ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1137/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Deliberând asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta A. S.R.L. Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. C. SEA S.R.L.- prin administrator D., obligarea pârâtei la restituirea în natură a tuturor bunurilor mobile pe care reclamanta i le-a încredințat pentru a-i facilita începerea unei activități comerciale la sediul din stațiunea Mamaia, Bld. Mamaia nr. 322, ap. restaurant, județul Constanța, bunuri achiziționate de către reclamantă și care fac parte din lista de inventar a acesteia, respectiv: mobilier restaurant scaune și mese, corpuri de iluminat, tacâmuri, veselă, cuțite profesionale, roboți, mixere profesionale de bucătărie, cuptor pizza, 1 buc stație radio 8 canale, 1 buc frigider vitrină expunere, 1 buc frigider orizontal bar cu 2 uși inox, 1 buc frigider orizontal bar cu trei uși inox, 1 buc expressor cafea pe gaz și electric cu 2 grupuri de inox, 1 buc storcător manual fructe, 1 buc mașină inox gheață,1 buc mașină inox spălare cești și pahare, 1 buc tamper cafea dinamometric, 1 buc spumator lapte bar, 1 buc masă neutră inox, 1 buc frigider orizontal 2 uși, 1 buc salatieră inox, 10 buc țevi inox GN, 20 buc cuve inox cu capace, 15 buc cuve plastic cu capace, 2 buc etajeră inox cu suport, 6 buc rafturi metal cu polițe, 2 buc cântar electronic, 1 buc cuptor microunde, 1 buc aragaz profesional inox, cuptor inclus, 4 ochiuri, 1 buc aragaz inox 2 ochiuri, 1 buc spălător inox cu acționare picior, 1 buc ladă frigorifică 300 l, o buc ladă frigorifică 500 l și 2 buc uscător mâini toaletă cu turbină.

În drept, a invocat prevederile art. 1073 și urm. C. civ. și art. 359 Noul C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 181 din data de 12 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Constanța – secția a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. Tulcea, în contradictoriu cu pârâții B. C. Sea S.R.L. Constanța și D., astfel cum a fost modificată la data de 16.05.2019; a constatat încetarea contractului de împrumut de folosință cu titlu gratuit cu privire la bunurile mobile josmenționate, și a obligat pârâtele la restituirea în natură a următoarelor bunuri mobile ce fac obiectul activității comerciale de la sediul social al pârâtei B. S.R.L., situat în Localitatea Mamaia, Municipiul Constanța, Bdul x, Nr. 322, RESTAURANT, jud Constanța: mobilier restaurant scaune și mese, corpuri de iluminat, tacâmuri, veselă, cuțite profesionale, roboți, mixere profesionale de bucătărie, cuptor pizza, 1 buc stație radio 8 canale, 1 buc frigider vitrină expunere, 1 buc frigider orizontal bar cu 2 uși inox, 1 buc frigider orizontal bar cu trei uși inox, 1 buc expressor cafea pe gaz și electric cu 2 grupuri de inox, 1 buc storcător manual fructe, 1 buc mașină inox gheață,1 buc mașină inox spălare cești și pahare, 1 buc tamper cafea dinamometric, 1 buc spumator lapte bar, 1 buc masă neutră inox, 1 buc frigider orizontal 2 uși, 1 buc salatieră inox, 10 buc țevi inox GN, 20 buc cuve inox cu capace, 15 buc cuve plastic cu capace, 2 buc etajeră inox cu suport, 6 buc rafturi metal cu polițe, 2 buc cântar electronic, 1 buc cuptor microunde, 1 buc aragaz profesional inox, cuptor inclus, 4 ochiuri, 1 buc aragaz inox 2 ochiuri, 1 buc spălător inox cu acționare picior, 1 buc ladă frigorifică 300 l, o buc ladă frigorifică 500 l și 2 buc uscător mâini toaletă cu turbină. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bunurilor în măsura în care, la momentul executării hotărârii judecătorești definitive bunurile încredințate pârâtelor nu se vor mai găsi, ca neîntemeiată; au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata sumei de 5.345 RON către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Această sentință a fost lămurită, prin încheierea nr. 291 din Camera de Consiliu din data de 17.06.2020, prin care, s-a admis cererea în parte, formulată de reclamanta A. S.R.L. Tulcea, în contradictoriu cu pârâții B. C. Sea S.R.L. Constanța și D., și s-a dispus lămurirea și înlăturarea dispozițiilor contradictorii din sentința civilă nr. 181/12.02.2020 a Tribunalului Constanța, în sensul că alin. (3) al dispozitivului cuprinde și următoarele bunuri mobile: friteuza alim. Gaz, abatitor/congelator de temperatură, cuptor mixt alim. gaz, hota centrală, ventilator+consolă, malaxor aluat, dulap congelare 685L și centrală termică x; a fost respinsă cererea în ceea ce privește cuptorul de pizza și mașina inox gheață, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 169, pronunțată la data de 07 aprilie 2021, în dosarul nr. x/2018, a admis apelurile formulate de pârâtele B. S.R.L. și D.; a respins apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. ca nefondat; a schimbat în tot sentința civilă nr. 181/12.02.2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată; a schimbat în tot încheierea civilă nr. 291/17.06.2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, în sensul că, a respins cererea de lămurire și înlăturare a dispozițiilor contradictorii din sentința civilă nr. 181/12.02.2020, ca nefondată; a fost obligată intimata–reclamantă la plata către apelantele–pârâte a sumei de 2692,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată pentru apeluri.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamanta Societatea "A." S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și, rejudecând, admiterea apelului formulat de reclamantă și respingerea apelurilor formulate de pârâte, ca nefondate.

