ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5722/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/29.10.2020.

Curtea de Apel Pitești – secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 9/F-CONT din 04 februarie 2021, a respins cererea de repunere pe rol și, totodată, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, recurentul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, așa cum este el reglementat de art. 6 din CEDO și art. 48, alin. (2) din Cartea drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene care consacră și garantează oricărei persoane dreptul la apărare.

Astfel, recurentul arată pentru termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2021 (primul și singurul termen de judecată) avocatul său a formulat o cerere de amânare a cauzei, dovedită, având în vedere că la acea dată urma să susțină o altă cauză aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu toate acestea, instanța de fond nu a dat curs acestei solicitări luând în pronunțare cauza la acel termen, astfel că nu a avut posibilitatea să fie reprezentat de avocatul său, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil.

În opinia recurentului, motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a înlăturat în mod netemeinic și nelegal susținerile referitoare la legalitatea și temeinicia Raportului de evaluare contestat.

Instanța de fond nu a luat în considerare cererea numitului B. și declarația numitului C., prin care se arată că povarna administrată de soția sa, D., a aparținut familiei E. și că această povarnă se afla acolo din perioada anterioară anului 1990, fiind amplasată cu acordul proprietarului, care avea acces la aceasta.

Se mai susține că încă din anii 1990, în înțelegere cu numitul E., soția sa a administrat povarna ce se află amplasată pe o suprafață de 30 mp. Începând cu anul 2001 suprafața de 30 mp a făcut obiectul Contractului de închiriere nr. x/02.04.2001, acesta fiind motivul pentru care UAT Mioarele a apreciat că această suprafață de teren cedată de E. reprezenta proprietatea comunei.

Practica era ca în fiecare an să se încheie un act adițional la Contractul de închiriere nr. x/02.04.2001, deci similar și în anii 2018 și 2019.

Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că, la finele anului 2017, când s-a pregătit documentația pentru adoptarea HCL nr. 50/19.12.2017, nu a participat la elaborarea acestei documentații, respectiv a Raportului de specialitate care a precedat luarea hotărârii.

Recurentul mai susține că a participat la ședința Consiliului Local Mioarele, când au fost discutate aceste aspecte, și-a exprimat votul, însă și fără votul său situația era similară. Așadar, votul său nu a influențat luarea hotărârii din data de 19.12.2017, aceeași fiind situația și în ceea ce privește HCL nr. 29/28.12.2018.

Recurentul mai invocă inaplicabilitatea Deciziei CCR 418/2004 raportat la prevederile art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Prin urmare, analizând voința legiuitorului, dacă conflictul de interese a fost reținut în exercitarea mandatului de consilier local, sancțiunea nu poate fi extinsă la mandatul de primar, exercitat ulterior încetării celui de consilier local.

Dacă legiuitorul ar fi dorit o extindere a efectelor sancțiunii, ar fi utilizat termeni, sintagme generice de tipul "orice altă funcție publică", "o funcție sau demnitate publică similar" etc., noțiuni consacrate de altfel în astfel de situații și utilizate și în legea invocată.

Se mai arată că în cuprinsul Opiniei separate, formulată la Decizia Curții Constituționale nr. 460 din 13.11.2013, Judecătorul F. a validat interpretarea corectă.

Astfel, recurentul apreciază că Decizia Curții Constituționale nr. 418/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2610 este contrară jurisprudenței sale, legii subliniate de însăși Curtea Constituțională, dispozițiilor art. 2 din TUE și art. 47 din Cartă și nu poate fi luată în seamă de către instanța învestită cu soluționarea prezentei cauze.

Procedând astfel, Curtea constituțională a privat destinatarii dispozițiilor art. 25 alin. (2) de posibilitatea contestării modificării efectuate (deciziile Curții Constituționale nu pot forma obiectul vreunei căi de atac) încălcând astfel dispozițiile europene invocate.

Recurentul consideră că în cazul în care modificarea textului legal intervenea printr-un act normativ al legiuitorului, avea posibilitatea să se adreseze fie instanțelor de judecată prin intermediul unei acțiunii în anularea actului normativ (întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ) fie Curții Constituționale pentru verificarea controlului de legalitate.

