ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1364/2025

Ședința publică din data de 17 iunie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 mai 2018 pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă sub nr. x/2018, reclamantul Biroul de Turism pentru Tineret S.A. (fostul A.) a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții S.C. B., C. și D. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13 noiembrie 2000, să fie repuse părțile în situația anterioară, în sensul desființării actelor juridice subsecvente și restituirii în tot a prestațiilor executate de B.T.T. S.A., rectificarea înscrierilor de Carte Funciară nr. x și nr. x în sensul radierii mențiunilor referitoare la titularul dreptului de proprietate și înscrierea reclamantei în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor obiect al contractului de vânzare. A solicitat și obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În drept, a invocat dispozițiile art. 194 și urm. din C. proc. civ., art. 966 și următoarele din C. civ. din 1864, art. 31-37 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011, art. 907-910 C. civ.

Prin sentinta civilă nr. 91 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a stabilit competenta de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Gorj.

Prin sentinta nr. 202 din 14 iulie 2022, pronuntată în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Gorj s-a respins excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate prin întâmpinare de către pârâta B.. S-a respins excepția insuficientei timbrări a acțiunii invocată de către pârâta B..

S-a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâții C. și D. prin întâmpinare.

S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția prematuritații, invocate de pârâta B. prin întâmpinarea la cererea modificatoare.

A fost admisă în parte acțiunea, cu precizarea ulterioară, formulată de către reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. împotriva pârâtei B.. A fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13 noiembrie 2000 de Biroul Notarului Public E.. S-a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul ca a fost obligată pârâta B. să restituie reclamantei bunul imobil reprezentat de Activul intitulat "F.", compus din S+P+2 nivele și Centrală termică (incluzând rețelele exterioare de apă, canal și gaze), situat în Târgu-Jiu, Bulevardul x, județul Gorj, compus din: la subsol-3 depozite, o carmangerie, 5 spații frigorifice, o spălătorie industrială și holurile de acces, la parter-un hol de recepție, un hol de acces cazare, un hol de corespondență, o terasă acoperită, două garsoniere formate dintr-o cameră și baie, fiecare, un apartament pentru trei persoane format din două camere, o baie și un hol, două birouri, un bar pentru 30 persoane, un salon pentru 10 (zece) persoane, un salon pentru 6 (șase) persoane, un salon de protocol cu două grupuri sociale și un restaurant format din sala de servire, dimensionată la nivelul a 200 locuri la mese, spațiile pentru bucătărie și anexele necesare acesteia: preparări, secție patiserie, spălare veselă, holuri acces, grupuri sociale, la etajul I și IIspațiile de cazare împreună cu deservirile de nivel, cuprinzând fiecare etaj câte 18 garsoniere formate dintr-o cameră, o baie și un hol, flecare și câte 2 apartamente formate din doua camere, o baie și un hol, flecare, împreună cu suprafața de 7007,80 mp teren, cu vecini la răsărit Bulevardul x, la apus Primăria Municipiului Târgu-Jiu, la miazăzi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, la miazănoapte Inspectoratul de Poliție Târgu-Jiu.

A fost respinsă cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18 decembrie 2013 de către Biroul Notarului Public G., formulată împotriva pârâților B., C. și D., ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei B. să restituie în natură reclamantei imobilul Agenție B. T.T. Gorj, situat în Târgu-Jiu, strada x, nr. 27, județul Gorj, la parterul blocului 27, compus din patru birouri, o magazie, două grupuri sociale și un hol de acces și cota indiviză de teren aferentă acestuia în suprafață de 25,34 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18 decembrie 2013, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta B. să restituie reclamantei suma de 186.862 RON reprezentând valoarea actualizată a imobilului Agenție B.T.T. Gorj înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.12.2013 de G., la starea fizică de la data înstrăinării din anul 2000.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâților C. și D. să restituie imobilul situat în Târgu-Jiu, strada x (actual str. x), nr. 27 (actual nr. 7), județul Gorj, la parterul blocului 27 (actual bl. 7), compus din patru birouri, o magazie, două grupuri sociale și un hol de acces și cota indiviză de teren aferentă acestuia în suprafață de 25,34 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.12.2013, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei B. să restituie în natură sau prin echivalent bunurile mobile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13 noiembrie 2000 de Biroul Notarului Public E., ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei S.C. B. la plata contravalorii lipsei de folosință cu privire la bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/13 noiembrie 2000 de BNP E., ca neîntemeiată.

