ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1368/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Deliberând asupra recursului de față și luând act că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)", reține următoarele:

La 19.06.2020 Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța a transmis către Tribunalul Constanța, în temeiul art. 7

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 116/2009, spre competentă soluționare, cererea de intervenție formulată de A. la cererea de depunere și/sau menționare acte nr. x/15.06.2020, având ca obiect menționarea în registrul comerțului a hotărârii nr. 6/12.06.2020 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. B. S.A.

Prin sentința civilă nr. 683/21.07.2020, Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă a admis în principiu cererea de intervenție, a admis cererea de depunere și/sau menționare acte nr. x/15.06.2020, formulată de S.C. B. S.A., a dispus menționarea depunerii hotărârii nr. 6/12.06.2020 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. B. S.A. în registrul comerțului și a respins cererea de intervenție ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel.

La 02.03.2021, apelantul a decedat, împrejurare în raport cu care prin încheierea din 15.03.2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat intervenită suspendarea de drept a judecății cauzei, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 531/06.12.2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat perimat apelul.

Împotriva acestei decizii, apărătorul apelantului decedat a declarat recurs, în temeiul art. 87-88 C. proc. civ., solicitând casarea ei și, în urma reținerii cauzei spre rejudecare, respingerea excepției perimării, invocată din oficiu.

În motivare, a arătat că instanța de apel a încălcat normele de procedură referitoare la perimare, întrucât lăsarea în nelucrare a cauzei mai mult de 6 luni nu s-a datorat unor motive imputabile acestuia sau moștenitorilor părții pe care a reprezentat-o.

Astfel, a afirmat că decizia pronunțată în apel încalcă normele de drept material prevăzute de art. 115 din Legea nr. 36/1995, care prevăd că încheierea procedurii succesorale se poate realiza și înaintea termenului de acceptare a succesiunii, doar dacă este neîndoielnic că nu mai sunt și alte persoane ce ar deține calitatea de succesibili.

În continuare, a prezentat demersurile efectuate pentru dezbaterea succesiunii de la data deschiderii ei, 02.03.2021 și până la data exercitării căii extraordinare de atac, subliniind că în dosarul succesoral exista o îndoială rezonabilă în sensul că și alte persoane ar mai fi îndreptățite la moștenire.

Recurentul a mai arătat că procedura succesorală nu s-a putut finaliza din cauza a două hotărâri judecătorești, pentru obținerea cărora au fost efectuate demersuri în mod continuu.

De asemenea, a afirmat că durata procedurii succesorale nu-i poate fi imputată, în măsura în care notarul public a refuzat să emită certificatul de moștenitor anterior expirării termenului de opțiune succesorală de 1 an.

În concluzie, a arătat că, față de situația de fapt expusă și de demersurile concrete întreprinse pentru dezbaterea succesiunii, nu existau motive imputabile succesibililor pentru nereluarea judecății, lipsa certificatului de moștenitor nefiind determinată de pasivitatea părții.

În drept, criticile recurentului au fost circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 14.02.2022, intimata S.C. B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 16.05.2022 C. a depus note de ședință, prin care a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de moștenitor legal al defunctului A. și admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

În argumentare, a indicat toate demersurile efectuate în vederea dezbaterii succesiunii, care înlătură culpa sa pentru lăsarea cauzei în nelucrare mai mult de 6 luni și a precizat că notarul public a refuzat să emită certificatul de moștenitor în absența sentințelor de desfacere a căsătoriilor încheiate de defunct, pentru obținerea cărora a făcut o serie de demersuri.

A subliniat că atât timp cât reluarea judecății nu s-a solicitat, întrucât nu fusese dezbătută succesiunea, nefiind obținute toate documentele relevante, în condițiile în care aceste înscrisuri au fost cerute în mod constant până la obținerea lor, nu se putea reține culpa sa în lăsarea în nelucrare a dosarului.

În acest sens, a evocat considerentele deciziei nr. 2/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, susținând că, prin analogie, nici în procedura succesorală nu se poate imputa părții lipsa unui act în vederea judecării cauzei sale, în ipoteza în care faptul care a generat lăsarea acesteia în nelucrare nu este supus controlului părții, ci presupune parcurgerea unei proceduri reglementate de lege, în condițiile și la termenele stabilite de aceasta.

La fel ca și autorul căii de atac, a afirmat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 115 din Legea nr. 36/1995, dat fiind că în dosarul succesoral există îndoiala rezonabilă că ar fi și alte persoane îndreptățite la moștenire, iar procedura nu s-ar fi putut încheia înainte de expirarea termenului de 1 an de la data deschiderii succesiunii.

În dovedire, a depus certificatul de calitate de moștenitor legal nr. 32/04.04.2022, emis de Biroul Notarial Individual D. și înscrisuri privind acțiunile întreprinse.

