarea internă ("IC"-Info Centrală) a companiei B. S.R.L., care este trimisă tuturor angajaților săptămânal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamantul a formulat cerere de completare a acțiunii, prin care a solicitat obligarea pârâtei la publicarea dispozitivului hotărârii într-o publicație economico-financiară de largă circulație care apare la nivel național precum și, timp de patru săptămâni consecutiv în informarea internă ("IC" -Info Centrală) a companiei B. S.R.L., care este trimisă tuturor angajaților săptămânal; obligarea pârâtei la plata suplimentară a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin presiunea psihologică și hărțuirea morală exercitată prin încercările de modificare a contractului de muncă și a fișei postului, ulterior înregistrării acțiunii introductive și pentru încălcarea confidențialității contractului de muncă, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 263 RON achitată de acesta pentru dotările opționale la autoturismul de serviciu, ca fiind nedatorată.

Prin sentința civilă nr. 721 din 5 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, având ca obiect drepturi bănești; pârâta a fost obligată să plătească echivalentul în RON la data plății a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale; s-a respins în rest acțiunea; s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă S.C. B. S.R.L., iar reclamantul pârât a fost obligat să plătească pârâtei reclamante suma de 3.609 RON, cu titlu de sumă nedatorată; de asemenea, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 20.000 RON.

Prin încheierea nr. 1637 din 23 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis cererea formulată de petentul A. și a strămutat judecarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale la Curtea de Apel Craiova; a păstrat actele de procedură îndeplinite și a respins cererea formulată de intimată privind sancționarea petentului cu amendă judiciară.

Prin Decizia nr. 1119 din 9 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 20 mai 2022 a aceleiași instanțe, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 721 din 5 octombrie 2020 a Tribunalului Arad; s-a admis apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 euro, ca neîntemeiat; s-a păstrat în rest sentința apelată; reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 20.000 RON, reprezentând onorariul avocațial redus.

Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2022, A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curții de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a susținut, în esență, faptul că decizia amintită este contrară deciziei civile nr. 574 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins recursul formulat de S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 89 din 18 ianuarie 2017 a Tribunalului Arad – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

Decizia atacată:

Hotărârea recurată

Prin Decizia nr. 1941 din 6 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curții de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A respins cererea revizuentului A. privind reducerea cheltuielilor de judecată și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 22.374,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata S.C. B. SRL

A declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva aceleiași decizii, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel Craiova.

În motivare, cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a reținut că revizuentul a prezentat argumente care vizează încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Înalta Curte a arătat că, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiții cumulative: hotărârea supusă revizuirii să fie pronunțată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susțină și să conducă, sub aspectul raționamentului logico-juridic, spre soluția pronunțată și, de asemenea, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți.

În speță, cea din urmă condiție nu este îndeplinită.

Astfel, revizuentul a susținut faptul că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a fost încălcat prin Decizia nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curții de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, întrucât în litigiul anterior, soluționat definitiv prin Decizia nr. 574 din 28 iunie 2017, au fost dezlegate, cu putere de lucru judecat, problemele litigioase privind drepturile salariale suplimentare și situația actului adițional din anul 2016 privind acordarea acestor drepturi.

S-a constatat că în primul proces, obiect al dosarului nr. x/2016, a fost analizat dreptul reclamantului la plata celor două salarii suplimentare aferente anului 2016, cuvenite și acordate de instanță în temeiul Regulamentului intern al companiei angajatoare, precum și refuzul acestuia de a semna actul adițional din anul 2016, refuz considerat justificat în considerarea dreptului salariatului la negocierea condițiilor de muncă.

În cel de-al doilea litigiu, obiect al dosarului nr. x/2020, pretențiile reclamantului, decurgând din raporturile de muncă avute cu intimata, au vizat perioada anilor 2017-2019 și daune morale pentru prejudiciul adus demnității, personalității și integrității fizice, fiind analizate fapte și acte din care s-ar fi născut aceste solicitări, care nu se suprapun cu cele invocate în primul proces.

De altfel, în mod logic și în temeiul cronologiei faptelor invocate, nu este posibil ca într-un litigiu ce s-a desfășurat în perioada 2016-2017 instanțele de judecată să fi analizat pretenții decurgând din acte și fapte ce s-au produs ulterior, între anii 2017-2019.

