ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6109/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea Deciziei A.S.F. nr. 493/10.04.2017, exonerarea de plata amenzii în cuantum de 20.000 RON, înlăturarea sancțiuni contravenționale complementare constând în retragerea aprobării acordate de A.S.F, pentru exercitarea funcției de director general al B. S.A.; obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5151 din data de 21 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a anulat Decizia ASF nr. 493/10.04.2017, a exonerat reclamantul de la plata amenzii în cuantum de 20.000 RON și, în consecință, a fost înlăturată/anulată sancțiunea contravențională complementară, constând în retragerea aprobării acordate reclamantului de către ASF, pentru exercitarea funcției de director general al B. S.A.. A luat act că reclamantul, prin avocat, a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 5151 din data de 21 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

A) În dezbvoltarea motivelor de recurs se arată că, instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, Curtea de Apel București a redat pe 20 de pagini ale sentinței recurate cele susținute de către părți prin contestația, respectiv întâmpinarea formulată, iar la pagina nr. 21 din hotărâre, "reține că este întemeiată critica reclamantului privind maniera de aplicare a sancțiunilor contravenționale de către Consiliul A.S.F. în ședința din data de 27.03.2017. Mai precis, Curtea constată că sancțiunile s-au aplicat prin hotărârea Consiliului A.S.F. atacată, în condițiile în care, la ședința consiliului din data de 27.03.2017, acest organ nu a fost legal constituit, respectiv nu a existat cvorumul legal pentru constituire și deliberare, conform art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012.

Recurenta-pârâtă consideră că i-a fost îngrădit dreptul la apărare, drept exprimat prin art. 204 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează că, în situația unei cereri modificatoare, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea acesteia pârâtului, în vederea formulării întâmpinării.

În aceste condiții, a fost încălcat dreptul recurentei-pârâte la un proces echitabil, cauzându-i-se astfel o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Deși, prima instanță a rămas în pronunțare la primul termen de judecată, stabilit în data de 23.11.2017, iar recurenta-pârâtă a formulat și depus la dosarul cauzei concluzii scrise, acestea nu au fost luate în considerare la pronunțarea hotărârii nr. 5151/21.12.2017. Prin intermediul concluziilor scrise s-a învederat Curții următoarele aspecte:

"Măsura privind sancționarea cu amendă și retragerea aprobării acordate reclamantului pentru exercitarea funcției de director general al societății B. S.A. a fost luată în urma hotărârii Consiliului A.S.F. din ședința a avut loc la data de 27.03.2017, când a fost analizată Nota nr. x/20.03.2017, după cum este menționat în preambulul actului a cărui anulare se cere.

Potrivit dispozițiilor ari. 8 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 93/2012, A.S.F. este condusă de un Consiliu format din 9 membri, numiți de Parlament, dintre care un președinte, un prim-vicepreședinte și 3 vicepreședinți, care sunt membri executivi. Fiecare dintre cei 3 vicepreședinți are atribuții specifice corespunzătoare unuia dintre cele 3 sectoare de supraveghere financiară. In hotărârea Parlamentului României de numire a acestora se stabilește sectorul de supraveghere financiară pentru care sunt numiți. Ceilalți 4 membri sunt membri neexecutivi.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) - (4) din O.U.G. nr. 93/2012, "Convocarea Consiliului A.S.F. se face de către președinte și/sau prim-vicepreședinte, ori de câte ori este necesar sau la solicitarea a cel puțin 4 membri ai acestuia.

ConsiliulA.S.F. deliberează valabil în prezența a cel puțin jumătate plus unu dintre membrii săi, incluzând președintele sau, în absența acestuia, prim-vicepreședintele."

Hotărârile sunt adoptate cu votul a 2/3 din numărul membrilor prezenți și sunt obligatorii pentru toți membrii Consiliului.

Având în vedere că hotărârile Consiliului A.S.F. sunt adoptate cu votul a 2/3 din numărul membrilor prezenți, precum și faptul că la ședința din data de 27.03.2017 au fost prezenți 6 din cei 8 membri, care au aprobat cu unanimitate de voturi propunerile formulate, recurenta-pârâtă solicită să se constate că ședința Consiliului a fost organizată în condiții de cvorum, iar Hotărârea privind sancționarea reclamantului a fost legal adoptată, respectând condiția majorității de 2/3 din numărul membrilor prezenți.

B) Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, transformându-se în apărătorul părții adverse și făcând aprecieri cu referire la modalitatea de redactare a procesului-verbal de ședință, în condițiile în care aceasta trebuia să se rezume strict la a cerceta obiectului cauzei, dat de contestația formulată împotriva Deciziei A.S.F. nr. 493/10.04.2017, critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

C) prin cel de-al treilea motiv de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu referire la hotărârile adoptate de Consiliul A.S.F. în ședința din data de 27.03.2017, în urma căreia intimatul-rcclamant a fost sancționat cu amendă contravențională și retragerea aprobării acordate ca Director General al B. S.A., reiterează că la dezbaterile respective au participat 6 din cei 8 membri, care au votat cu unanimitate propunerea direcției de specialitate și care au semnat Procesul-verbal de ședință, absenți fiind domnul C. și domnul D.. Acest aspect coroborat cu faptul că hotărârile sunt adoptate cu votul a 2/3 din numărul celor prezenți, rezultă printr-un calcul matematic simplu, legalitatea hotărârii adoptate (numărul minim necesar de voturi fiind de 5).

Întrucât instanța de fond a preluat susținerile părții adverse, se observă un aspect discreționar în realizarea justiției, ceea ce trebuie să ducă, în opinia recurentei-pârâte, la constatarea nelegalității și a netemeiniciei soluției adoptate.

Pe de altă parte, o altă eroare în care se află instanța de fond, respectiv când face trimitere la art. 14 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 93/2012, coroborate cu prevederile Hotărârilor Parlamentului nr. 43/2017, nr. 47/2017, nr. 14/2014, nr. 41/2014, nr. 60/2013, nr. 40/2015, recurenta-pârâtă menționează că în mod greșit s-a reținut că organul de conducere al pârâtei A.S.F., respectiv Consiliul, este format din 9 membri deoarece 1 post a fost vacant până la data de 24.05.2017. Astfel, din cuprinsul proccsului-verbal de ședință, instanța de fond a constatat, pe de o parte, că sunt nominalizate doar 6 persoane în componența consiliului (. . . . . . . . . .), iar pe de altă parte, doar 4 membri au semnat procesul-verbal.

Or, în realitate, indiferent dacă ne raportăm la numărul legal de 9 membri ai Consiliului, sau la numărul de 8 membri cât avea de fapt Consiliul la data de 27.03.2017, pentru ca deliberarea să fie valabilă era necesară prezența a cel puțin 5 membri.

Un alt argument pentru casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se impune vizavi de următoarea reținere a instanței de fond:

"Curtea constată ca fiind întemeiată susținerea reclamantului în sensul că toate motivele de netemeinicie invocate în cuprinsul contestației, sunt confirmate chiar de pârâta A.S.F. prin Decizia nr. 1019/26.07.2017 (emisă ulterior promovării acțiunii . . . . . . . . . .), prin care s-a dispus închiderea procedurii de redresare (..,).

Prin ultima critică recurenta-pârâtă invocă incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, față de constatarea instanței potrivit căreia "în mod esențial, cele trei fapte imputate reclamantului A. prin decizia contestată, se regăsesc analizate în decizia privind închiderea procedurii de redresare financiară ca reprezentând măsuri îndeplinite la dala de 31.03.2017 (data anterioară celei de emitere a deciziei contestate), identificată la pagina nr. 23 a sentinței recurate, în raport de reținerea de la pagina nr. 19, potrivit căreia "conform preambulului Deciziei A.S.F. nr. 1019/2017, prin aceasta s-a analizat stabilitatea financiară a (...) Ia data de 31.03.2017 (...).

Cu referire la Decizia A.S.F. nr. 1019/2017, arătă că din preambulul acesteia rezultă clar că este emisă "în baza hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară adoptate în ședința din data de 19.07.2017, în cadrul căreia a fost analizată Nota x/18.07.2017 privind analiza asupra stabilității financiare a B. S.A. la data de 31.03.2017, inclusiv evenimentele ulterioare". Această analiză a vizat modul de îndeplinire a măsurilor stabilite prin planul de redresare financiară, coroborate cu raportările contabile ale trimestrului IV ale anului 2016, cu termen de depunere în data de 08.03.2017.

De altfel, trebuie subliniată grava eroare în care s-a aflat instanța de fond când a constatat că "nu este acceptabil să se rețină printr-o decizie administrativă că s-au săvârșit anumite fapte contravenționale la o anumită data, iar prin altă decizie să se constate, pentru aceeași perioadă și cu privire la aceeași persoane, o situație de fapt contrară, toate acestea conturând un abuz de drept care se impune a fi sancționat prin anularea actului vătămător".

