ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5605/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

I.1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat - în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - obligarea pârâtului să întocmească, conform art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008, și să comunice reclamantului nota de constatare supusă analizei Colegiului CNSAS "în baza actelor noi depuse la pârât la data de 21.04.2018 și neprocesate de acesta"; obligarea pârâtului să comunice reclamantului procesul-verbal al ședinței Colegiului CNSAS la care s-a discutat nota de constatare întocmită de Direcția de specialitate din cadrul instituției.

Reclamantul A. a formulat și cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 și art. 121-122 din Legea nr. 161/26.07.2019 pentru completarea și modificarea O.U.G. nr. 24/2008, raportate la art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 51 alin. (1) și (4), art. 52 alin. (1), art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României.

I.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 190 din 26 iunie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

A respins excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare de pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, a susținut în esență, că sentința cuprinde motive contradictorii si străine de natura cauzei, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

A precizat că în centrul litigiului se află o circumstanță faptică (verificare documente/reexaminare decizie), în privința căreia motivarea instanței de fond este rezultatul unei evaluări greșite.

Astfel, prin cererea introductivă s-a solicitat obligarea pârâtului la verificarea actelor și informațiilor deținute în legătură cu acesta în arhivă și în baza actelor noi existente la pârât, în conformitate cu obligația legală ce-i revine conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 și conform procedurii stabilite, prevăzute în art. 7,8,9 și 10 din O.U.G. nr. 24/2008.

Instanța de fond a respins cererea, prin raportare la art. 32 și art. 33 din O.U.G. nr. 24/2008, inaplicabile în speță, fapt reținut de aceeași instanță în motivarea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Între cele două activități exercitate de pârât (în temeiul art. 6 alin. (1) și, respectiv, în baza art. 32 și art. 33 din O.U.G. nr. 24/2008) există o diferență esențială:

Verificarea documentelor și a informațiilor din arhiva sa poate avea loc oricând, nefiind condiționată de timp, din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane îndreptățite și se realizează de către direcția de specialitate și Colegiul CNSAS.

Reexaminarea deciziei de neapartenență sau de colaborator al Securității se referă doar la anumite persoane, pentru care anterior O.U.G. nr. 24/2008 s-a emis o asemenea decizie, iar ulterior, la preluarea în gestiune a documentelor prevăzute de art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă documente și informații noi și neprocesate cu privire la calitatea de lucrător/colaborator al Securității.

Reexaminarea deciziei în această situație se inițiază de către CONSILIUL pârâtului și se derulează în procedura cuprinsă în art. 6-10 din O.U.G. nr. 24/2008.

Raportat la cererea reclamantului de verificare a documentelor și a informațiilor deținute de pârât în arhiva sa instanța de fond nu s-a pronunțat.

Motivele hotărârii privind fondul cererii sunt și contradictorii și străine de obiectul cauzei (referindu-se la considerentele sentinței nr. 291/3.02.2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal și ale deciziei nr. 1708/28.03.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care privesc alte împrejurări).

Instanța de fond a constatat că "au fost deja efectuate verificări cu privire la reclamant", referindu-se la cele două hotărâri mai sus menționate și la decizia nr. 9/17.12.2007 a Curții de Apel București, secția a lll-a civilă, motivare ce nu are nicio legătură cu obiectul acțiunii și cu temeiul de drept al acesteia, fiind străină de natura cauzei.

Instanța de fond a respins cererea, făcând o aplicare greșită a normelor de drept material, când a concluzionat că "dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 nu prevăd posibilitatea repunerii în discuție a unei constatări definitive a calității de lucrător sau colaborator al Securității prin simpla producere de către petent a unor noi înscrisuri.

Curtea constată că nicio dispoziție legală nu permite reluarea procedurii de verificare a unei persoane care urmare a producerii unei declarații notariale ulterioare, după constatarea calității acelei persoane de agent al poliției politice comuniste, constatare care a făcut obiectul unor litigii soluționate în mod definitiv de instanțele judecătorești.

