Decizia nr. 5103/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 126/2021 a Curții de Apel Oradea

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 14.06.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Senatul României, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 432/02.03.2021 privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și a înscrisului nr. XXXV 2631/13.05.2021 al Secretarului General al Senatului României privind soluționarea plângerii privind revocarea Ordinului anterior amintit.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 126/CA/2021 din 22 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Senatul României.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 126/CA/2021 din 22 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii. A arătat recurentul-reclamant că instanța a respins ca nefondată acțiunea sa, reținând că a beneficiat de indemnizația pentru limită de vârstă în temeiul art. 8 din Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor începând cu data de 01.07.2017, adoptat prin GH nr. 1/2016, în baza Ordinului nr. 480/30.06.2017. Indemnizația pentru limită de vârstă a parlamentarilor este prevăzută de Legea nr. 96/2006, deci această indemnizație acordată pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 nu are caracterul unei pensii, ci a unei indemnizații pentru limită de vârstă, iar dacă acordarea pensiei pentru limită de vârstă emisă în baza Legii nr. 236/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este un drept câștigat, acordat din bugetul asigurărilor de sănătate, acordarea indemnizației pentru limită de vârstă este drept compensatoriu, drept care este acordat din bugetul Senatului și al Camerei Deputaților, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. Din Legea nr. 96/2006. Instanța a reținut că în ceea ce privește indemnizația pentru limită de vârstă legiuitorul are drept exclusiv de a dispune asupra acordării ei, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Faptul că acestei prestații a statului, materializată prin indemnizația pentru limită de vârstă a parlamentarului nu i se opune contribuția asiguratului la fondul din care este acordat acest drept, precum și caracterul succesiv al acestei prestații, dobândirea dreptului la indemnizație nu poate fi considerată o obligație fără de sfârșit a statului, singurul drept câștigat fiind reprezentat doar de prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra căreia legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Consideră că această soluție este nelegală, raportat la faptul că aplicarea principiului neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Aplicarea legii civile noi asupra unor drepturi născute în baza unor acte normative anterioare și care sunt în curs de executare ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Senatul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința primei instanțe a fost emisă în strictă conformitate cu normele de drept material aplicabile speței și cu respectarea întocmai a normelor de drept procesual.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind ulterior amânată pentru 2 noiembrie 2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Ordinului nr. 432/02.03.2021 privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în temeiul art. 13 alin. (1) și (2) din Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limita de vârstă prevăzute de Lege nr. 96/2006 și față de dispozițiile art. II din Legea nr. 7 din 24.02.2021 care a modificat Legea nr. 96/2006 s-a stabilită că începând cu data de 27 februarie 2021 încetează plata indemnizației pentru limita de vârstă a domnului A.. În acest context, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune în anularea Ordinului nr. 432/02.03.2021, iar prin sentința civilă nr. 126/CA/2021 din 22 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal cererea sa a fost respinsă ca nefondată. Având în vedere prevederile art. II din Legea nr. 7/2021, potrivit cărora "De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare" în esență, judecătorul fondului a reținut că în ceea ce privește indemnizația în discuție, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării ei, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Ulterior pronunțării hotărârii recurate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 570 din 10 iunie 2022, referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională. Atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. În aceste condiții, se pune problema efectelor pe care le produce Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 din 5 mai 2022, care nu poate constitui doar un instrument de drept abstract care să presupună aplicarea sa numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci a unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret. Admiterea excepției de neconstituționalitate nu are numai o funcție de prevenție, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată și doar apoi dreptul pozitiv, în ansamblul său, astfel încât are, în mod evident, și o funcție sancționatorie. Din jurisprudența Curții Constituționale, se desprinde ideea că o decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate se aplică numai în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus menționată, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, în această ipoteză decizia constituind temei al revizuirii (a se vedea, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012). Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 din 5 mai 2022 este obligatorie de imediată aplicare de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial, nu numai în procesul în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, ci și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor și în care raportul de drept substanțial sau procesual, după caz, era reglementat de dispozițiile legale declarate nelegale. Asupra caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor sale s-a pronunțat Curtea Constituțională în jurisprudența sa constantă (Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 213 din 16.05.2000; decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 151 din 12 aprilie 2000), statuând că obligativitatea deciziilor Curții pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul înscris în art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Însăși Curtea Constituțională a statuat că, atunci când s-a pronunțat o decizie de constatare a neconstituționalității, ca o consecință a efectului obligatoriu, instanțele sunt datoare "ca, după caz, să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale sau să aplice dispozițiile legale de care depinde soluționarea cauzei și la care se referă decizia Curții Constituționale, dar niciodată în acel înțeles care, astfel cum s-a constatat prin acea decizie, este contrar Constituției. În oricare dintre cele două situații de mai sus și în măsura în care este cazul, este necesar ca instanța judecătorească să aplice direct dispozițiile Constituției, de care depinde soluționarea procesului, în absența unor reglementări legale care să fi înlocuit ori completat prevederile cu privire la care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale" (Decizia Curții Constituționale nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 213 din 16.05.2000). Prevederea normativă a cărei neconstituționalitate/nelegalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept, cu atât mai puțin de instituțiile publice, printre care se numără și instanțele judecătorești. Numai în acest mod se asigură supremația Constituției și importanța controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ asupra actelor administrative cu caracter normativ, ca factor pentru întărirea statului de drept. Așadar, Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 din 5 mai 2022 produce efecte juridice și cu privire la Ordinului nr. 432/02.03.2021 privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, prin care s-a stabilită că începând cu data de 27 februarie 2021 încetează plata indemnizației pentru limita de vârstă a domnului A., iar ca o consecință a efectului obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 261 din 5 mai 2022, instanța de judecată este obligată să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată, respectiv prevederile Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. În aceste condiții, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 126/CA/2021 din 22 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând va admite acțiunea și va anula Ordinul nr. 432/02.03.2021 privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și înscrisul nr. XXXV 2631/13.05.2021 al Secretarului General al Senatului României prin care a fost soluționată plângerea privind revocarea acestui Ordin. În baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", la cererea recurentului-reclamant, ca urmare a admiterii recursului, va obliga intimatul-pârât să plătească acestuia suma de 3.500 RON, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și în rejudecare va admite acțiunea și va anula Ordinul nr. 432/02.03.2021 privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și înscrisul nr. XXXV 2631/13.05.2021 al Secretarului General al Senatului României prin care a fost soluționată plângerea privind revocarea acestui Ordin.