ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1144/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.04.2022 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

Prin sentința nr. 1403 din 9 septembrie 2022, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității;

A admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A, și a constatat calitatea acestuia de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței nr. 1403 din 9 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât A, solicitând admiterea recursului și, în principal admiterea excepției tardivității formulării acțiunii, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondate.

În motivarea recursului, reiterează excepția tardivității introducerii acțiunii prin raportare la Nota de constatare nr. DI/I/1399/19.10.2018, coroborate cu prevederile art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 privind adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare a CNSAS, potrivit cărora acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității se introduce la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare. În cauză, apreciază că acțiunea este tardivă față de data introducerii acesteia - 05.04.2022.

Pe fond, arată că prima instanță a reținut în mod greșit că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de lege și a constatat în mod greșit calitatea sa de colaborator al Securității.

Referitor la condiția privind semnarea unui angajament, arată că semnarea acestuia și primirea unui nume conspirativ, nu sunt suficiente pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în lipsa îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor impuse de art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, în acest sens fiind și practica Î.C.C.J., care a constatat că pentru a se reține calitatea de colaborator al Securității, este necesar a fi întrunite cele trei condiții cumulative, respectiv furnizarea de informații, indiferent sub ce formă, informațiile să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, informațiile să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Consideră că instanța de fond a interpretat în mod greșit probele de la dosar, întrucât nu a avut în vedere efectul notelor informative reținute în considerentele hotărârii, în condițiile în care acestea nu au dus la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei supravegheate. Din contră, în toate notele informative, B a fost prezentat ca o persoană responsabilă, care lucrează, frecventează biserica, dirijează corul de copii, lucrează, și-a construit o casă, și-a întemeiat o familie și nu își dorește să plece din țară, etc.

Critică motivarea instanței de fond prin care s-a reținut că informațiile furnizate Securității se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

De asemenea, critică faptul că instanța de fond a reținut că prin recrutarea sa în cadrul grupării sectante penticostale C s-ar fi urmărit o supraveghere strictă sau o îngrădire a libertății religioase, deoarece informațiile care se doreau în ceea ce-l privea pe numitul B erau pe linie de evaziune, pregătiri, plecări ilegale din țară, și nu despre orientarea sa religioasă.

Susține că informațiile furnizate de recurent prin notele respective nu au dus la îngrădirea drepturilor și liberaților fundamentale ale omului, sens în care invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Consideră că relatările consemnate în rapoartele informative ale ofițerilor nu pot beneficia de o prezumție legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei.

Mai arată că angajamentul a fost semnat sub presiune, fiind amenințat că dacă nu va colabora, exista posibilitatea să primească o sancțiune pecuniară sau chiar una mai gravă, deși nu săvârșise nicio faptă. Arată că era căsătorit și avea doi copii mici, iar sub presiunea amenințării, a semnat angajamentul și a dat note de informare, care sunt aproximativ identice și care nu au produs nicio îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale ale numitului B.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, arată că nici aceasta nu este îndeplinită, întrucât informațiile furnizate nu pot fi considerate a fi îndreptate împotriva regimului totalitar comunist,.

Susține că notele informative date sunt relativ similare, se referă la situația unei singure persoane, la preocupările zilnice, la familie și la planurile de viitor, iar din modul cum sunt redactate notele informative nu se poate ajunge la concluzia fermă că a furnizat sau că a avut intenția de a furniza informații potrivnice regimului comunist, care să încalce drepturi și libertăți fundamentale ale omului, informațiile fiind generale.

În ceea ce privește cea de-a treia condiție impusă de art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, apreciază că aceasta are un vădit conținut neclar și imprecis, întrucât noțiunea de „drepturi și libertăți fundamentale” are o arie de acoperire mult prea mare și poate conduce la aprecieri subiective.

Mai arată că neclaritatea normelor creează confuzii cu privire la conduita ce trebuie adoptată de către persoanele vizate

Susține că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că notele informative depuse în probatoriu nu au avut drept consecință luarea unor măsuri împotriva numitului B pe baza informațiilor furnizate de către recurent, în condițiile în care informațiile nu au vizat comentarii împotriva regimului totalitar comunist, ci informații generice, fără conotație negativă față de regim, astfel că nu se poate considera că i-au îngrădit vreun drept sau vreo libertate fundamentală numitului B.

Mai mult, în nota informativă din 29.12.1987 se arată că aceasta urma a fost clasată B8, iar în ceea ce privește nota informativă din 18.04.1988, deși ar apărea că este semnată de recurent cu numele conspirativ, în antet apare un alt colaborator, respectiv D, iar sarcinile trasate se referă la o sursă ce lucra în cadrul Școlii E.