Prin urmare, nu pot fi invocate nici prevederile Legii generale a contenciosului administrativ pentru a declanșa o nouă procedură de verificare."

Obiectul cauzei nu-l reprezintă "reluarea procedurii de verificare" a documentelor și a informațiilor deținute de pârât în arhiva sa cu privire la recurent, ci constă într-o "verificare" a acestor documente și informații "în coroborare cu un act nou, neprocesat vreodată" de pârât, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care reprezintă o dispoziție legală ce permite verificarea documentelor și a informațiilor oricând, la solicitarea persoanei îndreptățite.

Motivarea instanței de fond este astfel de natură a-i îngrădi dreptul de acces la justiție, statuat de art. 21 din Constituția României și de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A precizat recurentul că prin acțiunea sa nu a contestat Decizia nr. 1457/20.02.2007 a CNSAS și Decizia nr. 1495/10.05.2007 a CNSAS, menținute prin Decizia nr. 9/17.12.2007 a Curții de Apel București și nici autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești precizate de către instanța de fond.

Ca urmare a refuzului pârâtului de a verifica (în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 24/2008) documentele, informațiile, respectiv actul nou neprocesat vreodată de către pârât (declarație autentificată sub nr. x/28.03.2018 a col(r) B.), deținute în arhiva sa, în temeiul Legii nr. 554/2004, s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru obligarea pârâtului la verificarea tuturor acestor documente în procedura prevăzută de art. 6-10 din O.U.G. nr. 24/2008.

Soluția instanței de fond este consecința aplicării greșite a normelor de drept material raportat și la art. 30 alin. (1) și art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

Pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a promovat recurs incident, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. și criticând soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat, invocate în fața instanței de fond.

În esență, a arătat recurentul pârât că soluția dată de prima instanță excepției autorității de lucru judecat este eronată, întrucât, prin ambele cereri, reclamantul a formulat aceeași pretenție și anume obligarea CNSAS la reluarea verificărilor în ceea ce îl privește, în vederea infirmării deciziilor nr. 457/20.02.2007 și nr. 1495/10.05.2007, ce au fost menținute prin Decizia nr. 9/17.02.2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a Civilă, hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. De asemenea, prin ambele acțiuni, partea reclamantă a solicitat, în esență, constatarea pretinsului refuz nejustificat al părții pârâte de a relua procedura de verificare în ceea ce îl privește. Reclamantul solicita, prin ambele acțiuni, ca, în urma noii verificări, să se constate că nu ar fi desfășurat activități de poliție politică.

În soluționarea fondului cererii de chemare în judecată, prima instanță a reținut corect că în privința reclamantului nu a fost emisă o decizie de neapartenență și necolaborare cu Securitatea, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile puse de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru inițierea unei noi proceduri de verificare.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Ambele părți au formulat întâmpinări, solicitând fiecare respingerea recursului părții adverse ca nefondat.

Recurentul reclamant și intimatul pârât au depus, fiecare, răspuns la întâmpinarea părții adverse, prin care au reiterat principalele susțineri din recursul propriu.

Recurentul freclamant a depus la dosar note prin care a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 457/20.02.2007 prin care CNSAS a stabilit că recurentul reclamant a desfășurat activități de poliție politică în sensul art. 8 alin. (7) și art. 17 alin. (2) din Legea nr. 187/1999, precum și excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 1495/10.05.2007 prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată de recurent împotriva primei decizii.

În faza procesuală a recursului a fost încuviințată și administrată, la solicitarea recurentului reclamant proba cu înscrisuri în susținerea excepțiilor de nelegalitate.

Pentru cererea formulată de recurentul reclamant A., de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 și art. 121-122 din Legea nr. 161/26.07.2019 pentru completarea și modificarea O.U.G. nr. 24/2008, instanța de recurs a dispus, potrivit Regulamentului, formarea dosarului asociat nr. x/2018, cu termen de judecată la 09.11.2022.

