ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5734/2022

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2021, reclamanta Parohia Romano Catolică Arad - Centru a chemat în judecată pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Municipiul Arad, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 9420/04.12.2020 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv anularea art. 2 și art. 3 din decizie prin care s-a respins parțial cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003 și de acordare de măsuri compensatorii, respectiv s-a respins cererea pentru apartamentele din imobilul situat în Arad, str. x, cu numerele: ap. nr. II înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. III înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. VIII înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. IX înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. X înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. XI înscris în CF x Arad top. x și admiterea integrală cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, cu obligarea pârâtei 1 la emiterea unei decizii de retrocedare, în principal, în natură, iar în subsidiar de acordare de măsuri compensatorii, pentru apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x. și pentru apartamentul nr. x înscris în cf. colectiv x înscris în CF x Arad top. x, și obligarea la acordare de măsuri compensatorii pentru apartamentele nr. x înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. III înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. VIII înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. X înscris în CF x Arad top. x, din imobilul situat în Arad, str. x.

Prin sentința civilă nr. 309 din 26 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara– secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad.

A fost admisă, în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Parohia Romano Catolică Arad – Centru, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Municipiul Arad.

S-a dispus anularea parțială a deciziei nr. 9420/04.12.2020 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv anularea art. 2 și art. 3 din decizie.

A fost obligat pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România să emită o decizie de acordare de măsuri compensatorii pentru:

- apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x;

- apartamentul nr. x înscris în cf. colectiv x înscris în CF x Arad top. x;

- apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x;

- apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x;

- apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x;

- apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x, din imobilul situat în Arad, str. x;

A fost respinsă în rest acțiunea privind retrocedarea în natură a apartamentelor nr. x înscris în CF x Arad top. x și nr. XI înscris în cf. colectiv x înscris în CF x Arad top. x.

A fost obligat pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România să plătească reclamantei suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Comisia Specială de Retrocedare, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, deși a identificat și constatat prevederile normative care reglementează prezentul litigiu, instanța de fond a aplicat în mod greșit efectele acestora.

Astfel, instanța de fond a apreciat faptul că, deși apartamentele au fost înstrăinate, solicitanta avea dreptul să opteze pentru a solicita acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fiind o sarcină excesivă pentru persoana îndreptățită să i se pretindă demararea unor noi proceduri judiciare pentru anularea pe cale judecătorească a actelor de înstrăinare.

Recurenta a menționat faptul că, din analiza înscrisurilor depuse de către solicitantă, s-a reținut de către Comisia Specială de Retrocedare faptul că cererea de retrocedare nu se încadrează parțial în prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și, în consecință, a fost respinsă doar cu privire la restituirea în natură a apartamentelor nr. x, III, VIII, IX, X, XI din imobil. Totodată, s-a constatat faptul că nu este posibilă nici propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru aceste apartamente, întrucât contractele de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate de către statul român au fost încheiate cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

A apreciat recurenta că, în atare situație, actele de vânzare-cumpărare în baza cărora imobilele solicitate au fost înstrăinate către persoane fizice și juridice de drept privat sunt nule absolut, iar anularea pe cale judiciară a acestor acte încheiate ilegal de către unitatea deținătoare nu reprezintă o sarcină excesivă pentru solicitantă. Numai după declararea nulității actelor de înstrăinare se poate dispune de către recurentă retrocedarea în natură sau se poate propune acordarea de măsuri compensatorii.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, în situația reglementată de art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, procedura administrativă va fi definitivată după finalizarea procedurii judecătorești prin hotărâre definitivă și irevocabilă, în funcție de soluția instanței.

A mai susținut recurenta că omiterea constatării abuzului efectuat de unitatea administrativ-teritorială care deținea în administrație imobilul solicitat creează cadrul unui alt abuz împotriva sa prin obligarea emiterii unor măsuri compensatorii deși se poate dispune restituirea în natură odată cu anularea actului, asupra reclamantei prin nerespectarea petitului principal, de restituire în natură a imobilului preluat abuziv, asupra dorinței legiuitorului prin nerespectarea principiului prevalenței restituirii în natură.

