Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5770/2022

HOTĂRÂRE
29.11.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5770/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 23.11.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 361/18.08.2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenței minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, până la soluționarea definitivă a cauzei care are drept obiect anularea deciziei anterior – menționate.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 13/2021 din data de 20 ianuarie 2021, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârât prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA). 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. criticând-o pentru nelegalitate și în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea cererii de suspendare provizorie a efectelor executării Deciziei nr. 361/18.08.2020.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2020. 4. Încheierea de suspendare a judecării cauzei Prin încheierea din 23 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta A., în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că partea, deși legal citată nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:,,1) Judecătorul va suspenda judecata: (...) 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2021, a fost dispusă suspendarea judecării recursului pentru lipsa părților, potrivit dispozițiilor anterior citate. La data de 20 octombrie 2022, în baza referatului grefei, s-a propus repunerea pe rol a cauzei, în vederea discutării excepției perimării, întrucât cauza a rămas în nelucrare timp de 6 luni.

Pe cale de consecință, încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2021 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 22 mai 2022. Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc.

civ.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 13/2021 din data de 20 ianuarie 2021 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 119/2023
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași,
ÎCCJ 2023-02-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 965/2023
Ședința publică din data de 22 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2021-04-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2546/2021
Ședința publică din data de 20 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de conten
ÎCCJ 2021-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 101/2021
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2022-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3460/2022
București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 04.04.2018 sub numărul x/2017. 2. Hotărârea primei instanțe Prin încheierea nr. 137 din 29 mai 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă