ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4824/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei A.S.F. nr. 493/10.04.2017, exonerarea de plata amenzii în cuantum de 20.000 RON, înlăturarea sancțiunii contravenționale complementare constând în retragerea aprobării acordate de A.S.F. pentru exercitarea funcției de director general al B. S.A.; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5151 din data de 21 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; a anulat Decizia ASF nr. 493/10.04.2017; a exonerat reclamantul de plata amenzii în cuantum de 20.000 RON și a înlăturat/anulat sancțiunea contravențională complementară, constând în retragerea aprobării acordate reclamantului de către ASF, pentru exercitarea funcției de director general al B. S.A.; a luat act că reclamantul, prin avocat, a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 5151 din 21 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Prin decizia nr. 6109/2020 din 18 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței nr. 5151 din 21 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În esență, instanța de recurs a apreciat că susținerile și criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate, având în vedere că atât timp cât prin Decizia ASF nr. 1019/26.07.2017 s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a B. S.A. și revocarea Deciziei nr. 901/18.04.2016 și se infirmă aspectele reținute în decizia de sancționare nr. 493/10.04.2017, în mod corect a apreciat prima instanță că faptele contravenționale reținute în sarcina intimatului-reclamant nu își mai găsesc fundamentul, fiind inacceptabil ca printr-o decizie administrativă să se rețină că s-au săvârșit anumite fapte contravenționale la o anumită dată, iar prin altă decizie să se constate, pentru aceeași perioadă și cu privire la aceleași persoane, o situație de fapt contrară, toate acestea conturând un abuz de drept care se impune a fi sancționat prin anularea actului vătămător.

Împotriva deciziei nr. 6109/2020 din 18 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a formulat cerere de revizuire recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei pronunțate în recurs.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta susține că motivul sancționării intimatului A. prin Decizia A.S.F. nr. 493/10.04.2017 a fost acela că, în calitate de director general al B. S.A., nu a asigurat respectarea prevederilor legale în vigoare pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse în sarcina societății de asigurări prin Decizia A.S.F. nr. 901/18.04.2016., în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 237/2015.

Susține că, din informații ce nu erau cunoscute la data pronunțării deciziei nr. 6109/18.11.2020 și care nu au putut fi aduse a cunoștința instanței de recurs, a rezultat că disponibilitățile bănești avute în vedere la constatarea restabilirii fondurilor proprii ale societății, în cuantum de 50 milioane de euro, vărsate în contul societății de asigurări în baza contractului de împrumut încheiat cu Societatea C. S.R.L., nu existau în contul indicat de societate, B. neavând relații contractuale cu instituția bancară la care aceasta a susținut că era deschis contul în care fusese transferată suma respectivă.

Astfel, B. S.A. a raportat, începând cu 2017, la A.S.F. active lichide constând în disponibilități; valoarea raportată la data de 31.12.2020 era în cuantum de 365.205.000 RON, iar la data de 31.03.2021 era în cuantum de 615.637.500 RON.

Precizează că în anul 2021, B. S.A. a susținut că a contractat un nou împrumut în valoare de 50 milioane euro, contract care nu a fost pus la dispoziția autorității, iar în urma demersurilor efectuate de către A.S.F. a rezultat că în evidențele societății bancare nu a fost identificat contul cu numărul indicat de societate, cont care apare pe extrasele de cont pe care societatea le-a pus la dispoziția A.S.F. Mai mult, din aceleași evidențe a reieșit că între această societate bancară și B. S.A. nu există relații contractuale.

Arată că a obținut aceste informații în baza acordurilor de cooperare privind schimbul de informații cu supraveghetorii sau autoritățile și organismele din statele terțe, respectiv în aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 237/2015, în baza Memorandumului de înțelegere multilateral al Asociației Internaționale a Supraveghetorilor în Asigurări (MMoU IAIS), A.S.F. a solicitat asistență internațională în vederea confirmării existenței contului și cuantumului soldului acestuia, cont deschis la societatea bancară pe numele B. S.A. și comunicat la A.S.F. Astfel, prin scrisoarea transmisă în data de 20.04.2021, înregistrată la A.S.F. cu nr. RG 13639/28.04.2021 și nr. VPA 3246/28.04.2021, supraveghetorul din țara de origine a comunicat A.S.F. că în evidențele societății bancare nu a fost identificat contul menționat în documentele prezentate de asigurător, cont care apare pe extrasele de cont pe care societatea le-a pus la dispoziția A.S.F. și că între societatea bancară și B. S.A. nu există relații contractuale.