Cu privire la sentința civilă nr. 778/07.06.2006, recurenta a susținut că nu se poate reține puterea de lucru judecat în ceea ce privește nulitatea actelor de înstrăinare a apartamentelor pentru care s-a decis respingerea retrocedării în natură și pentru care s-a constatat imposibilitatea propunerii de acordare a măsurilor compensatorii, întrucât solicitanta și reclamanta din prezenta cauză nu este identică cu reclamanta din litigiul prin care s-a dezlegat chestiunea de drept cu privire la nulitatea actelor de înstrăinare. Nefiind opozabilă sentința menționată și neaducând lămuriri suficiente și complete asupra tuturor apartamentelor pentru care s-a decis respingerea retrocedării în natură și pentru care s-a constatat imposibilitatea propunerii de acordare a măsurilor compensatorii, a apreciat recurenta că nu se poate face vorbire de o culpă a sa ori de o netemeinicie a deciziei contestate.

Cu privire la soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, a solicitat recurenta exonerarea sau, în subsidiar, diminuarea cheltuielilor de judecată la un cuantum minim. A apreciat că exonerarea sau reducerea sumei solicitate apare ca o necesitate imperativă și ca o protecție a bugetului de stat, invocând dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

4.1 Municipiul Arad a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Comisia Specială de Retrocedare ca nefondat.

Totodată, Municipiul Arad a depus recurs incident prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Arad prin Primar și, pe cale de consecință, admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu Municipiul Arad.

În motivare, recurentul a susținut că sentința este nelegală, prima instanță făcând o greșită aplicare a prevederilor legale în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A menționat recurentul că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 36 din C. proc. civ., întrucât nu a analizat identificarea existenței identității între persoana celui chemat în calitate de pârât și persoana celui care este titularul obligației corelative a dreptului subiectiv dedus judecății, oprindu-se doar la capacitatea juridică administrativă a autorității publice de a asigura organizarea executării și executarea în concret a legii. În acest mod, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 7 alin. (2) din anexa III al H.G. nr. 1164/2004.

În concluzie, a arătat recurentul că nu are calitate procesuală pasivă în speță, nefiind entitatea învestită de legea specială O.U.G. nr. 94/2000 în soluționarea cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru bunul imobil și nici autoritatea emitentă a actului supus cenzurii judiciare.

4.2 Parohia Romano-Catolică Arad – Centru a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de Comisia Specială de Retrocedare și menținerea sentinței instanței de fond.

Cu privire la recursul incident declarat de Municipiul Arad, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia.

4.3 Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare față de recursul incident declarat de Municipiul Arad prin Primar, solicitând respingerea acestuia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Se reține că prin acțiunea formulată, reclamanta Parohia Romano-Catolică Arad-Centru a solicitat instaneție de judecată anularea parțială a deciziei nr. 9420/04.12.2020 emisă de pârâtă, respectiv anularea art. 2 și art. 3 din decizie prin care s-a respins parțial cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003 și de acordare de măsuri compensatorii, respectiv pentru ap. II, III, VIII, IX, X, XI și admiterea integrală cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, cu obligarea pârâtei 1 la emiterea unei decizii de retrocedare, în principal, în natură, iar în subsidiar de acordare de măsuri compensatorii, pentru apartamentul nr. x înscris în CF x Arad top. x. și pentru apartamentul nr. x înscris în cf. colectiv x înscris în CF x Arad top. x, și obligarea la acordare de măsuri compensatorii pentru apartamentele nr. x înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. III înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. VIII înscris în CF x Arad top. x, ap. nr. X înscris în CF x Arad top. x, din imobilul situat în Arad, str. x.

Curtea de Apel Timișoara a admis în parte cererea și a obligat pârâta să emită o decizie de acordare de măsuri compensatorii pentru ap. II, III, VIII, IX, X, XI.

Soluția Curții de Apel Timișoara este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale, reținând că în cauză motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prevede: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Din interpretarea dispozițiilor precitate, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constituie, deci, motiv de casare/nelegalitate încălcarea prin hotărâre sau aplicarea greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În raport de limitele învestirii instanței de recurs, astfel cum au fost acestea trasate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reține că aspectul ce se solicită a fi analizat vizează dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în condițiile în care apartamentele în discuție au fost înstrăinate de către statul român unor persoane fizice sau juridice.

