ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 913/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 7 decembrie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.A., a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de ipotecă nr. x din 25 iulie 2007 autentificat de BNP D., încheiat între C. S.A., în calitate de creditor ipotecar, și reclamanta A., prin mandatar B., în calitate de garant ipotecar, pentru cauză ilicită și imorală, constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale nr. x cuprinsă din contractul de ipotecă și nulitatea absolută a acesteia.

Prin sentința civilă nr. 3337 din 12 martie 2019, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă nr. 370/2020 din 2 iunie 2020, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta A., a constatat caracterul abuziv și în consecință nulitatea absolută parțială a clauzei prevăzută de art. 8 din contractul de ipotecă nr. x din 25 iulie 2007, autentificat de BNP D., în ceea ce privește renunțarea la beneficiul de discuțiune și diviziune, a respins în rest acțiunea și a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței pronunțate a declarat apel pârâta C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 598/A din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta-pârâtă susține că prin decizia atacată, curtea de apel nu s-a pronunțat cu privire la motivele indicate la punctele 1, 2, 3 și 4 din cererea de apel, prin care pârâta a considerat că nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 8 din contractul de ipotecă nr. x din 25 iulie 2007, autentificat de BNP D.. Deși autoarea căii de atac a subliniat în fața instanței de apel că reclamanta cunoștea că împrumutul urma să fie folosit pentru desfășurarea de activități comerciale, că termenii folosiți în contract redau conținutul art. 611 C. civ. din 1864 și că nu a lipsit caracterul negociat al contractului de credit, aceasta, în opinia aceleiași părți, nu a arătat de ce a respins aceste susțineri.

Se mai arată că au fost încălcate și aplicate greșit dispozițiile art. 1539 și art. 1540 C. civ. din 1864 în sensul că instanța de apel a reținut, contrar legii, că recurenta ar fi trebuit să depună diligențe pentru a o informa pe intimată cu privire la existența și semnificația clauzei în discuție. Or, susține recurenta, mandatarul răspunde față de mandatar pentru modul în care a îndeplinit mandatul, și nu terțul contractant. Mai susține că intimata-reclamantă a ratificat tacit mandatul deoarece nu a contestat încheierea privind înscrierea în cartea funciară a ipotecii asupra bunului adus în garanție.

Recurenta-pârâtă afirmă că au fost încălcate și prevederile Legii nr. 193/2000 referitoare la calitatea de consumator neavizat a intimatei-reclamante. De asemenea, susține că au fost încălcate și aplicate greșit dispozițiile art. 4 alin. (1), (2) și 6 din Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește analiza caracterului clar și inteligibil al clauzelor contestate, condiției negocierii și încălcării cerinței bunei-credințe și a dezechilibrului semnificativ creat de clauza care obligă intimata-reclamantă să renunțe la beneficiul de diviziune și de discuțiune.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului și a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 2 februarie 2022 a fost respinsă excepția tardivității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, cu motivarea că cererea de recurs a fost formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 598/A din 9 decembrie 2020 și s-a fixat termen pentru judecata recursului la 30 martie 2022.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că susținerile recurentei-pârâte în sensul că prin decizia atacată, curtea de apel nu s-a pronunțat cu privire la motivele indicate la punctele 1, 2, 3 și 4 din cererea de apel pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și nu pct. 5, cum a fost indicat în memoriul de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-pârâtă susține că nu au fost avute în vedere toate motivele de apel întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța a reținut că reclamanta nu are calitatea de consumator, a constatat că prevederea contractuală în discuție nu a fost negociată și că nu are caracter inteligibil și clar și a apreciat că este corectă soluția tribunalului de constatare a caracterului abuziv al clauzei, banca manifestând rea-credință. Prin aceste considerente, curtea de apel a răspuns motivelor indicate la punctele 1, 2, 3 și 4 din cererea de apel, dezvoltând un raționament propriu și explicând de ce sunt corecte statuările tribunalului.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudența instanței supreme, în motivarea unei hotărâri judecătorești este esențială valoarea juridică a argumentelor și corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. Nu orice nemulțumire a părții relativ la modul în care instanța de apel a aplicat dispozițiile legale la situația de fapt pe care a stabilit-o poate justifica reformarea hotărârii atacate. Înalta Curte constată că decizia recurată conține o motivare logică și suficientă, care respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Instanța supremă constată că susținerile prin care se invocă încălcarea dispozițiilor art. 1539 și art. 1540 C. civ. din 1864 sunt formulate omisso medio față de faptul că recurenta nu a supus aceste aspecte analizei instanței de apel. Aceste critici nu pot fi aduse în atenția instanței direct în recurs.

În ceea ce privește criticile legate de analiza dezechilibrului semnificativ creat de clauza care obligă intimata-reclamantă să renunțe la beneficiul de diviziune și de discuțiune și cele prin care se susține încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în ceea ce privește caracterul clar și inteligibil al clauzei contestate, calitatea de consumator neavizat a intimatei-reclamante, îndeplinirea condiției negocierii și încălcarea cerinței bunei-credințe, instanța supremă reține că acestea nu pot fi analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât se reiau susținerile din cererea de apel și se aduc în discuție aspecte de fapt, care au fost supuse deja analizei instanței de apel, și care nu pot fi reanalizate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 598/A din 9 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 598/A din 9 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2022.