Prin cererea de recurs, a criticat hotărârea atacată ca nelegală, raportându-se în motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reproșând instanței de apel încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv, a dispozițiilor art. 214 alin. (2) C. civ., art. 2147 C. civ. și art. 295 C. pen., sens în care, a relevat istoricul litigiului și, în dezvoltarea motivelor de recurs, a invocat, în esență, următoarele:

Invocarea de către instanța de judecată a art. 295 C. pen. nu este de natură a paraliza demersul juridic al recurentei-reclamante prin reprezentantul său administrator și asociat majoritar pentru că operațiunea de comodat nu realizează un caracter ilicit și nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare atâta timp cât administratorul/asociatul majoritar în acord cu asociatul minoritar împrumută bunurile proprii către acesta din urmă cu obligația restituirii lor.

În cauză, s-a făcut greșit aplicarea art. 214 alin. (2) C. civ., în sensul constatării lipsei autorizării comodatului de către cei ce l-au numit pe administratorul recurentei-reclamante. Cei ce l-au numit pe E., administratorul A. S.R.L., sunt asociații tată și fiică: E. (90% din capitalul social al recurentei-reclamante A. S.R.L.) și D. (10% din capitalul social al recurentei-reclamante A. S.R.L.) și sunt asociații a căror voință a fost materializarea împrumutului cu titlu de comodat al bunurilor către pârâtele B. S.R.L. și D. (deține 100% din capitalul social al B. S.R.L.).

Instanța de apel a reținut eronat că reprezentantul A. S.R.L. nu a fost autorizat să dea în comodat bunurile având în vedere că cei doi asociați au convenit să dea spre folosință gratuită bunurile unuia dintre ei - D. respectiv societății B. S.R.L., societate pe care aceasta o deține în proporție de 100% și a cărui administrator este.

Cheia de verificare a voinței respectiv a autorizării prevăzute de art. 214 alin. (2) C. civ. rezultă din faptul că echipamentele și bunurile pentru activitatea de restaurant au fost primite de pârâte fără ca această predare/primire să fie contestată și că și astăzi bunurile se află în mâinile intimatelor-pârâte.

