ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1391/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș – secția a II-a Civilă la 17.10.2016, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., B. S.A. – Sucursala Arad și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate că prin decizia civilă nr. 98/C/2015/A/01.04.2015 a Curții de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost constatată lipsa dobânzii anuale efective din contractul de credit ipotecar nr. x/08.06.2007 încheiat între reclamantă și pârâta B. S.A. – Sucursala Arad și că au fost constatate ca abuzive clauzele din contract ce se regăsesc la art. 4, pct. 4.1 teza a II-a și art. 4.2 teza a II-a; a mai solicitat să se constate că o clauză declarată abuzivă este, în fapt, o nulitate absolută parțială care nu se convertește, nu se înlocuiește, nu se modifică, ci se elimină pur și simplu, ca și când nu ar fi existat; să se constate că, potrivit susținerilor B. S.A., creanța a fost cesionată către pârâta D., societate care nu este autorizată de Banca Națională a României să desfășoare activități bancare pe teritoriul României și care, prin urmare, nu are dreptul să perceapă niciun fel de dobânzi aplicate soldului cesionat, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 99/2006, în caz contrar orice acțiune a sa putând să fie caracterizată ca fiind cămătărie, infracțiune prevăzută și sancționată de C. pen. a mai solicitat să se observe că, potrivit contractului, nu a fost menționat un drept de a cere dobânda legală asupra soldului, calculată în baza normelor B.N.R., fiindu-i cesionat doar dreptul de a percepe dobânda declarată abuzivă prin decizia menționată anterior; față de cele de mai sus, a solicitat să se constate că nici B. S.A. nu mai are dreptul să-i perceapă niciun fel de dobândă pentru creditul pe care i l-a acordat prin contractul nr. x/08.06.2007, deoarece dobânda nu a fost renegociată după pronunțarea de către Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a deciziei civile nr. 98/C/2015/A/01.04.2015; reclamanta a mai solicitat să se constate că prevederile contractuale referitoare la dobânda aplicabilă sunt abuzive în privința indicelui de referință a francului elvețian, iar marja aplicabilă a fost zero, astfel că nu datorează vreo dobândă; totodată, a solicitat stabilirea exactă a sumei pe care o mai datorează din creanță începând cu 20.06.2008 și până în prezent, actualizată cu dobânda legală de la data plății ratelor aferente creditului până la zi și obligarea pârâtelor să îi restituie orice sumă percepută abuziv ori ridicată fără drept din conturile sale deschise la B. S.A. – Sucursala Arad; în final, a solicitat compensarea reciprocă a datoriei sale față de pârâte cu sumele încasate de B. S.A. fără drept și obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1354/PI/27.10.2017, Tribunalul Timiș – secția a II-a Civilă a respins excepția autorității de lucru judecat, a admis în parte acțiunea, a constatat că între pârâta B. S.A. și pârâta D. a intervenit cesiunea creanței rezultată din contractul de credit ipotecar nr. x/08.06.2007 și a respins în rest acțiunea, dar și cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 79/A/04.02.2021, Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă a luat act de renunțarea apelantei la judecata capetelor de cerere prin care a solicitat să se constate că o clauză declarată abuzivă este, în fapt, o nulitate absolută parțială care nu se convertește, nu se înlocuiește, nu se modifică, ci se elimină pur și simplu, ca și când nu ar fi existat și prin care a solicitat să se constate că la 11.07.2008 creanța a fost cesionată de către pârâta B. S.A. către C. (fostă D.) și a anulat în parte sentința civilă apelată, în ceea ce privește petitele la judecata cărora s-a renunțat; a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, a arătat că a promovat apel la 28.11.2017 și nu la data de 08.12.2017 și că ulterior și-a precizat apelul în urma cesionării contractului de credit către C. la 11.07.2008, iar ulterior către E. la 27.03.2018.

În continuare, a mai arătat că nu a renunțat la cererea de restituire a dobânzii achitate excedentar către cele două cesionare prin intermediul B. S.A., la dobânda legală aplicabilă la aceste sume și nici la compensarea legală a sumelor. Or, în cauză, deși a arătat în mod clar că solicită aplicarea dobânzii legale la sumele ce i se cuveneau, calculate până în anul 2017, instanțele de fond nu au motivat în niciun fel neacordarea acestora.

