ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5932/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, din data de 07.08.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, B., C. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună în principal anularea Hotărârii nr. 435/20.05.2020 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019, cu consecința anulării măsurilor dispuse, respectiv aplicarea amenzii contravenționale în valoare de 2000 de RON față de reclamant și obligarea de a publica un rezumat al hotărârii de constatare, cu respectarea caracterului confidențial al datelor de identificare ale petenților, într-un ziar național, conform art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000; în subsidiar, menținerea în parte a Hotărârii nr. 435/20.05.2020 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar cu înlocuirea măsurii aplicării amenzii contravenționale cu cea a unui avertisment și renunțarea la măsura publicării hotărârii; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 149 din 12 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii, B., C. și D., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 149 din 12 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că prima instanță nu a analizat criticile sale cu privire la faptul că o singură faptă a fost sancționată în baza a trei temeiuri de drept, respectiv art. 6, art. 8 alin. (2) și art. 15 din O.G. nr. 137/25000.

Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a susținut că înțelege să critice, în primul rând, modul în care instanța a examinat argumentele invocate cu privire la citarea acestuia în faza contencioasă desfășurată în fața Consiliului Național de Combatere a Discriminării.

Astfel, citația emisă de CNCD este nulă absolut, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 157 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., dispoziții prevăzute sub sancțiunea nulității astfel cum rezultă din prevederile art. 157 alin. (2) din C. proc. civ.. Numele complet este A., în timp ce citația este emisă pe numele A..

Prin urmare, sub acest aspect, citația emisă de CNCD este nula, fiind prezumată o vătămare adusă persoanei sale (conform art. 175 alin. (2) din C. proc. civ.), iar instanța trebuia să constate această prezumție și nu să considere că reclamantul nu a dovedit că a suferit o vătămare. Or, instanța a ignorat prezumția de vătămare instituită prin lege.

Instanța de contencios administrativ a fost sesizată și trebuie să verifice aceste aspecte în raport de principiul de acces la instanța jurisdicțională și să sancționeze încălcarea regulilor privind domeniul specific al comunicării actelor de procedură. Or, instanța de fond a interpretat în mod greșit atât dispozițiile procedurale privind citarea cât și aspectele factuale privind comunicarea citației. In realitate dreptul de acces al subsemnatului la procedura jurisdicțională a fost grav încălcat, atât citația, cât și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare neatingând scopul de asigurare a confirmării primirii și încunoștințării asupra procedurii jurisdicționale pendinte. Practic instanța face o presupunere că "consemnările celor doi membri ai echipei de investigație semnate olograf" "atestă identificarea reclamantului", deși dovada de înmânare a citație nu consemnează același nume, nici cu citația și nici cu actul de identitate.

De asemenea, hotărârea CNCD a fost pronunțata în contradictoriu cu "A." și nu în contradictoriu cu "A.", recurentul făcând trimitere la art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000.

A mai susținut că Hotărârea 435/2020 a CNCD nu cuprinde mențiunile obligatorii cu privire la calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.

Astfel cum este redactat cap VII al acesteia, prin Hotărârea 435/2020 Consiliul nu pune la dispoziția justițiabilului nicio informație cu privire la modalitatea de contestare a Hotărârii 435/2020, instanța și termenul în care trebuie depusă "calea de atac". În acest fel, persoanei reclamate îi este ascuns modul în care aceasta poate contesta decizia cu încălcarea dreptului la apărare și a garanțiilor procesuale privind exercitarea dreptului la un proces echitabil în cadrul procedurilor punitive (în cazul de față, contravenționale).

Recurentul a considerat și că hotărârea CNCD a fost dată cu încălcarea normelor imperative privind conținutul unei hotărâri, iar instanța de fond nu a analizat corespunzător aceste motive.

Hotărârea instanței de fond este netemeinică și în ceea ce privește criticile făcute asupra modului de neclar și imprecis a hotărârii Consiliului.

Consiliul trebuia să constate săvârșirea unor contravenții indicând mai întâi textele de lege ce definesc contravențiile și apoi, coroborându-le cu alte texte normative să argumenteze încadrarea faptei în acele texte. Prin urmare, hotărârea trebuia să constate săvârșirea unor contravenții (fapte de discriminarea) prevăzute de lege și nu constatarea unei fapte de discriminare (care sunt doar elementul material al contravenției) pentru că anumite fapte ce constituie discriminări pot fi exceptate de la sancționare, în condițiile legii.