Se mai susține că instanța de fond nu a observat faptul că Raportul de evaluare contestat încalcă dispozițiile legale referitoare la prescripția extinctivă a răspunderii civile administrative și disciplinare, deoarece conflictul de interese vizează perioada 19.12.2017 (data adoptării primei HCL) și 28.12.2018 (data adoptării celei de a doua HCL), iar termenul de prescripție al faptelor reținute s-a împlinit cel mai târziu la data de 28.12.2018.

Prin urmare, recurentul apreciază că, în cauză, a intervenit prescripția extinctivă a răspunderii administrative a oricărei forme de răspundere.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, nulitatea recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ.

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant arată, în contextul expunerii situației de fapt, că în vederea soluționării unei cauze similare ce vizează anularea unui raport de evaluare emis de A.N.I privind un conflict de interese, prin încheierea de ședință din data de 12.11.2020, Curtea de Apel Timișoara a formulat o trimitere preliminară prin care a adresat Curții de Justiție a Uniunii Europene aceleași întrebări cu cele din prezenta cauză.

Totodată, recurentul-reclamant precizează că trimiterea preliminară formulată de Curtea de Apel Timișoara a fost înregistrată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene și face obiectul Cauzei preliminare C-40/21, precum și că răspunsul la aceste întrebări au o deosebită importanță pentru soluționarea cauzei pendinte, motivând aceasta prin faptul că interdicția de a ocupa funcții publice prevăzută de art. 25 alin, (2) din Legea nr. 176/2010, aplicabilă automat din momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, este incidentă, atât în materia conflictelor de interese,cât și în materia incompatibilităților.

Prin raportare strictă la reglementările din dreptul național, sancțiunea interdicției de a ocupa orice funcții alese timp de 3 ani este o sancțiune care nu este supusă individualizării, aplicându-se automat în temeiul legii, ope legis, astfel încât nu poate fi aplicată în mod proporțional cu abaterea reținută.

Recurentul apreciază că este necesară o analiză a articolului 49 din Cartă, care consacră principiul proporționalității sancțiunilor, analiză ce urmează a fi făcută de către CJUE în urma trimiterii preliminare formulate de Curtea de Apel Timișoara, iar în ipoteza în care instanța europeană va ajunge la concluzia că această sancțiune este contrară dreptului Uniunii Europene, aceasta va trebui înlăturată de la aplicare.

Înalta Curte constată că, în cauză, cererea de suspendare nu este întemeiată, întrucât întrebările preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene de către Curtea de Apel Timișoara, se referă la aplicarea principiului proporționalității pedepselor, prevăzut de art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în ceea ce privește sancțiunea complementară a interdicției de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani, în cazul constatării conflictului de interese.

Obiectul întrebărilor preliminare vizează proporționalitatea sancțiunilor ce ar fi suportate de către persoana cercetată, în privința căreia s-a constatat un incident de integritate, exclusiv în ipoteza constatării legalității raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate,

Din această perspectivă, incidența măsurii prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 intervine ulterior stabilirii legalității raportului de evaluare, fiind condiționată de constatarea definitivă a legalității acestuia, ulterior parcurgerii procedurii judiciare de contestare.

Prin raportul de evaluare, A.N.I nu dispune aplicarea de sancțiuni sau interdicții, ci doar sesizează organele competente în vederea declanșării procedurii disciplinare, conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Principiul proporționalității pedepselor care presupune că orice măsură luată de o autoritate publică, care afectează drepturile indivizilor, trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop și în același timp cea mai rezonabilă, poate fi pus în discuție doar la momentul când autoritatea competentă, potrivit art. 26 din Legea nr. 176/2010, dispune aplicarea unor sancțiuni, că urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare.

Astfel fiind, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecății cauzei, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul cauzei

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul-reclamant a fost validat în calitate de consilier local al comunei Mioarele prin Hotărârea nr. 2/2016, iar prin Hotărârea nr. 6/2016 a fost desemnat membru în Comisia de specialitate a consiliului local pentru programe de dezvoltare economico-socială buget finanțe, administrarea domeniului public și privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecția mediului, servicii și comerț.