Prioritar, se reține că nu a fost contestat dreptul reclamantei de persoană îndreptățită la retrocedare – privită prin prisma dreptului de proprietate deținut la momentul naționalizării imobilului.

Ceea ce s-a contestat de către recurenta pârâtă a vizat faptul că prin înstrăinarea celor 6 apartamente în discuție de către statul român cu încălcarea prevederilor art. 7b alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, intimata reclamantă nu are dreptul la măsuri reparatorii, aspect ce nu poate fi primit.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000

"(1)În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).

(2)Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

(3)În cazul acțiunilor formulate potrivit dispozițiilor cuprinse la alin. (2) procedura de retrocedare începută în temeiul prezentei ordonanțe de urgență este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată Comisia specială de retrocedare.

(4) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei ordonanțe de urgență renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei."

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobate prin H.G. nr. 1164 din 17 octombrie 2002, care referitor la aplicarea în concret a art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, dispun următoarele:

,,2. În situația reglementată de art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, procedura administrativă va fi definitivată după finalizarea procedurii judecătorești prin hotărâre definitivă și irevocabilă și în funcție de soluția instanței, astfel:

a) în situația în care instanța judecătorească dispune anularea actului juridic de înstrăinare a imobilului și restabilirea situației anterioare, apreciind că nu au fost respectate dispozițiile imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, Comisia specială de retrocedare poate, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta ordonanță, să dispună retrocedarea imobilului solicitat;

b) în situația în care instanța judecătorească menține actul juridic de înstrăinare, apreciind că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor în vigoare la data înstrăinării, Comisia specială de retrocedare poate, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, să dispună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în conformitate cu dispozițiile titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - din Legea nr. 247/2005.

Recurenta - pârâtă interpretează trunchiat dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000. Art. 1 alin. (1) menționează că, sunt restituite in natură imobilele aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice dintre cele prevăzute la art. 2 din ordonanța de urgență, adică o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 prevede și excepții de la această regulă, când se acordă despăgubiri pentru bunuri imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă. Este vorba despre terenurile ocupate în totalitate art. 1 alin. (4), pentru care se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, și de imobilele ce au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, în legătură cu care titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Din economia dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că regula o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, iar acordarea măsurilor reparatorii în echivalent reprezintă excepția; pe cale de consecință, normele care reglementează posibilitatea acordării măsurilor reparatorii sunt de strictă aplicare.

Dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 nu instituie vreo obligație în sarcina titularilor cererilor de retorcedare de a demara acțiuni în anulare pe cale judecătorească în condițiile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

Pe de altă parte, în cauză se reține faptul că intimata reclamantă, prin acțiunea ce făcut obiectul dosarului nr. x/2006 a solicitat instanței de judecată anularea contractelor de înstrăinare încheiate până în anul 2006 (cu excepția contractelor pentru ap. IX și pentru ap. XI, contracte ce au fostz încheiate în anul 2009).

În raport de acest aspect criticile recurentei pârâte referitoare la faptul că intimata reclamantă "trebuia să solicite pe calea dreptului comun anularea actelor de vânzare-cumpărare prin care bunurile au fost înstrăinate" sunt nefondate, în mod corect reținând judecătorul fondului, raportat sentința civilă nr. 778/07.06.2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2006, rămasă definitivă (irevocabilă) prin Decizia din 21.10.2009 a Curții de Apel Timișoara din dosarul nr. x/2006 că cererea de retrocedare se impunea a fi soluționată în modalitatea reglementată prin art. 6 pct. 2 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobate prin H.G. nr. 1164 din 17 octombrie 2002, mai sus arătate.

Nici alegațiile recurentei referitoare la faptul că înstrăinarea celor 6 apartamente s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 nu sunt apte a reforma hotărârea recurată.

Împrejurarea că statul român a încheiat contractele de vânzare cumpărarea cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 nu poate anula dreptul intimatei reclamante la măsuri reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Conform Normelor metodologice referitor la aplicarea în concret a art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 pct. 2 lit. b) în situația în care instanța judecătorească menține actul juridic de înstrăinare, apreciind că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor în vigoare la data înstrăinării, Comisia specială de retrocedare poate, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, să dispună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în conformitate cu dispozițiile titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - din Legea nr. 247/2005.

