ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5931/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, la data de 31.07.2020, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva rezoluției de clasare nr. 598/A a sesizării formulate la Inspecția Judiciară, solicitând admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului judiciar și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. La data de 24.09.2020, pârâta Inspecția Judiciară a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, prin intermediul căreia solicită respingerea acțiunii. Prioritar, parata a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prevăzute de art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, motivat de faptul că reclamantul a înregistrat acțiunea pe rolul Curții de Apel București, fără a parcurge procedura administrativă prealabilă prevăzută de dispozițiile Legii nr. 317/2004, republicată, dispoziții care se completează cu prevederile art. 193 alin. (1) din C. proc. civ. Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2020, reclamantul A. a formulat o completare, contestând și rezoluția din 28.10.2020 a Inspectorului Judiciar privind clasarea rezoluției din dosarul nr. x, solicitând anularea acesteia și admiterea cererii sale, dat fiind că răspunsul la contestația împotriva clasării i-a fost trimis în data de 09.11.2020. La termenul de judecata din data de 31.03.2021, Curtea a luat act că reclamantul și-a completat acțiunea, contestând și Rezoluția din 28.10.2020, cu respectarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. La același termen de judecata, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de extindere a cadrului procesual pasiv și de chemare în judecată a judecătoarelor B. și C., apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele art. 16 1 din Legea contenciosului administrativ. A fost respinsa ca neîntemeiată si excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prevăzute de art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, invocată de pârâtă prin întâmpinare, întrucât contestatorul a contestat atât rezoluția de clasare, iar, prin completarea cererii, a contestat și rezoluția inspectorului șef, fiind astfel parcursă procedura prevăzută de art. 45 1 din Legea nr. 317/2004. Tot la termenul de judecata din 31.03.2021, Curtea a calificat excepția tardivității soluționării plângerii împotriva soluției de clasare ca fiind un motiv de nelegalitate, urmând a fi avută în vedere în considerentele hotărârii.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 695 din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 695 din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că, în opinia sa, în ceea ce privește abaterea disciplinară, sentința este nelegală. Astfel, a susținut că Inspecția Judiciară nu a analizat capătul de cerere formulat de petent, dat fiind că unul din judecătorii din complet, care a anulat autoritatea de lucru judecat în procedura cercetării realizată de pârâtă, a precizat că nu știe despre ce sentință este vorba, iar celălalt judecător nu a răspuns nimic. Prin urmare nefiind analizată această cerere, instanța de fond nu putea aprecia cu privire la existenta sau nu a abaterii disciplinare. Procedând în această manieră completul de judecată a încălcat un principiu de drept procesual civil, respectiv dispozițiile art. 430 C. proc. civ. Recurentul a arătat că a fost trimis inspecției judiciare un înscris - cererea completatoare a garanților în dosarul anterior - unde au solicitat în mod, expres să se constate intervenită prescripția contractelor de ipotecă si nu a titlului executoriu. Încălcarea normelor de drept material invocată de reclamant poate face obiectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) numai în situația în care este vorba despre refuzul aplicării lor în substanța și având conținutul stabilit de legiuitor, urmărindu-se sau acceptându-se vătămarea unei persoane sau în cazul omisiunii aplicării, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, fapt care rezultă din definirea conceptelor de rea-credință și respectiv gravă neglijență. Cum prescripția extinctivă este o instituție de drept material, greșita aplicare a textelor de lege cu privire la termenul de prescripție poate atrage răspunderea disciplinară a judecătorului. Cu privire la cazul abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. s), recurentul a invocat nerespectarea deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii. Astfel, reclamantul nu a solicitat să se constate existența unei abateri disciplinare cu privire la împlinirea, sau nu a prescripției, ci cu privire la faptul că s-a aplicat o altă lege, decât cea obligatorie stabilită prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii, obligatoriu privitor la prescripție. Nu subzistă în acest caz o încălcare a principiului independentei judecătorului, asa cum se arată în sentința recurată, dat fiind că hotărârea pronunțată nu poate fi considerată "revelator al dreptului", nefiind expresia voinței concrete a legii într-o cauză determinată, respectiv o modalitate de concretizare a normei juridice abstracte. Prin încălcarea cu