ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5704/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., prin Episcopia Romano - Catolică Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Municipiul Arad, prin Primar, a solicitat: - anularea deciziei nr. 9502/01.02.2021 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003 pentru imobilul situat în Arad, str. x, înscris în CF x Arad top. x; - constatarea calității de persoană îndreptățită în cauză a Asociației Surorilor Sociale din România; - obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de retrocedare de soluționare pe fond a cererii de retrocedare. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 291 din 20 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad prin Primar și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Reclamanta A. a formulat recurs, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ. În motivare, a arătat că instanța depășește atribuțiile puterii judecătorești (art. 488 pct. 4 C. proc. civ.) când încalcă principii fundamentale consacrate de Constituție sau de o lege organică (accesul liber la justiție, dreptul la apărare, publicitatea dezbaterilor, exercitarea căilor de atac etc.) și dreptul la un proces echitabil. A mai susținut că extinderea sferei de aplicare a dispozițiilor procedurale, privind acest motiv de recurs, vizează situații precum aceea în care se încalcă principiul potrivit căruia instanța stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului (art. 22 alin. (2) C. proc. civ.). În continuare, a arătat că instanța comite exces de putere când nu se pronunță asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și a prezentat ample considerații teoretice cu privire la modul în care ar trebui să fie motivată o hotărâre judecătoreacă. În speță, recurenta-reclamantă a considerat că este eronată concluzia instanței potrivit căreia la momentul formulării cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, B. nu era parte componentă a niciunui centru de cult religios, deoarece nu are în vedere probele depuse la dosarul cauzei, care coroborate, dovedesc tocmai contrariul. În acest sens, a enumerat: Statutul Asociației la reînființare în 1992 (în care este menționat că Asociția este continuatoarea B.; adresa nr. x/2005 emisă de Arhiepiscopia Alba Iulia (care se coroborează cu Statutul asociației) și adresa nr. x/2021 a Arhiepiscopiei Alba Iulia (care reiterează faptul că această asociație a funcționat încă din 1992 în cadrul cultului romano-catolic, după reactivarea în urma căderii regimului communist). Cererea de retrocedare a fost înaintată de către asociația reclamantă prin Episcopia Romano-Catolică Timișoara, în calitate de for tutelar pe linie canonică din punct de vedere patrimonial, titularul dreptului de proprietate fiind A., organizația din Arad. Mai mult decât atât, la pagina 2 din decizia contestată la lit. h) se indică între actele avute în vedere la luarea deciziei și adresa nr. x/2005 emisă de către Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia, fără a se menționa conținutul acesteia din care rezulta fără dubii faptul că A. este continuatoarea A. care a figurat în România în anul 1949 și care se află în subordinea Episcopiei Romano-Catolice Alba Iulia. Asociația a fost reactivată în 1992 la Miercurea Ciuc, pe teritoriul Episcopiei Romano-Catolică Alba Iulia, iar în prezent funcționează, ca urmare a schimbării sediului la Cluj Napoca, tot pe teritoriul Arhiepiscopiei Alba Iulia. A considerat că este vădită reaua-credință a instanței de fond care a motivat soluția de respingere a contestației cu aceea că denumirea proprietarului de carte funciară nu este 100% același cu denumirea asociației reactivate după 1992. Rezultă însă fără putință de tăgadă din toate înscrisurile de la dosar că este vorba despre una și aceeași persoană, actuala asociație fiind continuatoarea B. dinainte de 1990, singurul ordin călugăresc romano-catolic purtând această denumire. Prin urmare, recurenta-reclamantă a considerat că este dovedită calitatea sa de persoană îndreptățită la retrocedare, ca și parte component a cultului romano-catolic. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit instanta de fond, a considerat că decizia contestată ar fi respectat prevederile legale în materie de motivare a acestui act administrativ. În opinia sa, instanta de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile punctului III al Recomandării Rec (2004) 5 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei și Principiul I din Rezoluția Consiliului Europei nr. (77) care consacră dreptul persoanei de a fi ascultat. Instanța de fond în mod nelegal a reținut că, în cadrul procedurii administrative, s-ar fi respectat principiul contraditorialității în raport cu reclamanta (art. 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004), motivând în sensul că pârâta Comisia Specială de Retrocedare nu avea obligația de a comunica cu titularul cererii de retrocedare și nici de a comunica decizia acestei entintăți. Or, Comisia Specială de Retocedare era obligată să aibă în vedere sediul social al Asociației reclamante și să o citeze pe aceasta la adresa din Cluj Napoca, unde era obligată să și comunice decizia contestată. Tot în cadrul motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat și soluția prin care s-a admis excepția calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad, prin Primar. A arătat că prezenta contestație este partea finală a procedurii administrative în care a fost parte și Municipiul Arad, ca și deținător actual al imobilului, acestuia i-a fost comunicată decizia, iar în cazul în care se va dispune restituirea în natură a imobilului, Municipiul Arad are calitate procesuală activă de a contesta decizia. Or, pentru simetrie și pentru respectarea principiului contradcitorialității, se impunea respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Arad. Totodată, a arătat că instanța a omis să analizeze și excepția lipsei calității procesuale active invocată de Municipiul Arad, după ce a pus în discuție această excepție. Ori, câtă vreme această excepție a fost invocată și pusă în discuție, se impunea ca instanța să se pronunțe asupra acesteia, tocmai pentru că soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Arad nu s-a făcut anterior, ci simultan cu soluționarea excepției lipsei calității procesuale active. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că legalitatea și temeinicia deciziei contestate și a sentinței recurate se relevă prin înscrisurile analizate în cauză, înscrisuri din care a reieșit faptul că, la momentul formulării cererii de retrocedare, B. Arad funcționa în temeiul Legii nr. 21/1924 și nu era parte componentă a niciunui centru de cult religios, figurând în evidențele Episcopiei Romano-Catolice Oradea, începând cu anul 2010, ulterior depunerii cererii de retrocedare. A mai precizat că, în procedura administrativă, corespondența purtată pentru soluționarea unei cereri de retrocedare, precum și decizia emisă de Comisia Specială de Retrocedare se transmit autorului cererii, în speță Episcopia Romano-Catolică Timișoara. De asemenea, a considerat că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Arad, întrucât acesta nu este emitentul deciziei contestate, nu există niciun raport juridic între Municipiul Arad și solicitantă, iar reclamanta prin cererea de chemare în judecată nu a pretins niciun drept față de acesta. Intimatul-pârât Municipiul Arad a formulat întâmpinare prin care a solcitat respingerea ca nefondat a recursului. În esență, a arătat că nu poate reține incidența motivului de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești câtă vreme, așa cum rezultă din motivarea hotărârii, nu rezultă vreo intruziune a instanței în sfera autorității executive sau legislative. În mod nefondat recurenta-reclamantă a apreciat că prima instanță a interpretat greșit prevederile legale și că horărârea este nemotivată, nefiind avute în vedere toate probele depuse la dosar. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 24 noiembrie 2022, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Reclamanta A. a supus controlului judiciar Decizia nr. 9502/01.02.2021 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003, depusă de către Episcopia Romano - Catolică Timișoara pentru B. Arad, având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Arad, județul Arad, înscris în C.F. nr. x a localității Arad, nr. top. x. Cererea de retrocedare a fost respinsă cu motivarea că B. Arad nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la retrocedare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare și pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000. Primul motiv de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă este cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea hotărârii se poate cere: "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". Acest motiv de casare se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat. Or, în speță nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive, neputând fi primită interpretarea dată de recurenta-reclamantă potrivit căreia instanța comite exces de putere când nu se pronunță asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare. De altfel, recurenta-reclamantă nici nu a arătat în sfera cărei alte puteri a interferat puterea judecătorească prin pronunțarea hotărârii recurate, ci a invocat, la modul general, încălcarea unor principii fundamentale consacrate de Constituție sau de o lege organică precum: accesul liber la justiție, dreptul la apărare, publicitatea dezbaterilor, exercitarea căilor de atac, dreptul la un proces echitabil și principiul potrivit căruia instanța stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului. Totodată, recurenta-reclamantă a invocat și o nemotivare a hotărârii judecătorești, critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte le va analiza din această perspectivă. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei (verificarea legalității actului administrativ contestat) și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, fiind explicat în mod clar și logic raționamentul instanței prin raportare la probele administrate în cauză, la situația de fapt reținută și la prevederile legale incidente, chiar dacă soluția și argumentarea o nemulțumesc pe recurenta-reclamantă. În continuare, recurenta-reclamantă a făcut referire la modalitatea în care instanța de fond a analizat probele administrate în cauză și la forța probantă a acestora, criticând faptul că nu au fost avute în vedere și nu au fost coroborate toate probele depuse la dosarul cauzei, menționând în acest sens: Statutul Asociației din 1992, adresele nr. x/2005 și nr. y/2021 emise de Arhiepiscopia Alba Iulia. Înalta Curte amintește că mijloacele de probă sunt reglementate de norme de drept procesual și, fiind vorba de o chestiune de apreciere a probelor administrate, acest aspect nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului. De altfel, și criticile referitoare la situația de fapt reținută de instanța de judecată constituie o problemă de temeinicie și nu o problemă de legalitate a