ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5727/2022

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 9.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Colegiul Fizioterapeuților din România și B. Președintele Colegiului Fizioterapeuților din România, a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța de judecată să dispună anularea Hotărârii nr. 35/11.10.2018 a Consiliului Național al Colegiului Fizioterapeuților din România. De asemenea, a solicitat instanței de judecată să dispună suspendarea hotărârii până la soluționarea acțiunii în anulare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin întâmpinarea depusă la dosar data de 21.05.2019, pârâtul Colegiul Fizioterapeuților din România a invocat excepția lipsei procedurii prealabile (prematuritatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant), solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21.05.2019, pârâta B. președintele Colegiului Fizioterapeuților din România a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive ca parte în dosar, separat de C., având în vedere dispozițiile Statutului C. care prevăd că acesta este o organizație profesională, cu personalitate juridică, având autonomie instituțională în domeniul său de competență normativ și jurisdicțional profesional. De asemenea, a invocat pârâta B. excepția lipsei procedurii prealabile (prematuritatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant) și excepția lipsei interesului reclamantului în promovarea acțiunii, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 2402/15.10.2019, Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 794/08.07.2020, Tribunalul București – secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către ÎCCJ, secția civilă în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin decizia civilă nr. 1946/06.10.2020, ÎCCJ, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.02.2021, sub nr. x/2018*.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 192 din 25 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. și s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare; a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Colegiul Fizioterapeuților din România și B. - Președintele Colegiului Fizioterapeuților din România, ca inadmisibilă; s-a respins cererea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 192 din 25 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâții Colegiul Fizioterapeuților din România și B. - Președintele Colegiului Fizioterapeuților din România au formulat cereri de recurs identice, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul Colegiul Fizioterapeuților din România, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt, a apreciat ca sentința civila pronunțata de instanța de fond este nelegala in raport cu modul cum a fost soluționata cererea sa de acordare a cheltuielilor, de judecata, respectiv respingerea acordării cheltuielilor de judecată ca nedovedită, motivat de faptul că în cauză cheltuielile ar fi trebuit să fie achitate până la data închiderii dezbaterilor si in dosar s-ar fi depus doar facturile fiscale pentru plata onorariului de avocat.

Astfel, cu privire la cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata pricinuite prin acțiunea inițiata de acesta, in mod nelegal si netemeinic aceasta a fost respinsa de către instanța de fond, soluție întemeiata pe împrejurarea ca la dosarul cauzei a fost depusa, in original, factura fiscala pentru onorariu avocațial, or, aceasta factură, asa cum s-a reținut si in jurisprudenta, face dovada plații onorariului, fara alte probe suplimentare.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., a arătat că sentința civila 192/25.05.2021 cuprinde motive vădit contradictorii în privința unor împrejurări și temeiuri de drept esențiale pentru modul de soluționare a cauzei.

Astfel, a invocat contradicția dintre reținerea instanței de fond la pag. 1 a sentinței civile a faptului ca "apărătorul paraților depune la dosar împuternicire avocațiala si dovada cheltuielilor de judecata" și reținerea .instanței de fond de la pag 11 a sentinței civile ca "nefiind făcută, conform art. 452 C. proc. civ., dovada existenței cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, cheltuieli ce ar fi trebuit să fie achitate până la data închiderii dezbaterilor, acestea nu pot fi acordate".

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitoare la încălcarea de către instanță a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum si art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, a susținut că a beneficiat pe tot parcursul judecării dosarului (din 2018 pana in 2021, atât in fata Curții de apel București, cat si in fiecare dosar format ca urmare a declinării competentei/conflictului negativ la Tribunalul București si la ICCJ de serviciile aceluiași aparator convențional, care i-a reprezentat interesele (redactări acte, reprezentare) si cu spirijinul căruia a câștigat procesul. Totodată, aplicând un criteriu al proporționalității în raport cu suma solicitată de C. cu titlu de cheltuieli de judecată cu etapele, numărul de termene/infatisari si cu gradul de complexitate a dosarului, probele inaintate dovedesc fara echivoc atât caracterul rezonabil al cheltuielilor, cat si realitatea si necesitatea acestora.

