ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 119/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași, secția II-civilă-contencios administrativ și fiscal la data de 20 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a solicitat anularea Deciziei nr. 361/18.08.2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenței minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea ANPA.

Prin sentința civilă nr. 1350 din 22 decembrie 2020, Tribunalul Iași, secția II-civilă-contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 23 noiembrie 2020, sub nr. x/2021.

Totodată, prin încheierea din 15 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția litispendenței și s-a trimis dosarul la dosarul nr. x/2021.

Prin sentința civilă 49 din 23 martie 2021, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile ca neîntemeiate și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile 49 din 23 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs principal reclamanta A. și recurs incident pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

3.1. Reclamanta A. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a învederat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii întrucât, deși a constatat că au fost încălcate prevederile art. 2 și ale art. 7 din Legea nr. 52/2003 a apreciat ca neîndeplinirea acestei proceduri nu conduce automat la nulitatea actului emis, ci trebuie analizată în concret vătămarea și efectele neîndeplinirii procedurii prevăzute de lege.

În acest sens, a susținut că atât timp cât legea stabilește ca sunt reguli procedurale minimale ce trebuie respectate de către instituțiile publice în adoptarea unor acte normative, simpla nerespectare a acestor condiții minime este de natură a vătăma grav interesele celor cărora le este adresat actul contestat. Ori, asa cum a făcut dovada prin probatoriul administrat în cauza, tocmai lipsa de transparență în adoptarea Deciziei nr. 361/2020 a făcut ca formula de calcul adoptată să fie de natură să prejudicieze grav interesele societăților din domeniu.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a arătat că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 23/2008, în condițiile în care la baza Deciziei 361/18.08.2020 stă un studiu, realizat în perioada 1986 – 1993, invocat și în preambulul Deciziei, care a calculat "productivitatea piscicolă naturală a amenajărilor piscicole" și nu a terenului aferent acestora și nici "bonitatea piscicolă". Terenul fără active, care sunt în proprietate privată și fără alimentarea cu apă asigurată tot de către fermier, nu are nici productivitate, nici bonitate piscicolă.

Recurenta-reclamantă a învederat și că instanța de fond în mod greșit a apreciat că modul de calcul anterior este identic cu cel din Decizia 361/18.08.2020, fără a lua în considerare faptul că noul act normativ nu mai are în vedere corecțiile aplicate formulei ce prevedeau reduceri. Totodată, invocarea O.U.G. nr. 57/2019 în dispozitivul deciziei contestate este în contradicție cu prevederile art. 307 alin. (4) și (5) din Legea nr. 268/2001, respectiv legea specială care vizează terenurile cu destinație agricolă.

Recurenta-reclamantă a mai susținut și că instanța de fond s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care prețul utilizat în formula de calcul a redevenței minime pentru hectarul de teren pe care sunt amplasate amenajările piscicole nu este prețul pieței.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță nu a avut în vedere si nu s-a pronunțat raportat la înscrisurile depuse chiar de intimata-pârâtă, respectiv Anexele nr. 1, 2 - secțiunea 3, 3 și 4 din Adresa x/01.03.2021 și y/01.03.2021.

3.2. Pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a declarat recurs incident în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că motivarea cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei de interes este greșită în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 teza 2 și pct. 6 teza 3, deoarece nu există normă de drept material care să justifice raționamentul expus de instanță în ceea ce privește respingerea excepției. Astfel, în mod generic și fără a avea legătură cu excepția invocată, prima instanță a evocat o serie de considerente străine cauzei prin care explică de ce Decizia nr. 361/2020 este aplicabilă incluziv situațiilor invocate de reclamant.

Recurenta-pârâtă a arătat și că excepția lipsei de interes a fost respinsă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1 alin. (1) și ale art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004, cât și a dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cu care această lege se completează, în condițiile în care decizia atacată în cauză nu afectează relațiile contractuale existente între ANPA și partenerii contractuali ce au în derulare contracte de asociere în participațiune/concesionare, deoarece nu afectează și nu va afecta relațiile contractuale deja existente. Asta deoarece actul administrativ emis nu are putere retroactivă și, de altfel, un asemenea act administrativ poate fi considerat inexistent conform doctrinei specifice actului administrativ, deoarece ar încălca o normă cu rang constituțional.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, reiterând excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, întrucât actul administrativ atacat nu poate produce efecte retroactive, iar emiterea acestuia nu a lezat interesele legitime ale părții reclamante. A susținut că actul administrativ atacat produce doar efecte pentru viitor și nu produce efecte în mod direct asupra contractelor deja aflate în derulare. Redevența este stabilită prin contract, care reprezintă "legea părților", iar modificarea redevenței se face prin act adițional semnat în mod liber și asumat de ambele părți contractante și nu în virtutea actului administrativ atacat.

Aspectele evocate față de prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională sunt lipsite de relevanță atât timp cât nu s-a dovedit o vătămare concretă produsă reclamantului.