În ceea ce privește prevederile art. 2147 C. civ. "dacă nu i s-a interzis prin lege sau contract, orice persoană care are dreptul de a folosi bunul poate fi comodant" recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispoziții legale, apreciind că recurentei reclamante îi este interzisă calitatea de comodant. Este fără tăgadă că în cauză nu se aplică nici o prevedere legală sau vreun act emanând de la asociați care să interzică împrumutul bunurilor societății a cărui părți sociale le deține, astfel cum corect a reținut Tribunalul Constanța în sentința civilă nr. 181/2020.

Față de aceste considerente, consideră că se impune casarea deciziei civile și rejudecând, pentru motivele precizate în cerere, să se dispună admiterea acesteia și obligarea intimatelor-pârâte la restituirea bunurilor precizate în anexa cererii de chemare în judecată, în integralitatea sa, și în măsura imposibilității predării bunurilor în natură, obligarea intimatelor-pârâte la plata sumei de 211.933,08 RON, contravaloarea bunurilor.

Apărarea în cauză

Intimatele-pârâte B. C. SEA S.R.L. și D. nu au formulat întâmpinare în recurs.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv, la data de 19 noiembrie 2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 31 martie 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 12 mai 2022, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În esență, criticile formulate de recurenta-reclamantă se referă la încălcarea și greșita aplicare, în opinia acesteia, de către instanța de apel a prevederilor art. 214 alin. (2) și art. 2147 din C. civ., precum și a prevederilor art. 295 din C. pen., sub aspectul reținerii că reprezentantul Societății "A." S.R.L., recurentă-reclamantă în cauză, nu a fost autorizat să dea în comodat bunurile.

Ca atare, constatându-se lipsa autorizării comodatului de către asociații care l-au numit pe administratorul societății recurente-reclamante, susține că, astfel, nu s-a materializat comodatul între părți, nu s-a încheiat un contract valabil.

Criticile formulate sunt nefondate.

Chestiunea de drept supusă analizei este reprezentată de aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 214 alin. (2) C. civ., în legătură cu separarea de patrimonii "(2) Ei- membrii organelor de administrare, s.n.- nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terți, după caz, bunurile persoanei juridice ori informațiile pe care le obțin în virtutea funcției lor, afară de cazul în care ar fi autorizați în acest scop de către cei care i-au numit" și ale art. 2147 C. civ., care definesc calitatea de comodant: "Dacă nu i s-a interzis prin lege sau contract, orice persoană care are dreptul de a folosi bunul poate fi comodant.".

Comodatul face parte din categoria contractelor reale, iar pentru încheierea lui este necesară atât realizarea acordului de voință, cât și predarea lucrului care formează obiectul contractului.

Din acest punct de vedere, se constată că, așa cum corect a reținut și instanța de apel, între părți nu a fost încheiat un contract de comodat în mod valabil, neputânu-se da valență de astfel de contract, în mod legal, situației juridice reclamate în speță.

Din art. 214 alin. (2) C. civ., rezultă conținutul obligației de asigurare a separației de patrimonii, în virtutea obligației de păstrare a separației de patrimonii membrii organelor de administrare ale persoanei juridice neputând folosi în profitul lor ori în interesul lor sau al unor terți bunurile persoanei juridice.

Prin excepție, așa cum se prevede la teza a II-a a acestui text, folosirea bunurilor persoanei juridice sau a informațiilor pe care membrii organelor de administrare le obțin în exercițiul funcției lor, poate fi expres autorizată de către cei care i-au numit – condiție neîndeplinită în speță, nefiind întocmit niciun act din care să rezulte autorizarea reprezentantului legal al societății recurente-reclamante de a împrumuta bunurile și echipamentele ce formează obiectul revendicării mobiliare, către intimatele-pârâte.