Prin urmare, dispozitivul Hotărârii sub acest aspect este imprecis și incorect.

De asemenea, dispozitivul este imprecis și sub aspectul corelării dintre "fapta" săvârșită de reclamant și încadrarea acesteia în trei contravenții distincte, în concurs. O faptă nu poate întruni elementele constitutive a trei contravenții în același timp pentru că nimeni nu poate fi sancționat de mai multe ori pentru aceeași faptă.

Consiliul reține o singură faptă - "fapta de a afirma", însă o sancționează în baza a 3 temeiuri legale, ceea ce încălca principiul unicității sancțiunii în materie penală și contravențională.

În concluzie, motivarea Hotărârii 435/2020 a Consiliului este neclară și contradictorie.

În fine, a susținut recurentul că, hotărârea primei instanțe este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, fapta pretins a fi fost săvârșită se încadrează în situația de excepție prevăzută de legislație privind exercitarea dreptului la opinie și a convingerilor politice pe care le are reclamantul și organizația privată pe care a constituit-o și o conduce.

Atât reclamantul, cât și organizația E. S.R.L. sunt cunoscuți pentru opiniile politice anti-F. manifestate în viața privată și cea antreprenorială.

Dreptul său și al persoanei juridice de a exprima și acționa conform unor convingeri politice, trebuie sa fie protejat în aceeași măsură ca cel al oricărui alt cetățean sau organizații din România, iar stabilirea drept criteriu de angajare a unei convingeri politice similare constituie "o cerința profesionala esențiala, legitima si justificata în privința eticii organizației", în sensul art. 4 alin. (2) din Directiva 2000/78/CE.

Or, într-o asemenea conjuctură, cerința profesională de a nu fi pesedist în convingeri se justifică în mod obiectiv (etica profesională bazată pe dreptul la opinie), printr-un scop legitim (menținerea eticii organizaționale), iar mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporționale, adecvate și necesare, în condițiile libertății muncii.

In această lumină trebuie interpretată postarea de pe facebook care face publică tuturor persoanelor interesate opinia politică a reclamantului și a organizației și etica organizațională și reafirmă drept criteriu profesional convingerile politice ale angajaților săi.

Textul postat prevede un criteriu ce nu constituie o discriminare în raport de art. 4 al Directivei nr. 78/2000, având o justificare rezonabilă și obiectivă, încadrându-se în această excepție. Argumentația instanței cu trimitere la cauza C-81/12 (Asociația Accept vs. Becali) nu poate fi reținută, în cauză fiind vorba de circumstanțe diferite.

Or, simpla enunțare a unei condiționări de angajare nu poate fi o limitare/condiționare a desfășurării unei activități. Asta s-ar fi întâmplat doar dacă reclamantul/E. S.R.L. nu ar intra în relații de afaceri cu întreprinderi sau profesioniști pesediști.

Examinând contravenția prevăzuta la art. 6 O.G. nr. 137/2000 se poate constata ca subiectul activ trebuie să fie o persoană fizică sau juridică aflată într-o poziție care îi permite să decidă participarea altor persoane la o activitate economică ori condiționarea alegerii sau exercitării libere a unei profesii. Oricum ar fi interpretat textul publicat, nu se poate ajunge la o asemenea concluzie în speța de față, pentru că "anunțul" nu privește "participarea la o activitate economica", ci o invitație pentru angajare, în sensul încheierii unui contract individual de muncă. Prin urmare, nu există elementul material al contravenției prevăzute de art. 6 din O.G. nr. 137/2000, respectiv condiționarea participării la o activitate economică ori a alegerii sau exercitării unei profesii.(pct. 22)

Este evident că fapta reținută de Consiliu nu poate fi sancționată ca o contravenție pe acest temei juridic, o asemenea soluție nefiind suficient motivată în fapt și în drept, fapta neîntrunind aceste condiții legale.

