ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 456/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de colaborator al securității.

Prin încheierea din 19 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a pus în vedere reclamantului și intervenientei să depună un punct de vedere scris referitor la excepția de neconstituționalitate invocată în cauză;

- a pus în vedere părților, prin reprezentanți, ca orice alte cereri sau înscrisuri care se vor mai depune la dosar să fie comunicate direct între acestea, potrivit art. 169 C. proc. civ., cu cel puțin 5 zile anterior termenului de judecată;

- a emis adresă către numitul B., cu mențiunea că cererea de intervenție în interes propriu pe care a formulat-o în cauză a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea de la termenul anterior.

Împotriva încheierii din 19 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, a formulat recurs B., solicitând, în esență, admiterea recursului, casarea încheierii atacate, admiterea cererii de intervenție accesorie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3371 din 03 iunie 2021, a respins recursul formulat de recurentul B. împotriva încheierii din 19 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare petentul B., învederând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, reiterând, în esență, situația de fapt prezentată și prin cererea de recurs ce a făcut obiectul dosarului soluționat prin decizia contestată în cauză și fără să indice un temei de drept.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., respectiv situația când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, având în vedere că prin contestația formulată contestatorul nu critică faptul că nu a fost legal citat pentru termenul de judecată din data de 03 iunie 2021, când a fost pronunțată decizia contestată în cauză.

Referitor la dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte amintește că acestea reglementează exclusiv contestația în anulare specială. Se reține, așadar, că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, nepronunțarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză).

Înalta Curte constată, pe de o parte, că în cauza de față contestatorul nu invocă în concret incidența niciunuia dintre motivele prevăzute la art. 503 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Semnificația conceptului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial, păstrându-și actualitatea și în urma modificărilor survenite prin noul C. proc. civ., prin opoziție cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural.

Pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunțată de o instanță de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în speță, nu se relevă aspecte care să susțină această ipoteză, contestatorul neindicând în concret nicio critică referitoare la decizia contestată.

Dispozițiile normelor menționate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor, obligă la respingerea contestației ca inadmisibilă.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1)și respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale care reglementează această cale extraordinară de atac.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de B. împotriva deciziei nr. 3371 din 03 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de B. împotriva deciziei nr. 3371 din 03 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.