ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4373/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (nouă), la data de 18.11.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca instanța să constate că pârâtul a fost colaborator al Securității.

Prin sentința nr. 691 din data de 3 august 2020, Curtea de Apel București, secția secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019 ca inadmisibilă; a respins excepția de nulitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019 ca nefondată; a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată; a admis în parte cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., și a constatat că pârâtul A. a fost "colaborator al Securității" în sensul art. 2 lit. (b) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport de consemnări ale notei informative datate 05.08.1987.

Împotriva a sentinței nr. 691 din data de 3 august 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, cu consecința respingerii integrale a cererii introductive.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că prin nota informativă din 05.08.1987 nu l-a acuzat pe B. de activități potrivnice regimului totalitar comunist, ci dimpotrivă le-a discreditat ca fiind complet improbabile:

"Nu este capabil să treacă la fapte grave cu caracter antidemocratic sau antirevoluționar", "convingerile sale nu sunt atât de ferme".

În ceea ce privește atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, a susținut că, în cazul de față, nu a devoalat organelor de Securitate atitudinea internă a celui în cauză, căci în speță era vorba despre o manifestare exterioară a celui în cauză, potrivnică regimului comunist. Nemulțumirea sa era relativ cunoscută tocmai din cauza faptului că domnul B. nu și-o ascundea în diverse cercuri (profesionale, colegiale), iar atitudinea sa exhibat-potrivnică unor aspecte sociale și politice era motivată și amplificată de un fapt personal foarte relevant, care era, de asemenea, deja la cunoștință organelor Securității, respectiv domnului B. îi era restricționat dreptul de a călători în străinătate pentru faptul că deja avea o rudă fugită în Occident, adică un element pentru care, îndeobște cunoscut, eliberarea pașaportului îi era refuzată celui în cauză.

Așadar, a apreciat recurentul-pârât că acțiunea sa nu mai putea avea consecința afectării dreptului cetățenesc la călătorie externă, care îi fusese anterior restricționat.

În condițiile în care se afla în aceeași măsură cu cel în discuție, în situația nevoii de obținere a aceluiași drept de călătorie în străinătate în scopul susținerii activității științifice și de cercetare, a arătat că intenția legiuitorului a fost aceea de a i se fi pretins ca, în încercarea de a nu-i vătăma pe alții, să fi fost necesar chiar să-și provoace o vătămare proprie.

De asemenea, a mai arătat că prima instanță în mod greșit nu s-a raportat în niciun fel la mențiunile sale explicite cu privire la domnul B. pe care le formula cu același prilej:

"un bun român", "mândru de ascendența sa", "un nationalist convins, lucru explicabil prin educația primită".

Mai mult, a susținut că prima instanța nu s-a pronunțat nici asupra apărării sale constând în profilarea domnului B. ca "un specialist de valoare", cu "(...) performanțe de nivel mondial datorită pasiunii și priceperii acestui om", în contextul în care a învederat că un portret profesional excelent conducea, prin el însuși, la asigurarea unei forme eficiente de protecție de facto la adresa celui în cauză dacă era vorba de un domeniu de elită/un domeniu tehnic de înaltă calificare și de interes pentru regimul politic al timpului.

De asemenea, a mai arătat că a încercat să explice într-o manieră nepericuloasă "pe placul" autorităților timpului, motivele pentru care domnul B. era împotriva stării sociale din țară, iar la nivelul stabilirii convingerilor nete, a căutat să convingă pe cei din Securitate că nu aveau de-a face cu vreun veritabil adversar, ci doar cu un personaj "excentric" în legătură cu care nu se impunea de fapt să adopte niște măsuri specifice, justificat de "inofensivitatea" sa față de regimul politic de atunci.

Prin urmare, ceea ce a putut face a fost să încerce ca, în pofida acestei atitudini ajunse oricum la cunoștință Securității, să-l prezinte pe cel în cauză drept o falsă "țintă" pentru regimul politic, adică întocmai ca pe cineva "insignifiant", pentru care nu ar fi fost necesare măsurile punitive tipice, iar prima instanță, printr-o greșeală de interpretare, l-a reținut ca pe un veritabil detractor al celui în cauză.