știința a normelor de drept material, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, prin nesocotirea în mod grav neîndoielnic și nescuzabil a acelorași categorii de norme, judecătorul nu a efectuat verificarea jurisdicționala, ca etapă prealabilă și indispensabilă în elaborarea și fundamentarea concluziei, atâta timp cât în soluționarea raportului juridic dedus judecății nu a avut în vedere acea categorie de norme care reglementează drepturile și obligațiile subiecților raportului raportul juridic dedus judecății, în substanța sa și având conținutul stabilit de legiuitor. Raționamentul judecătorului în acest caz este inexistent, întrucât nu există acea raportare obligatorie la dispozițiile dreptului pozitiv, lipsind premisă majoră reprezentată de norma juridică.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivarea acestuia, susținând că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., neindicându-se niciun caz de casare. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, criticile formulate de reclamant neputând fi reținute drept motive de nelegalitate a hotărârii.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 august 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amînată la data de 8 decembrie 2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic invocate de recurentul-reclamant privind greșita aplicare a legii cu trimitere la dispozițiile art. 99 lit. t) s) și ș) din Legea nr. 304/2004, pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că excepția nulității recursului invocată de intimata Inspecția Judiciară urmează să fie respinsă. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Prin sesizarea înregistrata la Direcția de Inspecție pentru Judecători la data de 15.01.2020, completata cu înscrisurile depuse la 11.02.2020, reclamantul A. a solicitat cercetarea judecătorilor care au soluționat dosarele nr. x/2017 al Judecătoriei Galați și nr. y/2017 al Tribunalului Galați, din perspectiva săvârșii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s), ș) și t) din Legea nr. 303/2004. Prin rezoluția nr. 598/A/21 februarie 2020 inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării reclamantului, întrucât, din verificările efectuate, nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, reținând in esență că in privința judecătorului D. care a pronunțat încheierea nr. 5085/12.07.2017 in dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Galați a intervenit prescripția răspunderii disciplinare reglementata de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, iar in privința judecătorilor B. și C. care au pronunțat decizia din apel in dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Galați nu se constata săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s), ș) și t) din Legea nr. 303/2004. Prin rezolutia Inspectorului Șef din data de 28 octombrie 2020 s-a dispus respingerea plângerii reclamantului și menținerea rezoluției atacate. Din verificările efectuate de inspectorul judiciar in conditiile art. 45 alin. (3) din L nr. 317/2004 rezulta următoarea situatie de fapt: La data de 29.08.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Galați, sub nr. x/2012, cererea formulată de BEJ E., creditor F. S.A. și debitori A. și G., privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu. Prin încheierea nr. 5551/03.10.2012, Judecătoria Galați, secția civilă a admis cererea și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/28.03.2007 încheiat între F. S.A. și S.C. H. S.R.L. Galați (împrumutat), A. și G. (garanți ipotecari) garantat de contractul de ipotecă nr. x/28.03.2007 autentificat sub nr. x/28.03.2007 la BNP I. și Asociații și de contractul de ipotecă nr. x/13.02.2009 autentificat sub nr. x/13.02.2009 la BNP I. și asociații, la cererea creditoarei F. S.A. împotriva debitorilor A. și G. până la recuperarea integrală a creanței și a cheltuielilor de executare. La data de 03.10.2014, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Galați, secția civilă, sub nr. x/2014, contestația la executare formulată de contestatorii A. și G. în contradictoriu cu intimata F. prin care s-a solicitat să se constate perimată executarea silită ce făcea obiectul dosarului de executare nr. 761/2012 al BEJ E.. Prin sentința civilă nr. 8657/02.10.2015 pronunțată în acest dosar, neatacată cu recurs potrivit informațiilor din sistemul Ecris,Judecătoria Galați admis contestația la executare formulată de contestatorii G. și A. în contradictoriu cu intimata F. S.A.,a constatat intervenită perimarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 761/2012 al BEJ E., a desființat actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 761/2012 al BEJ E. și a constatat prescris dreptul intimatei creditoarei F. S.A. de a cere executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. x/28.03.2007 încheiat între F. S.A. și S.C. H. S.R.L. Galați (împrumutat), A. si G. (garanți ipotecari), garantat de contractul de ipoteca nr. x/28.03.2007 autentificat sub nr. x/28.03.2007 la BNP I. si Asociații și de contractul de ipotecă nr. x/13.02.2009 autentificat sub nr. x/13.02.2009 la BNP I. si Asociații. În cuprinsul