Hotărârea instanței de fond nu este temeinică, iar argumentația Consiliului este netemeinică și în ceea ce privește contravenția prevăzută și sancționată de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, având în vedere că: în primul rând, angajatorul este persoana juridica E. S.R.L. și nu reclamantul; în al doilea rând, textul așa - zisului anunț a fost publicat pe pagina personală a contului de facebook al subsemnatului și nu pe pagina oficială a angajatorului E. S.R.L. https:/www.x.com/PapayaAdvertising ceea ce îi conferă un caracter personal, privat; în al treilea rând, Consiliul omite să observe faptul că în aceste condiții sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000: "Prevederile prezentei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație.

Prin urmare, textul postat de reclamant pe pagina personala de facebook este un exercițiu al dreptului reclamantului la liberă exprimare și a dreptului său la opinie ce nu poate fi restrâns prin interpretarea subiectivă dată de Consiliu articolului 8 alin. (2) din O.G. nr. 137/2020 prin Hotărârea nr. 435/2020.

Consiliul consideră că aceeași faptă, "afirmația ca nu angajez pesedisti" este în același timp și contravenția prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000. În acest sens, Consiliul motivează că "Nu în ultimul rând trebuie specificat și faptul ca afirmația publică a avut în mod evident ca și scop crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, ofensatoare îndreptată împotriva unui grup de persoane".

Această pretinsă "evidență" nu există și acest lucru se poate observa atât din comentariile făcute de diverse persoane la postare, cât și din alte articole publicate în on-line de diverse alte persoane pe bloguri sau platforme media.

Postarea sa nu a creat nicio atmosferă de intimidare, ba mai mult a suscitat diverse discuții politice și juridice.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 decembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin Hotărârea nr. 435/20.05.2020 pârâtul CNCD a soluționat petițiile conexate nr. 7360/02.12.2019, nr. 7260/28.11.2019 și nr. 7412/03.12.2019 înaintate de numiții C., B. și D.. Hotărârea CNCD arată că fapta reclamantului de a afirma că nu angajează pesediști reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6, art. 8 alin. (2) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fiind aplicată reclamantului o amenda contravențională de 2.000 RON conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Fapta reclamată ce a făcut obiectul analizei în fața autorității pârâte constă conform celor indicate în hotărâre în cele exprimate de către reclamant în postarea din data de 27.11.2019, ora 15:07. În respectivul anunț-dosar fond, partea reclamată a făcut următoarea declarație apreciată ca discriminatorie: "Bună ziua. Sunt ....de la ..și doresc să fac un anunț: agenția pentru care lucrez angajează echipă de creație. Adică și copy si art. Puteți veni împreună sau separat. Femei sau bărbați, nu contează (atâta vreme cât aveți talent). Ne puteți trimite orice considerați că este nevoie la x@x.ro. Mulțumesc frumos. A, să nu uit. Nu angajăm pesediști." Se mai arată în motivarea hotărârii că în ciuda faptului că partea reclamată a fost avertizată de alți membrii ai Facebook că ar fi bine să șteargă sau să corecteze postarea, aceasta a lăsat mai departe acest atac asupra membrilor F. și a mai și comentat "Nici gând".

Colegiul director al CNCD a constatat că persoanele, indiferent de opțiunile lor politice, se află în situație comparabilă atât privind dreptul la muncă, cât și privind dreptul la demnitate, apreciind că reclamatul a creat o diferențiere. În motivarea hotărârii sale, pârâtul a subliniat că fapta de discriminare este determinată de existența unui criteriu, iar între acest criteriu și faptele imputate reclamatului trebuie să existe un raport de cauzalitate. Criteriile enumerate de O.G. nr. 137/2000 sunt doar ilustrative, nu exhaustive, precizând "sau oricare alt criteriu", însă aceste criterii, conform cazuisticii CEDO, trebuie să reprezinte caracteristici personale pe baza cărora persoane sau grupuri de persoane pot fi deosebite unele de altele (Kjeldsen, Busk Madsen și Pedersen împotriva Danemarcei, 7 decembrie 1976, §56). Hotărârea constată că diferențierea a fost creată pe criteriul convingerilor și apartenenței politice, reclamatul condiționând participarea la o activitate economică a unor persoane de convingerile lor. Pe de altă parte se constată că prin afirmație se condiționează ocuparea unui post pe criteriul convingerilor. În cauza Centrum voor Gelijkheid van Kansen en voor Racismebestrijding împotriva Firma Feryn NV, Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin soluția dată la 10 iulie 2008, a arătat în dispozitiv că fapta unui angajator de a declara public că nu va angaja salariați pe baza unui anume criteriu constituie o discriminare directă la angajare, întrucât astfel de declarații sunt de natură să descurajeze în mod serios anumiți candidați să își depună candidaturile și, prin urmare, sunt de natură să împiedice accesul acestora la piața muncii. Se mai arată în hotărâre că afirmația publică a avut în mod evident ca și scop crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, ofensatoare îndreptat împotriva unui grup de persoane. Astfel, pârâtul a apreciat că fapta reclamatului de a afirma că nu angajează pesediști reprezintă discriminare, întrucât a creat o deosebire pe criteriul convingerilor politice, care a avut ca scop restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului de acces la muncă și a dreptului la demnitate.

