ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5626/2022

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la 05.10.2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând:

a) anularea Deciziei nr. 1139 emisă de Direcția Supraveghere și Control Asigurări Reasigurări a ASF în data de 28.09.2020 privind sancționarea sa cu amendă în cuantum de 100.000 RON și sancțiunea complementară a retragerii aprobării acordate de ASF pentru exercitarea funcției de director executiv;

b) înlăturarea sancțiunii amenzii în cuantum 100.000 de RON;

c) înlăturarea sancțiunii complementare a retragerii aprobării; în subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii și a sancțiunii complementare cu sancțiunea avertismentului, cu aplicarea principiului proporționalității;

c) în cazul admiterii acțiunii, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea amenzii achitate;

A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 128 din 5 februarie 2021, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și, în consecință, a anulat Decizia nr. 1139/28.09.2020 și a exonerat reclamanta de sancțiunea amenzii de 100000 RON și a sancțiunii complementare a retragerii aprobării.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 128 din 5 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a promovat recurs, solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii astfel cum a fost formulată.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat exclusiv în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel, Înalta Curte apreciază ca fiind fondată prima critică formulată de recurenta pârâtă ASF, referitoare la greșita aplicare a art. 163 alin. (18)

1

și alin. (18)

2

din Legea nr. 237/2015 în privința notificării intimatei-reclamante, judecătorul fondului considerând eronat că aceasta nu s-ar fi realizat legal.

În acest sens, este de observat că din actele dosarului reiese că notificarea în discuție a fost adresată conducerii executive a societății, fiind necontestat în cauză faptul că, la data comunicării acesteia, intimata reclamantă îndeplinea funcția de director executiv al societății.

Totodată, potrivit art. 163 alin. (18)

1

din Legea nr. 237/2015, autoritatea de supraveghere trebuie să notifice constatarea unor contravenții societății și/sau persoanelor vizate de aceste constatări, iar în speță notificarea s-a adresat societății și "în atenția" persoanei vizate (conducător executiv al societății).

De asemenea, nu poate fi ignorată împrejurarea că, în mod evident, intimata reclamantă a avut cunoștință de procedura derulată, astfel cum rezultă din corespondența purtată între părți anterior emiterii deciziei contestate și atașate chiar de aceasta la cererea de chemare în judecată.

Astfel, întreaga corespondență a fost adresată tot societății și "în atenția conducerii executive", care avea în sarcină îndeplinirea obligațiilor reținute în actul contestat, fiind primită fără vreo împiedicare și răspunzându-i-se, prin conducerea executivă, fără nicio obiecțiune de natura celei invocate în contestație, ci doar cu privire la calcule și la constatările controlului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta Autoritatea de Supraveghere Financiară a respectat art. 163 alin. (18)

1

din Legea nr. 237/2015 cu privire la notificarea intimatei reclamante, instanța de fond reținând eronat încălcarea acestor dispoziții legale.

Și a doua critică a recurentei pârâte, referitoare la greșita constatare a nemotivării actului administrativ contestat, este apreciată ca fondată de instanța de recurs.

În acest context, este de reținut că, din examinarea conținutului deciziei, reiese fără echivoc faptul că actul administrativ este amplu fundamentat în fapt și în drept, mențiunile satisfăcând pe deplin - contrar susținerilor intimatei reclamante - cerința motivării, asigurând atât posibilitatea persoanei interesate de a cunoaște acuzațiile ce i se aduc și a formula apărări corespunzătoare, cât și facilitarea controlului judiciar al instanței de contencios administrativ.

În continuare, Înalta Curte reamintește că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunțare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.

De asemenea, în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, prin cererea de chemare în judecată s-au formulat și alte critici de nelegalitate (pct. 3.2, 3.3, 3.5 din acțiune), precum și de netemeinicie, ce nu au mai fost examinate de judecătorul fondului.

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii și în ceea ce privește celelalte critici de nelegalitate și netemeinicie invocate prin acțiune, cu examinarea și a apărărilor corelative - apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) coroborate cu prevederile art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile nr. 128 din 5 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.