Susține că în ceea ce îl privește a fost vorba despre un singur caz izolat, care nu a avut niciun fel de repercusiuni asupra persoanei vizate, motiv pentru care instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală, câtă vreme susținerile CNSAS nu au fost dovedite, iar singura probă în sensul că ar fi colaborat cu Securitatea sunt notele informative, care nu îndeplinesc și celelalte condiții impuse de art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, respectiv să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare.

În ceea ce privește excepția tardivității, arată că aceasta a fost respinsă de către instanța de fond la termenul din 09.09.2022, ca neîntemeiată.

Pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat.

Susține că instanța de fond a reținut în mod corect că informațiile furnizate de către recurent cu privire la manifestările religioase ale unor persoane din anturajul său, precum și despre intenția de imigrare din țară a unor cunoscuți, au servit scopului Securității de a monitoriza cu atenție orice atitudine negativă la adresa conducerii de partid și de stat, informațiile furnizate fiind suficiente pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 în acest sens.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 4 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care cauza a fost amânată la data de 28 februarie 2024.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată în raport cu data emiterii Notei de constatare nr. DI/I/1399/19.10.2018, iar pe fond a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A, și a constatat calitatea acestuia de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurentul-pârât A.

Preliminar, Înalta Curte constată că în ședința publică din data de 28 februarie 2024, instanța de recurs a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

De asemenea, tot în ședința publică din data de 28 februarie 2024, reprezentantul recurentului-pârât a arătat că recursul este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestuia, casarea hotărârii se poate cere când „prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”.

Subsumat acestui motiv de casare s-a invocat faptul că instanța de fond a încălcat normele cu caracter procedural prevăzute de art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 privind Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS, respingând în mod nelegal excepția tardivității.

Instanța de recurs apreciază că acest motiv de casare ar fi incident doar în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la invocarea excepției, comunicarea acesteia celorlalte părți sau discutarea excepției cu nerespectarea principiului contradictorialității, aspecte care nu au fost invocate de recurentele-reclamante.

În speță, însă, ceea ce se critică este soluția dată de către instanța de fond cu privire la excepția tardivității, și nu încălcarea unor norme de procedură referitoare la această excepție.

Prin urmare, această critică se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materiale, urmând a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O altă critică subsumată aceluiași motiv de casare vizează nemotivarea hotărârii, ceea ce a condus, în opinia recurentului, la încălcarea dreptului său la apărare și a dreptului la un proces echitabil.

Instanța de recurs constată că această critică este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., în considerentele hotărârii „se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.”

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, respectiv instanța de fond a arătat considerentele pentru care a admis acțiunea reclamantului, indicând argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care partea recurentă-reclamantă apreciază că trebuia motivată hotărârea judecătorească în proces nu determină incidența motivului de casare în discuție.

Prin urmare, modalitatea în care a fost motivată hotărârea recurată nu poate conduce la încălcarea dreptului recurentului-pârât la apărare sau la un proces echitabil.

De altfel, Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”), invocat de către recurentul-pârât, Înalta Curte reține că acesta a invocat faptul că hotărârea recurată cuprinde motive străine de aspectele deduse judecății, precum și motive contradictorii; că instanța de fond nu s-a raportat la actele aflate la dosar; că instanța a reținut că prin notele informative s-ar fi îngrădit drepturile și libertățile persoanei supravegheată, deși informațiile date erau pozitive; că instanța de fond a reținut că informațiile furnizate se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist, deși din notele informative nu reiese un asemenea aspect.

Înalta Curte constată că și aceste critici se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, urmând a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material.

În acest context, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

De asemenea, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii și nici argumente străine de natura cauzei, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Sub o primă critică, subsumată acestui motiv de casare, recurentul-pârât a criticat soluția instanței de fond de respingere, ca nefondată, a excepției tardivității acțiunii, în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată cu depășirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 privind Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS, având în vedere că Nota de constatare nr. DI/I/1399/19.10.2018 a fost aprobată de CNSAS la data de 24.10.218, iar acțiunea în constatarea calității de colaborator a fost introdusă la data de 05.04.2022.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S.: „(1) Pentru categoriile de persoane precizate la art. 3 lit. b - z) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, acțiunea în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia se introduce la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare, fiind scutită de taxa de timbru. Hotărârea Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs, în condițiile legii”.

Astfel, în acord cu cele reținute de către instanța de fond, Înalta Curte constată că termenul la care face referire acest text de lege este un termen de recomandare, care nu presupune aplicarea unei sancțiuni în caz de nerespectare.