S-a dispus rectificarea Cărții Funciare nr. x Târgu-Jiu, în sensul înscrierii reclamantei ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului intitulat "F.", compus din S+P+2 nivele și Centrală termică (incluzând rețelele exterioare de apă, canal și gaze), situat în Târgu-Jiu, Bulevardul x, județul Gorj, compus din: la subsol-3 depozite, o carmangerie, 5 spații frigorifice, o spălătorie industrială și holurile de acces, Ia parter-un hol de recepție, un hol de acces cazare, un hol de corespondență, o terasă acoperită, două garsoniere formate dintr-o cameră și baie, fiecare, un apartament pentru trei persoane format din două camere, o baie și un hol, două birouri, un bar pentru 30 persoane, un salon pentru 10 (zece) persoane, un salon pentru 6 (șase) persoane, un salon de protocol cu două grupuri sociale și un restaurant format din sala de servire, dimensionată la nivelul a 200 locuri la mese, spațiile pentru bucătărie și anexele necesare acesteia: preparări, secție patiserie, spălare veselă, holuri acces, grupuri sociale, la etajul I și IIspațiile de cazare împreună cu deservirile de nivel, cuprinzând fiecare etaj câte 18 garsoniere formate dîntr-o cameră, o baie și un hol, fiecare și câte 2 apartamente formate din două camere, o baie și un hol, fiecare, împreună cu suprafața de 7007,80 mp teren, cu vecini la răsărit Bulevardul x, la apus Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Ia miazăzi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, la miazănoapte Inspectoratul de Poliție Târgu-Jiu, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,

A fost respinsă cererea de rectificare a Cărții Funciare nr. x Târgu-Jiu, ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. să plătească doamnei expert H., prin Biroul Local de Expertize Tehnice și Judiciare de pe lângă Tribunalul Gorj, suma de 3000 RON reprezentând diferență onorariu expert. S-a constatat că reclamanta a achitat diferența de onorariu expert în cuantum de 3000 RON.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâților C. și D. la plata cheltuielilor de judecată.

A fost obligată pârâta S.C. B. să plătească reclamantei suma de 30510 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de B. și Biroul de Turism pentru Tineret S.A. împotriva sentinței civile nr. 202 din 14 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți C. și D.. Au fost respinse cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel formulate de apelante.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs principal reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. și pârâta B., precum și recurs incident, pârâta B..

La 12 aprilie 2023 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă dosarul nr. x/2023, având ca obiect recursurile principale declarate de reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. și de pârâta B., precum și recursul incident declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 38 din 31 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Prin încheierea din 6 decembrie 2023, pronunțată în completul de filtru în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea nr. 425 din 28 februarie 2024, pronunțată în complet de filtru în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a declinat competența de soluționare a recursurilor declarate de recurenta-reclamantă Biroul de Turism pentru Tineret S.A. și recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 38/2023 din 31 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La 13 martie 2024 a fost înregistrat dosarul nr. x/2023 pe rolul secției I civile având ca obiect soluționarea recursurilor anterior menționate, fiind repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluția de primire, s-a dispus întocmirea unui supliment la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin rezoluția completului de filtru nr. 5 din data de 28 octombrie 2024, s-a luat act de întocmirea suplimentului la raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor principale declarate de reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. și de pârâta B., precum și a recursului incident declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 38 din 31 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen la 10 decembrie 2024, în complet de filtru, fără citarea părților, în vederea soluționării căii de atac.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu din 10 decembrie 2024, a fost anulat recursul declarat de reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. împotriva deciziei civile nr. 38 din 31 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

A fost constat ca rămas fără efect recursul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiași decizii.

A fost admis în principiu, recursul principal declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 38 din 31 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și s-a fixat termen pentru judecata recursului la 4 martie 2025, în ședință publică, complet C5, ora. 09.00, cu citarea părților.

Prin cererea de recurs, pârâta B. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare instanței de apel, formulând următoarele critici:

Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 966 C. civ. din 1864 - potrivit cu care obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea niciun efect - deoarece un element de fapt esențial a fost calificat greșit din punct de vedere juridic. În continuare, recurenta expune considerații teoretice cu privire la cauza actului juridic civil, redând prevederile art. 948, art. 966, art. 967 și art. 968 C. civ. din 1864.

În mod greșit, s-a reținut că nu există cauza contractului de vânzare-cumpărare, pe motiv că reclamanta l-a încheiat exclusiv în considerarea hotărârii judecătorești care o obliga în acest sens, hotărâre care a fost ulterior desființată. Acest raționament este eronat și rezultă din calificarea juridică greșită a situației de fapt și a normelor de drept material care reglementează cauza actului juridic.

