ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 55/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L.: să restituie marfa care a fost reținută din magazin, fără efectuarea unui proces-verbal de constatare; să plătească daune, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile distruse; să plătească daune, reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin depozitarea necorespunzătoare a mărfurilor; să plătească daune reprezentând prejudiciul cauzat de prepusul pârâtei, C., care a refuzat restituirea bunurilor; de asemenea, a solicitat instanței să constate faptul că dispozițiile art. 15.4 din contractul de închiriere sunt abuzive și intră sub incidența art. 11 din C. civ. cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 51 din 22 ianuarie 2019, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și puterii de lucru judecat ca nefondate, a admis excepția tardivității invocării excepției prescripției de către pârâtă și a respins-o ca tardiv formulată; a respins acțiunea, ca nefondată, suma de 4.097,5 RON, reprezentând facilitate la plata taxei judiciare de timbru constând în reducerea acesteia, rămânând în sarcina statului.

Prin decizia civilă nr. 434 din 26 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios adminsitrativ și Fiscal, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 51 din 22 ianuarie 2019, pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă societatea B. S.R.L. și intimatul-intervenient CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII; a respins ca nefondată cererea intimatei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 434 din 26 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios adminsitrativ și Fiscal, S.C. A. S.R.L. a formulat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că nu s-a putut bucura de o judecată pe fond la prima instanța și în apel cu administrare de probe în mod echitabil și cu respectarea în concret a dreptului la apărare și egalitatea de șanse în justiție fără discriminării pe criterii de statut, origine, etnie, avere.

Recurenta-reclamantă arată că în mod greșit la pagina nr. 12, instanța de apel a apreciat că reclamanta este în culpă pentru neridicarea bunurilor, deoarece bunurile sale, depozitate în spațiul pârâtei fără acordul său și fără un inventar, nu puteau să fie fi ridicate fără întocmirea unui proces-verbal, în eventualitatea unor lipsuri din gestiune trebuind să știe dacă au fost sustrase de angajații săi sau la momentul când bunurile au fost ridicate în mod nelegal din spațiu.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că intimata-pârâtă nu a încheiat contractul de închiriere cu respectarea normelor legale și că bunurile trebuia să fie inventariate și în prezența a unor martori pentru fiecare parte, de către un executor judecătoresc, eliminându-se orice situație conflictuală.

Recurenta-reclamantă face ample trimiteri la situația de fapt, invocând faptul că instanța nu a sancționat intimata-pârâtă pentru că a ridicat bunurile din magazin prin alungarea angajatelor și depozitarea fără inventar într-o locație a acesteia din urmă, instanța limitându-se la a consemna că reclamanta a abandonat bunurile.

Referitor la dispozițiile art. 15.4 din contractul de închiriere, astfel cum susține recurenta-reclamantă, acestea sunt abuzive, intrând sub incidența art. 11 din noul C. civ.

Referitor la faptul că recurenta-reclamantă a fost discriminată de către o persoană, arată că a motivat și acest capăt de cerere atât în fapt, cât și în drept, și că, la momentul la care s-a făcut evacuarea abuzivă din spațiu, se afla într-o situație de dizabilitate fizică temporară.

Recurenta-reclamantă susține, de asemenea, că intimata-pârâtă a denunțat contractul într-o situație de forță majoră, întrucât se afla în spital, cu o vătămare gravă.

Totodată, recurenta-reclamantă apreciază că dispozițiile contractuale cad sub incidența Legii nr. 193/2000, deoarece contractul depus de intimata-pârâtă la instanță nu este complet și nu este numerotat.

Potrivit recurentei-reclamante, instanța a reținut în mod greșit situația de fapt. Totodată, recurenta-reclamantă face trimitere la art. 1.035 alin. (2), art. 1.825, art. 1.039 C. civ., art. 1.040 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului formulat de S.C. A. S.R.L., ca netimbrat, pentru neîndeplinirea exigențelor art. 486 C. proc. civ., având în vedere că nu este redactat de un avocat sau de un consilier juridic, nu are atașată dovada împuternicirii sau a delegației și nici nu este semnat de un astfel de reprezentant, precum și pentru că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat precizări la întâmpinarea intimatei-pârâte, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și a dezvoltat motivele de recurs, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 30 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentă.

Prin încheierea din 11 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017 a fost admisă cererea de reexaminare și s-a dispus reducerea taxei judiciare de timbru de la suma de 4.321,40 RON, la suma de 1.500 RON, care a fost eșalonată în 10 rate lunare egale, a câte 150 RON fiecare, plătibile din martie 2021.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia.

Înalta Curte reține că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., aceste texte de lege fiind indicate formal la finalul cererii de recurs, fără ca recurenta să expună argumente pentru fiecare motiv de recurs invocat.

Critica prin care se arată că în mod greșit instanța de apel a apreciat că reclamanta este în culpă pentru neridicarea bunurilor, deoarece bunurile sale, depozitate în spațiul pârâtei fără acordul său și fără un inventar, nu puteau să fie ridicate fără întocmirea unui proces-verbal, vizează aspecte de netemeinicie, recurenta expunând situația de fapt și făcând trimitere la mijloacele de probă administrate.

De asemnea, nici argumentele recurentei-reclamante prin care arată că intimata-pârâtă nu a încheiat contractul de închiriere cu respectarea normelor legale și că bunurile trebuiau să fie inventariate și în prezența a unor martori pentru fiecare parte, de către un executor judecătoresc, nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece vizează chestiuni de netemeinicie care nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului.

Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Cu privire la susținerile recurentei-reclamante prin care face trimitere la art. 1.035 alin. (2), art. 1.825, art. 1.039 C. civ., art. 1.040 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Legea nr. 193/2000, Înalta Curte reține că nu se circumscriu vreunui caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta nu arătă în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce normele materiale nu au fost corect aplicată.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, recurenta-reclamantă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, în sensul că nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei-reclamante nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitate de către intimata-pârâtă prin întâmpinare. Instanța supremă reține că, în aplicarea art. 494 raportat la art. 452 C. proc. civ., pentru a se acorda cheltuielile de judecată, partea care le solicită trebuie să facă dovada existenței acestora. Față de faptul că partea nu a depus la dosar acte doveditoare, instanța supremă constată că nu a fost făcută dovada cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 434 din 26 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2022.