ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1584/2022

Ședința publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 31.05.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței să constate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x/19.12.2007 de la art. 6 alin. (1) lit. a), referitoare la modul de calcul al dobânzii în funcție de "dobânda variabilă a băncii" și art. 5 lit. b) și e), referitoare la comisionul de administrare și cel de rambursare anticipată și să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate și a dobânzii legale calculate de la data încasării acestor sume și până la data restituirii lor, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7826/06.09.2019, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Prin sentința civilă nr. 598/C/05.08.2020, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis în parte acțiunea și a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 alin. (1) lit. a) și art. 5 lit. b) și e) din contractul de credit nr. x/19.12.2007 și a obligat-o pe pârâtă să restituie sumele încasate în temeiul acestor clauze, sume actualizate cu dobândă legală penalizatoare calculată de la data încasării și până la data restituirii lor.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 209/Ap/01.03.2021, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 6 alin. (1) lit. a) din contractul de credit nr. x/19.12.2007, în privința modului de calcul al dobânzii în funcție de "dobânda variabilă a băncii", numai în perioada de aplicare a acesteia, respectiv 19.12.2007-02.09.2010; a obligat-o pe pârâtă la restituirea diferenței dintre dobânda achitată și cea calculată în funcție de marja băncii de 4,85%, în perioada 19.12.2007-02.09.2010 și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data încasării și până la data restituirii; a respins restul pretențiilor în privința clauzei referitoare la dobândă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.325,14 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE, deoarece instanța de apel a dispus restituirea dobânzii numai pentru perioada 19.12.2007-02.09.2010, fără a examinare și caracterul abuziv al dobânzii modificate prin actul adițional.

După evocarea hotărârilor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-243/08 și C-240/98-C-244/98, a susținut că instanța de apel trebuia să analizeze din oficiu caracterul abuziv al clauzelor modificate prin actul adițional, chiar dacă a apreciat că acest act nu a format obiectul acțiunii.

A mai arătat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1.267-1.269 C. civ. În acest sens, a învederat că actul adițional din 02.09.2010 a modificat clauza stipulată la art. 6 alin. (1) lit. a) din contractul de credit.

Astfel, a arătat că instanța de apel a apreciat în mod greșit că actul adițional nu a format obiectul acțiunii, excluzând în mod nelegal analiza caracterului abuziv al clauzelor din acest act.

În acest context, recurentul-reclamant a subliniat că a învestit instanța cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv al clauzei privind dobânda, motiv pentru care instanța trebuia să examineze atât dobânda aplicabilă până la data încheierii actului adițional, cât și dobânda aplicabilă după încheierea acestui act.

Astfel, a susținut că acțiunea introductivă nu a vizat numai dobânda aferentă perioadei 19.12.2007-02.09.2010, deoarece modificarea operată prin actul adițional devine corp comun cu actul inițial.

În continuare, a susținut că marja fixă a dobânzii a fost modificată în mod unilateral prin actul adițional, aspect care relevă caracterul abuziv al clauzei din acest act din perspectiva Legii nr. 193/2000 și a principiului consensualismului.

Recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanța de apel a apreciat că actul adițional nu a format obiectul acțiunii introductive, după care a analizat validitatea sa.

Totodată, a învederat că restituirea integrală a sumelor încasate cu titlu de dobândă reprezintă sancțiunea aplicabilă pentru stipularea unei clauzei abuzive.

Astfel, a arătat că, separat de limitarea perioadei pentru care a constatat caracterul abuziv al clauzei privind dobânda (19.12.2007-02.09.2010), instanța de apel a limitat restituirea la marja fixă inițială de 4,85%. Or, procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat norma de la art. 15 C. civ.

A mai susținut că efectul constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda constă în rămânerea contractului de credit fără dobândă, ca sancțiune aplicabilă profesionistului pentru inserarea în contract a unei clauze abuzive.

A mai arătat că atât clauza din contractul de credit, cât și cea modificată prin actul adițional referitoare la dobândă sunt abuzive din perspectiva Legii nr. 193/2000.

Astfel, recurentul-reclamant a conchis că nu putea cunoaște modul de operare a dobânzii de referință de vreme ce a luat cunoștință de majorarea dobânzii odată cu comunicarea noului grafic de rambursare.

În drept, a invocat motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5-6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 04.05.2022, a fost respinsă excepția nulității recursului, acesta fiind admis în principiu.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul-reclamant susține, în esență, că a învestit instanța cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv al clauzei privind dobânda, motiv pentru care instanța trebuia să examineze atât dobânda aplicabilă până la data încheierii actului adițional, cât și dobânda aplicabilă după încheierea acestui act.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților."

Analiza acestui text de lege relevă că obiectul și limitele procesului sunt guvernate de principiul disponibilității, fiind stabilite prin cererile și apărările părților.