Instanța de apel a avut în vedere doar motivul de nulitate referitor la absența cauzei și nu caracterul ilicit al acesteia, arătând în considerente faptul că în condițiile în care se stabilește inexistența cauzei, nu se poate constatata și ilicitatea acesteia. Deși a pornit de la acest raționament și a analizat formal doar existența cauzei, instanța de apel în mod greșit are în vedere și efectele generate de anularea contractului, concluzionând eronat că pârâta B. avea calitatea de cumpărător de rea-credință, condiție care poate fi avută în vedere doar în situația în care se analizează cauza ilicită sau un transfer succesiv al dreptului de proprietate, decizia fiind contradictorie și nelegală în opinia recurentei-pârâte.

In ceea ce privește chestiunea referitoare la existența cauzei actului juridic civil, trebuia verificată atitudinea părților raportului contractual, respectiv scopul urmărit de părți, iar instanța de apel trebuia să verifice mecanismul de formare și existență a cauzei pe tot parcursul derulării relațiilor contractuale dintre părți prin administrarea de probe în acest sens. În continuare recurenta expune situația de fapt, istoricul contractual dintre părți cu referire la o serie de înscrisuri depuse la dosarul cauzei, negocierile purtate, stabilirea și renegocierea unor tranșe de preț, de natură a reliefa existența voinței reclamantei în încheierea vânzării și existența cauzei

Se mai invocă faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar motivarea instanței de apel nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a răspuns în niciun fel criticilor pârâtei privind excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității și menținerea actului subsecvent. Analiza acestui motiv de apel se impunea cu atât mai mult cu cât inclusiv curtea de apel a reținut buna-credință a acesteia, respingând cererea reclamantei cu privire la contravaloarea lipsei de folosință.

Instanța de prim control judiciar a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, deoarece a reținut, pe de o parte, că B. a fost de rea-credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare pe baza considerentelor din decizia penală nr. 180/A/27 iunie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/2009 dând eficiență puterii de lucru judecat a acestei decizii, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a respins în mod eronat excepția autorității de lucru judecat a acestei decizii penale față de judecata din prezenta cauză.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel trebuia să admită excepția puterii de lucru judecat a deciziei penale menționate anterior având în vedere admiterea în parte a acțiunii civile și respingerea solicitării de desființare a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 13 noiembrie 2000. Pe de altă parte, în tot cursul procesului penal nu au fost constatate fapte ilicite față de încheierea contractului de vânzare.

În condițiile renegocierii condițiilor de plată a prețului și acceptării executării contractului de către reclamantă pe toată durata acestuia, prezenta acțiune este lipsită de interes, sens în care recurenta-pârâtă a invocat excepția lipsei de interes a recurentei Biroul de Turism și Tineret S.A. în a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare, precum și restabilirea situației anterioare vânzării având în vedere că aceasta nu justifică niciun prejudiciu contractual.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă Biroul de Turism și Tineret S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta B. ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Fiind examinat recursul formulat de recurenta-pârâtă B., se constată că acele critici prin care se susține ca decizia recurată este contradictorie și, pe anumite chestiuni, nemotivată, se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă nu sunt fondate.

Astfel, recurenta-pârâtă consideră că argumentul instanței de apel potrivit cu care, în condițiile în care se stabilește inexistența cauzei, nu se poate constatata și ilicitatea acesteia, este contrazis de considerentele ulterioare ale aceleiași instanțe prin care s-a reținut că pârâta ar avea calitatea de cumpărător de rea-credință, condiție care poate fi avută în vedere doar în situația în care se analizează cauza ilicită sau un transfer succesiv al dreptului de proprietate.

Critica va fi înlăturată, întrucât din lectura deciziei recurate se observă că, în primă fază, instanța de apel nu a făcut decât să respingă obiecția pretinsei contrarietăți din motivarea sentinței primei instanțe, raportată la reținerea atât a relei-credințe a pârâtei, cât și a bunei-credințe a acesteia, arătând că au fost avute în vedere perioade diferite de timp cu privire la atitudinea subiectivă a părților și scopul pentru care au fost încheiate contractele dintre ele.

Apoi, în propria sa analiză, instanța de apel reține că, în condițiile în care se stabilește inexistența cauzei, nu se poate constata și ilicitatea acesteia, cauza lipsind, doar că acest aspect nu poate atrage în sine reformarea hotărârii primei instanțe, câtă vreme absența cauzei este și singură un motiv de nulitate a actului juridic.