Totodată, recurentul-pârât a mai arătat că își menține excepția nulității procesului-verbal nr. x/02.10.2019 având ca obiect hotărârea adoptată prin votul Colegiului CNSAS pentru aprobarea Notei de constatare nr. x/29.12.2014 și pentru introducerea prezentei acțiuni judiciare (în subsidiar, excepția de nelegalitate a acestui act administrativ cu caracter individual), precum și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât soluția dată de instanța de fond acestor excepții nu este adecvată.

Așadar, votul în ședința Colegiului CNSAS cu privire la Nota de constatare a Direcției Investigații CNSAS putea fi exercitat valabil doar în prezența avizului prealabil al Direcției Juridice a CNSAS; emiterea prealabilă a acestui aviz juridic este imperativă, reprezentând o condiție de procedibilitate a ședinței organizate pentru adoptarea rezoluției Colegiului și chiar o condiție pentru legala sesizare a acestuia.

În speță, au existat două avize juridice contrare: a) avizul nr. x/08.07.2019 al Direcției Juridice CNSAS, invocate în mod formal pentru adoptarea rezoluției Colegiului CNSAS de introducere a prezentei acțiuni și b) avizul nr. x/16.03.2016 al aceleiași Direcții Juridice (arătat la pct. 2 al primului aviz menționat - dar nedepus la dosar).

În cazul de față, după ce pe marginea aceleiași Note de constatare a Direcției Investigații, s-a dat avizul juridic negativ nr. S/DJ/73/2015/16.03.2016 împotriva depunerii acțiunii în constatare, s-a ajuns în 08.07.2019 la o "răzgândire" a Direcției Juridice fără nicio explicație, fără probe sau informații nou apărute (după avizul juridic inițial) și fără niciun act de revocare a întâiului aviz.

Chiar dacă prima instanță a arătat că însuși Colegiul putea trece peste avizul negativ al Direcției Juridice (având în vedere natura sa pur consultativă), totuși trebuie spus că acest lucru, cu precizie, nu s-a întâmplat, ci primul aviz juridic a fost "înlocuit" fără revocare și fără motivare cu un alt aviz, dat în sens contrar.

A opinat recurentul-pârât că "răzgândirea" ar fi trebuit să aibă la bază probe și/sau informații noi, care nu sunt devoalate nici de procesul-verbal de ședință nr. x/02.10.2019 și nici de stenograma acestei ședințe. A arătat că probele și informațiile suplimentar identificate după data de 16.03.2016, care ar fi putut justifica revocarea avizului juridic negativ, chiar și sub forma implicită a emiterii ulterioare a unui aviz juridic în sens contrariu, trebuia să existe și să fie probate la dosar.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare la data de 12.10.2021 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond. În esență, intimatul-reclamant a susținut că, în mod corect, instanța de fond a respins excepțiile invocate de către recurentul-pârât, iar pe fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a argumentelor invocate în apărare de intimatul-reclamant prin întâmpinarea formulată în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând motive de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia.

Or, în condițiile în care recurentul-pârât a invocat doar în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., neformulând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziții, instanța de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinței recurate din această perspectivă, nemulțumirea părții cu privire la soluția adoptată de prima instanță și simpla indicare a acestui temei legal neputând echivala cu motivarea cererii de recurs sub acest aspect.

Drept urmare, întrucât argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretări a dispozițiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Criticile părții, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor de nelegalitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019, de nulitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019 și de inadmisibilitate a acțiunii, cât și cu privire la fondul cauzei, mai exact în referire la reținerea îndeplinirii în mod cumulativ a celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din același act normativ pentru constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității în raport de consemnări ale notei informative datate 05.08.1987.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța de control judiciar a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauză aceste motive nu sunt incidente, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține că soluțiile pronunțate de prima instanță cu privire la excepțiile de nelegalitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019, de nulitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019 și de inadmisibilitate a acțiunii, criticate în a doua parte a recursului pârâtului, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, susținerile părții formulate din această perspectivă fiind, ca atare, nefondate.