Cum în cauză, actele de înstrăinare au fost menținute de instanța de judecată, așa cum s-a arătat anterior, și cum dreptul reclamantei de persoană îndreptățită nu a fost contestat, se impune remediul acordării măsurilor reparatorii în echivalent, sens în care criticile recurentei privind aplicarea greșită a prevederilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 constituie alegațiuni lipsite de suport juridic, în caz contrar intimata reclamantă ar suporta o dublă sancțiune în primul rând prin preluarea abuzivă prin naționalizare a întregului imobil la data de 29 ianuarie 1949, iar în al doilea rând prin privarea de despăgubirile cuvenite, în urma înstrăinării celor 6 apartamente de către Statul Român prin UAT Municipiul Arad, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Cât privește critica referitoare la faptul că nu se poate reține puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 778/07.06.2006, întrucât reclamanta din prezenta cauză nu este identică cu reclamanta din litigiul prin care s-a dezlegat chestiunea de drept cu privire la nulitatea actelor de înstrăinare, aceasta nu poate fi avută în vedere în exercitarea controlului judiciar pe cale prezentului recurs, fiind formulată omisso medio, nefăcând obiectul analizei instanței de fond.

Or, reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere efectele principiul legalității căilor de atac, judecarea cererii de recurs are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor noi motive, neaduse în atenția primei instanțe, nu este permisă.

În considerarea celor mai sus arătate, apreciază Înalta Curte că niciuna dintre criticile recurentei-pârâte nu sunt fondate, reclamanta Parohia Romano Catolică Arad-Centru având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Nici critica referitoare la cheltuielile de judecată nu poate fi primită.

Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Principiul enunțat este consacrat, în mod expres, în art. 453 C. proc. civ. care dispune: "(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Art. 453 C. proc. civ., fără a menționa in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiune ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există și alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Prima instanță a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență. Pe de altă parte, nu poate fi contestată culpa procesuală a recurentei atâta vreme cât acțiunea intimatei-reclamante a fost admisă, este adevărat doar în parte (aspect ce nu poate determina neacordarea cheltuielilor de judecată) fiind dispusă de către instanța de fond anularea parțială a deciziei nr. 9420/04.12.2020 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv anularea art. 2 și art. 3 din decizie.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond în mod corect a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 și H.G. nr. 1164/2004, că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Mun. Arad.

Calitatea procesuală pasivă raportat la art. 36 din C. proc. civ. presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, aspect pe care prima instanță nu l-a analizat, oprindu-se doar la capacitatea juridică administrativă a autorității publice.

Se reține că prin acțiunea formulată s-a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 9420/04.12.2020 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv anularea art. 2 și art. 3 din decizie prin care li s-a respins parțial cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003 și de acordare de măsuri reparatorii pentru apartamentele nr. x, nr. III, nr. VIII, nr. IX, nr. X, nr. XI din imobilul situat în Arad, strada x nr. 17, și obligarea la emiterea unei decizii de restituirea a apartamentelor nr. x și XI sau acordarea de măsuri compensatorii, precum și acordarea de măsuri compensatorii pentru apartamentele nr. x, nr. III, nr. VIII și nr. X din imobilul situat în Arad, str. x.

În raport de dispozițiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 precum și art. 7 alin. (2) din anexa III a H.G. nr. 1164/2004 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, este entitatea investită cu soluționarea cererilor formulate de către cultele religioase pentru imobilele ce au fost preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, această entitate fiind cea care în urma analizării cererilor stabilește calitatea și întinderea drepturilor alegate dispunând prin decizie forma de reparație cuvenită, respectiv restituirea în natură sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii (astfel cum reiese din art. 3, alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 7 din anexa 3 la H.G.R. nr. 1164/2004). Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiul Arad.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare ca nefondat, și va admite recursul incident declarat de recurentul-pârât Municipiul Arad

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței civile nr. 309 din 26 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara– secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident declarat de recurentul-pârât Municipiul Arad împotriva sentinței civile nr. 309 din 26 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara– secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, în rejudecare, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Arad – Centru, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Arad, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține în rest dispozițiile sentinței instanței de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.