De altfel, acest termen nu este prevăzut în O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, ci doar în Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S., având rolul de a organiza activitatea diferitelor compartimente și structuri din cadrul acestei instituții.

Pe de altă parte, Regulamentul CNSAS este un act administrativ care nu poate deroga de la legea în temeiul căreia a fost emis; astfel fiind, chiar dacă prin regulament s-a prevăzut un termen de 30 de zile pentru introducerea acțiunii, acesta nu poate avea decât natura unui termen administrativ de recomandare, în raport de care autoritatea să își adapteze conduita, nefiind stipulată nicio sancțiune pentru nerespectarea sa.

Prin urmare, instanța de fond a respins în mod corect excepția tardivității introducerii acțiunii de către reclamant.

De altfel, nici în fond și nici în recurs, recurentul-pârât nu a prezentat raționamentul pentru care a apreciat că termenul respectiv ar fi unul de decădere, iar nu unul de recomandare, în condițiile în care termenele pentru efectuarea unor proceduri pot avea regimuri juridice diferite, însă natura acestora se apreciază în funcție de izvorul lor, de modul de redactare a normei, de consecințele produse prin nerespectare și alte criterii, după caz.

Pe fond, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității la data de 02.08.1983, pentru a furniza date cu privire la activitatea casei de adunări a cultului penticostal din satul C, comuna F, conform angajamentului dat de acesta și depus la fila 37 din dosarul de fond, a raportului cu propunerea de recrutare, depus la filele 26-24 dosar fond, precum și a raportului cu privire la modul cum a decurs recrutarea recurentului-pârât, din cuprinsul căruia reiese că această recrutare a avut loc la data de 02.08.1983, dată la care a fost dat și angajamentul de colaborare cu Securitatea.

Potrivit art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (...) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”.

Analizând actele de la dosar, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, că pentru reținerea calității de colaborator a recurentului-pârât sunt relevante notele informative depuse la dosar.

La dosar au fost depuse mai multe note informative date de către recurentul-pârât, prin care au fost date anumite informații cu privire la persoanele supravegheate, după cum urmează: B merge în fiecare duminică la adunarea penticostalilor și că nu a auzit ca acesta să se manifeste pentru a pleca din țară în mod ilegal sau să discute pozitiv despre viața din Occident; că îl vede mergând la adunarea penticostalilor din localitate și nu l-a văzut sau auzit ca acesta să plece la lucru în județele din vestul tării sau să plece ilegal din țară; că aceeași persoană dirijează corul de copii de la casa de adunare fără să aibă alte funcții; că s-a exprimat în sensul că oriunde te-ai duce trebuie să lucrezi și că nimeni nu dă de pomană; că numitul B și-a construit casă de locuit, iar în anul 1985 urma să se căsătorească și că nu a auzit ca să aprecieze viața din Occident; că i-a spus că nu este așa de bine în America cum se discută; că nu-i pare rău că nu a plecat din țară; că numitul B care a încercat să treacă fraudulos frontiera, nu și-a exprimat dorința de a mai pleca din țară, etc.

Pe de altă parte, prin Nota de analiză privind colaborarea cu organele de Securitate pe anul 1988, s-a menționat că recurentul-pârât a furnizat 13 note informative privind aspecte pe linia cultului penticostal, al cărui membru este, precum și date privind stări de spirit din rândul populației, apreciindu-se că este utilă menținerea acestuia în continuare în rețea.

De asemenea, prin Nota de analiză privind colaborarea cu organele de Securitate pe anul 1986, s-a menționat că recurentul-pârât a furnizat 12 note informative despre elemente ce fac parte din cultul penticostal, cu rude fugare în străinătate, dar și informații cu valoare operativă ce s-au exploatat la mapa respectivelor persoane.

Înalta Curte constată că informațiile date de către recurentul-pârât prin notele informative de la dosar aveau potențialul de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, în condițiile în care informațiile date de către acesta făceau parte dintre informațiile considerate sensibile în acea perioadă, cum ar fi plecarea ilegală din țară a persoanelor, starea de spirit a rudelor rămase în țară, dar și activitățile obișnuite ale cultului penticostal.

Totodată, din respectivele note reiese și insistența cu care recurentul-pârât a încercat în repetate rânduri să determine persoana supravegheată să facă afirmații cu privire la eventualele intenții ale acesteia de a părăsi ilegal România, știută fiind politica de stat din perioada comunistă cu privire la acest aspect.

Nu poate fi primită critica recurentului-pârât în sensul că informațiile date erau pozitive, câtă vreme pe baza acestora, organele de Securitate au dispus anumite măsuri ce au avut ca urmare îngrădirea drepturilor și libertăților persoanelor vizate.