III. Hotărârea instanței de recurs

III.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, admisibilitatea excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 457/20.02.2007 și a excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 1495/10.05.2007, invocate de recurentul reclamant, Înalta Curte reține că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate acționa și pe cale principală și pe cale de excepție împotriva acelorași acte administrative, opunându-se principiul de drept electa una via non datur recursus ad alteram.

În speță, recurentul cere pe cale de excepție ceea ce s-a judecat deja definitiv pe cale de acțiune, tinzând la eludarea puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 9/17.12.2007 a Curții de Apel București, secția a lll-a civilă.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă excepțiile de nelegalitate invocate de recurentul reclamant ca fiind inadmisibile.

Analizând în continuare criticile aduse prin recursul incident formulat de pârâtul CNSAS sentinței recurate în ceea ce privește greșita respingerea excepției autorității de lucru judecat, Înalta Curte reține incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. ("s-a încălcat autoritatea de lucru judecat").

Astfel, pe de o parte, instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, ca urmare a interpretării greșite a prevederilor art. 430-431 din C. proc. civ., iar pe de altă parte a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală cu încălcarea acestor dispoziții, repunând în discuție aspecte definitiv judecate, chiar dacă în motivarea soluției proprii și-a însușit considerentele primei hotărâri.

Deși a făcut referire expresă la dispozițiile incidente din C. proc. civ., instanța de fond a făcut o greșită interpretare a acestora, considerând fără temei că "obiectul celor două cauze este diferit, fiind contestate acte administrative asimilate distincte".

Înalta Curte nu împărtășește însă considerentele instanței de fond în ceea ce privește neîntrunirea triplei identități de părți, cauză și obiect.

Este de necontestat faptul că, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, solicitând instanței constatarea nulității deciziilor nr. 457/20.02.2007 și nr. 1495/10.05.2007, emise de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, reexaminarea materialelor din arhiva fostei Securități, privitoare la reclamant, raportate și la sentința de reabilitare nr. 1517/19.08.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2009, adoptarea unei note de constatare din care să reiasă necolaborarea reclamantului cu Securitatea și că acesta nu ar fi desfășurat activități de poliție politică, precum și radierea de pe site-ul CNSAS a deciziilor nr. 457/20.02.2007 și nr. 1495/10.05.2007, emise de Colegiul CNSAS.

Acest litigiu a fost soluționat prin sentința nr. 291/03.02.2016 a Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, ce a fost menținută prin Decizia nr. 1708/28.03.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, același reclamant a chemat în judecată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, solicitând obligarea acestuia să întocmească și să-i comunice o notă de constatare supusă analizei Colegiului CNSAS, în baza actelor depuse de reclamant, precum și să-i comunice procesul-verbal al ședinței Colegiului CNSAS în care ar fi urmat să se discute nota de constatare-solicitată de reclamant.

Identitatea de părți este evidentă, ambele acțiuni fiind formulate de același reclamant, A., împotriva aceluiași pârât, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Atât prin prima cerere de chemare în judecată formulată de reclamant, cât și prin cea de-a doua, acesta a solicitat, în esență, constatarea pretinsului refuz nejustificat al pârtii pârâte de a relua procedura de verificare în ceea ce îl privește, De asemenea, reclamantul solicita, prin ambele acțiuni, ca, în urma noii verificări, să se constate că nu ar fi desfășurat activități de poliție politică. Prin urmare, există identitate de obiect între cele două litigii.

De asemenea, ambele acțiuni au drept cauză juridică invocarea de către reclamant a dispozițiilor art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 24/2008 în temeiul unui "înscris nou și neprocesat", existând deci și identitatea de cauză.