Pe aspectul realității cheltuielilor, respectiv certitudinea prejudiciului înregistrat de C. prin plata efectiva a acestei sume de bani, a arătat că, asa cum rezulta din factura seria x nr. x/06.01.2021 depusa in original la fond la ultimul termen de judecata, precum si din analiza probelor atașate recursului (extras de cont C., OP pentru plata onorariu) suma perceputa cu titlu de cheltuiala de judecata-onorariu avocațial a fost efectuata prin virament bancar de către C., cu mult înainte de soluționarea procesului (plata fiind inițiata si efectuata in data de 08.01.2021). Din extrasul de cont emis de cabinetul de avocatura reiese ca suma a fost incasata chiar in data de 08.01.2021, anterior închiderii dezbaterilor pe fond. Odată incasat prin banca, onorariul a fost automat evidențiat in contabilitatea acestuia generând obligațiile de plata aferente (cota lunara de 11% catre Casa de Asigurări a Avocaților, achitata deja de avocat in baza declarației lunare încărcata online pe site ui CAA, impozit pe venit anual).

Pe aspectul necesitații, astfel rezulta si din extrasul Ecris atașat, precum si din Adeverința x/08.04.2021 emisa de C. si Adeverința x/05.04.2021 emisa de Colegiul Fizioterapeutilor București Ilfov, dl. A. Petre "a inițiat un număr considerabil de petitii/plangeri disciplinare/acțiuni impotriva C., astfel incat corpul profesional a fost nevoit sa isi formuleze apărări de fiecare data, interesele sale fiind susținute de apărătorul conventional/in baza contractului de asistenta juridica incheiat.

Pe aspectul caracterului rezonabil, dosarul de fond, a parcurs mai multe etape procesuale, generate de declinarea din oficiu a competentei materiale/conflictul negativ de competenta, iar în fiecare dosar astfel nou format, la fiecare termen de judecata, avocatul fiind prezent de fiecare data in sala de judecata.

Totodată, raportat la obiectul si etapele dosarului, cheltuiala de judecata solicitata este cu mult sub minimele orientative cuprinse in hotărârea UNBR nr. 82 din 17-18 iulie 2020 - Ghidul orientativ al onorariilor minimale.

A mai considerat ca "momentul achitării " este lăsat la aprecierea părtilor contractante, avocatul angajat fiind singurul in măsura sa decidă daca prestează serviciul anterior sau ulterior achitării onorariului, tinand cont ca acesta are la dispoziție o pârghie legala pentru a-si recupera un eventual debit - in baza art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, contractul de asistenta juridica investit cu formula executorie fiind titlu executoriu impotriva clientului. De altfel, neachitarea onorariului de către client reprezintă motiv de reziliere unilaterală și imediată a contractului de asistență juridică de către avocat, astfel încât nu a ajuns la judecarea fondului cauzei, în lipsa plății onorariului.

Practica judiciara a statuat ca, in anumite condiții, dovada cheltuielilor se va putea realiza si cu prezumții.

A apreciat ca depunerea la dosar de către C., ca persoana juridica de interes public, a originalului facturii de plata a onorariului, emisa în baza acestui contract, naște prezumția aparentei de legalitate si a faptului ca acesta este cheltuiala efectuata de C., respectiv ca acest onorariul este incasat de apărător în baza contractului de asistenta juridica, pentru respectiva cauza.

Mai mult, in prezenta acestor împrejurări, obiective și a aparenței de legalitate, se impuneau aplicate dispozițiile art. 22 C. proc. civ., rolul activ al judecătorului, care îi este impus si permis, totodată.

Astfel, critica sentința atacata sub aspectul neexercitarii de către instanța de fond a rolului activ în condițiile legii, nedând faptelor o corectă calificare din punct de vedere juridic, nepunand in discuție din oficiu necesitatea dovedirii cheltuielilor si cu alte înscrisuri, în contextul in care este de notorietate ca nu exista dispoziții clare privind modul de dovedire a cheltuielilor in C. proc. civ., iar practica judiciara nu este unitara (spre ex. C. a obținut acordarea cheltuielilor de judecata in dosarul x/2020 al Curtii de Apel București, secția a IX-a, sentința civila 306/12.03.2021 atașata, doar in baza depunerii facturii fiscale in original).

Conform textelor enunțate si practicii juridice, rolul activ al judecătorului se manifestă prin lămurirea, îndrumarea sau sprijinul pe care judecătorul poate si trebuie (drept si obligație corelativa) să-1 dea părților și celorlalți participanți în procesul civil, în vederea exercitării de către aceștia a drepturilor și obligațiilor procesuale.