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, B., C. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună în principal anularea Hotărârii nr. 435/20.05.2020 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019, cu consecința anulării măsurilor dispuse, respectiv aplicarea amenzii contravenționale în valoare de 2000 de RON față de reclamant și obligarea de a publica un rezumat al hotărârii de constatare, cu respectarea caracterului confidențial al datelor de identificare ale petenților, într-un ziar național, conform art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000; în subsidiar, menținerea în parte a Hotărârii nr. 435/20.05.2020 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar cu înlocuirea măsurii aplicării amenzii contravenționale cu cea a aplicării unui avertisment și renunțarea la măsura publicării hotărârii.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând argumente de ordin critic din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurent din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului, care susține că instanța de fond nu a motivat respingerea susținerilor acestuia referitoare la faptul că CNCD a încadrat aceeași faptă în trei contravenții, neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate si susținerile recurentului-reclamant circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, un prim set de critici vizează greșita interpretare a primei instanțe cu privire la susținerile acestuia referitoare la nelegalitatea actului contestat, din perspectiva faptului că nu a fost legal citat în fața CNCD.

Cu privire la acest aspect instanța de control judiciar reține că din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor art. 20 alin. (1) - (10) din O.G. nr. 137/2000 rezultă că, activitatea jurisdicțională în fața Colegiului director al CNCD se desfășoară cu citarea obligatorie a părților, cu respectarea principiului contradictorialității, persoana interesată putând prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea revenindu-i sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.

Or, din documentația administrativă depusă la dosar, se constată că la primul termen de audiere la autoritatea pârâtă procedura de citare nu a fost realizată, plicul adresat părții reclamate fiind returnat autorității pârâte. În cauză s-a fixat un al doilea termen pentru audieri, termen pentru care echipa de investigație a CNCD a înmânat personal reclamantului citația, la data de 05.03.2020, aceasta semnând de primirea citației și a celor trei petiții, conform dovezii aflate la dosar fond. Este real că pe dovadă este trecut A. ca fiind persoana care a primit citația, însă absența celui de al doilea prenume al reclamantului nu este de natură a atrage nulitatea absolută a actului de procedură.

În aceste condiții, în mod corect a apreciat prima instanță că reclamantul nu a dovedit că ar fi suferit o vătămare sub acest aspect, iar consemnările celor doi membri ai echipei de investigație semnate olograf, care atestă identificarea reclamantului la sediul S.C. E. S.R.L. și înmânarea personal a comunicării, nu au fost contestate în niciun fel în procedurile special prevăzute de lege.

Dincolo de aceste aspecte, eventuala vătămare care a fost cauzată reclamantului prin pretinsa încălcarea de către CNCD a dreptului său la apărare este înlăturată prin faptul că, în fața instanței de judecată, acesta a avut posibilitatea de a își susține poziția cu privire la fapta de discriminare reclamată, respectându-se, astfel, principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare.

Așadar, instanța reține că prevederile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit cărora hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, asigură părții interesate dreptul de a contesta o hotărâre a CNCD în fața instanței de judecată, iar soluționarea cererii în fața instanței de judecată asigură toate garanțiile procesuale referitoare la dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, respectarea principiului contradictorialității.

Din acest motiv sunt lipsite de suport și susținerile recurentului-reclamant în sensul că Hotărârea nr. 435/2020 nu cuprinde mențiunile obligatorii cu privire la calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita, întrucât la cap. VII al acesteia Hotărârea nu pune la dispoziția justițiabilului nicio informație cu privire la modalitatea de contestare.

