ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1374/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea – secția I Civilă, la 04.03.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Ialomița, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să constate, în principal, fapta de discriminare săvârșită împotriva sa și să oblige pârâții să-i plătească suma de 52.000 RON, pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a discriminării, prin neacordarea indemnizației aferente funcției de președinte de judecătorie în perioada 01.01.2017-30.01.2018; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul la care era îndreptățit și venitul efectiv plătit pe perioada 01.01.2017-30.01.2018, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 832/15.09.2020, Tribunalul Vâlcea – secția I Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins ca inadmisibilă acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, iar Ministerul Justiției, apel incident.

Prin decizia civilă nr. 3047/06.09.2021, Curtea de Apel Pitești – secția I Civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii civile, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

În prealabil, autorul căii de atac a arătat că recursul său este admisibil, întrucât litigiul nu este unul de muncă.

În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, a apreciat că instanța de apel a încălcat art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (4) C. proc. civ., întrucât a dat o altă calificare acțiunii, fără a o pune în discuția părților.

Recurentul a susținut că hotărârea recurată este dată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i), alin. (3) și (4) din O.G. nr. 137/2000, care nu au fost analizate de către instanța de prim control judiciar prin raportare la obiectul acțiunii, reținându-se în mod neîntemeiat că pretențiile deduse judecății reprezentau, în realitate, indemnizația aferentă funcției de președinte de judecătorie, exercitată în perioada indicată prin acțiune.

În continuare, a prezentat considerentele prin prisma cărora autoritatea de lucru judecat nu putea fi reținută.

Autorul căii de atac a mai susținut că decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât verificarea îndeplinirii cerinței triplei identități - de obiect, cauză și părți - nu s-a realizat prin raportare la obiectul acțiunii - constatarea faptei de discriminare și repararea prejudiciului, având în vedere situația similară a unui alt judecător.

În drept, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La 20.12.2021 intimatul Tribunalul Ialomița a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 214 din Legea nr. 62/2011 și ale Deciziei nr. 10/2016, pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurentul-reclamant a răspuns la întâmpinare.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248, raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă (…)".

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 3047/06.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția I Civilă, în apel, într-un litigiu care, contrar susținerilor recurentului, are natura juridică a unuia asimilat conflictelor de muncă, deoarece prin decizia nr. 10/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în interesul legii, că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale."

În paragraful 37 al acestei decizii, instanța supremă a constatat că, dacă la nivelul legii speciale care reglementează relațiile sociale aparținând altor ramuri ori domenii ale dreptului în contextul cărora s-a manifestat comportamentul discriminatoriu, există o cale pentru reclamarea cazurilor de discriminare, legea specială se va aplica cu întâietate.

Așadar, în ipoteza în care faptele de discriminare pretinse s-au produs în cursul desfășurării raporturilor de muncă, procesul va fi soluționat în temeiul legislației aplicabile în materia conflictelor de muncă, împrejurare cu impact și asupra sistemului căilor de atac prevăzute de lege pentru un astfel de litigiu.

După cum s-a statuat prin aceeași decizie, "Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu a creat o formă specială de răspundere dată de motivul ori criteriul discriminării și nu a instituit o jurisdicție specială pentru cazurile având ca obiect sancționarea comportamentelor discriminatorii, pentru a se înțelege că a atribuit o competență materială de soluționare a unor astfel de litigii, deferită chiar instanțelor de drept comun, cu sacrificarea (sau încălcarea) competențelor materiale speciale existente în legislație" (paragraful 36).

În speță, raportul juridic în cadrul căruia s-a pretins că s-a produs fapta de discriminare este cel în temeiul căruia reclamantul, în calitate de judecător, își desfășoară activitatea, raport născut în baza Legii nr. 303/2004. Calificarea litigiului ca fiind unul de muncă a fost realizată și de prima instanță, care a soluționat procesul în complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, în compunerea stabilită de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, aspect necontestat de către reclamant.

În acest context, reținând că litigiul dintre părți este asimilat conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că decizia atacată este definitivă, potrivit art. 214 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, rap. la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.. de aceea, în considerarea textelor de lege enunțate mai sus, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3047/06.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2022.