In acest context, a apreciat ca instanța de fond avea obligația procedurala în a stărui in aflarea situației reale de fapt si sa isi expună in mod direct, in ședința publica din 25.05.2021, punctul de vedere in privința necesitații "dovedirii" cheltuielilor de judecata, respectiv sa solicite dovezi suplimentare din care sa rezulte fără dubiu situația cheltuielilor de judecata solicitate atât prin întâmpinare, cat si verbal. In concret, avea posibilitatea/obligația legala de a-i solicita explicații suplimentare, respectiv sa ia în calcul examinarea ex officio a unor probe suplimentare, punandu-i in vedere ca intr-un termen procedural bine delimitat (pana la sfârșitul ședinței de judecata) sa suplimenteze probatoriul.

Chiar și pentru situația în care s-ar susține insuficienta diligentă a recurentului referitor la "dovedirea" cheltuielilor de judecata, se impune a se lua în considerare complexitatea spetei, existenta unui volumul mare de probe anexate la cele 4 dosare formate si faptul ca dosarul a parcurs multe etape procesuale, astfel ca, la primul termen de judecata din 25.05.2021 nu avea bănuiala, cu atât mai puțin certitudinea ca instanța va considera cauza in stare de judecata, apreciind ca va fi dispusa amânarea pentru ca reclamantul sa ia act de cele doua Note scrise si probele noi atașate acestora, transmise la dosar prin e mail in data de 15.04.2021, 19.05.2021, care nu se comunicaseră reclamantului; mai mult, primul apel in dosar a fost efectuat inainte de ora fixata prin portalul instanțelor de judecata.

A mai invocat nerespectarea de către instanța de fond a dispozitiilor art. 127 C. proc. civ. care consacra principiul oralității, potrivit căruia pricinile se dezbat verbal, daca legea nu dispune altfel. Prin faptul respingerii cheltuielilor de judecata cu ocazia deliberării, deci direct in Camera de Consiliu, fara a pune in discuția părtilor, fara a da acestora ocazia de a-si expune motivele, sa suplimenteze probatoriul pana la sfârșitul ședinței sau "la a doua strigare", a considerat ca prima instanța a incalcat si principiul oralității.

De asemenea, enunțarea "lipsei dovezii plații", asa cum a apreciat instanța, după închiderea dezbaterilor, in camera de consiliu, fără o cerere formală anterioară adresată părții-persoana juridica de a o depune, încalcă si dreptul la un proces echitabil, instanta de fond ignorând astfel drepturile sale procedurale.

Solicitarea cheltuielilor de judecată a reprezentat ultimul act al dezbaterilor din etapa procesuală a fondului, iar regimul acordării acestora este cârmuit de principiul disponibilității, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ceea ce inseamna ca acestea vor fi acordate numai in măsura in care au fost solicitate, condiție indeplinita atât prin întâmpinarea depusa, cat si prin solicitarea expresa in fata instanței de fond, la termenul final de judecata din 25.05.2021.

În opinia sa, nicio normă legala nu prevede expres ce formă trebuie să îmbrace solicitarea și dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile avocaților.

Din textele legale ale art. 452, art. 453 C. proc. civ. nu reiese clar nici dacă cheltuiala judiciară trebuie inclusă generic în petitul introductiv al acțiunii, nici dacă e absolut suficient ca ea să ia doar forma unei solicitări verbale la închiderea dezbaterilor, eventual ca răspuns la o întrebare adresată de instanța si nici nu este impusa expres sau limitativ vreo forma de dovada a existentei/intinderii acestora. Din analiza textului se observa de asemenea ca nu se referă la plata efectivă atunci când pretinde "dovada existenței și întinderii" cheltuielilor. In realitate, este vorba despre situația unei false expectații ca toate cheltuielile de asistența avocațială să fie onorate de client prin plată înaintea închiderii dezbaterilor de la fond, cu alte cuvinte, plata efectiva a onorariului către avocat nu va conta ca și cheltuială efectuata de C. atâta timp cat nu a plătit banii prin virament sau în numerar inainte de finalizarea procesului.

Natura juridica a cheltuielilor de judecata solicitate este aceea de despăgubire acordata pârâtului, care a câștigat procesul, pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuala a intimatului reclamant, care, fiind inițiatorul procesului, a căzut in pretenții.

