ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 403/2025

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra recursului reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal la 05.03.2018, astfel cum a fost modificată prin cererea înregistrată la dosar la 30.08.2018, reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a chemat în judecată pe pârâții A. S.A., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. și E., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/10.11.2000 de Biroul Notarului Public F., rectificat prin încheierile nr. 9334/30.11.2000 și nr. 6945/05.10.2004, de către același notar; să dispună repunerea părților în situația anterioară și desființarea actelor subsecvente acestuia cu consecința restituirii tuturor bunurilor ce au făcut obiectul vânzării, iar în ipoteza în care o asemenea restituire nu mai e posibilă, plata echivalentului acestora, rectificarea înscrierilor în cartea funciară a imobilelor respective, în sensul radierii mențiunilor subsecvente încheierii actelor respective și înscrierii reclamantei în calitate de proprietar al imobilelor ce au făcut obiectul actelor contestate, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La 13.04.2018, pârâta A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, și cerere reconvențională, prin care a solicitat ca, în ipoteza respingerii apărărilor sale, să dispună repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării reclamantei la restituirea sumei de 224.983,80 RON, actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale, calculată de la data efectuării plăților până la restituirea efectivă.

Aceleași solicitări au fost formulate și de pârâta C. S.R.L., pe cale de întâmpinare și cerere reconvențională, cu privire la suma de 852.781,50 RON.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională a acestei pârâte, reclamanta-pârâtă a invocat excepțiile netimbrării și lipsei calității sale procesuale pasive, în subsidiar, solicitând respingerea ei ca neîntemeiată.

La data de 18.11.2018, a depus întâmpinare pârâtul E., prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind rectificarea cărții funciare și, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Tot pe calea întâmpinării, pârâta D. S.R.L. a invocat excepția netimbrării acțiunii, în raport cu petitul privind nulitatea actului subsecvent reprezentat de contractul de vânzare autentificat sub nr. x/27.04.2006 de Biroul Notarului public F..

La termenul din 14.01.2019, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a procesului-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile nr. x/22.05.2013 emis de Primăria Orașului Sulina pârâtului E., context în care, prin încheierea din 11.02.2019, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Primăriei Orașului Sulina. Prin aceeași încheiere, a constatat că cererea reconvențională a pârâtei C. S.R.L. a fost formulată cu depășirea termenului legal.

Prin încheierea din 28.02.2019, tribunalul a respins excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâta D. S.R.L., iar la termenul din 11.03.2019 a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a lui G., în calitate de cesionar al drepturilor litigioase deținute de pârâtul E..

Pe calea întâmpinării, pârâtul G. a solicitat respingerea cererii reclamantei, iar prin cererea reconvențională formulată, a solicitat instanței să constate dobândirea, prin uzucapiune tabulară, a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 10.573 mp, situat în Sulina, județul Tulcea, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a localității Sulina.

Prin încheierea din 08.04.2019, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a procesului-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile nr. x/22.05.2013 emis de Primăria Orașului Sulina și, ca tardivă, cererea reconvențională formulată de pârâtul G..

La data de 09.09.2019, pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/22.12.2016 de Biroul Individual Notarial H. și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 852.781,50 RON, reprezentând prețul vânzării, actualizată cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale, calculată de la data efectuării plăților până la restituirea efectivă și recunoașterea unui drept de retenție asupra bunurilor ce fac obiectul acestui contract până la plata de către pârâtă a sumelor pretinse prin acțiune.

Prin încheierea nr. 1187/25.09.2019, s-a dispus conexarea dosarului nr. x la prezentul dosar.

Prin încheierea din 13.01.2020, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților I. și J., foștii asociați ai K. S.R.L. - societate radiată, și a L. S.R.L., fost asociat al M. S.R.L. - societate radiată.

Pârâții J. și I. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive, iar în subsidiar, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 02.11.2022 Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea contractului inițial și a actelor subsecvente și înregistrarea unui nou dosar având ca obiect repunerea părților în situația anterioară, atât în cererea principală, cât și în cererea reconvențională formulată de pârâta A. S.A.

Prin sentința civilă nr. 1697/12.11.2021, astfel cum a fost completată prin sentința civilă nr. 981/12.07.2022, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/10.11.2000 de Biroul Notarului Public F., a respins ca neîntemeiată cererea cu privire la anularea actelor subsecvente acestuia și a obligat reclamanta la plata către pârâtul E. a sumei de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. și pârâta S.C A. S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 15/08.03.2023 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins apelurile ca nefondate.

Reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret S.A. și pârâta S.C A. S.A. au declarat recurs împotriva acestei decizii civile.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., subsecvent prezentării situației de fapt, recurenta-reclamantă Biroul de Turism pentru Tineret S.A a susținut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 901 alin. (2) C. civ. și ale art. 1.898 din C. civ. de la 1864.

Dezvoltând acest motiv de casare, a imputat instanței de apel reținerea greșită a calității de terți de bună-credință a intimaților, față de împrejurarea că recurenta nu a notat în cartea funciară litigiile îndreptate împotriva dobânditorilor bunurilor imobile, acestea nefiindu-le opozabile.

A evocat dispozițiile art. 901 alin. (2) C. civ. cu privire la aprecierea bunei-credințe a terțului, condiționat de împrejurarea de a nu avea cunoștință pe nicio cale despre viciile dreptului de proprietate dobândit, și a arătat că instanța de apel nu le-a avut în vedere, ci a examinat buna-credință prin prisma dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 7/1996 și ale art. 876 C. civ.

A susținut că nici dispozițiile art. 1.898 din C. civ. de la 1864 nu au fost corect aplicate, deoarece din înscrisurile administrate în cauză a rezultat, în mod neechivoc, faptul că situația înstrăinărilor ilegale ale activelor din patrimoniul său a fost amplu mediatizată, fiind o împrejurare notorie. De aceea, susținerile terților dobânditori care au afirmat că s-au bazat pe cuprinsul cărților funciare nu pot fi reținute ca întemeiate, aceștia putând afla despre situația litigioasă a bunurilor respective din alte surse, precum presa națională, coroborat cu istoricul proprietății din contractele pe care le-au încheiat, unde se preciza că imobilele au fost deținute de recurentă.

În concluzie, a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă A. S.A. a solicitat casarea deciziei atacate și, în principal, rejudecarea cu consecința admiterii apelului și respingerii acțiunii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre o nouă judecată, instanței de apel.

Circumscris motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a invocat încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 966 din C. civ. de la 1864 și ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că dezlegările hotărârilor penale, respectiv sentința penală nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 180/27.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția Penală în dosarul nr. x/2009, potrivit cărora nu pot fi anulate contractele de vânzare cumpărare întrucât nu există legătură de cauzalitate între activitatea ilicită a inculpatului Vâclea și un eventual prejudiciu produs prin încheierea acestora, au fost nesocotite de instanța de apel, care, în mod greșit, a reținut că aceste statuări conduc la concluzia incidenței fraudei la lege, pentru că altfel s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a acestora.

În opinia sa, nu este corectă nici concluzia potrivit căreia efectele acestor hotărâri date în procesul penal ar prevala deciziei comerciale nr. 1043/13.06.2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Comercială, anterioară hotărârilor penale, deoarece nu au analizat latura civilă, prin urmare, în lipsa unei examinări a contractelor de vânzare cumpărare în litigiul penal, nu devine incident art. 28 C. proc. pen.

A subliniat că, în cauză, putea fi reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat față de considerentele deciziei comerciale anterior menționate.

Sub acest aspect, prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a susținut încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat raportat la decizia comercială nr. 1043/13.06.2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Comercială, prin care s-a statuat că, în acea cauză, nu s-a probat nici pretinsa înțelegere frauduloasă între fostul director al recurentei-reclamante și recurenta-pârâtă.

Evaluând comparativ aceste considerente ale deciziei comerciale, cu dezlegările instanțelor penale, care au analizat numai contractele de asociere în participațiune, nu și pe cele de vânzare, recurenta-pârâtă a subliniat faptul că au incidență în prezenta cauză numai chestiunile vizând contractul de vânzare, în acest sens operând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al dezlegărilor instanței civile. Față de acest argument, A. S.A. a susținut că instanța de apel nu mai putea pune în discuție aspectul bunei sale credințe, aceasta fiind deja stabilită în litigiul anterior, și, fiind o excepție de la principiul restitutio in integrum, a reținut greșit incidența dispozițiilor art. 966 din C. civ. de la 1864.