hotărârii. Sentința primei instanțe a fost criticată și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocând o interpretare și o aplicare greșită a normelor legale incidente în cauză. Înalta Curte constată că acest motiv de casare este nefondat și reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material în speță, respectiv a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, O.U.G. nr. 94/2000, republicată, forma în vigoare la data soluționării cererii de retrocedare, reglementează condițiile de restituire a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile ordonanței de urgență, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar. Acest act normativ prevede printre condițiile de admisibilitate ale cererii de retrocedare, ca imobilul să fi aparținut unui cult religios din România și ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, corespunzătoare art. 1 din O.U.G 94/2000, lit. d), respectiv actul de înființare și dovada continuării sau reluării activității cultului religios. Procedând la propria evaluare a materialului probator administrat în cauză, pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține că înscrisurile de care se prevalează recurenta-reclamanta în cererea de recurs (Statutul Asociației din 1992 și adresele nr. x/2005 și nr. y/2021 emise de Arhiepiscopia Alba Iulia) nu fac dovada continuării sau reluării activității cultului religios. În mod corect prima instanță a constatat că, la momentul formulării cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, reclamanta funcționa în temeiul Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociațiuni și Fondațiuni), nefiind parte componentă a niciunui centru de cult religios. Înscrisurile relevante în acest sens sunt: încheierea nr. 2/18.01.1992 pronunțată în dosarul nr. x/1993, prin care s-a dispus înscrierea recurentei-reclamante în registrul special al persoanelor juridice, extrasul de carte funciară CF nr. x a localității Arad, nr. top x în care este menționat ca proprietar B. Arad și nu recurenta-reclamantă, adeverința nr. x/29.03.2021 emisă de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia din care rezultă că A. este înscrisă în schema de funcții a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia în anul 2020 și adresa nr. x/2016 prin care Episcopia Romano-Catolică Oradea a confirmat faptul că din verificarea statelor de funcții deținute în arhiva sa, A. apare în evidențe doar din anul 2010. Câtă vreme O.U.G nr. 94/2000 reglementează cadrul legal privind retrocedarea imobilelor și se aplică doar cultelor religioase, în mod judicios a fost reținută legalitatea Deciziei nr. 9502/01.02.2021 emisă de intimata-pârâtă prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003 depusă de către Episcopia Romano - Catolică Timișoara pentru B. Arad. Tot din persepctiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat reținerile instanței cu privire la motivarea actului administrativ contestat în cauză, la respectarea principiului contradictorialității în procedura administrativă și la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad. Analizând aceste critici, instanța de control judiciar le găsește nefondate și, în consecință, le va respinge. Având în vedere natura de act administrativ a deciziei contestate, se constată că aceasta nu este afectată de vicii de motivare, fiind prezentate în cuprinsul său motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției respingerii cererii de retrocedare. Nu se poate reține nici încălcarea principiului contradictorialității în procedura administrativă astfel cum, în mod eronat, susține recurenta-reclamantă. În condițiile în care, prin cererea de retrocedare formulată s-a indicat reprezentantul legal și s-a solicitat în mod expres comunicarea răspunsului Comisiei Speciale de Retrocedare la adresa din Timișoara, str. x, intimata-pârâtă nu era obligată să efectueze, din oficiu, comunicarea deciziei și la sediul A.. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Municipiul Arad prin Primar, sunt incidente dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în contenciosul administrativ, în cazul contestării unui act administrativ, calitatea procesuală activă aparține persoanei care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim de o autoritate publică, prin emiterea actului, în timp ce calitatea procesuală pasivă aparține autorității publice care a emis actul administrativ atacat. În speță, s-a contestat un act emis de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, pe cale de consecință, Municipiul Arad prin Primar nu poate fi subiect pasiv al raportului dedus judecății ori persoana față de care se poate realiza interesul de care se prevalează recurenta, întrucât nu este emitentul actului supus controlului judecătoresc. În fine, Înalta Curte va înlătura și ultima critică de nelegalitate formulată, potrivit căreia instanța de fond, deși a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active, invocată de Municipiul Arad prin Primar, a omis să se pronunțe asupra acesteia. În acest sens, sunt relevante dispozițiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia: "În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." În cauză, din moment ce prima instanță a constat că pârâtul Municipiul Arad prin Primar nu justifică calitate procesuală pasivă, în mod corect nu se mai impunea analizarea celorlalte excepții sau critici invocate de acest pârât. Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, nefiind în măsură să atragă casarea sentinței recurate. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.