Astfel, Consiliul A.S.F. a analizat situația financiară a societății B. S.A. în două momente distincte și anume decembrie 2016. respectiv martie 2017, deciziile acestuia materializându-se prin actul administrativ contestat (Decizia A.S.F. nr. 493/10.04.2017), respectiv prin Decizia A.S.F. nr. 1019/26.07.2017. Împrejurarea că, ulterior măsurilor adoptate de către Consiliul A.S.F. în ședința din data de 27.03.2017 (în urma căreia s-au stabilit anumite măsuri în sarcina Asigurătorului și s-a dispus sancționarea mai multor persoane din conducerea societății), au existat modificări la nivelul B. S.A. de natură a conduce la închiderea procedurii de redresare financiară, nu face decât să confirme eficiența deciziilor dispuse de A.S.F.

Din Decizia nr. 1019/2017 rezultă clar că analiza efectuată de către AS.F. în Nota SA-DSC nr. 2757/18.07.2017 a avut la bază și "adresa nr. x/26.04.2017 înregistrată la A.S.F. cu nr. 15231/26.04.2017, prin care conducerea Asigurătorului a prezentat Autorității de Supraveghere Financiară documentele jusificative care fac dovada acordării de către E., în calitate de acționar principal, a unui împrumut subordonat în cuantum de 50 milioane euro, vărsat integral în contul Asigurătorului în data de 11.03.2017, în scopul capitalizării și restabilirii fondurilor proprii.

Or, mergând pe raționamentul instanței de fond, expus mai sus, și acest document ar fi fost analizat de către Consiliul A.S.F. la momentul ședinței din data de 27.03.2017, ceea ce nu este adevărat, în condițiile în care instituția a intrat în posesia acestui act abia la data de 26.04.2017, moment ulterior emiteri Deciziei A.S.F. nr. 493/10.04.2017.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta-pârâtă arată că în data de 27.03.2017, Consiliul A.S.F. a analizat: a) modul și stadiul de îndeplinire a planului de redresare financiară pe bază de plan a B. S.A.;

b) aplicarea dispozițiilor Legii nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor.

Astfel, prin Decizia A.S.F. nr. 901/18.04.2016, societatea avea obligația să desemneze un auditor financiar care să evalueze activele, datoriile și capitalurile proprii ale B. S.A. la data de 31.03.2016. Potrivit Deciziei A.S.F. nr. 1458/21.07.2016 societatea avea obligația să depună raportul de audit până cel târziu în data de 30.09.2016.

Ca urmare a misiunii de audit, auditorul desemnat - F. S.R.L. a transmis A.S.F., în data de 22.12.2016, Raportul de audit întocmit în urma deciziilor menționate, cu principalele concluzii:

- Procesul de raportare a daunelor nu este încă foarte transparent și solid, întrucât ca urmare a inventarului efectuat, au fost identificate ajustări semnificative asupra daunelor raportate. în plus, F. nu a putut să concluzioneze asupra completitudinii daunelor tehnice, mai ales a celor generate prin Cartea Verde sau prin procesul de subscriere RCA din Grecia.

- Deși reasiguratorii societății nu fac parte din spațiul Uniunii Europene, s-a identificat faptul că aceștia îndeplinesc criteriile necesare pentru Solvabilitate II. "Cu toate acestea, societatea trebuie să continue să își monitorizeze cu atenție programul de reasigurare pentru a evita expuneri semnificative la reasiguratorii care își schimbă rapid rating-ul/performanla financiară".

- Cu privire la limitarea subscrierii RCA la un nivel maxim de 75% din valorile înregistrate în anul 2035 și interzicerea subscrierii clasei de asigurări BI5 "Asigurări de garanții", auditorul înțelege că "limitele au fost impuse de ASF pentm a proteja piața de asigurare, însă efectul secundar aferent constă în riscul că societatea [...], să nu mai poată respecta principiul continuității [...]".

- Subscrierea polițelor RCA reprezintă principala sursă de venit pe termen scurt și de fluxuri de numerar necesare pentru a-și îndeplini obligațiile curente și viitoare, limitarea subscrierii RCA având ca efect pentru societate riscul să nu mai poată respecta principiul continuității activității.

- Capitalizare insuficientă.