Menționează că societatea D. S.R.L., auditorul statutar al situațiilor financiare ale B. S.A., și-a retras rapoartele de audit aferente anului 2020 și a informat A.S.F. că a demarat o serie de verificări suplimentare, inclusiv contactarea prin mijloace diferite a instituției bancare menționte în extrasele de cont. Astfel, la data de 8 iunie 2021, auditorul a primit un răspuns din partea E., prin care menționează că societatea nu deține conturi deschise la această instituție bancară.

Ulterior, în data de 19.05.2021, conducerea societății a transmis prin email, înregistrat la A.S.F. sub nr. x/19.05.2021, un mesaj însoțit de documente care atestă transferul fondurilor în sumă de 125 milioane euro din E. în contul nr. 12118, deschis pe numele B. la banca F. S.A..

Revizuenta susține că în considerarea tuturor aspectelor menționate, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea formând obiectul dosarului nr. x/2021

Având în vedere descoperirea, ulterior pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a Deciziei nr. 6109/18.11.2020, a unor informații și documente care fac dovada inexistenței în fapt a disponibilităților bănești avute în vedere de către instanța de recurs pentru constatarea restabilirii fondurilor proprii ale societății și a lipsei contravenției pentru care fusese sancționat reclamantul, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicită admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei atacate.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată în raport cu înscrisul nou invocat, respectiv adresa G. nr. x din 20.04.2021, înregistrată la ASF sub nr. x/28.04.2021, recomunicată la data de 01.07.2021, apreciind că cererea de revizuire trebuia depusă cel mai târziu la data de 28.05.2021.

Pe fondul cererii de revizuire, solicită respingerea acesteia, ca nefondată, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că înscrisurile invocate sunt ulterioare pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, iar pe de altă parte, acestea nu sunt apte să conducă la pronunțarea unei alte soluții, dacă ar fi fost cunoscute de către instanță.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:[…] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților."

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii, pentru motivele enumerate la pct. 1 - 11, hotărârile pronunțate asupra fondului sau dacă evocă fondul. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, însă doar pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3 (dar numai în ipoteza judecătorului), pct. 4 și pct. 7-10 ale art. 509 alin. (1) C. proc. civ. (respectiv pct. 7 - 11, conform modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018).

Astfel, Înalta Curte constată că se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de apel, o hotărâre definitivă a primei instanțe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, hotărâre prin care este evocat fondul litigiului.

Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

O hotărâre a instanței de recurs evocă fondul și atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reținere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunțarea soluției.

Prin urmare, nu pot forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 5 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul.

Or, Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul cererii de revizuire îl constituie decizia nr. 6109/2020 din 18 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței nr. 5151 din 21 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Astfel, hotărârea a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul, nefiind pronunțată după casarea cu reținere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs și care să fi fost determinante în pronunțarea soluției, astfel că cerințele art. 509 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite din această perspectivă.

În accepțiunea doctrinară și cea jurisprudențială, ce au fost conturate în interpretarea noțiunii de "hotărâre care evocă fondul", s-a stabilit că o astfel de cerință este îndeplinită de acele hotărâri pronunțate în recurs în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reținere.

În cauză, însă, fiind pronunțată o hotărâre de respingere a recursului ca nefondat, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanță, care să determine o altă soluție, ci doar a fost confirmată hotărârea pronunțată în etapa judecății în fond, aspect care nu poate conduce la încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția tardivități cererii de revizuire, invocată de către intimatul A. prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea acesteia, în condițiile în care cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât revizuenta nu avea deschisă calea revizuirii împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 6109/2020 din 18 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 6109/2020 din 18 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2022.