Ultimul motiv de recurs deduce spre soluționare critici privind vicii de motivare a hotărârii recurate, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel nu a oferit o motivare corespunzătoare motivului său de apel privind interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material de către prima instanță, astfel că a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., lipsind motivele de fapt și de drept ale soluției pronunțate. A menționat că motivarea succintă a instanței de apel nu respectă cerințele acestei norme de drept, întrucât cuprinde doar o referire generică la argumentele primei instanțe și nu explică soluția adoptată, încălcând și art. 6 par. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

La 29.02.2024, intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Prin întâmpinările formulate, intimații C. S.R.L., G., I. și J. au solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Intimații D. S.R.L. și E. au depus întâmpinări, prin care au invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantă, prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea acestui recurs.

Intimații I. și J. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului A. S.A., prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost analizat și comunicat către părți; ambele recurente și-au exprimat punctul de vedere.

La termenul din 27.11.2024, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursurile, iar părțile au fost citate pentru dezbateri.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursurilor, în acord cu prevederile art. 248 C. proc. civ., aplicabile în recurs conform art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, acesta nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Deoarece cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitatea trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare". Simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii atacate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea nu este legală, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Înalta Curte subliniază că recursul nu poate fi exercitat decât pentru motivele limitativ prevăzute de lege, că niciunul dintre acestea nu permite reexaminarea situației de fapt reținută de instanțele de fond, precum și faptul că simpla reluare a unor dispoziții legale ori a criticilor formulate în fața instanței de apel, sau prezentarea unor aspecte pur teoretice nu echivalează cu încadrarea recursului în critici de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aplicând aceste considerente teoretice recursului declarat de recurenta-reclamantă N. se constată că aceasta a criticat decizia instanței de apel prin raportare la modul în care s-a făcut interpretarea și aplicarea anumitor dispoziții de drept material, criticile acestei păți putând fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta - pârâtă A. se constată că această parte a prezentat critici atât cu privire la modul în care s-a făcut interpretarea și aplicarea anumitor dispoziții de drept material și procesual, precum și sub aspectul motivării hotărârii pronunțate. Criticile pot fi parțial încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., corect indicate și de parte, astfel că nu se poate dispune anularea recursului, ci acesta va fi analizat, în cele ce urmează, în limitele ce vor fi indicate.

Pe cale de consecință, întrucât din conținutul memoriilor de recurs formulate de cele două părți se pot desprinde critici de nelegalitate nu poate fi reținută incidența art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepțiile nulității recursurilor urmând a fi respinse.

Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Preliminar Înalta Curte notează că va analiza mai întâi calea de atac promovată de recurenta-pârâtă A. S.A., având în vedere că aceasta vizează soluția de admitere a cererii reclamantei și de anulare a actului juridic principal, de a cărui soartă depinde petitul având ca obiect nulitatea contractelor subsecvente, care a fost respins în etapele devolutive ale procesului și formează obiectul criticilor celeilalte recurente.

Asupra recursului declarat de recurenta - pârâtă A. S.A.

Dintre motivele de nelegalitate invocate de recurenta - pârâtă A. S.A., va fi analizat, cu prioritate, cel întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât subsumează critici referitoare la pretinse vicii de formă ale hotărârii judecătorești, care sunt susceptibile, în ipoteza în care ar fi fondate, de a conduce la nulitatea hotărârii recurate.

Instanța supremă subliniază că intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării hotărârii, înțeleasă atât sub aspect formal, dedusă din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeleasă ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Autoarea criticii de nelegalitate susține că, față de cuprinsul memoriului său de apel, instanța devolutivă de control judiciar a oferit o motivare succintă cu privire la argumentele vizând încălcarea normelor de drept material, limitată la o referire generică la motivarea primei instanțe, deși art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impune reguli clare privind conținutul hotărârii judecătorești, elemente ce lipsesc deciziei atacate.

Contrar acestor susțineri, examinarea deciziei recurate relevă împrejurarea că este motivată, prezentând structura tipică actului de procedură examinat, iar prin prisma rigorilor procedurale impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conturează concluziile instanței de apel, care a evaluat separat cele două motive de apel formulate de pârâtă, prezentând argumente din care rezultă dezlegarea dată chestiunilor deduse spre soluționare.

Înalta Curte notează că motivul de recurs supus analizei a fost fundamentat pe observații care evidențiază inconveniente cantitative ale motivării, context în care se cuvine subliniat faptul că judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, ci obligația sa se rezumă la a motiva soluția asupra fiecărui capăt de cerere, ceea ce, în cazul de față, a și făcut, respectând conținutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ.