Recurenta-pârâtă B. a susținut că astfel cum rezultă din factura seria x nr. x/19.05.2021 depusă în original la fond la ultimul termen de judecată și din probele atașate recursului (chitanța seria x nr. x/19.05.2021), suma reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial - a fost achitată odată cu încheierea contractului de asistență juridică, înaintea termenului de judecată din 25.05.2021, invocând aceleași argumente ca și recurentul-pârât.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astfel, a arătat că apreciază că se impune aplicarea Deciziei nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

De asemenea, a arătat că, prin sentința pe care pârâtul a înțeles să o recureze se reține nedovedirea efectuării cheltuielilor de judecată, adică nedovedirea pretențiilor enunțate prin acel capăt de cerere, neputându-se uza de prezenta cale de atac, la art. 488 nefiind enumerată și greșita apreciere a unor elemente de fapt sau din sfera probatoriului.

1.5 Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât Colegiul Fizioterapeuților din România a reiterat, în esență susținerile din memoriul de recurs, solicitând respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare de intimatul-reclamant.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12.10.2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25.11.2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Pentru termenul de judecată din 25.11.2022, intimatul-reclamant a invocat, prin cererea depusă la dosar, excepția inadmisibilității recursului formulat de recurentul-pârât Colegiul Fizioterapeuților din România, motivat de incidența în cauză a dispozițiilor art. 445 C. proc. civ., care face inadmisibilă uzarea de prezenta cale de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, precum și dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Colegiul Fizioterapeuților din România și B. Președintele Colegiului Fizioterapeuților din România, a solicitat anularea Hotărârii nr. 35/11.10.2018 a Consiliului Național al Colegiului Fizioterapeuților din România, suspendarea hotărârii până la soluționarea acțiunii în anulare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința recurată, pornind de la calificarea actului contestat ca act administrativ, cu toate consecințele ce decurg din această calificare, întrucât prin Decizia nr. 1946/06.10.2020, Înalta Curtea de Casație și Justiție, în regulatorul de competență a stabilit că actul atacat - Hotărârea nr. 35/11.01.2018 al Consiliului Național al Colegiului Fizioterapeuților din România, adoptată de pârât reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. și s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca atare; s-a admis excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare; s-a respins acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă și s-a respins cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată către pârâți.

Pârâții au formulat cereri de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., invocând argumente de ordin critic identice, motiv pentru care Înalta Curte le va răspunde prin considerente comune.

Soluționând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului formulat de recurentul-pârât Colegiul Fizioterapeuților din România, invocată de intimatul-reclamant motivat de incidența dispozițiilor art. 445 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 445 C. proc. civ.: "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444".

Or, în cauză pârâții au înțeles să critice soluția dată cererii formulată de aceștia cu privire la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, care a fost respinsă de prima instanță, sentința fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs conform dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nefiind vorba despre vreo eroare materială, lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contrare, ori completare dispozitiv, reglementate de prevederile art. 442-444 C. proc. civ., invocate de intimat în susținerea excepției inadmisibilității recursului.

Înalta Curte urmează să admită excepția nulității recursurilor și să constate nulitatea parțială a acestora în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentii-pârâti prezintă situația de fapt, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivul de casare antereferit, chiar dacă acesta a fost invocate expres.

Condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, așa cum s-a relevat mai sus, recurentii au indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte amintește că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acțiunii, recurenta-pârâtă susține că hotărârea recurată este dată cu aplicarea/interpretarea greșită a legii, limitându-se însă la a a-și expune propria interpretare a dispozițiilor art. 452, 453 C. proc. civ., care sunt norme de procedura, iar nu norme de drept material astfel cum prevede expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., făcând trimitere la elemente de fapt și acte care nu s-au aflat în dosarul de fond, urmărind, în realitate o reapreciere a acestora de instanța de control judiciar.

Prin urmare, aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a cererii de obligare a reclamantului la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată nu au fost contestate, pe calea recursului, de către pârâti, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursurile declarate în cauză sunt informe din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisfac exigențele pentru validare, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., Înalta Curte va constata nulitatea partială a acestora în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Reține instanța de control judiciar că reprezintă cheltuieli de judecată totalitatea sumelor avansate de părți pe parcursul procesului, în legătură cu soluționarea litigiului, care sunt supuse condiției dovedirii și justificării legăturii de cauzalitate dintre acestea și proces.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", art. 452 din același Cod prevăzând că "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că partea care pretinde recuperarea cheltuielilor de judecată de la partea adversă este ținută să administreze dovezi cu privire la cuantumul acestora, respectiv la fiecare componentă a acestora, iar momentul-limită până la care partea este în drept să administreze probele referitoare la cheltuielile de judecată pretinse în proces este închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Or, la data de 25.05.2021, pentru cheltuielile privind activitatea procesuală, recurenții-pârâți nu au depus vreun act care să ateste virarea de către aceștia a sumelor de bani în discuție, aferente facturilor depuse la dosar, și care să facă dovada în sensul dispozițiilor art. 452 C. proc. civ.

