ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1590/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anularea Deciziei nr. 938/21.04.2016 și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 25000 RON, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

Prin sentința civilă nr. 4216 pronunțată în data de 8 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a anulat în parte decizia nr. 938/21.04.2016 emisă de ASF, numai cu privire la pct. 8 din decizie și la art. 1, reducând amenda aplicată reclamantului, de la 25000 RON la 22500 RON și a respins în rest acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4216 pronunțată la 8 noiembrie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.

După expunerea pe larg a istoricului speței, recurenta - pârâtă a menționat următoarele aspect în susținerea căii de atac promovate:

- instanța de fond a interpretat greșit normele legale incidente din domeniul instrumentelor și investițiilor financiareîn ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate pentru fapta contravețională reținută la pct. 8 din Decizia ASF nr. 938/2016;

- prin sentință nu s-a observat că, pentru acoperirea obligațiilor ce rezultau din tranzacțiile efectuate în contul unor clienți au fost folosite disponibilitățile altor clienți, aflate în custodia societăți, prin urmare, au fost periclitate activele;

- la aplicarea amenzii a fost luată în considerare și recidiva, intimatul-reclamant fiind sancționat în calitate de persoană responsabilă pentru o situație de aceeași natură și în anul 2012, context în care nu se putea aplica aceeași amendă ca pentru fapta de la pct. 5 din aceeași decizie;

- fapta reținută constituie contravenție, astfel că în mod legal și temeinic a aplicat sancțiunea conform prevederilor art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, respectând principiile legalității, individualizării pedepsei proporționalității și răspunderii personale.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din actele și lucrările dosarului, rezultă reclamantul a supus controlului de legalitate a instanței de contencios administrativ decizia nr. 9385/21.04.2016.

Prin acțiune reclamantul a arătat că, este persoană desemnată pe linia prevenirii și combaterii spălării banilor în cadrul B. S.A., iar pârâta ar fi reținut că nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile și obligațiile aferente funcției pe care o ocupă.

Prin Sentința recurată, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea, a anulat în parte decizia nr. 938/21.04.2016 emisă de ASF, numai cu privire la pct. 8 din decizie și la art. 1, reducând amenda aplicată reclamantului, de la 25000 RON la 22500 RON și a respins în rest acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții, pârâta a declarat recurs apreciind că instanța de fond nu a observat că fapta reținută constituie contravenție, astfel că în mod legal și temeinic a aplicat sancțiunea conform prevederilor art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, respectând principiile legalității, individualizării pedepsei proporționalității și răspunderii personale.

Motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă în susținerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-pârâtă cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal a fost admisa acțiunea reclamantului, întrucât a aplicat corect sancțiunea, respectând principiul legalității și individualizării pedepsei.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentei potrivit căreia hotărârea recurată încalcă normele de drept material, aplicându-se texte de lege străine situației de fapt și prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică.

Instanța de recurs constată că, aspectele care au condus la pronunțarea soluției instanței de fond a fost că faptele din perioada septembrie - decembrie 2014 nu erau prevăzute de lege ca și contravenție la momentul săvârșirii lor și că acest aspect trebuia reținut la individualizarea sancțiunii aplicate.

Prin decizia contestată s-au reținut în sarcina reclamantului A., în calitatea de director general adjunct/conducător al B. S.A., persoană desemnată pe linia prevenirii și combaterii spălării banilor cu atribuții specifice de raportare, 8 contravenții pentru care au fost stabilite amenzi între 1000 RON și 20000 RON, fiind aplicată în final o amendă în sumă de 25000 RON.

În mod corect judecătorul fondului a constatat că raportat la anul 2014, respectiv că, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a modificărilor aduse la Legea nr. 297/2004 prin Legea nr. 10/2015 nu se poate reține săvârșirea contravenției de către reclamant, astfel că acest aspect la avut în vedere admiterea în parte a acțiunii, respectiv la individualizarea sancțiunii aplicate.

Înalta Curte în acord cu instanța de fond, precizează că trebuia diminuat cuantum amenzii stabilit la pct. 8 din decizia atacată pentru că nu se poate reține săvârșirea contravenției pentru fapte anterioare datei intrării în vigoare a prevederilor de la pct. 6 al art. 272 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 297/2004, față de principiul legalității sancțiunii contravenționale prevăzut de art. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Trebuie precizat că, în cuprinsul motivelor de recurs instituția pârâtă critică hotărârea doar sub aspectul individualizării sancțiunii, în sensul că a aplicat corect legea sub acest aspect, fără a face vorbire despre faptele care nu erau prevăzute în legislația incidentă și care au fost menționate în decizia contestată.

În acest context nu poate fi reținută critica instituției recurente în sensul că a aplicat sancțiunea conform prevederilor art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, respectând principiile legalității, individualizării pedepsei proporționalității și răspunderii personale, întrucât singurul aspect de nelegalitate al deciziei constatat de către instanța de fond era "legat de stabilirea cuantumului final al amenzii, cuantum contestat de reclamant".

Instanța de recurs menționează că pentru contravenția reținută la pct. 8 din decizia nr. 938/2016, era necesară reducerea sancțiunii aplicate la nivelul stabilit pentru contravenția de la pct. 5, având în vedere art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, respectiv 15000 RON, astfel că sancțiunea maximă pentru cumulul de fapte contravenționale săvârșite este de 22500 RON.

Prin motivele de recurs, instituția pârâtă a susținut că judecătorul fondului nu a observat că, pentru acoperirea obligațiilor ce rezultau din tranzacțiile efectuate în contul unor clienți au fost folosite disponibilitățile altor clienți, aflate în custodia societăți, prin urmare, au fost periclitate activele și că la aplicarea amenzii a fost luată în considerare și recidiva, intimatul-reclamant fiind sancționat pentru o situație de aceeași natură și în anul 2012, context în care nu se putea aplica aceeași amendă ca pentru fapta de la pct. 5 din aceeași decizie.

Înalta Curte nu poate reține aceste aspecte, întrucât soluția pronunțată de către instanța de fond a avut în vedere exact situația descrisă de recurenta-pârâtă, singura nelegalitate a deciziei contestate sa fost că pentru faptele din anul 2014 a aplicat prevederi legale ce nu erau în vigoare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva sentinței civile nr. 4216 din 8 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2021.