ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1826/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța în data de 06.01.2020, reclamanta MAMAIA S.A. a solicitat in contradictoriu cu pârâta A., să fie obligată la plata sumei de 458.627,26 RON, cu titlu de prejudiciu material produs în patrimoniul societății Mamaia S.A., prejudiciu reprezentat de contravaloarea bunurilor constatate lipsă la finalizarea inventarierii pentru exercițiul financiar al anului 2016 precum și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și respingerea cererii ca prescrisă, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii civile ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1221 din 11 noiembrie 2020 Tribunalul Constanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și a respins acțiunea ca prescrisă. Totodată a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.380 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărârii a formulat apel reclamanta MAMAIA S.A. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârii apelate, arătând că este rezultatul greșitei aplicări a legii și se bazează pe o apreciere eronată a situației de fapt.

Prin decizia nr. 395 din 04 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă MAMAIA S.A., împotriva sentinței civile nr. 1221 din 11.11.2020 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A., ca nefondat. A fost obligată apelanta reclamantă la plata către intimata pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2380 RON.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta MAMAIA S.A. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta arată că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale de drept material respectiv art. 2523 și art. 2037 din C. civ., pronunțând o hotărâre prin care nu a stabilit în mod corect termenul de prescripție al dreptului material la acțiune în raport cu momentul cunoașterii de către societatea Mamaia S.A. a întinderii prejudiciului suferit.

Conform Deciziei nr. 60/12.11.2013, Consiliul de administrație al societății Mamaia S.A. a numit-o pe pârâtă, începând cu data de 13.11.2013, în funcția de Director General al societății Mamaia S.A., pentru o perioada de 4 ani, drepturile și obligațiile fiind prevăzute în Contractul de mandat prin care Consiliul de administrație l-a mandatat pe Directorul General să organizeze, să conducă și să gestioneze activitatea societății Mamaia S.A..

La finalizarea inventarierii pentru exercițiul financiar al anului 2016 au fost constatate lipsuri în valoare totală de 458.627,26 RON, reprezentând prejudiciu în patrimoniul societății Mamaia S.A..

În lipsa unor rapoarte și a prezentării unor situații financiare anuale, Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nu i se poate imputa lipsa de diligență pentru descoperirea pagubei și recuperarea acesteia, așadar momentul cunoașterii întinderii prejudiciului constituie o împrejurare de fapt care nu este în mod direct legata de convocarea Adunării Generale a Acționarilor.

De asemenea, nu se poate reține nici în sarcina Consiliului de Administrație o asemenea lipsa de diligență, câtă vreme Consiliul de Administrație a delegat Directorului General competența de organizare, conducere și gestionare a activității.

Prejudiciul în valoare de 458.627,26 RON a fost constatat la data finalizării procesului de inventariere pentru exercițiul financiar al anului 2016, astfel cum rezultă din Procesul-verbal încheiat la data de 15.02.2017 și este urmarea îndeplinirii necorespunzătoare a mandatului de Director General de către pârâtă.

Curtea de Apel Constanta a nesocotit dispozițiile legale privind menținerea unor obligații ale mandatarului și după data încetării mandatului potrivit art. 2037 și art. 2019 din C. civ.

La încetarea mandatului, din orice cauză, mandatarul este obligat să dea socoteală pentru modul în care și-a îndeplinit până la acel moment mandatul și să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale.

Obligatia de conservare a bunurilor încredințate se păstrează în sarcina mandatarului până la remiterea efectivă a bunurilor pe care mandatarul le-a dobândit in executare contractului, indiferent de momentul încetarii mandatului.

Cu privire la cererea de demisie a intimatei, cerere avută în vedere de către instanța de apel, recurenta arată faptul că, în speță nu poate fi reținută demisia Directorului General, întrucât ne aflam în prezența unui contract de mandat reglementat de C. civ. și nicidecum în prezenta unor raporturi contractuale reglementate de Codul muncii.

Consiliul de administrație nu a fost notificat, în mod corespunzător de către intimata-pârâtă, fapt pentru care acesta nu a avut cunoștință de renunțarea intimatei în mod legal, la contractul de mandat.

În concluzie, în cauză, termenul de prescripție începe să curgă de la data identificării în patrimoniul societății Mamaia S.A. a prejudiciului, respectiv de la data finalizării inventarierii pentru exercițiul financiar al anului 2016, adică de la data de 15.02.2017.

Intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului arătând că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. astfel că intervine sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

La termenul din 29 septembrie 2022, Înalta Curte, în temeiul art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2), analizând excepția nulității recursului o va admite având în vedere următoarele considerente.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3) care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia hotărârea poate fi casată atunci când au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material susținând că prin decizia atacată nu a fost stabilit în mod corect termenul de prescripție al dreptului material la acțiune raportat la momentul cunoașterii de către societatea reclamantă a întinderii prejudiciului suferit.

Normele de drept material pe care recurenta le-a indicat ca fiind încălcate prin decizia atacată sunt art. 2523 și art. 2037 din C. civ.

Art. 2523 din C. civ., stabilește că prescripția începe sa curgă de Ia data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, iar art. 2037 prevede că, la încetarea în orice mod a mandatului, mandatarul este ținut să își execute obligațiile prevăzute la art. 2019 și 2020.

Ambele texte de lege au valoare de principii, astfel că neindicarea modului concret în care se consideră a fi fost încălcate prin decizia atacată, reprezintă încălcarea obligației de motivare a recursului prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Totodată, trimiterile recurentei la situația de fapt și la probele administrate, nu reprezintă critici de nelegalitate la adresa deciziei atacate ci de netemeinicie, astfel că excedează atribuțiilor instanței de recurs.

În cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății nu pot fi identificate critici la adresa deciziei atacate și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția atacată și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, reținând că în speță nu s-au identificat nici motive de ordine publică, Înalta Curte constată, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă MAMAIA S.A. împotriva deciziei civile nr. 395 din 04 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2022.