De aceea, instanța supremă reține că hotărârea recurată nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Având în vedere că încadrarea în drept a motivelor de casare revine instanței de control judiciar, în funcție de criticile formulate și de conținutul lor, prin raportare la normele de drept, Înalta Curte observă că recurenta opune în calea extraordinară de atac încălcarea, în apel, a unor dezlegări din procese anterioare, ceea ce conduce la încadrarea lor în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte amintește că autoritatea de lucru judecat este susceptibilă de a produce atât un efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată, presupunând tripla identitate (de părți, obiect și cauză), cât și un efect pozitiv, reflectând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, care nu mai pot fi contrazise și care se impun într-un alt proces aflat în legătură cu cel anterior.

În acest context, doar încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat se circumscrie motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu și a celui pozitiv. Astfel, ignorarea modului în care, anterior, au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți ori, dimpotrivă, reținerea nelegală a anumitor aspecte ca fiind deja dezlegate conturează o critică ce se subsumează ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, verificând cuprinsul memoriului de recurs, instanța supremă constată că toate criticile formulate de A. S.A. vizând reținerea greșită a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a dezlegărilor date prin decizia penală nr. 180/27.06.2014, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2009, respectiv cele privind omisiunea de a da eficiență statuărilor cu putere de lucru judecat ale deciziei comerciale nr. 1043/13.06.2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a Comercială, au fost invocate în strânsă legătură cu cea vizând încălcarea dispozițiilor art. 966 din C. civ. de la 1864, circumscrisă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., într-o relație de tip cauză-efect.

Astfel, din memoriul de recurs rezultă că această recurentă a imputat instanței de apel greșita reținere a nulității contractului de vânzare încheiat cu reclamanta, pentru cauză ilicită, dedusă din aplicarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii penale sus menționate și ignorarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor deciziei comerciale anterior amintite, susținând că nu există nicio statuare anterioară a unei instanțe care să se opună cu autoritate de lucru judecat și să determine soluția nulității acestui act juridic. Potrivit acesteia, aspectele cercetate și dezlegate în cele două procese invocate conduc, în mod neechivoc, la soluția contrară, a validității contractului pe care l-a semnat cu societatea reclamantă, deoarece actul de vânzare nu a făcut obiectul cercetării în litigiile respective și nici nu s-a probat pretinsa înțelegere frauduloasă între fostul director al reclamantei, inculpat în dosarul penal, și A. S.A., recurenta subliniind astfel ca fiind evidentă nesocotirea art. 966 din C. civ. de la 1864.

Însă, examinarea conținutului cererii de recurs, al memoriului de apel și al deciziei recurate demonstrează împrejurarea că autoarea căii de atac a reluat criticile prezentate în calea de atac devolutivă, toate aceste chestiuni - privind incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat și reținerea greșită a cauzei ilicite a contractului de vânzare-cumpărare, cu consecința constatării nulității lui - fiind deja analizate de instanța de apel, care a răspuns motivelor identice cu cele cuprinse în memoriul de recurs. Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta urmărește, practic, să obțină o reevaluare, de către instanța supremă, a materialului probator și a situației de fapt, conform viziunii proprii asupra prezentei cauze, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

Așa fiind, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor formulate de A. S.A. prin cererea de recurs și, în consecință, incapacitatea lor de a determina reformarea hotărârii, prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra recursului declarat de recurenta - reclamantă Biroul de Truism pentru Tineret S.A..

Subsumat acestor critici recurenta - reclamantă apreciază că este eronată reținerea bunei-credințe a subdobânditorilor, întrucât instanța nu a cercetat condiția impusă de art. 901 alin. (2) lit. c) C. civ. privind necunoașterea de către terți, pe altă cale, a inexactității cuprinsului cărții funciare, ci a examinat buna lor credință prin prisma dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 7/1996 și ale art. 876 C. civ., deși actele dosarului relevau caracterul notoriu al devalizării patrimoniului său în perioada 1999-2000, situația înstrăinărilor ilegale ale activelor fiind amplu mediatizată, context în care terții puteau afla despre situația litigioasă a bunurilor respective din alte surse, precum presa națională, coroborat cu istoricul proprietății din contractele pe care le-au încheiat, unde se preciza că imobilele au fost deținute de Biroul de Turism pentru Tineret S.A.