La termenul de astăzi, C. a fost introdus în proces, în calitate de recurent.

Analizând actele dosarului și decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În prealabil, se cuvine notat că solicitarea titularului recursului, de casare a deciziei date în apel, cu reținerea cauzei spre rejudecare, nu poate fi primită, întrucât nu este conformă art. 497 C. proc. civ., în forma aplicabilă din momentul învestirii primei instanțe, text care nu permite casarea cu reținere, ci doar soluția casării cu trimitere.

Chestiunea de drept supusă analizei în recurs vizează aplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor legale referitoare la instituția perimării.

În speță, la 15.03.2021, ca urmare a intervenirii decesului reclamantului A., s-a constatat intervenită suspendarea de drept a judecății apelului, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin decizia recurată, s-a constatat perimat apelul, instanța apreciind că lăsarea pricinii în nelucrare timp de 6 luni s-a datorat culpei părții și că demersurile efectuate de C. în perioada cuprinsă între 23.11.2021 și 19.03.2022 pentru identificarea moștenitorilor defunctului A. și pentru eliberarea certificatului de calitate de moștenitor nu sunt de natură a atrage incidența vreunui caz de suspendare sau întrerupere a termenului de perimare din cauză.

Această dezlegare este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor legale în materia perimării.

Perimarea reprezintă o sancțiune procedurală ce operează de drept și este determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, "Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuie efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Din interpretarea art. 416 alin. (1) și (3) C. proc. civ., rezultă că pentru a opera perimarea cererii, trebuie ca pricina să rămână în nelucrare timp de 6 luni, ca termenul de perimare să nu fi fost întrerupt ori suspendat pentru vreuna din cauzele indicate la art. 417 și 418 C. proc. civ., iar lăsarea cauzei în nelucrare să nu se datoreze unor motive imputabile părții.

Una dintre situațiile în care un proces rămâne în nelucrare este cea pe care o reglementează art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. – decesul părții, caz în care suspendarea judecății intervine de drept, independent de voința părții, până la introducerea în cauză a moștenitorilor.

Potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., reluarea judecății litigiului în acest caz se realizează prin cererea de redeschidere a procesului formulată de partea interesată, "făcută cu arătarea moștenitorilor".

Prin urmare, redeschiderea judecății nu se poate solicita decât atunci când se cunosc persoanele care au calitate de moștenitor, dat fiind că ea determină și preluarea poziției procesuale a părții decedate.

În cauză, analiza actelor dosarului relevă că de la data suspendării cauzei, 15.03.2021 și până la pronunțarea deciziei recurate, 06.12.2021, nu s-a efectuat niciun act de procedură.

În acest interval, moștenitorul defunctului A. a depus diligențe pentru finalizarea procedurii succesorale, dar aceasta nu s-a putut realiza anterior expirării termenului legal de opțiune succesorală, întrucât notarul public a apreciat că și alte persoane ar putea fi îndreptățite la succesiune.

În aceste condiții, existența impedimentelor obiective care au împiedicat finalizarea procedurii succesorale și eliberarea dovezii calității de moștenitor cu celeritate nu relevă lipsa de stăruință fundamentată pe neglijență și delăsare din partea recurentului introdus în proces, cât timp acesta a efectuat demersuri legale pentru identificarea moștenitorilor în cauză, manifestând pe toată durata suspendării apelului un interes real pentru finalizarea judecății procesului.

Așa fiind, față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte reține că recurentului nu i se putea imputa nicio culpă pentru rămânerea pricinii în nelucrare mai mult de 6 luni, de vreme ce identificarea moștenitorilor, necesară pentru soluționarea căii de atac devolutive, nu s-a datorat unei atitudini procesuale pasive din partea sa, ci unei cauze independente de voința acestuia.

Se cuvine reiterat că potrivit art. 416 alin. (3) C. proc. civ., "Nu constituie cauze de perimare cazurile când (…), din motive care nu sunt imputabile părții, (…) nu se poate fixa termen de judecată".

Prin urmare, sancțiunea perimării nu era operantă la data pronunțării deciziei recurate.

De vreme ce lăsarea pricinii în nelucrare pe o perioadă mai mare de 6 luni nu s-a datorat unor motive imputabile părții, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 416 alin. (3) C. proc. civ., împrejurare care imprimă hotărârii atacate un viciu de legalitate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Față de incidența acestei ipoteze de casare, ale cărei consecințe se răsfrâng asupra întregii decizii recurate, analiza criticilor recurentului subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se mai impune a fi realizată.

În concluzie, constatând că decizia civilă recurată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 416 alin. (3) C. proc. civ. și că vătămarea produsă părții astfel nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza curții de apel pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant C. împotriva deciziei civile nr. 531/06.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia civilă atacată și trimite cauza curții de apel pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2022.