ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5337/2022

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Fondul de Garantare a Asiguraților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 22544 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 21.01.2020, solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- Anularea în parte a Deciziei nr. 22544 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 21.01.2020;

- Subsecvent anulării în parte, recunoașterea dreptului pretins în ceea ce privește cuantumul daunelor morale în sumă de 381.825 euro, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective;

- Obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 336.077,99 RON, reprezentând diferența între 450.000 RON - plafonul garantat pentru un creditor de asigurare și 113.922,01 RON - suma stabilită de FGA drept despăgubire;

- Obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata diferenței pozitive dintre suma de 450.000 RON ce va cădea în sarcina FGA și suma rămasă de plată pentru daunele morale, precum și

- Obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu promovarea și susținerea prezentei acțiuni.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1270 din 4 decembrie 2020, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asigurărilor, a anulat în parte Decizia nr. 22544/21.01.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asigurărilor, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asigurărilor la plata către reclamant a sumei de 33.750 RON și a sumei de 2.730 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Directiva 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și obligația de asigurare a acestei răspunderi, aplicabilă tuturor statelor Uniunii, se instituie "Obligația statelor membre de a garanta că suma asigurată să nu fie mai mică decât anumite valori minime", acest aspect constituind "un element major pentru protecția victimelor". Valorile minime sunt stabilite la art. 9 din același act normativ comunitar care prevede: "Sumele minime. 1. Fără a aduce atingere garanțiilor de o valoare mai mare eventual stabilite de statele membre, fiecare stat membru solicită ca sumele pentru care asigurarea menționată la articolul 3 este obligatorie să fie de minimum:

a) în cazul vătămărilor corporale, suma minimă asigurată de 1.000.000 EUR pentru o victimă sau de 5.000.000 EUR pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor;

b) în cazul pagubelor materiale, 1.000.000 EUR pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor."

Mai mult, răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, implicit, calitatea procesual pasivă derivă din mai multe acte normative naționale și supranaționale, între care stau prevederile art. 148 alin. (2)-(4) din Constituția României.

În opinia recurentului, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a ignorat următoarele aspecte:

- Stabilirea prejudiciului material și moral în cazul vătămărilor corporale în cadrul unei proceduri judecătorești se realizează de către instanța de judecată, și nicidecum de către o altă instituție. Mai mult, această evaluare trebuie realizată în baza normelor de drept civil, și nicidecum a unor norme de drept penal (cum este criteriul zilelor de îngrijiri medicale), din altă ramură de drept sau, mai grav, a unor prevederi ale unor acte administrative.

- Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale se realizează cu respectarea legislației și a principiilor europene, precum și a jurisprudenței GUE.

Așadar, instanța de fond, pentru respectarea normelor privind motivarea hotărârii, avea obligația:

- să analizeze și să răspundă motivat criticilor formulate și să motiveze hotărârea, astfel încât să creeze părților garanția că aspectele supuse analizei în fond au fost serios examinate;

- să argumenteze motivele pentru care și-a însușit în totalitate apărările pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților.

Totodată, deși a atras atenția asupra problemelor medicale deosebit de grave cu care se confruntă recurentul-reclamant din cauza accidentului rutier în care a fost implicat, instanța de fond ignoră complet, fără a le analiza, criteriile personale ce priveau starea de sănătate și modul în care a fost influențat în toate sectoarele vieții de acest eveniment traumatic.

Se mai susține că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București a fost dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, hotărârea este dată cu încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept materiale, respectiv art. 1385, art. 1387, art. 1391 alin. (1) C. civ., a jurisprudenței naționale și internaționale, precum și a principiilor de drept referitoare la evaluarea prejudiciului moral, principii care statuează că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Astfel, instanța de contencios, prin silogismul său juridic eronat, respectiv reindividualizarea daunelor morale prin raportare tot la același act administrativ intern adoptat de FGA, a pronunțat o hotărâre nelegală nu numai prin încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului instituit prin articolul 1385 din Noul C. civ., ci și prin încălcarea principiului proporționalității între suma despăgubită, pe de-o parte, și durata și intensitatea suferinței, pe de altă parte, principiu instituit inclusiv de Curtea Europeană prin deciziile sale, decizii care constituie izvor de drept, făcând parte din legislația internă odată cu ratificarea Convenției.

Chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare iar instanța de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze gravitatea și durata lor în timp și să dispună repararea întregului prejudiciu moral produs.

În lumina principiului proporționalității, delimitarea între gravitate (mărime, putere, intensitate) și durată (întinderea în timp) este obligatorie în astfel de cazuri, întrucât pot exista vătămări asemănătoare, dar care se produc în etape ale vieții total diferite (o traumă severă la un copil, față de o traumă severă la un vârstnic). Astfel de situații, deși de intensitate asemănătoare, desigur că trebuie raportate la durata existenței lor, pentru stabilirea cât mai corectă a despăgubirii.

Astfel, instanța de contencios ar fi trebuit să aplice în mod corect criteriile ce stau la baza evaluării daunelor morale în astfel de cauze, să analizeze materialul probator care atestă prezența traumelor fizice și psihice la cinci ani după accident, aspect ce evidențiază, atât intensitatea vătămării, dar mai ales durata de afectare a vieții și să dispună în consecință. Dacă o traumă nu a fost vindecată în primele luni după evenimentul cauzator, vindecarea completă este aproape imposibilă, rămânând numai speranța unei ameliorări a situației medicale și psiho-emoționale. Nici evaluările medico-legale nu depășesc 300-350 zile, indiferent de atingerea corporală analizată, întrucât, peste această perioadă, dacă nu s-a produs vindecarea, nu mai putem vorbi de vindecare, ci numai de recuperare în vederea stabilizării stării de sănătate. Durata de afectare a vieții este permanentă, aspect nesocotit de instanța de fond.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimații Statul Român și Fondul de Garantare a Asigurărilor au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Având în vedere obiectul cauzei, respectiv cererea de despăgubire cu sumele de 2.514,40 RON -cheltuieli materiale și 381.825 euro cu titlu de daune morale, adresată de către reclamant Fondului de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a admis excepția bv.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în urma evenimentului rutier, produs la data de 21.11.2016 din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, a rezultat, vătămarea corporală a reclamantului (traumatism cranio-facial cu fractură complexă de mandibulă cu deplasare - operată, fractură sinus maxilar bilateral, traumatism toracic, fracturi costale, hemotorax și pneumotorax minim, contuzii pulmonare, traumatism abdominal cu ruptură splenică și hemoperitoneu consecutiv operat, fractură apofiză spinoasă vertebra CI, fractură 1/3 distală femur drept, fractură cominutivă 1/3 medie femur stâng-plurioperate, fractură luxatie epifiză distală radius drept și soc mixt consecutiv) acesta necesitând pentru vindecare 120-125 zile zile de îngrijiri medicale, conform actelor medicale(raportul de primă expertiză medico-legală nr. x/23.11.2017 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Bacău).

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, leziunile au pus în pericol viața reclamantului, fiind efectuată splenectomie.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată polița RCA nr. x, emisă de B. S.A.

Prin încheierea din 16.02.2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 17.03.2017, s-a deschis procedura de faliment împotriva B. S.A..

Prin cererea înregistrată sub nr. x/15.05.2018 reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri din disponibilitățile F.G.A., astfel: 2514,40 RON daune materiale și 381.825 euro daune morale reprezentând prejudiciu compus din: ajutorul unei terțe persoane în cuantum de 3.650 euro, durerile fizice și psihice în cuantum de 215.350 euro, prejudiciu de agrement în cuantum de 49.275 euro, prejudiciu menajer în cuantum de 39.240 euro, eforturi sporite pentru alte activități decât cele menajere în cuantum de 59.130 euro și speranța de viață în cuantum de 15.000 euro.

Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul de daună nr. x.

Prin Decizia nr. 22544/21.01.2020, în temeiul dispozițiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată și a acordat reclamantului suma de 1422,01 RON reprezentând daune materiale și suma de 112.500 RON reprezentând daune morale, respectiv câte 900 RON pentru fiecare din cele 125 de zile de îngrijiri medicale.

Reclamantul a contestat Decizia nr. 22544/21.01.2020 sub aspectul daunelor morale acordate, solicitând anularea parțială a acesteia și obligarea pârâtului la acordarea diferenței.

Referitor la daunele morale, reclamantul a susținut că indemnizația 112.500 RON acordată nu reprezintă o indemnizație echitabilă a prejudiciului suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 21.11.2016.

Instanța de fond a constatat că situația particulară a reclamantului(invaliditate permanentă determinată de lipsa splinei), constituie o situație excepțională care justifică acordarea unei majorări a despăgubirii cu 30 %, respectiv cu suma de 33.750 RON.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de garantare a asiguraților trebuie să țină seama de criterii determinante.

Elementele care stau la baza evaluării despăgubirilor bănești pentru daune morale sunt reprezentate de:

- gravitatea prejudiciului moral - rezultat din durerile fizice și psihice este reflectată și poate fi evaluată prin intermediul indicatorului medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale".

- importanța prejudiciului moral - depinde de valorile nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere, de măsura în care au fost lezate aceste valori și de intensitatea cu care persoana vătămată a perceput consecințele vătămării.

- durata menținerii consecințelor vătămării - determinată de prezența consecințelor posttraumatice sub forma sechelelor și a complicațiilor având legătură cauzal cu accidentul.

- consecințele prejudiciului pe plan social, familial, perturbările care au apărut în condițiile de viață personală, socială și profesională a reclamantului,

- dificultățile înregistrate în demersul de reintegrare în societate, de redobândire a echilibrului sufletesc.

Raportat la întreg materialul probator, instanța de fond a apreciat dimensiunile prejudiciului moral al reclamantei, respectiv suferințele fizice provocate, primejduirea vieții, trauma psihică, dificultatea recuperării și traiului psihic.

Înalta Curte apreciază că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata sumei de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește.

Înalta Curte apreciază că suma de 146.250 RON cu titlu de daune morale, acoperă integral, în expresie pecuniară, întreaga întindere a prejudiciului moral suferit de reclamantă și este de natură a reflecta dezdăunarea integrală a acesteia pentru atingerile aduse drepturilor sale nepatrimoniale, cum sunt dreptul la integritatea corporală și sănătate, respectiv dreptul de a dispune asupra modului său obișnuit de viață, potrivit vârstei, stării depline de sănătate și pregătirii profesionale.

Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Din acest punct de vedere, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale implică și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1270 din 4 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2022.