A mai învederat că argumentația reclamantului referitoare la faptul că "ANPA administrează terenuri și nu amenajări piscicole" ar fi fost acceptabilă dacă din punct de vedere temporal ne regăseam în anii 2000. În prezent atât legislația principală, O.U.G. nr. 23/2008 și Codul Administrativ, cât și cea secundară, specifică foarte clar obiectul de activitate al pârâtului față de atribuția de concesionare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamanta A. este fondat și recursul incident declarat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Preliminar, Înalta Curte constată criticile formulate de recurenta-reclamantă în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a doua din C. proc. civ., "când hotărârea cuprinde motive contradictorii", ca fiind subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât privesc în concret chestiunea litigioasă a interpretării și aplicării de către instanța de fond a prevederilor art. 2 și ale art. 7 din Legea nr. 52/2003, astfel că vor fi analizate exclusiv din această perspectivă.

Criticile formulate de recurenta - reclamantă A. privind greșita aplicare și interpretare de către instanța de fond a prevederilor art. 2 și ale art. 7 din Legea nr. 52/2003, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

În fapt, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a solicitat anularea Deciziei nr. 361/18.08.2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenței minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea ANPA.

Conform înscrisurilor de la dosar, reclamanta este persoană juridică fără scop patrimonial, înscrisă în registrul special nr. 47/A/28.07.2003, partea A- Asociații Secțiunea I. Conform art. 7 din statut Asociația națională a Producătorilor din Pescărie "A." are ca scop exprimarea și promovarea intereselor profesionale și comerciale ale crescătorilor de pești de cultură și alte organisme acvatice, ale comercianților și distribuitorilor de pește și produse pescărești, ale procesatorilor din industria pescărească, ale operațiunilor din turismul zonelor pescărești, crescătorilor de pești ornamentali ș.a., persoane juridice care activează în sectorul pescăresc sau în activități adiacente acestuia, cu calitatea de membrii ai asociației care își desfășoară activitatea în România.

Prin Decizia nr. 361/2020, privind stabilirea modului de calcul al redevenței minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură s-a aprobat modul de calcul al redevenței minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, conform anexei care face parte integrantă din decizie. Formula de calcul era Nr. = Rz + Rz x (Tap + Taa + Sc + At + Cl + Tr) kg pește/ha/an. Prețul mediu pentru un kilogram de pește este echivalentul în RON a 1,81 euro la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României din ziua facturării redevenței, cu posibilitatea actualizării nivelului redevenței minime cu prețul mediu al kilogramului de pește.

Înalta Curte nu împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce privește soluția dată cererii în anulare a Deciziei nr. 361/18.08.2020, în raport de încălcarea de către emitentul acesteia a prevederilor art. 2 și ale art. 7 din Legea nr. 52/2003.

Astfel, art. 2 al Legii nr. 52/2003 consacră cele trei principii pe care se întemeiază aceasta și anume informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și asupra proiectelor de acte normative, consultarea cetățenilor și a asociațiilor legal constituite, la inițiativa autorităților publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative și participarea activă a cetățenilor la luarea deciziilor administrative și în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 3 decembrie 2013, cu modificările și completările ulterioare:

"(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune în site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administrației publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informații.

(2) Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice. Anunțul va cuprinde: data afișării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul-limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ".

Cu privire la destinatarii normei, art. 4 din lege prevede că "Autoritățile administrației publice obligate să respecte dispozițiile prezentei legi sunt: a) autoritățile administrației publice centrale: ministerele, alte organe centrale ale administrației publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor, serviciile publice descentralizate ale acestora, precum și autoritățile administrative autonome; b) autoritățile administrației publice locale: consiliile județene, consiliile locale, primarii, instituțiile și serviciile publice de interes local sau județean."

Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor juridice anterior enunțate, rezultă că la adoptarea Deciziei nr. 361/18.08.2020, era necesar ca intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură să respecte dispozițiile anterior citate referitoare la transparența decizională în administrația publică, îndeplinirea acestei proceduri fiind o obligație legală pentru intimată, iar nu o facultate, normele legale indicate având un caracter imperativ, iar nu supletiv.

Cu privire la îndeplinirea acestei obligații legale, așa cum corect a reținut și instanța de fond, în dosarul dedus judecății nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurilor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 52/2003, acest aspect fiind de altfel necontestat în cauză.

Totodată, contrar apărările formulate de pârâtă, acesteia nu îi erau aplicabile derogările prevăzute la art. 6 din Legea nr. 52/2003, întrucât acestea privesc interesele strategice economice și politice ale țării, precum și deliberările autorităților, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii, această din urmă condiție nefiind dovedită în cauză.

În ceea ce privește sancțiunea nerespectării acestor norme, contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte reține că aceasta este nulitatea absolută, întrucât cerința nerespectată de către intimată la adoptarea Deciziei nr. 361/18.08.2020 este instituită printr-o normă imperativă care ocrotește un interes public.

După cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 152 din 06 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, "Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică are ca scop să sporească gradul de responsabilitate a administrației publice față de cetățean, ca beneficiar al deciziei administrative, precum și să implice participarea activă a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor administrative și în procesul de elaborare a actelor normative. Actul normativ dă substanță dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 31 referitoare la dreptul la informație, care prevăd obligația autorităților publice, potrivit competențelor ce le revin, să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal".