Conform raportului F. necesarul de capitalizare a B. S.A. sub regimul Solvabilitate II este de 164.705.290 RON, respectiv 36.601.175 curo.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 06 iunie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 18 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentei-pârâte, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei A.S.F. nr. 493/10.04.2017, exonerarea de plata amenzii în cuantum de 20.000 RON, înlăturarea sancțiuni contravenționale complementare constând în retragerea aprobării acordate de A.S.F, pentru exercitarea funcției de director general al B. S.A. și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății reținând, în esență, că cele trei fapte imputate reclamantului A. prin decizia nr. 493/10.04.2017 se regăsesc analizate în decizia privind închiderea procedurii de redresare financiară nr. 1019/26.07.2017 ca reprezentând măsuri îndeplinite la data de 31.03.2017 (dată anterioară celei de emitere a deciziei contestate). În această situație, nu este acceptabil să se rețină printr-o decizie administrativă că s-au săvârșit anumite fapte contravenționale la o anumită dată, iar prin altă decizie să se constate pentru aceeași perioadă și cu privire la aceleași persoane, o situație de fapt contrară, toate acestea conturând un abuz de drept care se impune a fi sancționat prin anularea actului vătămător.

Învestită cu soluțiuonarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Prin primul motiv de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. potrivit cărora "casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești".

Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.

Instanța depășește atribuțiile puterii judecătorești când săvârșește un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face; consfințește cu valoare legală texte abrogate; critică pe legiuitor; aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale, precum și atunci când atribuie valoare legală unor texte abrogate.

Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești vizează nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor.

În cazul încălcării/aplicării greșite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii grave ale hotărârii atacate în privința normelor de drept material. De aceea, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești constituie o formă specifică a încălcării/aplicării greșite a unor norme de drept material, în sensul că privește transgresarea unor norme constituționale referitoare la sfera atribuțiilor puterii judecătorești.

Or, în cauza de față, împrejurarea că prima instanță a analizat Hotărârea Consiliului A.S.F. prin prisma respectării cvorumului legal pentru constituire și deliberare, conform art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012 nu poate fi asimilată cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, atât timp cât, intimatul-reclamant a intrat în posesia copiei procesului-verbal nr. x al ședinței Consiliului ASF din data de 27.03.2017, abia la termenul de judecată, după care a invocat nulitatea procesului-verbal pentru lipsa cvorumului, împrejurare față de care nu se poate reține o modificare a cererii de chemare în judecată, nefiind încălcate dispozițiile art. 204 C. proc. civ.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că potrivit art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare "A.S.F. este condusă de un Consiliu format din 9 membri, dintre care un președinte, un prim-vicepreședinte și 3 vicepreședinți, care sunt membri executivi. Fiecare dintre cei 3 vicepreședinți are atribuții specifice corespunzătoare unuia dintre cele 3 sectoare de supraveghere financiară. In hotărârea Parlamentului României de numire a acestora se stabilește sectorul de supraveghere financiară pentru care sunt numiți. Ceilalți 4 membri sunt membri neexecutivi".

Fptul că în perioada de referință Consiliul A.S.F. era compus doar din 8 membri deoarece un post era vacant, nu poate schimba în vreun fel condiția de 2/3 din numărul acestora pentru adoptarea hotărârii, aspect față de care, în mod corect a reținut prima instanță că la ședința consiliului din data de 27.03.2017, acest organ nu a fost legal constituit, respectiv nu a existat cvorumul legal pentru constituire și deliberare, conform art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, doi membri neexecutivi au fost absenți (C. și D.), iar doi membri neexecutivi nu au semnat procesul-verbal al ședinței (G. și H.).

Cu privire la criticile formulate de recurenta-pârâtă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că, prin Decizia nr. 901/18.04.2016 s-a dispus deschiderea procedurii de redresare pe bază de plan de redresare financiară și s-a stabilit obligația ca societatea-reclamantă să desemneze un auditor financiar care să efectueze o evaluare a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale societății.

Auditorul desemnat - F. S.R.L. a transmis A.S.F., în data de 22.12.2016, Raportul de audit întocmit în urma deciziilor menționate, cu principalele concluzii:

"Procesul de raportare a daunelor nu este încă foarte transparent și solid, întrucât ca urmare a inventarului efectuat, au fost identificate ajustări semnificative asupra daunelor raportate, în plus, F. nu a putut să concluzioneze asupra completitudinii daunelor tehnice, mai ales a celor generate prin Carte Verde sau prin procesul de subscriere RCA din Grecia; Deși reasigurătorii societății nu fac parte din spațiul Uniunii Europene, s-a identificat faptul că aceștia îndeplinesc criteriile necesare pentru Solvabilitate II. "Cu toate acestea, societatea trebuie să continue să își monitorizeze cu atenție programul de reasigurare pentru a evita expuneri semnificative la reasiguratorii care își schimbă rapid rating- ul/performanța financiară".