În fine, depășind această etapă a analizei, instanța de apel trece la examinarea criticilor din apelul incident formulat de reclamantă cu privire la soluția dată petitului vizând contravaloarea lipsei de folosință, reținând că, independent de reaua credință a pârâtei la momentul încheierii asocierii în participațiune și a vânzării-cumpărării, ulterior, după semnarea tranzacției, aceasta a devenit de bună credință în posesia ei, ceea ce duce la respingerea cererii reclamantei privind despăgubirile pentru lipsirea sa de folosință.

Aceste considerente nu le contrazic pe cele anterioare, referitoare la absența cauzei contractului, întrucât nu sunt făcute în legătură cu capătul de cerere în nulitate, iar soluția de nulitate a vânzării nu este dispusă în considerarea acestei rele-credințe; în plus, lipsa cauzei se referea la reclamantă în privința vânzării, în timp ce reaua/buna credință reținute de instanță o priveau pe pârâtă la cumpărare și ulterior în posesie. Considerentele sunt făcute în legătură cu buna sau reaua credință a posesiei, ca temei al capătului de cerere în despăgubiri, iar concluzia este favorabilă recurentei pârâte, în sensul că, chiar dacă ar fi fost inițial de rea credință la semnarea actului, ulterior încheierii noii convenții dintre părți, intitulate "Tranzacție", posesia a devenit una de bună credință, pârâta neputând fi obligată la despăgubirile solicitate.

Nu se poate vorbi nici despre faptul că decizia recurată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, cu referire la absența unor răspunsuri ale instanței de apel cu privire la criticile pârâtei privind excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității și menținerea actului subsecvent, în virtutea ocrotirii bunei credințe - cu atât mai mult cu cât inclusiv curtea de apel a reținut buna-credință a acesteia, respingând cererea reclamantei cu privire la contravaloarea lipsei de folosință.

Dimpotrivă, instanța de apel înlătură explicit amintitele critici, arătând în mod judicios că "susținerile privind existența excepției de la principiul retroactivității efectelor nulității și menținerea actului subsecvent în virtutea principiului ocrotirii bunei credințe nu au legătură cu petitul privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.11.2000, câtă vreme instanța nu a fost sesizată și nu s-a pronunțat pe un motiv de nulitate care să privească aceste aspecte."

Într-adevăr, problema exceptării unui act subsecvent de la sancțiunea nulității în virtutea principiului ocrotirii bunei credințe se pune în cazul anulării unui act antecedent și al verificării consecințelor acestui lucru asupra actelor subsecvente, însă nu aceasta e ipoteza în speță, unde contractul de vânzare-cumpărare al recurentei pârâte nu a fost anulat ca act subsecvent (pentru a face necesară verificarea aplicabilității excepției ce decurge din principiul ocrotirii bunei credințe), ci a fost anulat în mod direct, pentru lipsa cauzei vânzătorului, situație în care chestiunea bunei credințe a cumpărătorului nu mai prezintă relevanță din punctul de vedere al motivului de nulitate. În plus, instanța e apel nu a reținut buna credință a pârâtei cumpărătoare la data încheierii actului, ci dimpotrivă, a făcut referire la buna ei credință abia la un moment ulterior și doar în legătură cu natura posesiei.

În fine, nu există contrarietate nici între reținerea considerentelor deciziei penale nr. 80/2014 a Tribunalului București, secția I penală ca fiind lucru judecat cu privire la faptele inculpatului director general și președinte al consiliului de administrație al reclamantei de a fi falsificat procesele-verbale ale ședințelor Consiliului de Administrație și Adunării Generale a Acționarilor referitoare la asocierile în participațiune care au stat la baza încheierii unor vânzări, printre care și cea care face obiectul analizei prezente, pe de o parte, și respingerea excepției autorității de lucru judecat a soluției dispuse prin aceeași sentință cu privire la latura civilă în sensul respingerii solicitării de anulare în cadrul procesului penal a contractelor de vânzare cumpărare, printre care și cel din prezentul litigiu, motivat de împrejurarea că desființarea lor excede obiectul cauzei penale.

Astfel, chestiunea faptelor inculpatului cu privire la care s-a purtat judecata penală - ce intră în puterea lucrului judecat conform art. 28 C. proc. pen. (fostul art. 22 din C. proc. pen. 1968) - este o chestiune diferită de problematica admisibilității anulării în procesul penal a unor acte subsecvente celor falsificate, astfel încât nu există nicio contradicție între a reține autoritatea de lucru judecat a primeia și inexistența autorității lucrului judecat a celei de a doua în fața instanțelor civile, litigiul de față fiind inițiat într-un cadru procesual diferit (cauză diferită) față de cel desfășurat pe latura civilă a procesului penal.