Or, în Hotărârea nr. 435/2020 aflată la dosarul de fond, la capitolul VII, se menționează că " prezenta hotărâre poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenția și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ", cu respectarea art. 20 alin. (7) din același act normativ.

În ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant în sensul că hotărârea CNCD nu ar fi clară, Înalta Curte constată că, dintr-o simplă lecturare a acesteia rezultă că și acestea sunt lipsite de suport.

Cu privire la necesitatea motivării în fapt și în drept a actului administrativ, într-o măsură suficientă și de natură a permite exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată, instanța de control judiciar amintește că motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Cerința motivării decurge din necesitatea de a putea fi cunoscute toate elementele de fapt și drept care au stat la baza actului emis de autoritate pentru a putea da posibilitatea instanței de verifica legalitatea actului, constituind o garanție împotriva arbitrariului, impunându-se cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective. Importanța respectării exigenței referitoare la motivare depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum și de interesele pe care destinatarii actului ar putea să le aibă în primirea acestor explicații, astfel încât aceștia din urmă să poată fi în măsură să-și formuleze apărările pe care le consideră necesare, aspecte care au făcut obiectul analizei instanțelor naționale și comunitare, care au concluzionat în același sens.

Raportat la principiile expuse și la prevederile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, cerința motivării hotărârii Consiliului Director rezultă din necesitatea de a proteja interesele celor vizați de astfel de acte, pentru a le da astfel posibilitatea de a-și formula apărări adecvate și pentru a da posibilitatea instanței de a analiza legalitatea unor astfel de acte.

Aplicând aceste considerente în prezenta cauză, se constată că motivarea Hotărârii nr. 435/2020 prezintă clar faptele reclamate, argumentele sunt analizate sintetic, argumentația este adecvată, permițând reclamantului să cunoască fapta ce i se impută, sancțiunea ce i-a fost aplicată, precum și argumentele care au fundamentat adoptarea soluției de către Consiliul pentru Combaterea Discriminării.

Or, astfel cum în mod corect a concluzionat judecătorul fondului, reclamantul a fost în măsură să deducă judecății în prezenta cauză apărări ample care combat legalitatea și temeinicia actului atacat, astfel că nu se poate reține că acestuia i-a fost produsă o vătămare de asemenea natură încât să conducă la anularea hotărârii atacate. Dispozitivul hotărârii este în acord cu cele dezvoltate în considerente, astfel că nici aceste argumente ale reclamantului nu pot fi primite.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și argumentele de ordin critic invocate de recurent cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor O.G . nr. 137/2000.

Astfel, potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000:

"(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. (...)"

Totodată, potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru a se aprecia că s-a realizat o discriminare în sensul legii, este necesar să se fi realizat o acțiune de deosebire, excludere, restricție sau preferință, asociată unuia dintre criteriile expres menționate de textul legal, în speță convingerile politice, iar acțiunea să fi avut ca scop sau ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

Art. 15 din același act normativ stabilește că reprezintă contravenție, conform ordonanței, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia. Sunt discriminatorii, de asemenea, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Potrivit principiului nediscriminării, consacrat atât în dreptul intern, cât și de tratatele internaționale la care Statul Român este parte - dispozițiile art. 14 din CEDO, Protocolul 12 al CEDO, Tratatele Uniunii Europene, interpretate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Europene de Justiție, discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situații similare, ci și din aplicarea aceluiași tratament unor persoane aflate în situații diferite. Ultima dintre cele două este denumită discriminare "indirectă" deoarece nu tratamentul este cel care diferă, ci efectele acestuia, care vor fi resimțite în mod diferit de către oameni având caracteristici diferite.

Articolul 2 alin. (2) litera (b) din Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică afirmă că "se consideră că are loc o discriminare indirectă atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană de o anumită rasa sau origine etnică într-o situație specială dezavantajoasă, în comparație cu alte persoane". În cazurile de discriminare indirectă, se consideră că a avut loc discriminare deoarece aceeași regulă se aplică tuturor, fără luarea în considerare a diferențelor relevante. Pentru a corecta și preveni acest tip de situație, guvernele, angajatorii și furnizorii de servicii trebuie să se asigure că iau măsuri pentru a-și ajusta regulile și practicile în așa fel încât să țină seama de aceste diferențe. Pentru a demonstra discriminarea indirectă, o persoană trebuie să prezinte dovezi conform cărora, ca grup, cei care dețin caracteristica protejată fac obiectul unor efecte diferențiate sau al unui impact diferențiat, prin comparație cu cei care nu au acea caracteristică.