De asemenea, s-a menționat că "B. S.A. este expusă unui risc de concentrare major pentru plasamentele în proprietăți imobiliare (40% din totalul activelor financiare și nefinanciare care nu provin din activitatea normală de asigurare)".

F. precizează că tranzacțiile cu proprietăți imobiliare ale B. (vânzări/răscumpărări succesive ale proprietăților imobiliare în decursul timpului) sunt încheiate în principal cu terțe persoane asupra cărora societatea deține în prezent creanțe nerecuperate Ia termen, care fac obiectul măsurilor cuprinse în cadrul planului de redresare financiară al B., respectiv de la dl. I. și J., precum și dl. K.. F. menționează faptul că societatea nu are formalizată nici o strategie de investiții în ceea ce privește achiziționarea proprietăților imobiliare, iar în trecut toate deciziile cu privire la strategia de investiții au fost luate în mod direct de către acționarii societății.

Totodată, auditorul menționează că societatea a încheiat o "Asigurare de garanție pentru pierderea de valoare" pentru clădirea din L. de la M., pentru perioada 01.11.2016 - 31.10.2017, ce acoperă o scădere a valorii cu 35% (4,89 milioane euro) în cazul vânzării imobilului întrucât garanția și costurile aferente acestuia nu erau valabile (înregistrate) la data de referință a raportului, auditorul procedând astfel la ajustarea valorii imobilului fără a lua în considerație garanția prezentată de societate.

Societatea înregistrează un risc de credit ridicat în relație cu foste și actuale părți legate.

Ulterior, prin decizia ASF nr. 1019/27.07.2017 se menționează că B. a procedat la reanalizarea politicii de reasigurare, la plasarea riscurilor către reasiguratori cu rating, a restructurat tratatul de reasigurare existent prin sindicalizare (trei reasigurători față de unul, entități afiliate) și introducerea unei clauze de garantare în favoarea reasigurătorului.

De asemenea, în decizia ASF nr. 1019/27.07.2017 se menționează, că B. a făcut demersurile necesare în vederea recuperării creanțelor de la debitori diverși, însă, având în vedere că recuperarea împrumuturilor în relație cu entități afiliate și a creanțelor de la debitori diverși, necesită un proces de lungă durată, B. a apelat mecanismul de acoperire a pierderilor pentru suma de 30 milioane euro, conform disp. art. 71 alin. (1) lit. (e) pct. (i) și alin. (5) din Regulamentul delegat al Comisiei Europene nr. 35/2015.

În acest context, prima instanță a reținut în mod corect că măsurile stabilite prin art. 5 lit. (d) și lit. (e) din Decizia ASF nr. 901/18.04.2016 au fost îndeplinite.

Totodată, în decizia ASF nr. 1019/27.07.2017 se menționează că B. a prezentat ASF documente justificative care fac dovada acordării de către E., în calitate de acționar principal, a unui împrumut subordonat în cuantum de 50 milioane euro vărsat integral în contul B. în data de 11.03.2017 în scopul recapitalizării și restabilirii fondurilor proprii ale asigurătorului, iar aceste constatări reprezintă, sintetic, tocmai argumentele prezentate la pagina 5 din contestație.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că atât timp cât prin Decizia ASF nr. 1019/26.07.2017 s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a B. și revocarea Deciziei nr. 901/18.04.2016 și se infirmă aspectele reținute în decizia de sancționare nr. 493/10.04.2017, în mod corect a reținut prima instanță că faptele contravenționale reținute în sarcina intimatului-reclamant nu își mai găsesc fundamentul și este inacceptabil ca printr-o decizie administrativă să se rețină că s-au săvârșit anumite fapte contravenționale la o anumită dată, iar prin altă decizie să se constate, pentru aceeași perioadă și cu privire la aceleași persoane, o situație de fapt contrară, toate acestea conturând un abuz de drept care se impune a fi sancționat prin anularea actului vătămător.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate și vor fi respinse, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței nr. 5151 din 21 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.