A mai susținut că nu a fost notificată în privința cesiunii contractului de credit, că nu a înregistrat restanțe la plata ratelor și că eronat s-a afirmat neperformanța creditului.

Recurenta a mai arătat că procesul anterior purtat cu B. S.A. a durat 4 ani, că instanța a trimis părțile să negocieze dobânda legală și că în niciun caz nu a permis aplicarea unei dobânzi în mod unilateral, fără a fi anunțată în prealabil și fără să participe la negociere. Mai mult, excepția prescripției dreptului material la acțiune al B. S.A. nu a fost analizată în apel, iar curtea de apel, deși a suspendat judecata pricinii până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei cauze ce viza chiar negocierea părților a dobânzii viitoare, a ignorat considerentele deciziei C.J.U.E. pronunțată în cauza C-269/19.

Potrivit recurentei, marja băncii este zero și, totodată, se refuză aplicarea acesteia, fiind astfel îndeplinite cerințele îmbogățirii fără justă cauză a B. S.A. și a cesionarelor urmăritoare. De altfel, susține că suma care trebuia să i se restituie este în cuantum de 20.571 franci elvețieni, la care se adaugă și dobânda legală. Or, suma ce i-a fost restituită în cont a fost de 16.000 franci elvețieni, fără nicio explicație sau compensare legală, astfel cum solicitase.

Recurenta a mai susținut că nu a renunțat la capătul de cerere prin care a solicitat să se constate cesiunea contractului de credit către C., ci a considerat că aceasta din urmă a achiesat la pretențiile sale și că notificarea cesiunii este doar o probă. De altfel, nu a renunțat nici la judecata cu B. S.A., ci doar la un capăt de cerere prin care solicita instanței de judecată să constate că o clauză abuzivă reprezintă nulitatea ei.

Totodată, a arătat că a solicitat aplicarea retractului litigios, că B. S.A. nu putea să cesioneze o dobândă fixă de 4,85%, care a avut valabilitate doar un an, iar banca a renunțat la perceperea acestei dobânzi, deoarece nu a formulat cerere reconvențională, fiind recunoscută marja zero a băncii. De altfel, primul cesionar nu era autorizat de Banca Națională a României să efectueze operațiuni bancare, astfel că nu putea percepe dobânzi.

A mai arătat că a solicitat instanței de judecată să întocmească o adresă către Banca Centrală a Olandei și că în motivarea hotărârii s-a reținut că ar fi solicitat lămurirea înțelesului deciziei civile nr. 98/C/2015-A/01.04.2015 a Curții de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În drept, a invocat ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Ulterior, la 22.04.2021, recurenta a transmis prin serviciul poștal precizări la recursul promovat, susținând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și nici asupra autorității de lucru judecat, aspecte ce au fost evidențiate și prin cererea de recurs, cu referire la faptul că în contractul de credit nu este menționată dobânda anuală efectivă, că nu a fost cesionată o dobândă fixă, că primul cesionar nu era autorizat de B.N.R. să efectueze operațiuni bancare, deci nu putea pretinde o dobândă bancară și nici o dobândă necesionată.

Totodată, a mai susținut că i s-a restituit doar parțial dobânda percepută nelegal, că nu au fost soluționate solicitarea ei privitoare la dobânda legală, nici retractul litigios, nici cererea de compensare a datoriilor reciproce și că nu a vrut decât să se elibereze de datorie.

La 05.04.2022 intimatele au depus note scrise, prin care au solicitat anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reținut că susținerile părții recurente nu ar putea fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul a fost depus la dosar și, în urma analizării lui, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; doar recurenta și-a prezentat punctul de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte, constituită în completul de filtru, constată următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea criticilor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, respectiv când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă că recurenta nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivelor de recurs invocate.