Examinarea cuprinsului cererii de apel formulate de Biroul de Turism pentru Tineret S.A. relevă împrejurarea că tema bunei-credințe, prin prisma acelorași argumente, a fost prezentată și instanței devolutive de control judiciar, care, prin decizia recurată, a reținut că titularul acțiunii nu a dovedit în niciun mod cunoașterea de către terții subsecvenți a dosarului penal sau a altor evenimente ce ar fi putut influența validitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate și că reclamantul, pentru a putea invoca reaua-credință, trebuia să respecte dispozițiile art. 26 din Legea nr. 7/1996, notând în cartea funciară acțiunile și căile de atac în justiție referitoare la drepturile asupra imobilelor respective.

Față de invocarea caracterului notoriu al situației patrimoniului reclamantului în perioada încheierii actelor juridice de înstrăinare subsecvente, curtea de apel a statuat că nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 255 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 255 alin. (1) și (2) C. proc. civ., evocate și de instanța de apel în considerentele deciziei atacate, "probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui".

Așadar, dacă prevederile alin. (1) al art. 255 C. proc. civ. stabilesc condițiile generale de admisibilitate a probelor, cele ale alin. (2) reglementează, mai degrabă, aspecte privind sarcina probei, astfel că în cazul faptelor de notorietate, instanța poate aprecia că acestea nu mai trebuie dovedite, însă este necesar a se demonstra caracterul lor notoriu. Sub acest aspect, pornind de la definiția noțiunii notoriu (cunoscut de multă lume, știut de toți), se apreciază că un astfel de fapt trebuie să fi fost aflat de un număr suficient de mare de persoane, dintr-o anumită zonă și să fie clar, necontestat.

Totodată, instanța în fața căreia se invocă un fapt ca fiind de notorietate publică este cea care va aprecia, față de circumstanțele litigiului, dacă este necesară probarea lui sau numai demonstrarea notorietății, urmând a evalua aptitudinea măsurii dispuse de a conduce la soluționarea corectă a litigiului, cu respectarea garanțiilor procesului civil, și de a oferi instrumentele necesare realizării controlului judiciar în căile de atac.

Transpunând în speță aceste considerații referitoare la faptul de notorietate, Înalta Curte notează că instanța de apel, analizând chestiunea bunei-credințe a terților subdobânditori din actele subsecvente prin prisma invocării de către reclamant a notorietății situației patrimoniului său, a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 255 C. proc. civ., fără a oferi o motivare acestei concluzii.

Din considerentele deciziei recurate nu rezultă dacă această dezlegare este consecința nedovedirii aspectelor de notorietate invocate sau numai a caracterului lor notoriu, deficiență care reprezintă un obstacol în cercetarea, de către instanța de recurs, a legalității deciziei atacate din perspectiva respectării normelor de drept ce reglementează cerințele bunei-credințe, confirmându-se încălcarea normelor de drept material invocate de recurent.

În atare situație, în rejudecare, revine instanței de apel obligația de a cerceta, prin prisma dispozițiilor legale incidente, actele juridice subsecvente, încheiate atât sub imperiul C. civ. de la 1864, cât și al noului C. civ., respectiv dacă terții subdobânditori au fost de bună-credință la momentul semnării contractelor, urmând a examina toate argumentele reclamantei privind cunoașterea de către aceștia a situației reale a bunurilor dobândite, precum și eventuala incidență a unor împrejurări de notorietate.

În considerarea argumentelor expuse, întrucât pronunțarea unei soluții nefavorabile a produs recurentului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate, sub aspectul soluției pronunțate asupra apelului său, recursul formulat de Biroul de Turism pentru Tineret S.A. va fi admis, în baza art. 496 și 497 C. proc. civ., va fi casată în parte decizia atacată și trimisă cauza instanței de apel spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamant, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul promovat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva aceleiași decizii și menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Totodată, cu prilejul rejudecării, instanța de apel va avea în vedere și cererile accesorii ale părților vizând cheltuielile de judecată aferente acestei faze a procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității recursurilor.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Biroul de Turism pentru Tineret S.A. împotriva deciziei civile nr. 15/08.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza instanței de apel spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamantul Biroul de Turism pentru Tineret S.A. împotriva sentinței civile nr. 1697/12.11.2021, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2025.