Conform procesului-verbal din 29.01.2015 rezultă că 11 consilieri locali, din totalul de 11, au votat la pct. 1 pe ordinea de zi aspectul referitor la stabilirea taxelor locale pentru anul 2015, fiind aprobat în unanimitate, prin hotărârea Consiliului Local nr. 1/2015. În această hotărâre s-a stabilit taxa de închiriere pentru terenul povarnă Ceair la 13 RON/mp.

Pentru anul 2016 prin HCL nr. 4/2016 s-a menținut același preț de 13 RON/mp, iar în decembrie 2017 a fost avizat proiectul de hotărâre privind stabilirea taxelor și impozitelor locale datorate pe anul 2018, avizul fiind semnat și de către recurentul-reclamant.

Prin hotărârea CL Mioarele nr. 50/2017 s-a stabilit o taxă de închiriere pentru terenul povarna Ceair de 390 RON pe an iar ulterior, prin hotărârea nr. 29/2018, s-a stabilit majorarea taxei de închiriere pentru terenuri aflat în administrarea Consiliului local cu 25% .

La aprobarea hotărârii nr. 50/2017, 10 consilieri, din totalul de 11, au votat în unanimitate "pentru", așa cum rezultă din procesul-verbal din 19.12.2017.

Din procesul-verbal încheiat la 29.12.2018, rezultă că la ședința ordinară a Consiliului Local Mioarele 11 consilieri din totalul de 11 au votat în unanimitate proiectul de hotărâre privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul fiscal 2019, din Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 29/2018 rezultând că taxele se majorează față de anul 2018 cu 25%.

Prin hotărârea nr. 32/2019 s-a stabilit pentru anul 2020 taxă de închiriere pentru povarna Ceair de 510 RON pe an.

Potrivit contractului de închiriere nr. x/24.11.2019 și actele adiționale încheiate cu privire la acesta, prin care s-a prelungit anual perioada de închiriere, Primăria Mioarele, în calitate de locator, a închiriat către D., ca locatar, un teren de 30 mp, în punctul Ceair pentru amplasare povarnă.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat că recurentul, în calitatea sa de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Mioarele a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 si art. 77 din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 75 lit. a) și art. 77 din Legea nr. 393/2004 cu modificările și completările ulterioare, întrucât, având un interes personal și patrimonial în problema supusă dezbaterilor, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Local nr. 50 din 19.12.2017 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2018 și nr. 29 din 28.12.2018 privind stabilirea impozitelor și taxelor-locale pentru anul fiscal 2019, votând "pentru" stabilirea cuantumului taxelor speciale aferente terenurilor aflate în administrarea C.L. Mioarele-unul din terenurile vizate fiind cel aflat în folosința soției.

În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța de control judiciar constată că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite deoarece la primul termen de judecată din 28.01.2021, părțile au fost legal citate, fiind îndeplinită procedura de citare a părților, iar Agenția Națională de Integritate a solicitat instanței de judecată, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei judecarea cauzei în lipsă.

Astfel, la apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a constatat lipsa părților, după care grefierul a făcut referatul cauzei, precizând că a fost depusă la data de 27.01.2021 cerere de amânare a cauzei de către avocatul recurentului, pentru imposibilitate de prezentare, justificată de susținerea unei alte cauze aflate pe rolul ÎCCJ.

Față de cererea de amânare, a judecării cauzei transmisă de avocatul recurentului, instanța de fond, în raport de dispozițiile art. 222 din C. proc. civ., în mod corect și legal a respins această cerere, motivând soluția raportat la existența posibilității asigurării substituirii de către avocatul recurentului, față de momentul primirii citației la 02.12.2020, constatând astfel că respectiva cerere de amânare nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 222 C. proc. civ.

Instanța de fond, tocmai pentru respectarea dreptului la apărare, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 04.02.2021, termen de pronunțare până la care părțile au avut posibilitatea să depună la dosar note de ședință, sau concluzii scrise, nefiind încălcate astfel dispozițiile art. 6 din CEDO, respectiv art. 48 alin. (2) din Cartea drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

În ceea ce privește prescriția, Înalta Curte reține că, în cauză, activitatea de evaluare, a vizat perioada mandatului de consilier local 2016-2020, și a fost declanșată la 10.03.2020, deci pe perioada exercitării acestui mandat, fiind respectate astfel dispozițiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 176/2010 reprezintă norma specială în ceea ce privește evaluarea regimului incompatibilități lor și ai conflictului de interese care derogă de la norma generală, și care reglementează în mod expres, respectiv la art. 26 alin. (3) aspectele privind prescripția în materia răspunderii administrative.