Aserțiunea recurentei-reclamante în ceea ce privește faptul că, cei care l-au numit pe E. de a fi administratorul Societății "A." S.R.L. sunt chiar asociații acesteia, tată și fiică (E., cu un procent de 90% din capitalul social, și D., intimată-pârâtă, cu un procent de 10% din capitalul social), cei doi asociați convenind să dea spre folosință gratuită bunurile în discuție, nu poate fi primită, fiind lipsită de suport juridic.

Excepția de la regula obligației de asigurare a separării patrimoniilor este strict reglementată prin lege [art. 214 alin. (2) teza a II-a din C. civ..] și impune o condiție, o cerință sine-qua-non: acordul de folosire dat "de către cei care i-au numit", acord care, în speță nu există, și care nu poate fi suplinit printr-o prezumție rezultând din faptul că echipamentele și bunurile pentru activitatea de restaurant au fost primite de intimatele-pârâte, fără ca această predare/primire să fie contestată, și că, și astăzi, bunurile se află la acestea – cum eronat pretinde recurenta-reclamantă, din moment ce nu există nicio constatare juridică a valabilității acestui acord de folosire.

Critica recurentei-reclamante care face trimitere la calitatea de comodant, fiind fără tăgadă, în opinia acesteia, că în cauză nu se aplică nicio prevedere legală sau vreun act emanând de la asociați care să interzică împrumutul bunurilor societății ale cărei părți sociale le deține, pe lângă faptul că este nefondată, este și de natură a înfrânge o prevedere legală.

Pe de o parte, așa cum s-a arătat mai sus, legea condiționează calitatea de comodant- de a fi autorizat în acest scop de către cei care l-au numit, iar, pe de altă parte, orice persoană, într-adevăr, care are dreptul de a folosi bunul, poate fi comodant, dar numai dacă nu i s-a interzis prin lege.

Or, dispozițiile art. 214 alin. (2) C. civ. stipulează în mod foarte clar: "(2) Ei nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terți, după caz, bunurile persoanei juridice ori informațiile pe care le obțin în virtutea funcției lor, afară de cazul în care ar fi autorizați în acest scop de către cei care i-au numit".

Văzând, așadar, condițiile de validitate ale contractului de comodat, care stabilesc cine poate avea calitatea de comodant, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei-reclamante nu sunt de natură să schimbe soluția pronunțată de instanța de apel, recurenta neîndeplinind calitățile cerute de lege pentru a încheia acte de administrare- în speță, comodat.

În fine, susținerea recurentei-reclamante că invocarea de către instanța de apel a prevederilor art. 295 C. pen. nu este de natură a paraliza demersul său judiciar, câtă vreme administratorul/asociatul majoritar, în acord cu asociatul minoritar, împrumută bunurile proprii către acesta din urmă, cu obligația restituirii lor, se impune, și aceasta, a fi respinsă; acel acord cu asociatul minoritar, în forma cerută de lege, în speță, nu există.

De altfel, Înalta Curte reține că prin recurs sunt aduse critici multiple hotărârii recurate pe starea de fapt în cauză (a se vedea în aceste sens referirile recurentei la existența/inexistența împrumutului, la lipsa unei autorizări din partea asociaților societății recurente, precum și la predarea echipamentelor și bunurilor pentru activitatea de restaurant către intimatele-pârâte).

Or, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac cu un scop precis, stabilit expres de legiuitor, analiza instanței de recurs fiind limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond (pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ.

Față de aceste precizări, criticile recurentei-reclamante care urmăresc fie stabilirea unei alte situații de fapt, fie tind la o reevaluare a probelor administrate în fața celor două instanțe devolutive, nu pot fi examinate în cadrul recursului, având în vedere că vizează chestiuni a căror verificare excede limitelor recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate criticile recurentei-reclamante din recurs, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă D. a sumei de 2.500 RON, și către intimata-pârâtă B. SEA S.R.L. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, conform documentelor justificative existente la dosar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 169 din 07 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. să plătească intimatei-pârâte D. suma de 2.500 RON, și intimatei-pârâte B. SEA S.R.L. suma 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.