În ceea ce privește criticile prin care se susține aplicarea greșită a prevederilor art. 966 C. civ. din 1864 privind condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor, cu referire la greșita reținere a inexistenței unei cauze a contractului de vânzare cumpărare, acestea nu se încadrează, în realitate, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu ridică chestiuni de interpretare și aplicare a dreptului ci vizează aspecte de netemeinicie, urmărindu-se o nouă evaluare a situației de fapt în raport cu probele administrate în cauză în sensul de a se reține existența cauzei.

Toate susținerile recurentei pe acest punct sunt menite să demonstreze că a existat o cauză a contractului, ca element al voinței juridice a părților, însă modul în care s-a configurat și materializat scopul urmărit de părți la încheierea contractului, mecanismul de formare și de menținere a cauzei pe parcursul derulării relațiilor contractuale nu reprezintă o chestiune de drept.

De altfel, se observă că susținerile recurentei nu dezvoltă argumente de ordin interpretativ al legii sau silogisme referitoare la conținutul normei de drept substanțial, ci elemente factuale referitoare la modul în care au fost renegociate, modificate și plătite diverse tranșe ale prețului, chestiuni legate de achitarea integrală a acestuia și de derularea relației contractuale, implicațiile tranzacției încheiate ulterior hotărârii judecătorești de obligare a reclamantei la semnarea vânzării, buna credință a pârâtei, totul pentru a conchide că în realitate cauza vânzării nu a constituit-o hotărârea judecătorească și că, în orice caz, ulterior acesteia au apărut elemente noi de natură a pune în lumină formarea unei cauze (scop) diferite a reclamantei cu privire la vânzare.

Or, aceste argumente nu se încadrează în noțiunea de încălcare sau aplicare greșită a dreptului, cum cere art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ci doar contestă un element de fapt reținut de instanțele fondului în mod suveran cu privire la latura subiectivă a raportului contractual, anume formarea nevalidă a voinței juridice a reclamantei, astfel încât criticile vor fi înlăturate.

În secundar spus, chiar dacă s-ar admite că nu hotărârea judecătorească de obligare a reclamantei la vânzare ar fi fost cauza contractului, cu siguranță cauza ar fi trebuit identificată în elementele voliționale care au constituit raporturile juridice anterioare în baza cărora s-a putut pronunța această hotărâre - cum ar fi voința reclamantei de a încheia asocierile în participațiune ce dădeau apoi dreptul pârâtei la cumpărare; or, hotărârea penală tocmai aceasta a constatat: lipsa unei astfel de voințe juridice valabile a reclamantei manifestată prin organele sale de conducere, în condițiile în care consemnările în acest sens ale hotărârilor adunării generale a acționarilor și consiliului de administrație au fost falsificate, astfel încât voința (incluzând scopul) încheierii asocierilor în participațiune și apoi a vânzării nu a existat decât din partea reprezentantului reclamantei în nume personal, iar nu din partea acesteia.

În orice caz, absența unei cauze (scop) la momentul încheierii vânzării, ca urmare a desființării, în urma unei revizuiri, a hotărârii judecătorești care a obligat-o pe reclamantă la vânzare, nu poate fi complinită prin elemente ulterioare de natură a pune în lumină configurarea unei noi voințe juridice, întrucât nulitatea absolută nu poate fi acoperită.

În fine, excepția lipsei de interes a reclamantei nu poate fi primită, întrucât nu se poate susține că nu ar exista un folos în anularea unui contract încheiat în absența unei voințe juridice valid formate și în recuperarea unui bun astfel înstrăinat, considerațiile recurentei-pârâte referitoare la împrejurarea că interesele reclamantei ar fi fost pe deplin satisfăcute în modul în care s-au derulat relațiile contractual ținând de evaluarea pe care o face fiecare parte, fără a releva în mod obiectiv absența oricărui interes în formularea acțiunii.

În baza art. 496 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat, inclusiv solicitările recurentei referitoare la plata cheltuielilor de judecată, urmând ca în baza art. 453 C. proc. civ. să fie obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimată în recurs.

Întrucât intimata a formulat și propriul recurs, anulat în procedura de filtru, cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat vor fi acordate doar parțial, anume în partea generată de apărarea față de recursul adversarei, prezumându-se că restul de onorariu a fost avansat în susținerea propriului recurs, care a fost anulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 38 din 31 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON către intimatul-reclamant Biroul de Turism pentru Tineret S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2025.