Prin urmare, instanța a reținut că, în ceea ce privește soluția instanțelor din primul litigiu de a acorda salariile suplimentare pentru anul 2016, aceasta nu se poate impune cu putere de lucru judecat instanțelor în litigiul pendinte, care au analizat aceeași categorie de pretenții pentru anii 2017-2019, întrucât temeiul acordării acestor drepturi salariale a dispărut, fiind modificat Regulamentul intern referitor la aceste drepturi; de asemenea, același raționament se impune și cu privire la refuzul de semnare a actelor adiționale pentru anii următori anului 2016, chiar dacă revizuentul invocă identitatea de conținut între toate aceste acte adiționale, întrucât fiecare dintre instanțele învestite cu soluționarea cererilor reclamantului au avut de analizat acte și fapte distincte, născute în intervale diferite de timp, iar nu pretenții succesive decurgând din același izvor de drepturi și obligații.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs.

A susținut incidența motivului de casare al art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru că judecătorul care a participat la dezbateri și la pronunțarea hotărârii la 6 octombrie 2022 s-a pensionat prin Decretul nr. 1597 din 5 decembrie 2022, iar hotărârea a fost redactată abia la 14 februarie 2023, fiindu-i comunicată fără semnăturile completului de judecată. Din această perspectivă, a învederat nulitatea hotărârii.

A arătat că decizia recurată este nulă și din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 din C. proc. civ., întrucât instanța de revizuire i-ar fi comunicat tardiv întâmpinarea depusă de intimată, după momentul la care a rămas în pronunțare, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil.

A apreciat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept materiale, cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., sens în care a arătat că au fost greșit aplicate prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Aceasta deoarece în mod greșit instanța a respins cererea de revizuire ca nefondată, fără a face o minimă verificare a considerentelor avute în vedere de instanțe la pronunțarea dosarului nr. x/2016 Dimpotrivă, limitându-se la a cita opiniile exprimate de intimată pe calea întâmpinării la cererea de revizuire, instanța de fond a stabilit stări de fapt, raționamente și concluzii ale instanțelor care sunt inexistente în dosarul nr. x/2016.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul a criticat decizia prin care i-a fost respinsă cererea de revizuire pentru incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 4, pct. 5, pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că aspectele invocate de recurent în susținerea cererii de recurs pot fi circumscrise pct. 2 al art. 488 din C. proc. civ. pentru chestiunea privind pensionarea judecătorului membru al completului de judecată înainte de redactarea deciziei, pct. 5 pentru că se susține nulitatea din perspectiva încălcării regulilor de procedură și pct. 7 pentru că se apreciază că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Față de motivarea prezentată în memoriul de recurs, Înalta Curte constată că pct. 4 și pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ. sunt formal indicate, câtă vreme recurentul nu a dat detalii în ce fel instanța de revizuire ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești sau ce norme de drept material au fost încălcate sau aplicate greșit de instanță.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., decizia este nelegală "dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;".

Verificând actele dosarului, Înalta Curte reține că, în cauză, hotărârea a fost pronunțată la 6 octombrie 2022, în compunere de trei judecători, iar prin Decretul Președintelui României nr. 1597 din 5 decembrie 2022, unul din membri completului de judecată a fost eliberat din funcție prin pensionare.

Aceasta împrejurare nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii, în sensul textului de lege anterior citat, pentru că decizia în cauză a fost pronunțată de judecătorii în fața cărora s-au pus concluzii asupra cererii de revizuire.

În ceea ce privește lipsa semnăturilor membrilor completului de judecată și a magistratului asistent de pe exemplarul hotărârii comunicate recurentului, Înalta Curte arată că aceste semnături există doar pe exemplarele hotărârii judecătorești din dosarul cauzei și de la mapa de hotărâri, cum rezultă din coroborarea prevederilor art. 426 alin. (6) din C. proc. civ. și a prevederilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești (reglementarea se regăsește atât în Regulamentul adoptat în anul 2015, cât și în cel adoptat în anul 2022).

Ca urmare, exemplarele hotărârilor care se comunică părților din litigiu (copiile hotărârilor) nu poartă semnături ale judecătorilor din complet, a grefierului ori a magistratului-asistent.

Cu această motivare, reținând că nu există obligația comunicării către părți a unei copii a hotărârii judecătorești care să poarte semnătura membrilor completului de judecată, se vor respinge toate criticile recurentului privind încălcare prevederilor legale incidente în cauză.