considerentelor acestei hotărâri s-a reținut că după pronunțarea încheierii nr. 5551/03.10.2012 de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2012, de la data comunicării legale a somației imobiliare, 29.01.2013, până la data de 30.01.2014, data întocmirii procesului-verbal de desemnare a evaluatorului, nu a mai fost efectuat niciun act de executare silită, dosarul nr. x/2012 rămânând în nelucrare și intervenind astfel perimarea executării silite anterior momentului emiterii Publicației de vânzare. De asemenea, s-a mai reținut că data de 21.08.2014, în baza contractului cadru de cesiune din 22.07.2014, creditoarea intimată F. S.A. a cesionat către S.C. J. S.R.L. un portofoliu de creanțe și accesorii ale acestora decurgând din contractele de credit încheiate de creditoarea cedentă conform Anexei la contract, între care și creanța decurgând din contractul de credit nr. x/28.03.2007 și că această cesiune a fost notificată debitorului cedat A. prin adresa nr. x la data de 28.08.2014, fiind înscrisă și în Arhiva Electronică de Garanții Reale și Imobiliare. Cu privire la solicitarea contestatorilor de constatare a prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu contract de credit nr. x/28.03.2007, instanța a reținut că termenul de prescripție curge de la data de 12.02.2010, data declarării exigibilității anticipate a obligațiilor rezultând din contractul de credit, iar cererea de executare silită a titlului executoriu a fost formulată la data de 28.02.2012, respectiv înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani. S-a mai avut în vedere că și noul termen care a început să curgă la data menționată, a fost întrerupt cu fiecare act de executare efectuat în cauză, ultimul fiind reprezentat de emiterea publicației de vânzare din data de 25.08.2014. Întrucât a constatat că, odată anulate urmare a intervenirii perimării executării silite în dosarul nr. x/2012, actele de executare au devenit lipsite de efectul întreruptiv al termenului de prescripție, cu consecința împlinirii la data de 2.02.2013 a dreptului creditoarei de a cere executarea silită a contractului de credit nr. x/28.03.2007. La data de 10.07.2017, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Galați, secția civilă, sub nr. x/2017, cererea de încuviințare executare silită imobiliară a petentului BEJ E. la cererea creditoarei S.C. J. S.R.L. împotriva debitorului A. în temeiul titlurilor executorii contract de ipotecă nr. x/02.12.2008 autentificat sub nr. x/02.12.2008 de BNP I. și Asociații, contract de ipotecă nr. x/28.03.2007 autentificat sub nr. x/28.03.2007 de BNP I. și Asociații și contract de ipotecă nr. x/13.02.2009 autentificat sub nr. x/13.02.2009 de BNP I. și Asociații. Prin încheierea nr. 5058/12.07.2017 s-a admis cererea de încuviințare a executării silite împotriva debitorului A. pentru obligațiile rezultate din cele trei titluri executorii contracte de ipotecă. În considerentele acestei încheieri s-a reținut că cererea este întemeiată întrucât rezultă din actele depuse de creditor că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă constatată prin titlurile executorii contracte de ipotecă și că nu există impedimente pentru încuviințarea executării silite. La data de 08.08.2017 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Galați, sub nr. x/2017 contestația la executare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu societatea J. S.R.L. privind executarea silită ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al BEJ E., solicitând anularea procedurii și a actelor de executare, inclusiv a încheierii nr. 5085 pronunțată la data de 12.07.2017 în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Galați. Prin încheierea nr. 270/10.04.2018, Judecătoria Galați a admis, în parte, cererea privind pe contestator A., și pe intimat S.C. J. S.R.L., a anulat actele de executare întocmite în dosarul nr. x/2017 al BEJ E., a respins capătul de cerere având ca obiect anularea încheierii nr. 5085 pronunțată la data de 12.07.2017 în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Galați ca neîntemeiat și a respins capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării ca nefondat. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel intimata S.C. J. S.R.L. și contestatorul A., înregistrat pe rolul Tribunalului Galați la data de 19.12.2018, sub același număr și fiind repartizat aleatoriu completului de judecată C5A în compunerea căruia au intrat doamnele judecător B. și C.. Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 17.09.2019 când au avut loc și dezbaterile în cauză, pronunțarea fiind amânată succesiv pentru datele de 01.10.2019, 15.10.2019, 22.10.2019, și 29.10.2019. Prin decizia civilă nr. 1234/29.10.2019, Tribunalul Galați a admis apelul formulat de intimata S.C. J. S.R.L. în contradictoriu cu contestatorul A., împotriva încheierii nr. 270 din data de 10.04.2018 pronunțată de Judecătoria Galați, a respins ca nefondat apelul formulat de contestatorul A. împotriva aceleiași încheieri, a schimbat în parte încheierea nr. 270 din data de 10.04.2018 în sensul că a respins ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C. J. S.R.L. și a menținut dispozițiile încheierii care nu sunt contrare deciziei civile. În considerentele acestei decizii, după expunerea motivelor de apel ale celor doi apelanți, instanța a supus analizei posibilitatea creditoarei de a pune în executare doar contractele de ipotecă, accesorii contractului de credit nr. x/28.03.2007 și dacă acest drept al creditoarei de a obține executarea silită a debitorului era prescris prin prisma prescrierii dreptului de a obține executarea silită a titlului executoriu principal și a termenului de prescripție aplicabil. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită la data de 31.07.2020 cu o cerere, prin care reclamantul reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva rezoluției de clasare nr. 598/A a sesizării formulate la Inspecția Judiciară, solicitând admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului judiciar și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, acțiunea fiind completată și cu contestarea Rezoluției din 28.10.2020. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând argumente similare cu cele invocate în fața primei instanțe, care vizează modalitatea de soluționare a dosarelor în care acesta a avut calitate procesuală, și care au fost analizate corespunzător de aceasta, Înalta Curte apreciindu-le ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Astfel, potrivit art. 97 din Legea 303/2004: "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac". Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate, așadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată. Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală." Noțiunile de rea credință și gravă neglijență sunt definite în art. 99 1 alin. (1) și (2) din aceeași lege, după cum urmează: "(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual." Așadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte). Astfel, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru. De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecția Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorilor în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea care a produs nemultumirea titularului sesizării. În cauza de față, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, Inspecția Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații verificați a abaterii sesizate. Prin urmare, astfel cum s-a reținut anterior, modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecații excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță. Astfel, în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, se constată că reclamantul a susținut că cei doi magistrați nu ar cunoaște legea de la momentul la care s-a soluționat dosarul, respectiv C. civ. de la 1865, vechiul C. proc. civ. și textele de lege privitoare la ipotecile accesorii ale unui contract de credit, conform normelor legale indicate în sesizare; că s-a încălcat cu gravă neglijență autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 8657/02.10.2015 a Judecătoriei Galați, întrucât instanța de judecată nu ar fi ținut cont de dreptul material dedus judecății care era compus dintr-o cerere principală și una accesorie prin care părțile solicitau să se constate prescris dreptul de a cere executarea silită a ipotecilor, dar și de poziția părților în dosar aceea de garanți ipotecari și atât; că magistrații nu ar fi ținut cont de legea aplicabilă la momentul soluționării dosarului, de cererile deduse judecății și de calitatea părților din dosar, precizând că se executau în baza acelorași contracte de ipotecă, aceleași părți, garanți ipotecari, completul constatând nelegal că s-a supus judecății anterioare doar contractul de credit în care garanții nu erau parte, iar în baza legii aplicabile la momentul 2012 când începuse executarea silită anterioară, un contrat de ipotecă singur nu ar fi fost titlu executoriu și nu s-ar fi putut executa silit în absența unei creanțe valabile; că în ceea ce privește caracterul nescuzabil, în cazul său această încălcare este evidentă, pe motiv că dacă judecătorii au posibilitatea de a face propria interpretare a legii, așa cum a arătat inspectorul judiciar la fila x, aceștia ar fi fost obligați să aplice legea corespunzătoare situației de fapt și nu să aibă propria opțiune, cum greșit s-ar fi stabilit de către inspectorul de caz; că au fost aplicate în mod greșit cu gravă neglijență alte texte de lege, care nici nu erau în vigoare la momentul la care titlurile executorii s-ar fi prescris, consecințele aducând un grav prejudiciu demnității funcției deținute. Reclamantul a criticat, deci, soluția instanței de apel, or cum s-a reținut in mod corect de către inspectorul judiciar incidența normelor legale și aplicabilitatea lor la situația de fapt dedusă judecății reprezintă chestiuni de judecată, fiind rezultatul unui proces de interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, atribut esențial al judecătorilor învestiți cu soluționarea litigiului și a activității de judecată propriu-zisă. Prin urmare, în cuprinsul deciziei civile nr. 1234/29.10.2019 instanța de control judiciar a argumentat amplu incidența prevederilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății, din considerentele acesteia rezultând analiza tuturor aspectelor invocate de petent. Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe. În cauză, recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată. În concluzie, elementele esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege, astfel că nu poate fi primită critica recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât interpretarea dată de acesta atât în fața pârâtei, cât și în fața primei instanțe nu a fost validată de acestea. În fine, instanța de control judiciar observă că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță, considerentele hotărârii reprezentând în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 reclamantul a solicitat sancționarea disciplinară a doamnelor judecător B. și C. pentru nerespectarea Deciziei nr. 1/2014 al ÎCCJ (recurs in interesul legii) prin care instanța supremă a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. Decizia vizează aplicarea art. 18 din Decretul nr. 167/1958. Conform art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, constituie abatere disciplinară nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii. Din considerentele deciziei pronunțate in apel reiese ca instanța de apel a expus raționamentul logico-juridic din care reiese de ce a reținut incidenta dispozițiilor art. 706 din Noul C. proc. civ., având în vedere data înregistrării cererii de începere a executării silite; a argumentat de ce nu a dat eficienta dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, considerând-o norma generala in raport de norma speciala reprezentata de art. 706 Nou C. proc. civ. In consecința, se constata ca in mod legal a reținut inspectorul judiciar ca nu sunt indicii săvârșirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. ș) din lege întrucât instanța de apel a reținut incidenta unei norme speciale în raport de norma generala reprezentata de Decretul nr. 167/1958 si deci nu a încălcat decizia ICCJ. Cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, se observa ca sunt neîntemeiate argumentele reclamantului întrucât respectivul text sancționează motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției. Or cum s-a reținut anterior, in considerentele deciziei de apel este expus raționamentul logico-juridic ce a stat la baza solutiei adoptate; rationamentul juridic expus de judecatorii din apel retine situația de fapt rezultata din probatoriul administrat si normele de drept pe care le-au considerat aplicabile, astfel ca nu se poate fi reținută o motivare contrara raționamentul juridic expus. Nu poate fi reținută nici existenta producerii urmării impuse de lege, constând în afectarea demnității funcției de magistrat sau a prestigiului justiției. Demnitatea funcției de magistrat însumează două valori, respectiv onoarea profesională a judecătorului sau procurorului, care implică obligația acestuia de a nu pune în pericol, prin conduita sa profesională și morală, imaginea sa publică și probitatea profesională, care presupune ca magistratul să se abțină de la orice comportament care este contrar legii sau care poate pune în discuție profesionalismul ori imparțialitatea sa. Prestigiul justiției presupune ca magistratul să se abțină de la comportamente care ar determina o apreciere publică negativă cu privire la instanța sau parchetul din care face parte sau cu privire la sistemului judiciar în ansamblul său. Pentru atragerea răspunderii disciplinare este necesară îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii, astfel încât, între urmarea produsă și acțiunea ce constituie elementul material al abaterii trebuie să existe o legătură de cauzalitate, adică să existe dovada că acțiunile magistratului, într-una dintre cele două modalități alternative prevăzute de lege, a produs urmarea specifică prevăzută de lege ca și condiție pentru existența abaterii. Asa cum corect a reținut si inspectorul judiciar și prima instanță obiectul de analiză îl reprezintă decizia civilă pronunțată în apel în dosarul în care a fost respinsă contestația a executare formulată de petent, urmare a rejudecării cauzei în fond, iar raportat la considerentele acestei hotărâri nu se poate reține că modul de argumentare a soluției pronunțate are vocația de a afecta prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat. Hotărârea prezintă în mod elaborat raționamentul logico-juridic al soluției, pronunțate, conținutul acestui raționament neputând face obiectul cenzurii inspectiei judiciare. Ca atare, nici indicii savarsirii abaterii prevazute de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 nu reies din verificarile efectuate in cauza. În aceste condiții, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurent prin cererea de recurs, astfel cum au fost reținute anterior, au fost supuse examinării în fața primei instanțe, fiind analizate corespunzător de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate. Or, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de recurentele-reclamante. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă și va respinge recursul reclamantului ca nefondat.