Contrar susținerilor recurentului, trebuiesc a fi avute în vedere considerentele Deciziei CCR nr. 418/2014 care a reținut că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, în partea referitoare la "aceeași funcție", trebuie interpretate în sensul voinței legiuitorului de asigurare a integrității în exercitarea funcțiilor publice, inclusiv prin stabilirea unor interdicții și aplicarea unor sancțiuni în cazul persoanelor cu privire la care s-a constatat încălcarea regimului incompatibilităților sau conflictului de interese."

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că raționamentul instanței de fond este corect și legal, fiind fundamentat pe faptul că recurentul a avut un interes personal în adoptarea Hotărârilor nr. 50 din 19.12.2017 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2018 și nr. 29 din 28.12.2018 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2019, întrucât putea și trebuia să prevadă că soția sa ar putea beneficia de pe urma adoptării acestor hotărâri, votând "pentru" stabilirea cuantumului taxelor speciale aferente terenurilor aflate în administrarea CL Mioarele unul din terenurile vizate fiind cel aflat în folosința.

Interesul personal, de natură patrimonială se justifică prin faptul că taxele aferente terenurilor închiriate au fost menținute la același nivel, inclusiv prin HCL nr. 50/19.12.2017, și abia în anul 2019 s-a majorat cuantumul taxei respective.

În exercitarea atribuțiilor funcției de autoritate publică, consilierul local are obligația de a manifesta o atitudine imparțială și transparentă în adoptarea deciziilor.

Deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, întrucât avea posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice locale din care face parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine, soție/rude etc, recurentul nu a anunțat la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema respectivă, nu s-a abținut de la vot, luând parte la deliberarea și adoptarea acestor hotărâri, votând "pentru", încălcând astfel dispozițiile referitoare la conflictul de interese.

Așa cum, de altfel, a reținut și instanța de fond, derularea acestui proces trebuie realizată în lipsa consilierului interesat, pentru a nu influența în niciun fel deliberarea celorlalți consilieri asupra problemei în discuție.

Interesul personal este raportat de legiuitor exclusiv la legătura acestuia cu problema supusă dezbaterii în consiliul local, și nu prin legătură cu eventualul rezultat al votului.

Legiuitorul nu distinge după cum este obținut folosul material de către persoana evaluată, simpla posibilitate ca respectivele hotărâri de consiliu local să fie adoptate fără existența unor garanții de obiectivitate și imparțialitate din partea consilierului local care votează, generează încălcarea regimului juridic al conflictului de interese.

Încă de la momentul avizării celor două proiecte de hotărâri, și respectiv al aprobării ordinii de zi a ședințelor de consiliu local, recurentul a avut cunoștință de conținutul acestora, astfel că a avut posibilitatea de a anticipa că o decizie a autorității din care face parte, ce urma să se ia, putea produce un avantaj/beneficiu pentru sine și soția sa.

Articolul 70 din Legea nr. 161/2003 în forma în vigoare la data adoptării primei HCL în discuție prevede că prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 57 alin. (4

1

) și art. 101 alin. (3

1

).

Conflictul de interese în sensul art. 70 din L. nr. 161/2003 a fost reglementat fără a fi condiționat de producerea unui anumit efect care să constituie concret un avantaj pentru persoana care participă la emiterea actului, personal sau prin persoanele la care se referă legea (art. 46 din L. nr. 215/2001), scopul reglementării fiind acela de a evita, în procedura emiterii actelor deliberative, orice dubiu rezonabil cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a atribuțiilor și competențelor legale de către alesul local.

Prin urmare, instanța de fond temeinic și legal a constatată că reclamantul a participat la adoptarea unor hotărâri de consiliu local având ca obiect stabilirea taxei de închiriere pentru un teren utilizat în temeiul unui contract de închiriere de către soția sa, fiind incidente dispozițiile referitoare la conflictul de interese.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Astfel fiind, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată și recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca fiind neîntemeiată.

Respinge recursului declarat de recurentul – reclamant C. împotriva sentinței nr. 9/F-CONT din 4 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2022.