ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5107/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021 din 18 martie 2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1400 din 13 iulie 2020 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 15 mai 2020-14 mai 2021, act administrativ emis de pârât, respectiv dispozițiile Anexei 4, centralizator 4, coloanele 5 respectiv 6 (cotele aprobate pentru speciile de gâscă de vară, Anser anser și gârlița mare, Anser albifrons) precum și a dispozițiilor art. 2, respectiv art. 4 din Ordin.

Prin sentința civilă nr. 54 din 31 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei de interes a reclamantei, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea parțială a Ordinului nr. 1400 din 13 iulie 2020 emis de pârât și a fost anulat art. 2 alin. (4) și art. 4 din Ordinul nr. 1400 din 13 iulie 2020 în ceea ce privește dispozițiile privind speciile de gâscă de vară și gârliță mare, precum și dispozițiile Anexei 4, centralizator 4, coloanele 5 și 6 din Ordinul nr. 1400 din 13 iulie 2020 privind cotele aprobate pentru speciile de gâscă de vară și gârliță mare.

Împotriva sentinței civile nr. 54 din 31 august 2021 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A susținut recurentul-pârât că actul administrativ vizat de cererea de chemare în judecată fusese emis pentru o perioadă determinată de timp, având aplicabilitate de la data de 15 mai 2020 până la 14 mai 2021, când a încetat să mai producă efecte juridice. Astfel, la momentul pronunțării instanței, actul administrativ nu mai producea efecte juridice, neexistând niciun document din care să reiasă că actul contestat ar continua să se aplice în prezent.

În opinia sa, instanța de fond a realizat o aplicare defectuoasă a legii contenciosului administrativ întrucât nu este îndeplinită o condiție esențială de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, acțiunea judecătoreacă nu are obiect, neputând fi dispusă anularea unui ordin care a ajuns la termen, lipsind premisa existenței unui act administrativ care să mai producă efecte juridice.

Consideră că prin motivarea facilă și sumară prin care instanța de fond a admis acțiunea judecătorească, aceasta nu a realizat o corectă și legală punere în aplicare a normelor de drept material referitoare la valabilitatea și aplicabilitatea actului administrativ.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind ulterior amânată pentru 2 noiembrie 2022.

La data de 22 iunie 2022 a fost înregistrată cererea de intervenție accesorie în favoarea intimatei A., formulată de petenta B., prin care a arătat că justifică un interes privat care rezultă din scopurile sale statutare, scopuri ce pot fi puse într-o legătură directă cu conținutul actului administrativ contestat în cauză.

Pe fondul cererii de intervenție, petenta a arătat că înțelege să sprijine apărarea intimatei din cauza de față.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită de către reclamanta A. cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1400 din 13 iulie 2020 emis de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 15 mai 2020-14 mai 2021, respectiv dispozițiile Anexei 4, centralizator 4, coloanele 5 respectiv 6 (cotele aprobate pentru speciile de gâscă de vară, Anser anser și gârlița mare, Anser albifrons) precum și a dispozițiilor art. 2, respectiv art. 4 din Ordin, prin sentința recurată fiind admisă acțiunea.

Prin Ordinul nr. 1400/13 iulie 2020, emis în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, au fost stabilite cotele de recoltă pentru speciile de faună sălbatică de interes cinegetic la care vânătoarea este permisă pentru perioada 15 mai 2020-14 mai 2021.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în susținerea căruia consideră că prima instanță a realizat o aplicare defectuoasă a legii contenciosului administrativ, raportat la perioada determinată de timp pentru care fusese emis actul administrativ vizat cu aplicabilitate de la data de 15 mai 2020 până la 14 mai 2021, în opinia sa, acțiunea judecătorească fiind fără obiect, întrucât la momentul pronunțării instanței acesta nu mai producea efecte juridice.

În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Obiectul acțiunii de față este reprezentat de Ordinul 1400/.13.07.2020 prin care s-au aprobat cotele de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă solicitându-se punctual anularea prevederilor vizând cotele aprobate pentru speciile de gâscă de vară, Anser anser și gârlița mare, Anser albifrons.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că practica judiciară anterioară noului C. civ. a consacrat soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de pârât de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmarea unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată. Deși nu este consacrată legislativ, o atare soluție își menține aplicabilitatea și se justifică și sub imperiul noului C. proc. civ., fiind dedusă pe cale de interpretare din prevederile art. 194 lit. c) din C. proc. civ. referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată (corespondent al art. 112 pct. 3 din vechiul C. proc. civ.).

Raportat la aceste considerente, se constată că în prezenta cauză nu poate fi incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, fiind evident că nu a intervenit o executare de bună voie a obiectului cererii deduse judecății și nicio altă împrejurare ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată în acest sens.

Distinct de aspectul reținut, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului-pârât, referitoare la efectele ajungerii la termen a actului dedus judecății, că acest eveniment nu lipsește de obiect acțiunea reclamantei, deoarece în intervalul de timp în care a fost în vigoare, ordinul a produs efecte juridice prin care s-ar fi putut aduce o vătămare în drepturile sau în interesele legitime ale reclamantei.

De altfel, în mod corect a reținut și prima instanță, în soluționarea excepției lipsei de interes a reclamantei invocată de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor că legalitatea unui act administrativ se impune a fi analizată prin raportare la circumstanțele de fapt și de drept relevante la data emiterii acestuia iar eventuala admitere a cererii în anularea actului are consecințe asupra actului încă de la data emiterii acestuia și nu doar de la data pronunțării instanței, reclamanta putând justifica un interes de a acționa în vederea anulării unui act inclusiv, în considerarea efectelor pe care acesta le-a produs pe perioada anterioară pronunțării unei hotărâri definitive dar și din perspectiva dispozițiilor art. 18 alin. (3) din legea 554/2004.

Prin urmare, faptul că un act administrativ încetează a mai produce efecte juridice, fiind afectat de un termen, nu exclude controlul jurisdicțional al legalității emiterii acestuia, respectiv nu lipsește de obiect acțiunea reclamantei.

În fine, instanța de control judiciar reține că o atare soluție se regăsește și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a stabilit că acțiunea în justiție poate fi îndreptată și împotriva unui act care a fost deja pus în aplicare sau care a fost între timp abrogat, pentru că actul în cauză a putut produce efecte juridice în perioada în care a fost în vigoare, iar aceste efecte nu au fost înlăturate sau au dispărut neapărat prin simpla lui abrogare, scopul acțiunii fiind obținerea unei hotărâri de anulare ce constituie premisa în baza căreia emitentul să fie obligat să readucă într-o stare adecvată situația reclamantului, să înlăture consecințele vătămătoare produse asupra acestuia, sau să evite adoptarea unui act identic, acțiunea în anulare fiind, prin urmare, admisibilă, "dacă permite evitarea repetării în viitor a presupusei nelegalități". (cauza Gencor Ltd. c Comisiei, T-102/96, Hotărârea din 25 martie 1999).

Așa fiind, în raport cu situația de fapt și de drept, reținute în mod corect de prima instanță, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și totodată va admite cererea de intervenție accesorie formulată de B. în interesul recurentului-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 54 din 31 august 2021 pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de B. în interesul recurentului-pârât.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.