ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5975/2022

Ședința publică din data de 9 decembrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 12.07.2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 17.206 RON, achitată conform recipisei de consemnare nr. x/25.05.2022 emisă de B. în dosarul nr. x/2022.

Prin încheierea de ședință din data de 22 septembrie 2022, Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de restituire a cauțiunii înn cuantum de 17.206 RON.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și în rejudecare solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că scopul instituirii de către legiuitor a obligației de plată a cauțiunii, potrivit dispozițiilor art. 278 Codul de procedură fiscală coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 este acela al constituirii unei garanții pentru creditorul fiscal pentru acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău platnici.

În măsura în care, prin suspendarea actului administrativ fiscal este produs un prejudiciu creditorului bugetar, acesta se poate îndrepta împotriva sumei constituită cu titlu de garanție în vederea stingerii cu prioritate a prejudiciului suferit ce poate fi reținut numai în măsura în care urmare demersurilor judiciare, se confirmă legalitatea actului contestat și datorarea de către debitorul fiscal a sumelor imputate.

Susține recurenta că în măsura în care, cu titlu definitiv, se stabilește nelegalitatea actului imputat, respectiv sumele imputate prin decizia de impunere suspendată, nu sunt datorate, nu se poate pune în discuție, nici sub aspect teoretic și nici practic, existența unui eventual prejudiciu.

Arată că în prezenta cauză toate obligațiile fiscale stabilite prin decizia de impunere, precum și toate obligațiile fiscale accesorii ce au fost în baza acesteia au fost anulate, soluția de anulare fiind definitivă și obligatorie pentru organul fiscal.

Instanța de fond, în mod greșit se raportează la dreptul societății de contestare a deciziei de soluționare a contestației, ca temei pentru respingerea cererii de restituire a cauțiunii. Chiar dacă teoretic există acest drept, pe care societatea l-ar putea exercita în termenul de 6 luni de la data comunicării deciziei, nu poate exista nicio influență cu privire la dreptul societății de a solicita restituirea cauțiunii.

Ca urmare a anulării în tot a obligațiilor stabilite prin decizia de impunere, măsura suspendării dispusă prin sentința nr. 104/26.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în cadrul dosarului nr. x/2022 a încetat a produce efecte. Faptul că pentru o parte a obligațiilor fiscale a intervenit un alt temei legal de anulare, anterior pronunțării soluției în cadrul contestației administrative, nu modifică cu nimic faptul că în prezent, cu caracter definitiv, toate obligațiile fiscale stabilite prin decizia de impunere a cărei suspendare a fost dispusă, sunt anulate.

Intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța – Activitatea de Inspecție Fiscală nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Potrivit prevederilor art. 1064 alin. (1), alin. (2) și alin. (4) din C. proc. civ. referitoare la restituirea cauțiunii "(1) Cauțiunea depusă de va restitui la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus. (...)

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii".

În soluționarea prezentei cauze punctul de plecare îl constituie natura juridică a cauțiunii, ca fiind o garanție instituită în vederea dezdăunării în situația în care, prin măsurile dispuse, creditorul ar fi prejudiciat în drepturile sale.

Din interpretarea dispozițiilor art. 1064 C. proc. civ. rezultă că admisibilitatea cererii de restituire a cauțiunii este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume:

- existența unei hotărâri irevocabile prin care s-a soluționat fondul cauzei, sau încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus (cele două ipoteze prevăzute la art. 164 alin. (1), și

- neformularea de către cel îndreptățit a unei cereri de despăgubiri în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii care a soluționat fondul cauzei.

Cauțiunea, ca și condiție a suspendării actului administrativ trebuie menținută atât timp cât durează măsura suspendării actului administrativ.

În cauză se reține că reclamanta A. S.R.L. a depus recipisa de consemnare a cauțiunii în cuantum de 17.206 RON în cadrul dosarului nr. x/2022 având ca obiect cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/24.03.2022, formulată în temeiul art. 14 din Legea 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 104/26.05.2022 s-a dispus admiterea cererii și suspendarea Deciziei de impunere nr. x/24.03.2022.

Înalta Curte reține, totodată, că reclamanta A. S.R.L. a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere anterior menționată, soluționată prin Decizia nr. 817/06.07.2022, în sensul că s-a respins contestația ca rămasă fără obiect pentru suma de 3.288.710 RON urmare a anulării obligațiilor fiscale în temeiul Legii nr. 72/2022 prin decizia nr. 42043/14.6.2022, iar pentru suma de 418.164 RON contestația a fost admisă, decizia de impunere fiind anulată parțial.

În atare situație, măsura de suspendare a executării actului administrativ a încetat ca urmare a emiterii deciziei de soluționare a contestației administrative prin care organul fiscal a dispus desființarea actului administrativ Decizie de impunere nr. x/24.03.2022.

Cauțiunea a fost instituită ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal, pentru acoperirea eventualelor daune suferite prin efectul suspendării acestuia, iar, pe de altă parte, prin acest mecanism, s-a urmărit să se prevină și să se limiteze eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către părți.

În cazul actelor administrativ - fiscale cauțiunea se plătește în vederea soluționării cererii de suspendare, având în vedere caracterul executoriu, din oficiu, al actului administrativ.

Cauțiunea prevăzută de art. 215 Codul de procedură fiscală are drept scop constituirea la îndemâna autorității emitente a actelor de impunere fiscală a unei garanții pentru acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, însă aceasta nu reprezintă o garanție instituită pe numele creditoarei - pârâte, în general, cu privire la orice obligații fiscale ale petentei, ci doar cu privire la prejudiciul suferit urmare a măsurii dispuse de către instanță.

Dată fiind soluția stabilită în soluționarea contestației introduse de către reclamantă în fața organului administrativ-jurisdicțional, anume desființarea deciziei de impunere, Înalta Curte constată că au încetat efectele măsurii pentru care a fost depusă cauțiunea, impunându-se restituirea acesteia, astfel că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de restituire a cauțiunii.

Se constată și faptul că până la soluționarea cererii de restituire a cauțiunii s-a împlinit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 1064 alin. (2) C. proc. civ., fără a se justifica reținerea în continuare a cauțiunii, întrucât părțile interesate nu au formulat cerere în despăgubiri.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată, iar în rejudecare admite cererea de restituire a cauțiunii în cuantum de 17.206 RON achitată conform Recipisei de consemnare nr. x din 25.05.2022 emisă de B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 22 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și în rejudecare admite cererea de restituire a cauțiunii în cuantum de 17.206 RON achitată conform Recipisei de consemnare nr. x din 25.05.2022 emisă de B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2022.