În mod eronat judecătorul fondului a considerat decisivă împrejurarea că, în cauză, ar exista un element nou față de situația existentă la data formulării acțiunii anterioare, soluționate definitiv, respectiv declarația autentificată din 29 martie 2018, deși respectiva declarație extrajudiciară putea fi obținută și depusă și în cadrul primul litigiu, neputându-se lăsa la latitudinea părților litigante înfrângerea autorității lucrului judecat prin simpla prezentare ulterioară a unui înscris care exista la data pronunțării deciziei ICCJ (28.03.2019), în alte condiții decât cele prevăzute de cazul specific de revizuire a hotărârilor judecătorești definitive.

Totodată, contrar susținerilor recurentului reclamant, nici împrejurarea reprezentată de pronunțarea Deciziei nr. 51/2008 de către Curtea Constituțională a României (urmată de abrogarea legii în baza căreia s-au pronunțat deciziile prin care s-a stabilit că recurentul a desfășurat activități de poliție politică) nu este de natură să justifice respingerea excepției autorității de lucru judecat și o eventuală admisibilitate a acțiunii privind obligarea la reverificarea documentelor referitoare la recurent, întrucât această împrejurare a intervenit după tranșarea definitivă a raportului litigios, care nu mai poate fi repus în discuție.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale referitoare la autoritatea de lucru judecat prin raportare la situația de fapt incidentă în speță, motiv pentru care se impune casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind obligarea pârâtului să reexamineze (reevalueze) situația recurentului reclamant prin raportare la înscrisurile noi, cu menținerea în rest a hotărârii recurate.

Cât privește recursul formulat de recurentul reclamant A., Înalta Curte constată, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate în cererea de recurs.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurent.

Recurentul consideră eronat că instanța se contrazice în argumentarea privind respingerea acțiunii prin raportare la considerentele pretins contrarii care au stat la baza respingerii sesizării Curții Constituționale.

O astfel de împrejurare, chiar reală de ar fi, nu se circumscrie motivului de casare invocat, care se referă în mod evident la considerentele care vizează aceeași soluție, iar nu soluții distincte date unor cereri diferite, cum este cazul de față.

Nici critica privind motivarea pretins străină de natura cauzei, întrucât se referă la hotărâri pronunțate într-un alt litigiu sau la un alt cadru legal decât cel indicat de recurent nu este fondată.

Raționamentul juridic al instanței de fond cuprinde aceste referiri în contextul în care s-a invocat în cauză autoritatea de lucru judecat a respectivelor hotărâri judecătorești.

De asemenea, nici neînsușirea de către instanța de judecată a temeiurilor de drept invocate de parte nu echivalează cu o motivare străină de natura cauzei, câtă vreme, potrivit art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

În acest context, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, nefiind identificate "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), invocat în recursul reclamantului, Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speță, ansamblul criticilor subsumate de recurent motivului de casare menționat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.

În plus, având în vedere soluția ce se va pronunța de către instanța de recurs prin prezenta decizie pe calea excepției autorității de lucru judecat, nu se mai impune analizarea acestor critici care vizează soluționarea fondului acțiunii.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale expuse de recurentul reclamant, neimpunându-se reformarea hotărârii pentru motivele invocate în recursul acestuia.

III.2. Soluția instanței de recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 491 și art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, va casa în parte hotărârea recurată și, rejudecând, va admite excepția autorității de lucru judecat, cu consecința respingerii ca inadmisibil a capătului de cerere privind obligarea la a reexamina (reevalua) situația recurentului reclamant prin raportare la înscrisurile noi, menținând în rest sentința recurată.

Totodată, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 va respinge excepțiile de nelegalitate a Deciziilor nr. 1495/10.05.2007 și nr. 457/20.02.2007 emise de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca inadmisibile, iar – în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ. – va respinge recursul formulat de reclamantul A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile de nelegalitate a Deciziilor nr. 1495/10.05.2007 și nr. 457/20.02.2007 emise de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca inadmisibile.

Admite recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 190 din 26 iunie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Admite excepția autorității de lucru judecat și respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea de a reexamina (reevalua) situația recurentului reclamant prin raportare la înscrisurile noi.

Menține în rest sentința.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 190 din 26 iunie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2022.