Obiectul acțiunii reprezintă pretenția dedusă judecății, fiind configurată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea caracterului abuziv al clauzei privind dobânda stipulată la art. 6 alin. (1) lit. a) din contractul de credit nr. x/19.12.2007.

Atât în petitul, cât și în motivarea cererii de chemare în judecată nu există nicio referire la clauza stipulată la art. I.2.2.1. din actul adițional din 02.09.2010, care prevede dobânda majorată.

De altfel, reclamantul nu a formulat în fața primei instanțe o cerere adițională în temeiul art. 204 C. proc. civ., prin care să extindă limitele învestirii, în sensul constatării caracterului abuziv al clauzei din actul adițional referitoare la dobânda majorată.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că reclamantul nu a învestit instanțele de judecată cu examinarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. I.2.2.1. din actul adițional din 02.09.2010.

Aserțiunea în sensul că instanța de apel trebuia să examineze din oficiu caracterul abuziv al clauzei modificate prin actul adițional, chiar dacă a apreciat că acest act nu a format obiectul acțiunii, nu poate fi primită. Aceasta deoarece în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

Această interdicție este consacrată explicit de art. 478 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi."

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Autorul recursului mai susține că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât instanța de apel a apreciat că actul adițional nu a format obiectul acțiunii, după care a analizat validitatea sa.

Aceste critici se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că actul adițional nu format obiectul acțiunii introductive și că prima instanță nu a fost sesizată cu critici referitoare la clauzele stipulate în acest act.

Subsecvent acestei aprecieri, instanța de apel a procedat precum prima instanță, în sensul că a examinat caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. I.2.2.1. din actul adițional.

Astfel cum s-a demonstrat anterior, Înalta Curte subliniază că prevederea contractuală referitoare la dobânda din actul adițional este în afara limitelor învestirii din prezentul proces.

În acest context, considerentele prin care s-a reținut că actul adițional nu a format obiectul acțiunii erau suficiente pentru a justifica admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul constatării caracterului abuziv al clauzei din contractul de credit referitoare la dobânda aferentă perioadei 19.12.2007-02.09.2010.

În schimb, considerentele prin care instanța de apel a analizat caracterul abuziv al clauzei referitoare la dobânda din actul adițional sunt într-adevăr străine de natura pricinii și, în mod implicit, supraabundente, deoarece vizează o clauză necontestată de reclamant în fața primei instanțe; fiind supraabundente, ele nu beneficiază de efectele lucrului judecat consacrate de art. 431 C. proc. civ.

Existența acestor considerente străine de natura pricinii nu atrage însă casarea deciziei recurate, deoarece soluția instanței de apel se fundamentează și poate fi menținută în baza considerentelor prin care s-a reținut în mod just că actul adițional nu a format obiectul acțiunii introductive.

De altfel, ultima teză a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede că se poate cere casarea hotărârii care cuprinde numai motive străine de natura cauzei. Or, decizia recurată nu cuprinde exclusiv motive străine de natura cauzei, ci și motive care sprijină și justifică soluția din dispozitiv.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Recurentul-reclamant mai susține că efectul constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda constă în rămânerea contractului fără dobândă, ca sancțiune aplicabilă profesionistului pentru stipularea unei clauze abuzive.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține că dobânda percepută în temeiul clauzei de la art. 6 alin. (1) lit. a) din contractul de credit era compusă din dobânda de referință a băncii la care se adăuga marja de 4,85%.

Astfel, dobândă percepută de bancă în baza contractului de credit includea atât o parte variabilă reprezentată de dobânda de referință a băncii, cât și o parte fixă reprezentată de marja de 4,85%.

În urma admiterii apelului pârâtei, instanța de prim control judiciar a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 6 alin. (1) lit. a) din contractul de credit, în privința modului de calcul al dobânzii în funcție de dobânda variabilă a băncii, numai în perioada de aplicare a acesteia (19.12.2007-02.09.2010).

Ca atare, instanța de apel a constatat nulitatea numai a părții variabile a dobânzii reprezentate de dobânda de referință a băncii, nu și a părții fixe constând în marja de 4,85%.

În acest context, instanța de apel putea dispune restituirea numai a diferenței dintre dobânda achitată și cea calculată raportat la marja băncii de 4,85%, în perioada 19.12.2007-02.09.2010.

Aserțiunea conform căreia efectul constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda constă în rămânerea contractului fără dobândă nu poate fi primită, deoarece de esența activității bancare este obținerea de profit, acesta fiind obținut prin perceperea de dobânzi la capitalul împrumutat.

De altfel, înlăturarea completă a dobânzii contractuale ar echivala cu schimbarea nepermisă a naturii contractului de credit dintr-un act cu titlu oneros în unul cu titlu gratuit.

De asemenea, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 15 C. civ. din moment ce contractul de credit a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, nefiind astfel aplicabile în prezenta cauză. Relevantă în acest sens este norma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, conform căreia "dispozițiile C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare."

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 209/Ap/01.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2022.