Recurentul-pârât a criticat soluția instanței de fond apreciind că votul în ședința Colegiului CNSAS cu privire la Nota de constatare a Direcției Investigații CNSAS putea fi exercitat valabil doar în prezența avizului prealabil al Direcției Juridice a CNSAS; emiterea prealabilă a acestui aviz juridic este imperativă, reprezentând o condiție de procedibilitate a ședinței organizate pentru adoptarea rezoluției Colegiului și chiar o condiție legală pentru legala sesizare a acestuia. În plus, a mai arătat că în speță au existat două avize juridice contrare, în sensul că, după ce pe marginea aceleiași Note de constatare a Direcției Investigații s-a dat avizul juridic negativ împotriva depunerii acțiunii în constatare, s-a ajuns în 08.07.2019 la o "răzgândire" a Direcției Juridice fără nicio explicație, fără probe sau informații nou apărute și fără niciun act de revocare a întâiului aviz. A opinat recurentul-pârât că probele și informațiile suplimentare identificate după data de 16.03.2016, care ar fi putut justifica revocarea avizului juridic negativ - chiar și sub forma implicită a emiterii ulterioare a unui aviz juridic în sens contrariu - trebuia să existe și să fie probate la dosar.

Înalta Curte nu poate primi alegațiile recurentului-pârât sub aspectele referitoare la soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate, întrucât nu reflectă voința legiuitorului, fiind expresia propriului demers interpretativ al cadrului normativ incident în cauză, în scopul obținerii pretinsei soluții favorabile, fără să susțină însă motivul de casare evocat referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se impune a se preciza mai întâi că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".

În altă ordine de idei, Înalta Curte amintește că actul administrativ individual este o manifestare de voință care creează, modifică ori desființează drepturi și obligații în beneficiul ori sarcina uneia sau mai multor persoane, adresându-se unui anumit destinatar sau unei pluralități de destinatari, determinați sau determinabili prin conținutul actului; aceasta presupune, înainte de toate, condiția ca obiectul excepției de nelegalitate să fie un act administrativ, adică actul unilateral, ce emană de la o autoritate publică centrală sau locală, fiind o manifestare de voință expresă, unilaterală și făcută în scopul nașterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice, a cărei realizare este garantată prin forța de constrângere a statului sau constată situații juridice reglementate de lege, în condițiile prevăzute de normele juridice în vigoare, în literatura de specialitate corect subliniindu-se că, pentru a fi act juridic, trebuie ca manifestarea de voință pe care o exprimă actul administrativ, să aibă capacitatea de a produce efecte juridice proprii. Prin urmare, nu orice manifestare de voință este un act administrativ, simpla exprimare a unei opinii de către o instituție publică administrativă nu întrunește condițiile pentru a fi un asemenea act.

În ceea ce privește procesul-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019, singurul act emis de către acest organ din cadrul reclamantului, în urma analizei notei de constatare nr. x/29.12.2014, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că acesta nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât nu este producător de efecte juridice prin el însuși, în baza acestui document fiind promovată prezenta acțiune în constatare.

Mai mult decât atât, actul în analiză nu dispune măsuri efective, ci constată votarea aprobării notei de constatare și de sesizare a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, de către Direcția Juridică, cu acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității, în ce privește persoana pârâtului.

Așa fiind, Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate invocată nu întrunește exigența admisibilității în sensul de a avea ca obiect un act administrativ cu caracter individual, astfel că, în mod corect, instanța de fond a respins excepția de nelegalitate invocată cu privire la procesul-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019, ca fiind inadmisibilă.

În egală măsură, Înalta Curte reține că în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond și excepția de nulitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019, din interpretarea cadrului normativ reliefat rezultând, contrar susținerilor recurentului-pârât, că avizul emis de Direcția Juridică din cadrul CNSAS are caracter consultativ, fiind obligatorie existența sa, nu însă și concluziile sale.

Potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, "Nota de constatare se înaintează Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, însoțită de întreaga documentație care a stat la baza întocmirii ei, precum și de avizul Direcției juridice din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității".