Așadar, pornind de la definiția cheltuielilor de judecată, care reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală, este firesc ca acestea să plătească anticipat anumite cheltuieli, iar, la sfârșitul dezbaterilor, să fie suportate de partea care a pierdut procesul, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile legale privind dovedirea acestora, în speță, nefiind făcută dovada că suma reprezentând cheltuielile de judecată pentru termenul din data de 25.05.2021 a fost achitată anticipat, astfel cum a reținut instanța de fond.

Or, recurenții invocă încălcarea principiului rolului activ al judecătorului (art. 7 și art. 22 C. proc. civ.), întrucât nu a pus în vedere pârâților să depună dovada cheltuielilor de judecată, încălcarea principiului oralității (art. 127 C. proc. civ.) prin respingerea cheltuielilor cu ocazia deliberării, fără a pune în discuția părților și fără a da posibilitatea acestora să-și expună motivele și să suplimenteze probatoriul până la sfârșitul ședinței sau la o a doua strigare, încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil, prin enunțarea lipsei dovezii plății după închiderea dezbaterilor, în camera de consiliu fără o cerere formală anterioară adresată părții persoană juridică de a o depune, aspecte care, în raport de cele reținute și de argumentarea recurenților, nu pot fundamenta aplicabilitatea în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport și susținerile circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva existenței motivelor contradictorii în sensul contradicției dintre reținerea instanței de fond la pag. 1, respectiv că "apărătorul pârâților depune la dosar întâmpinare și dovada cheltuielilor de judecată" și reținerea de la pag. 11 a sentinței civile ca "nefiind făcută conform art. 452 C. proc. civ., dovada existenței cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, cheltuieli ce ar fi trebuit să fie achitate până la data închiderii dezbaterilor, acestea nu pot fi acordate".

Astfel, exista unor motive contradictorii se identifică în situația în care există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, motiv pentru care invocarea acestei teze raportat la argumentele antereferite nu pot fi reținute în fundamentarea incidenței dispozițiilor legale ce reglementează acest caz de casare, în realitate prin interpretarea dată, recurenții exprimându-și nemulțumirea față de soluția pronunțată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, argumentele invocate de recurenți din pespectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. în sensul invocat de recurenți nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia cu privire la soluția dată cererii de obligare a reclamantului la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată.

Având în vedere soluția dată recursurilor, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentilor-pârâti, care au exercitat calea de atac împotriva modului de soluționare a cererii privind acordarea de către prima instanță a cheltuielilor de judecată solicitate de aceștia, ceea ce a necesitat din partea intimatului-reclamant avansarea unor cheltuieli pentru asistență juridică calificată, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurentilor la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant, urmând a o încuviința, conform dovezilor depuse de aceasta în dosarul de recurs .

Temeiul legal al soluției adoptate

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 489 C. proc. civ., art. 496 alin. (1) și art. 453 C. proc. civ. coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul-reclamant, va admite excepția nulității recursurilor invocată din oficiu și va constata nulitatea parțială a recursurilor declarate de recurenții-pârâți în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. va respinge în rest recursurile formulate de recurenții-pârâți, ca nefondate și va obliga recurenții-pârâți la plata sumei de 1800 RON către intimatul-reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul-reclamant.

Admite excepția nulității recursurilor invocată din oficiu.

Constată nulitatea parțială a recursurilor declarate de recurenții-pârâți Colegiul Fizioterapeuților din România și B. - Președintele Colegiului Fizioterapeuților din România, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Respinge în rest recursurile formulate de recurenții-pârâți Colegiul Fizioterapeuților din România și B. - Președintele Colegiului Fizioterapeuților din România împotriva sentinței civile nr. 192 din 25 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții-pârâți la plata sumei de 1800 RON către intimatul-reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.