Prin urmare, interesul public ocrotit de dispozițiile legale încălcate de intimata-pârâtă este cel al informării corecte a cetățenilor asupra treburilor publice, astfel că în mod greșit a reținut instanța de fond că în cauză nulitatea este una virtuală, iar vătămarea trebuie dovedită de cel care o invocă.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectarea procedurii de adoptare a actului administrativ reprezentând una dintre condițiile de legalitate ale acestuia, iar sancțiunea ce intervine în situația neîndeplinirii acestei condiții este nulitatea actului administrativ, criticile recurentei din această perspectivă fiind fondate.

Având în vedere că la adoptarea deciziei s-au încălcat dispozițiile imperative ale Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, consecința fiind anularea anularea Deciziei nr. 361/18.08.2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenței minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, Înalta Curte reține că nu se mai impune analizarea și celorlalte motive de anulare invocate de recurenta-reclamantă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată, urmând a se anula Decizia nr. 361/18.08.2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenței minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și a se menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

II.2 Critica formulată prin recursul incident de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură privind soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, este nefondată.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de recurs reține că soluția instanței de fond privind excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii a fost motivată, iar considerentele avute în vedere de judecătorul fondului sunt evocate în legătură cu situația de fapt reținută în cauză, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei și la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul, în accepțiunea Legii contenciosului administrativ și ale art. 33 C. proc. civ.

Astfel, reclamanta trebuie să facă dovada interesului promovării cererii de chemare în judecată, cu îndeplinirea cumulativă a exigențelor acestui element necesar al dreptului la acțiune, și anume să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, așa prevăd dispozițiile art. 33 C. proc. civ.

Dispozițiile speciale ale Legii contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, definesc noțiunile de drept vătămat (art. 2 alin. (1) lit. o), interes legitim privat (art. 2 alin. (1) lit. p) și interes legitim public (art. 2 alin. (1) lit. r).

Astfel, dreptul vătămat reprezintă, în accepțiunea legii, orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ.

Interesul legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.

Interesul legitim public constituie interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.

Prin Decizia nr. 8/02.03.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 580 din 2 iulie 2020, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) și s) și art. 8 alin. (1

1

) și (1

2

) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că "În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului".

În considerentele deciziei, s-a reținut că, "în situația acțiunii promovate în contencios administrativ de către organismele sociale interesate, în definiția legală dată acestora prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a avut în vedere reglementarea unui contencios subiectiv, în care invocarea interesului legitim public este subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă însă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele organismului social - asociație, potrivit statutului acestuia. Verificarea existenței acestei legături urmează să se facă de instanțe de la caz la caz, prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecății, nefiind suficientă menționarea în statut a activității de "apărare a interesului public", ca scop principal al respectivului organism social interesat".

În cauza de față, conform înscrisurilor de la dosar, rezultă că, potrivit obiectivelor asumate în statutul asociației (art. 7 – exprimarea și promovarea intereselor profesionale și comerciale ale crescătorilor de pești de cultură și alte organisme acvatice, ale comercianților și distribuitorilor de pește și produse pescărești, ale procesatorilor din industria pescărească, ale operatorilor din turismul zonelor pescărești, crescătorilor de pești ornamentali șa.; art. 8.21 – reprezintă interesele comune ale membrilor asociației în fața instituțiilor statului, reprezentare în instanță), reclamanta are legitimitatea de a apăra interesul colectiv al membrilor săi, interes care, în speța concretă, se referă la unul economic, reprezentat de contestarea modului de calcul și, implicit, a valorii minime a redevenței datorate în baza contractelor de concesiune aflate în derulare ori care ar urma să fie stabilită în procedurile de atribuire viitoare.

Prin urmare, prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) și s) și art. 8 alin. (1

1

) și (1

2

) din Legea nr. 554/2004, asociația reclamantă justifică un interes privat în cauză, între obiectivele asumate prin statut intrând și cel referitor la apărarea intereselor comerciale ale membrilor asociați ce ar putea fi afectate de existența unui act administrativ privind modificarea modului de calcul al redevenței pentru contractele de concesiune.

Nu în ultimul rând, contrar susținerilor recurentei-pârâte referitoare la neafectarea contractelor de concesiune în derulare, instanța de control judiciar reține că din contractele depuse la dosarul cauzei, rezultă că, cel puțin în o parte dintre acestea, concesionarul trebuie să accepte recalcularea redevenței, prin diminuare sau majorare începând cu data intrării în vigoare a noului act normativ .

În consecință, în raport de natura excepției și de motivele invocate prin cererea formulată, Înalta Curte constată că reclamanta justifică un interes care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea acțiunii, astfel încât în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii.

Pentru considerentele prezentate anterior, constatând că soluția instanței de fond privind respingerea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul incident declarat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 49 din 23 martie 2021 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

Anulează Decizia nr. 361/18.08.2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenței minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Respinge recursul incident declarat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.