Aceasta deoarece nu se poate susține nici obligativitatea existenței vreunei mențiuni privitoare la motivele care ar împiedica vreun membru al completului de judecată să semneze hotărârea, așa cum nu se poate susține nici obligativitatea menționării persoanei care a semnat în locul unuia dintre membrii completului în copia hotărârii comunicată părților, aceasta comunicându-se nesemnată, cum s-a arătat anterior.

Cât privește împrejurarea că decizia recurată a fost motivată ulterior datei la care un membru al completului de judecată care a pronunțat respectiva hotărâre a fost eliberat din funcție, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Instanța are în vedere prevederile art. 426 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluționat procesul. Când în compunerea completului de judecată intră și asistenți judiciari sau magistrați-asistenți, președintele îl va putea desemna pe unul dintre aceștia să redacteze hotărârea.", raportat la art. 128 din Regulamentul de organizare și funcționare al instanțelor judecătorești adoptat în anul 2022, fost art. 131 din același regulament din anul 2015, care prevăd obligația magistratului asistent de a redacta hotărârile judecătorești conform dispozițiilor date de președintele de complet.

Cu privire la încălcarea regulilor de procedură civilă a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, Înalta Curte reține că ceea ce se reproșează instanței este că nu a dat posibilitatea părții să ia cunoștință de conținutul întâmpinării depuse tardiv de intimată, prin care a fost invocată excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cu consecința disjungerii cererii de revizuire și trimiterii spre judecare Curții de Apel Craiova; pe fond, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă

Recurentul susține că acest act de procedură ar fi fost depus tardiv; intimata a fost citată cu copie cerere de revizuire la 24 iunie 2022 și a depus întâmpinarea la 29 septembrie 2022, fiind comunicată revizuentului abia la 7 octombrie 2022.

Or, apreciază recurentul, procedând în acest fel, instanța i-ar fi încălcat dreptul la apărare, fiind în imposibilitatea de a-și pregăti apărarea.

Înalta Curte reține că motivul de recurs invocat, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sub imperiul acestui motiv de recurs, se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale.

Însă doar în cazul nulităților absolute și necondiționate, în sensul art. 174 alin. (2) și art. 176 C. proc. civ., partea care le invocă nu este obligată să facă dovada vătămării ce i-a fost cauzată prin nerespectarea cerințelor legale. În ipoteza nulităților relative și condiționate, ca în prezenta speță, dimpotrivă, recurenta ar fi trebuit să arate și să dovedească care este vătămarea ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului.

În cauză, împrejurarea că recurentului nu i s-ar fi comunicat întâmpinarea depusă de partea adversă, prin care a fost invocată excepția necompetenței materiale a instanței, ulterior admisă de instanță, nu are valențele pe care încearcă autorul căii de atac să i le confere prin memoriul de recurs.

În primul rând, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 513 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia termenul de formulare a întâmpinării în calea de atac extraordinară a revizuirii este de cel puțin cinci zile înaintea primului termen de judecată; în cauza de față, acesta a fost stabilit pentru 6 octombrie 2022; iar întâmpinarea a fost depusă la dosar la 29 septembrie 2022, sens în care se reține că acest act de procedură a fost depus cu respectarea termenului anterior citat.

Același text de lege prevede și că întâmpinarea nu se comunică, ci revine revizuentului obligația de a lua cunoștință de conținutul acesteia de la dosarul cauzei.

Mai mult, Înalta Curte subliniază că excepția de necompetență materială este una de ordine publică, așa încât instanța nu era ținută de o eventuală invocarea a acesteia pe calea întâmpinării, pentru a o pune în discuția părților, fiind știut faptul că excepțiile de ordine publică pot fi puse în discuție din oficiu de către instanță în orice stadiu al pricinii.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge criticile recurentului legate de aplicarea greșită a normelor de drept procesual, reținând totodată că nu a existat o încălcare a dreptului la apărare al revizuentului, care, în realitate, avea obligația procesuală de a lua cunoștință de întâmpinare de la dosarul cauzei, fiind incidente în acest sens prevederile art. 10 din C. proc. civ. ce se referă la Obligațiile părților în desfășurarea procesului și potrivit căruia "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

În ceea ce privește fondul litigiului, recurentul a apreciat că au fost greșit aplicate prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., pentru că instanța nu a verificat autoritatea de lucru judecat și din perspectiva considerentelor avute în vedere de instanțe la pronunțarea dosarului nr. x/2016

Înalta Curte reține că prin reglementarea cuprinsă în art. 431 C. proc. civ., legiuitorul a urmărit să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Pentru a deveni incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiții cumulative: hotărârea supusă revizuirii să fie pronunțată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susțină și să conducă, sub aspectul raționamentului logico-juridic, spre soluția pronunțată și, de asemenea, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți.