Aceasta, întrucât toate argumentele expuse în motivarea recursului reprezintă o reiterare a cadrului procesual, fiind dezvoltate pe larg afirmațiile privind faptele imputate intimatelor și opiniile juridice ale reclamantei cu privire la demersul său.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a probatoriului și a situației de fapt, incompatibilă cu calea de atac promovată, în cadrul căreia se verifică legalitatea hotărârii, nu și temeinicia ei, atât timp cât legea nu recunoaște decât dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

Astfel, după ce a arătat data la care a promovat apelul, faptul că pe parcursul derulării contractului de credit au intervenit două cesionări a creanței, că nu a renunțat la cererile de restituire integrală a dobânzii nelegale și a dobânzii legale aferentă sumelor percepute excedentar de către intimate cu titlu de dobândă, calculate până în anul 2017, nici la compensarea legală a sumelor, cu obligarea părților adverse la plata diferențelor rezultate, autoarea căii de atac a susținut că instanța de apel nu a motivat în niciun fel neacordarea sumelor de bani pe care le-a pretins.

Această afirmație a recurentei ignoră considerentele reținute de instanța de apel, în condițiile în care în motivarea hotărârii atacate a fost făcută o analiză amplă a susținerilor apelantei și au fost arătate argumentele pentru care calea de atac a fost respinsă, subliniindu-se că părțile au fost trimise la negociere, prin decizia civilă nr. 98/C/2015/A/01.04.2015 a Curții de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; în aceste condiții, curtea de apel a apreciat că nu poate da curs solicitărilor reclamantei, în sensul de a statua în sensul inexistenței dobânzii.

Prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar în mod formal.

În motivarea demersului său judiciar, recurenta a mai arătat că cesiunea din 2008 nu a fost probată, că între părți a mai existat un litigiu, ce a fost soluționat prin decizia civilă nr. 98/C/2015-A/01.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care, în opinia sa, s-a statuat că dobânda aplicabilă creditului acordat este zero, că părțile au fost trimise să negocieze dobânda aplicabilă creditului, însă pârâta a stabilit-o în mod unilateral la 4,85%, că i-a fost restituită o sumă mai mică și că a fost refuzată compensarea legală.

Or, aceste afirmații nu permit încadrarea lor în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aspectele sesizate reprezintă, în realitate, chestiuni de netemeinicie, care au fost deja analizate și dezlegate de instanțele de fond.

Recurenta a dezvoltat argumente cu privire la nesoluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune al B. S.A., la faptul că a promovat mai multe procese împotriva B. S.A., că D. nu este autorizată de Banca Națională a României, că în motivarea hotărârii s-a reținut că ar fi solicitat lămurirea înțelesului deciziei civile nr. 98/C/2015-A/01.04.2015 a Curții de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, că B. S.A nu putea cesiona o dobândă fixă de 4,85%, care a avut valabilitate doar un an și la care ar fi renunțat, neformulând vreo cerere reconvențională, ceea ce ar echivala cu o reală recunoaștere a marjei zero a dobânzii.

Susținerile recurentei privind nesoluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune al B. S.A. nu pot constitui un motiv de nelegalitate ce ar putea face obiectul analizei în recurs, în condițiile în care calitatea procesuală a B. S.A., cea de pârâtă, indică faptul că doar aceasta ar fi fost parte interesată în prezentarea unei asemenea critici.

Celelalte aspecte invocate readuc în discuție chestiunea expusă de recurentă cu privire la solicitarea sa de a se constata că dobânda aferentă contractului de credit nr. x/08.06.2007, în urma litigiului purtat anterior, este zero, fiind antamate aspecte indisolubil legate de situația de fapt, fără a se putea identifica critici de nelegalitate ce ar putea fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece recurenta reiterează motivele prezentate în cererea de apel, fără a indica și dezvolta modul în care instanța de apel a încălcat ori a aplicat greșit legea.

În fine, recurenta nu a expus argumente care să conducă la concluzia încălcării autorității de lucru judecat, așa încât nu pot fi identificate critici de nelegalitate care ar putea fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Așa fiind, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. fiind, în realitate, invocate doar formal.

În consecință, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 79/A/04.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2022.