ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1175/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la 18.07.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Fondul de Garantare a Asiguraților, B. și C. S.A., prin lichidator judiciar D.., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1.290.964 RON, cu titlu de despăgubiri, (din care 6.139,13 RON reprezintă daune materiale efectuate, 119.500 RON, echivalentul sumei de 25.636,62 euro calculată la cursul B.N.R din 26.02.2018 de 1 euro/4,6613 RON, reprezintă cheltuieli materiale previzionale pentru viitor, iar 1.165.325 RON, echivalentul sumei de 250.000 euro calculată la același curs valutar, reprezintă daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1228/08.05.2019, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, a constatat suspendată de drept judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâta C. S.A., a disjuns acțiunea și a format un nou dosar; a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Fondul de Garantare a Asiguraților și B..

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 448/29.05.2020, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a admis apelul, a anulat în parte sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecarea cererii formulate împotriva pârâților Fondul de Garantare a Asiguraților și B. aceluiași tribunal; a menținut în rest sentința atacată.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii.

În motivare, după prezentarea evoluției litigiului în etapele procesuale anterioare, a arătat că prin Legea nr. 213/2015 a fost instituită o procedură necontencioasă pentru soluționarea pretențiilor formulate de creditorii de asigurări, constând în sesizarea Fondului de Garantare a Asiguraților cu o cerere de plată și că împotriva modului de soluționare a acesteia se poate formula contestație în fața instanței de judecată.

A subliniat că această procedură a fost instituită pentru a se putea crea raporturi juridice între Fond și creditorii de asigurări, situația premisă fiind falimentul societății de asigurare.

A mai relevat că, data producerii evenimentului asigurat are relevanță sub aspectul soluționării cererii de plată în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 213/2015, iar data producerii riscului asigurat este data nașterii dreptului de creanță, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 reglementând în mod expres termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior, în care persoana care pretinde un drept de creanță împotriva Fondului poate formula o cerere de plată.

În acest context, a subliniat că acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la 18.07.2018, dată la care erau în vigoare Legea nr. 213/2015, Norma A.S.F. nr. 16/2015 și Legea nr. 503/2004, norme prin prisma cărora a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Potrivit recurentului, față de data introducerii cererii de chemare în judecată, 18.07.2018, aplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 6 C. civ., care reglementează principiul neretroactivității legii civile, este eronată.

În continuare, a mai arătat că, în cazul falimentului unei societăți de asigurare, alternativa de a obține despăgubiri oferită de legiuitor creditorilor de asigurări o reprezintă, pe de o parte, formularea unei cereri de plată, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/2015, iar pe de altă parte, formularea unei cereri de înscriere la masa credală, conform Legii nr. 85/2014 și art. 17 din Legea nr. 213/2015.

Totodată, a mai subliniat că obligațiile Fondului nu au ca izvor contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul în faliment, ci intrarea în faliment a asigurătorului, moment la care se naște dreptul asiguratului și, corelativ, obligația Fondului la plata despăgubirilor. Însă, acest drept este condiționat de parcurgerea unei proceduri clar stabilită prin lege, care debutează cu formularea unei cereri de plată în condițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, cu respectarea procedurii și termenelor legale corelative. Or, în cauză, reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune în pretenții, prin care urmărește repararea unui prejudiciu, fără a parcurge procedura specială reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

Intimata-reclamantă a înregistrat la dosar întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 16.03.2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului și a admis în principiu recursul, stabilind termen în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte consideră util ca, pentru facilitarea deplinei înțelegeri a prezentelor considerente, să noteze că, așa cum s-a reținut în etapele anterioare, devolutive, reclamanta a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni în despăgubire, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 1.290.964 RON, reprezentând daune morale și materiale, generate de prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din 05.08.2014.

Prima instanță a suspendat de drept judecata cererii formulate împotriva pârâtei C. S.A., prin lichidator judiciar D.., în raport cu art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, a disjuns cererea îndreptată împotriva acesteia și a format un dosar nou, înregistrat sub nr. x/2018; a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți, Fondul de Garantare a Asiguraților și B., reținând că Legea nr. 213/2015 instituie o procedură administrativă pentru soluționarea cererilor formulate de creditorii de asigurări și că este inadmisibilă cererea de despăgubire adresată direct instanței de drept comun, având în vedere că dispozițiile art. 12-14 din Legea nr. 213/2015 au caracter imperativ, pentru ipoteza în care asigurătorul se află în procedura falimentului.

Sentința astfel pronunțată a fost anulată în parte, cu privire la dispoziția dată asupra excepției inadmisibilității acțiunii, iar cauza trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal, urmare admiterii apelului reclamantei.

Pentru a pronunța astfel, curtea de apel a apreciat că tribunalul nu a arătat care sunt considerentele care au condus la inadmisibilitatea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta B., hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect și că în ce privește acțiunea îndreptată împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților au fost aplicate greșit dispozițiile Legii nr. 213/2015, având în vedere că evenimentul rutier s-a produs la 05.08.2014, anterior intrării în vigoare a actului normativ enunțat, fiind nesocotit principiul neretroactivității legii, reglementat de art. 6 C. civ.

Criticând hotărârea recurată, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța de apel în mod eronat apreciat că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 213/2015 și că a fost nesocotit principiul neretroactivității legii, raportându-se greșit la data accidentului, și nu la data sesizării instanței de judecată.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile acestuia se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât chestiunea pusă în discuție vizează încălcarea, în apel, a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte notează că C. S.A., la care intimata-pârâtă B. avea încheiată polița de asigurare, este o societate în faliment, cu privire la care s-a dispus suspendarea procedurii judiciare declanșate împotriva sa.

Decizia A.S.F. nr. 2034/27.08.2015 privind închiderea procedurii de redresare financiară a C. S.A. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 657/31.08.2015, ulterior datei la care a intrat în vigoare Legea nr. 213/2015 (27.07.2015), iar deschiderea procedurii falimentului a fost dispusă prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2015 a Tribunalului București – secția a VII-a Civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 788/28.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Aflată într-o asemenea situație, alternativa părții prejudiciate de a obține despăgubiri este de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de Garantare a Asiguraților, ce are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, fie de a se înscrie la masa credală, în condițiile legii insolvenței.

Astfel, situația premisă ce dă creditorului de asigurări posibilitatea legală de a se adresa Fondului de Garantare a Asiguraților este falimentul societății de asigurare, data producerii evenimentului asigurat având relevanță sub aspectul soluționării cererii de plată în cadrul procedurii administrative instituită de legea specială.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte subliniază că la 05.08.2014, data producerii evenimentului asigurat, nu era născut raportul dintre recurentul-pârât și intimata-reclamantă, falimentul societății de asigurare intervenind ulterior acestei date.

Având în vedere că acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la 18.07.2018, dată la care erau în vigoare Legea nr. 213/2015, Norma A.S.F. nr. 16/2015 și Legea nr. 503/2004, republicată, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă în mod greșit a apreciat că a fost nesocotit principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 6 C. proc. civ., reținând că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 503/2004, și nu cele ale Legii nr. 213/2015.

În această situație, a pronunțării unei soluții în care instanța de apel s-a raportat la data producerii evenimentului asigurat, și nu la data sesizării instanței de judecată, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentului-pârât.

Constatând, așadar, potrivit acestor considerente, că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu aplicarea greșită a principiului neretroactivității legii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 496-497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel pentru o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva deciziei civile nr. 448 din 29 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată curții de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2022.