Astfel, instanța de fond, reținând în mod corect că pe baza informațiilor fumizate de pârât, ofițerul de legătură din cadrul fostei Securități a dispus în mod constant, anumite măsuri represive/intruzive, prelucrate cu pârâtul-colaborator: „Date în continuare despre suspectul B pe linie de evaziune, pregătiri, plecări ilegale din țară”; „Dacă suspectul face unele afirmații, pregătiri pentru a pleca la lucru în județele din vestul țării, poartă corespondență cu persoane din străinătate”; „Preocupările suspectului, apreciază modul de viață din Occident, poartă corespondență cu străinătatea și anume cu cine”; „Să urmărească în continuare activitatea lui B, dacă nu are intenții de evaziune, dacă nu audiază sau colportează știrile de radio emise de posturile străine”, etc.

Prin urmare, informațiile furnizate Securității de către pârât vizează activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008

De altfel, încă de la recrutarea sa în anul 1983, organele de Securitate au avut în vedere că recurentul-pârât este membru al cultului penticostal la o casă de adunare din satul C, comuna F, unde participă peste 300 de credincioși și unde Securitatea nu avea surse informative, astfel că nu cunoștea eventuala activitate dușmănoasă a persoanelor care participau la adunările religioase.

În acest context, instanța de fond a reținut în mod corect că în speță, oferirea de informații a fost una conspirativă, a avut caracter constant, iar nu accidental, fiind evident că scopul colaborării se referea la potențiale atitudini sau activități îndreptate împotriva regimului, iar pârâtul, în calitate de sursă, era dirijat către anumiți contacți pentru a obține noi informații, servind scopului represiv al Securității.

Astfel, Înalta Curte constată că aspectele menționate în notele informative date conduceau inevitabil la îngrădirea drepturilor persoanelor vizate, prin urmărirea și supravegherea acestora de către autoritățile regimului comunist.

De asemenea, informarea privind activitatea cultului religios penticostal, precum și persoanele care frecventau acestei adunări, au în egală măsură potențialul unei ingerințe în viața privată a persoanelor vizate.

În acest context și față de mențiunile date de către persoana ce superviza activitatea recurentului-pârât pe notele existe la dosar, se poate aprecia, cu suficient temei, că acele persoane au fost supravegheate, urmărite sau au putut suferi anumite repercusiuni, cu atât mai mult cu cât respectivele note conțin observații ce necesitau continuarea măsurilor de supraveghere.

Or, reprezintă o ingerință în viața privată a persoanei urmărite, solicitarea și obținerea organizată de informații despre convingerile și preocupările acesteia, despre anturajul, acțiunile ori convingerile religioase ale acesteia, prin intermediul unor persoane instruite, inclusiv în sensul provocării deliberate de discuții cu persoana urmărită pentru a cunoaște convingerile, intențiile și acțiunile acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b teza I din O.U.G. nr. 24/2008, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca persoana să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității; a doua condiție vizează calitatea informației furnizate, în sensul denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În cauză, din analiza coroborată a materialelor informative prezentate de intimatul-reclamant, rezultă că activitatea recurentului-pârât se încadrează aceleia de colaborator al Securității.

Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentului-pârât în sensul că pentru a da notele informative a fost amenințat că dacă nu va colabora, ar putea primi o sancțiune pecuniară sau chiar una mai gravă, câtă vreme recurentul-pârât nu a făcut nicio dovadă în acest sens.

Totodată, se reține că, raportat la textul de lege mai sus arătat, constatarea calității de colaborator al Securității nu este condiționată de elementul intențional, ci privește doar aspecte de fapt, respectiv furnizarea de informații care au avut drept consecință îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ce făcea parte dintre drepturile și libertățile fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acel moment.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată și proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internațional pentru Drepturile Civile și Politice, cât și Declarația Universală a Drepturilor Omului erau ratificate de România la momentul desfășurării activității informative.

În consecință, recurentul-pârât, prin activitățile desfășurate, a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, garantate chiar de legislația din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care a dat informații cu privire la anumite persoane, furnizând informații despre discuțiile purtate de aceștia și de intențiile lor.

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, deși a invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în susținerea aspectelor din cererea de recurs, recurentul-pârât nu a indicat în concret hotărârile avute în vedere.

Pe de altă parte, jurisprudența invocată nu este de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reținut că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, întrucât acestea au fost pronunțate ca urmare a aplicării normelor de drept material situației de fapt din cauza respectivă, în alte situații fiind pronunțate decizii ce pot avea soluții contrare.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât A împotriva sentinței nr. 1403 din 9 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A împotriva sentinței nr. 1403 din 9 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.