Conform dispozițiilor legale anterior referite, Înalta Curte constată că avizul Direcției juridice este doar un înscris ce se atașează notei de constatare, neavând valoarea unui aviz obligatoriu fără de care nu poate fi formulată acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității și nu o condiție de procedibilitate a ședinței organizate pentru adoptarea rezoluției Colegiului și chiar o condiție pentru legala sesizare a acestuia, așa cum susține recurentul-pârât.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a conchis că "nu este pertinentă critica pârâtului prin prisma faptului că, în timp, Direcția Juridică din cadrul CNSAS ar fi emis în legătură cu respectiva nota de constatare două avize având concluzii discordante.

După cum s-a arătat deja, avizul în discuție există, iar concluziile sale (indiferent de modul în care au fost formulate) nu sunt obligatorii pentru Colegiul CNSAS, ce are competență decisivă pentru a dispune sesizarea instanței sau eliberarea adeverinței de informare a calității de lucrător/colaborator al Securității.

Altfel spus, faptul că la un moment dat în trecut Direcția Juridică ar fi avut o anumită abordare asupra situației pârâtului prezentată în nota de constatare, iar ulterior ar fi conchis în sens contrar nu este decisiv, nefiind un viciu de legalitate care să determine nulitatea procesului-verbal nr. x/02.10.2019, cu atât mai mult cu cât analiza Colegiului CNSAS nu a fost epuizată ulterior emiterii primului aviz de către Direcția Juridică, ci abia prin procesul-verbal amintit, ce a fost precedat de avizul nr. x/08.07.2019, ale cărui concluzii corespund deciziei Colegiului CNSAS de sesizare a instanței."

În ceea ce privește termenul prevăzut de art. 35 alin. (5) din Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS, instanța de control judiciar constată că O.U.G. nr. 24/2008 nu cuprinde vreo prevedere legală care să impună formularea acțiunii într-un anumit termen de la data aprobării Notei de constatare. Pe de altă parte, Regulamentul CNSAS este un act administrativ normativ care nu poate deroga de la legea în temeiul căreia a fost emis; astfel fiind, chiar dacă prin regulament s-a prevăzut un termen de 30 de zile pentru introducerea acțiunii, acesta nu poate avea decât natura unui termen administrativ de recomandare, în raport de care autoritatea să-și adapteze conduita, nefiind stipulată nicio sancțiune pentru nerespectarea sa.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată, apreciind că nu a intervenit vreo viciere a condițiilor de sesizare a instanței de judecată în raport de dispozițiile art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât formulate din perspectiva interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte reține că nici acestea nu sunt fondate, prima instanță analizând și valorificând în mod corect materialul probator administrat în cauză, prin raportare la dispozițiile legale incidente.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin colaborator al Securității se înțelege:

"persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauze pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată collaborator al Securității, potrivit prezenței definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

Interpretând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte reține că constatarea calității unei persoane de colaborator al Securității este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor referitoare la împrejurarea că această persoană să fi furnizat informații, la conținutul informației furnizate, în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, precum și la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Instanța de control judiciar constată că în cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității a pârâtului în raport de consemnările notei informative datate din 05.08.1987.

Totodată, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu cer furnizarea unor pluralități de informații, fiind suficientă furnizarea uneia singure, dar care să întrunească cele două condiții ale textului invocat, respectiv informațiile să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, condiții îndeplinite în cauză.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că prin nota informativă datată 05.08.1987 recurentul-pârât a denunțat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar comunist, apte a genera îngrădirea, după caz, fie a libertății de exprimare, fie a dreptului la viața privată, și fiind de natură a atrage consecințe negative asupra persoanei indicate.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere următoarele alegații ale pârâtului A. cu privire la dl. B.:

"Până la un anumit punct este bine intenționat în concepțiile sale despre lume și viață, dar nu încearcă să pătrundă în esența lucrurilor și se mulțumește cu explicațiile proprii insuficiente fundamentate și de multe ori tendențioase. este permanent nemulțumit și afișează acest lucru cu ostentație, făcându-i plăcere să pozeze în martir. În vorbe, este împotriva realităților sociale existente, dar nu este capabil să treacă la fapte grave cu caracter antidemocratic sau antirevoluționar. Este un naționalist convins, lucru explicabil prin educația primită. Poate fi considerat chiar șovin, prin atitudinea sa antimaghiară și antisemită. Îi place să fie măgulit și, mai ales, ascultat, deși uneori are reacții imprevizibile. Suferă în sinea sa, deși nu recunoaște acest lucru, dar este prea mândru ca să arate această dorință. Nu se poate spune însă că prezintă suficiente garanții pentru a călători în străinătate și asta numai datorită lipsei sale de tact în relațiile cu semenii săi, dar și datorită convingerilor sale, care nu sunt însă atât de ferme ca să poată fi aduse la realitate".

În baza acestei note informative, ofițerul de Securitate a consemnat în nota sa că a solicitat furnizarea în continuare de date referitoare la situația dlui. B. din perspectiva "poziției politice prezente, atitudinii și reacției față de respingerea cererii de plecare în străinătate și manifestările ce le are".

Astfel cum în mod temeinic și legal a reținut prima instanță "pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat".

Or, această acțiune de investigare presupunea cel puțin încălcarea dreptului la viață privată, prin căutarea și obținerea de noi informații despre persoana urmărită, fără acordul acesteia. De asemenea, măsurile de urmărire nu puteau decât să se înăsprească, dacă persoanele denunțate se aflau deja în atenția Securității.

Așadar, nu pot fi reținute alegațiile pârâtului cum că ar fi încercat să-l prezinte pe cel în cauză drept o falsă "țintă" pentru regimul politic, întrucât, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului "ideea de ansamblu transmisă de nota informativă este aceea de afectare a situației persoanei respective, prin caracterizarea negativă făcută acesteia coroborat cu descrierea concepțiilor și atitudinilor sale defavorabile contextului epocii, anume regimul totalitar comunist".

În fine, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția referitoare la vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât recurentul-reclamant putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanei denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale.

Instanța de fond a făcut o analiză minuțioasă a probatoriului administrat în cauză prin prisma condițiilor prevăzute în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând corect că informațiile furnizate de recurentul-pârât au îngrădit dreptul la viața privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974, precum și libertatea de exprimare, prevăzută de art. 28 din Constituția României din 1965, respectiv de art. 19 din Pactul menționat anterior.(...)

A intervenit și o atingere a vieții private, căci aceasta este menită să asigure dezvoltarea, fără interferențe exterioare, a personalității fiecărui individ, inclusiv în relație cu alte ființe umane, existând o zonă de interacțiune a persoanei cu ceilalți, chiar și într-un spațiu public, care poate intra în aria vieții private.

Este de domeniul evidenței că măsurile dispuse în temeiul notei informative datată 05.08.1987 a avut drept consecință îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind mai exact, ingerințe în viața privată, a dreptului la libertatea de exprimare aparținând persoanei în cauză care a intrat în vizorul și supravegherea securității.

O.U.G. nr. 24/2008 nu impune a se dovedi încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, cerința impusă de legiuitor fiind aceea ca informațiile transmise să facă posibilă îngrădirea sau suprimarea acestor drepturi.

Așadar, legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, adică expunerea persoanei denunțate unor posibile acțiuni informative ale Securității.

Astfel spus, este suficientă decelarea unei singure informații care să întrunească elementele impuse de art. 24 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Or, în cauză, așa cum s-a arătat, informațiile furnizate aveau aptitudinea de a aduce atingere dreptului la viață privată, dreptului la liberă exprimare și dreptului la liberă circulație.

Prin urmare, alegațiile pârâtului cum că informațiile respective ar fi fost deja cunoscute de autoritățile din epocă, nu pot fi primite de instanța de recurs, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, rezoluția ofițerului de Securitate pe nota informativă este în sensul luării de măsuri, iar nu de inacțiune.

Este de subliniat că situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, iar acestea nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 691 din data de 3 august 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2022.