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentului, că instanța de revizuire, analizând aceaste chestiuni, în mod corect a reținut că nu există identitate de chestiune litigioasă între litigiile invocate.

Prin cererea de revizuire formulată, s-a susținut că Decizia nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curții de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al Deciziei nr. 574 din 28 iunie 2017 al aceleiași instanțe, pentru că prin aceasta din urmă hotărâre au fost dezlegate, cu putere de lucru judecat, problemele litigioase privind drepturile salariale suplimentare și situația actului adițional din anul 2016 privind acordarea acestor drepturi.

Verificând cronologia evenimentelor, se constată că prin Decizia nr. 574 din 28 iunie 2017 a fost finalizat dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova. Aceasta a avut ca obiect cererea reclamantului de acordare a două salarii suplimentare aferente anului 2016, în temeiul Regulamentului intern al companiei angajatoare, precum și refuzul intimatei de a semna actul adițional din anul 2016.

În cel de-al doilea litigiu, obiect al dosarului nr. x/2020, în care s-a pronunțat Decizia nr. 1119 din 9 mai 2022, instanța a analizat pretențiile reclamantului, decurgând din raporturile de muncă avute cu intimata, din perioada anilor 2017-2019, precum și daunele morale pentru prejudiciul adus demnității, personalității și integrității fizice.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține, la rândul său, că în cel de al doilea proces au fost analizate fapte și acte, care nu se suprapun cu cele invocate în primul proces, având în vedere că se raportează la perioade de timp diferite.

În temeiul cronologiei faptelor invocate, nu este posibil ca într-un litigiu ce s-a desfășurat în perioada 2016-2017 instanțele de judecată să fi analizat pretenții decurgând din acte și fapte ce s-au produs ulterior în anii 2017-2019.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește soluția instanțelor din primul litigiu de a acorda salariile suplimentare pentru anul 2016, aceasta nu se poate impune cu putere de lucru judecat instanțelor în litigiul pendinte, care au analizat aceeași categorie de pretenții pentru anii 2017-2019, întrucât temeiul acordării acestor drepturi salariale a dispărut, fiind modificat Regulamentul intern referitor la aceste drepturi; de asemenea, același raționament se impune și cu privire la refuzul de semnare a actelor adiționale pentru anii următori anului 2016, chiar dacă revizuentul invocă identitatea de conținut între toate aceste acte adiționale, întrucât fiecare dintre instanțele învestite cu soluționarea cererilor reclamantului au avut de analizat acte și fapte distincte, născute în intervale diferite de timp, iar nu pretenții succesive decurgând din același izvor de drepturi și obligații.

În concluzie, Înalta Curte constată că este legală reținerea instanței de revizuire, în sensul că în speța pendinte nu întrunită ipoteza unei identități de obiect și cauză.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Asupra cererii de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimata S.C. B. S.R.L., Înalta Curte reține următoarele:

Prin întâmpinarea depusă la 19 iunie 2023, intimata S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, atașând factura fiscală în sumă de 24,847 RON.

Prin motivele de recurs, recurentul a solicitat reducerea acestor cheltuieli de judecată, în temeiul art. 451 din C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care este unanimă în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin c. României, Străin c. României, Stere și alții c. României, Raicu c. României).

În egală măsură, practica judecătorească internă este și ea unitară și constantă în acest sens, statuându-se că prerogativa judecătorului de a cenzura onorariul avocatului este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar să-i fie opozabil, iar opozabilitatea este consecința însușirii sale de către instanță prin hotărârea judecătorească.

Prin raportare la prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în aprecierea cuantumului onorariului de avocat instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, noutatea sau dificultatea litigiului.

În cauza de față, se reține că avocatul ales al intimatei a redactat întâmpinarea și s-a prezentat la singurul termen de judecată acordat, când a pus concluzii pe fondul recursului; având în vedere complexitatea cauzei și munca efectivă a apărătorului intimatei, Înalta Curte urmează să reducă, din oficiu, cheltuielile de judecată solicitate de intimată, de la 24,847 RON (6215 RON + 18632 RON) la 10.000 RON, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1941 din 6 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.R.L., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2023.