În cauza de față, criteriul de discriminare reținut de CNCD în hotărârea sa este legat de opiniile politice și apartenența la un anumit partid politic, ce aduce o limitare a dreptului la muncă.

Instanța de recurs reține că Directiva 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă are drept obiectiv de a asigura că persoanele cu o anumită apartenență religioasă sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap sau cu o anumită vârstă sau orientare sexuală nu suferă din cauza discriminării, ci se bucură de egalitate de tratament la locul de muncă. Directiva se referă atât la discriminarea directă (tratamentul diferențiat pe baza unei caracteristici specifice), cât și la discriminarea indirectă (orice dispoziție, criteriu sau practică aparent neutră, dar care pune persoanele din categoriile de mai sus în dezavantaj în raport cu alte persoane). Directiva se aplică în cazul tuturor persoanelor, indiferent dacă lucrează în sectorul public sau în cel privat, în ceea ce privește: condițiile de acces la activități salariate sau nesalariate, inclusiv criteriile de selecție și condițiile de recrutare și inclusiv în materie de promovare; formarea profesională; condițiile de încadrare și de muncă (inclusiv condițiile de concediere și de remunerare); afilierea la și angajarea într-o organizație a lucrătorilor sau a patronatului, sau orice altă organizație ai cărei membri exercită o anumită profesie.

În raport de aceste considerente, în mod corect CNCD a reținut că fapta reclamatului de a afirma că nu angajează "pesediști" reprezintă discriminare, întrucât a creat o deosebire pe criteriul convingerilor politice, care a avut ca scop restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului de acces la muncă, cu afectarea dreptului la demnitate. În mod eronat reclamantul consideră că anunțul său nu avea relevanță economică, orice ofertă de angajare, de ocupare a unui post având incidență în piața muncii, în fixarea cadrului unui raport de muncă sau cooperare, cu consecința acordării unei remunerații. Din modul de prezentare al ofertei este evidentă poziționarea relativă la includerea unor persoane într-o categorie apreciată ca de neacceptat în a ocupa postul, cu consecința lezării demnității persoanelor respective.

Anunțul publicat întrunește, și în opinia Înaltei Curți, elementele laturii obiective pentru toate faptele reținute de către autoritatea pârâtă.

Astfel, constituie contravenție, conform art. 6 din ordonanță, condiționarea participării la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii de apartenența sa la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv de convingerile, de sexul sau orientarea sexuală, de vârsta sau de apartenența sa la o categorie defavorizată.

De asemenea, constituie contravenție, potrivit art. 8, refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă o persoană pentru motivul că aceasta aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate ori din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Conform art. 15, constituie contravenție, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Prin urmare, este de necontestat că fapta reclamantului se circumscrie acestor contravenții distincte, nefiind o situație de replicare forțată a sacțiunii așa cum pretinde acesta.

Instanța apreciază că nu pot fi reținute nici argumentele reclamantului legate de libertatea de exprimare, acesta nefiind sancționat pentru încălcarea limitelor liberei exprimări, ci pentru enunțarea unei oferte de angajare cu aplicarea unui criteriu discriminatoriu de selecție. Astfel cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant, limitele exercitării drepturilor consacrate de CEDO vizează în primul rând exercitarea cu bună credință a unui drept și fără a aduce atingere altor drepturi, cu exceptările edictate chiar de textele convenționale.

Argumentele recurentului referitoare la faptul că este cunoscut atât el cât și organizația E. S.R.L. pentru opiniile politice anti-F. sunt lipsite de relevanță, opiniile politice personale nefiind suficiente pentru a justifica acțiuni de restrângere a dreptului la muncă al altor persoane pe criterii de apartenență sau opțiune politică.

Nu recurentului i s-a limitat libertatea de exprimare (acesta putând, în continuare, să aibă și să exprime opinii "anti-F."), ci recurentul a fost cel care a înțeles să îi "sancționeze" pe cei care nu îi împărtășeau opțiunile politice, restrângându-le accesul la un loc de muncă pentru care orientarea politică era lipsită de orice relevanță obiectivă.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 149 din 12 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.