ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4870/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus la data de 31.01.2020 pe rolul Curții de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.R.L. – "în faliment", prin lichidator judiciar S.C. B.., a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș – Inspecția Fiscală și A.N.A.F. – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând admiterea acțiunii, anularea Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018, ca fiind nelegale, pentru nerespectarea de către organul fiscal a prevederilor art. 49 alin. (1), lit. c) din Legea 207/2015, actele administrativ fiscale emise de organele de control fiind afectate de o gravă și evidentă eroare; anularea Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018 ca fiind nelegale pentru nerespectarea principiilor de drept fiscal, actele administrativ fiscale necuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază sau fiind eronate; anularea Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018 ca fiind nelegale pentru nerespectarea de către organul fiscal a prevederilor art. 9 din Legea 207/2015, întrucât inspecția fiscală a fost realizata cu încălcarea prevederilor legale privind dreptul la apărare; anularea Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018, ca fiind neîntemeiate, în ceea ce privește suma totala de 7.315.449 RON reprezentând impozit pe venit și contribuții; anularea Deciziei nr. 311/26.07.2019 prin care a fost soluționată contestația formulata de reclamantă, împotriva Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018.

Hotărârile ce fac obiectul controlului judecătoresc

Prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 07.12.2020 Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, deliberând, înainte de a deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, a respins, " ca inutilă și neconcludentă în soluționarea cauzei proba cu expertiza fiscală propusă de reclamantă, având în vedere celelalte înscrisuri depuse la dosar.".

Prin sentința nr. 140/CA/2020 -PI din data de 18 decembrie 2020 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. – "în faliment", prin lichidator judiciar S.C. B.., în contradictoriu cu pârâtele: A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș – Inspecția Fiscală și A.N.A.F. – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca neîntemeiată, respingând deopotrivă și cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de intervenientul C., fără cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii de amânare a pronunțării din data de 07.12.2020 dar și împotriva sentinței nr. 140/CA/2020 -PI din data de 18 decembrie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L. – "în faliment", prin lichidator judiciar S.C. B.., cât și intervenientul accesoriu în interesul reclamantei, C., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cadrul cererii sale de recurs, reclamanta A. S.R.L. "în faliment", prin lichidator judiciar S.C. B.., a solicitat instanței să dispună casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond și, în subsidiar, rejudecarea fondului cauzei și admiterea acțiunii în sensul:

- anulării Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018, ca fiind nelegale, pentru nerespectarea de către organul fiscal a prevederilor art. 49 alin. (1), lit. c) din Legea 207/2015, actele administrativ fiscale emise de organele de control fiind afectate de o gravă și evidentă eroare;

- anulării Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018 ca fiind nelegale pentru nerespectarea principiilor de drept fiscal, actele administrativ fiscale necuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază sau fiind eronate;

- anulării Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018 ca fiind nelegale pentru nerespectarea de către organul fiscal a prevederilor art. 9 din Legea 207/2015, întrucât inspecția fiscală a fost realizata cu încălcarea prevederilor legale privind dreptul la apărare;

- anulării Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018, ca fiind neîntemeiate, în ceea ce privește suma totala de 7.315.449 RON reprezentând impozit pe venit și contribuții;

- anulării Deciziei nr. 311/26.07.2019 prin care a fost soluționată contestația formulata de reclamantă, împotriva Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018.

A susținut în esență recurenta că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contractorii, în sensul că, pe de o parte instanța reține că punerea de către agentul de muncă temporară a unui salariat la dispoziția utilizatorului nu este detașare, iar pe de altă parte consideră că în prezenta cauză sunt incidente prevederile Directivei privind detașarea transnațională și că noțiunea delegării din Codul Muncii ar corespunde instituției detașării transnaționale, problema fiind că societatea nu a făcut dovada detașării pentru servicii transnaționale.

Recurenta consideră că, pe de altă parte, hotărârea instanței de fond u cuprinde motive proprii care să reflecte viziunea instanței, raportat la prevederile legale incidente în cauză cu privire la această problemă, explicațiile prezentate fiind preluate din raportul de inspecție fiscală, respectiv din decizia de soluționare a contestației.

Într-o altă critică recurenta mai susține că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește încheierea din data de 07.12.2020, atacată, de asemenea, prin cererea de recurs, reclamanta susține că instanța nu a motivat în concret de ce respinge administrarea probei cu expertiză fiscală, rezumându-se la a susține că nu este concludentă și utilă soluționării cauzei.

Consideră că și în acest caz sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încheierea necuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a probei cu expertiză fiscală.

În cadrul cererii de recurs, recurenta a formulat și Cerere de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unei chestiuni de drept privind posibilitatea acordării indemnizatiei de detașare (diurnei), de către agentul de muncă temporară salariatului temporar, pe durata exercitării misiunii la dispoziția utilizatorului și modalitatea de impozitare a acestei indemnizații, respectiv faptul dacă aceasteia i se aplică prevederile art. 76 alin. (2) din Codul fiscal privind scutirea de la regulile de impunere proprii veniturilor din salarii a sumelor plătite de angajator cu titlu de indemnizație, pe perioada detașării în străinătate, până la limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.

În cadrul cererii sale de recurs, recurentul – intervenient accesoriu C., invocând la rându-i dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate și a încheierii de ședință din data de 07.12.2020, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în subsidiar, rejudecarea fondului cauzei și admiterea acțiunii, în esență, criticile acestuia fiind aceleași cu cele formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., inclusiv cererea de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unei probleme de drept, art. 519 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Împotriva celor două recursuri promovate de reclamantă și de intervenientul accesoriu a formulat întâmpinare Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând respingerea acestora și menținerea sentinței de fond, ca fiind temeinică și legală.

A invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentului - intervenient C., apreciind că nu există identitate între persoana recurentului, în calitate de administrator statutar al societății și titularul dreptului afirmat, acestuia ridicându-i-se dreptul de administrare.

Deopotivă, a invocat și excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul, raportat la dispozițiile atrt. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., în situația în care recurenta aflată în faliment și reprezentată legal de lichidatorul judiciar B. nu face dovada în cauză a reprezentării sale convenționale de către avocat D..

Împotriva recursului promovat de reclamanta A. S.R.L. a formulat întâmpinare și intimata – pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, în nume propriu și în reprezentarea ANAF – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală.

Si recurenta –reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul promovat de intervenientul C., solicitând admiterea ambelor recursuri și anularea actelor administrativ fiscale contestate.

Deopotrivă, recurentul – intervenient C. a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B. S.R.L., în cadrul căreia menționează că este de acord cu cele susținute de aceasta în cadrul recursului, solicitând, de asemenea, admiterea propriului recurs.

Răspunsuri la întâmpinări

Împotriva întâmpinării formulate de intimata –pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, ambii recurenți au depus Răspunsuri, combătând cele două excepții invocate de autoritate, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a recurentului C. și excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul.

Procedura de soluționare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 29.03.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, după respingerea, ca nefondate, a excepiilor lipsei calității procesuale active a recurentului C. și lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul reclamantei A. S.R.L., invocate de intimata – pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, în cadrul întâmpinării depusă la dosar, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a reținut cauza spre soluționare, în principal, pe exepția lipsei de interes a recurentei –reclamante A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B. în susținerea recursului și, în subsidiar, eventual, pe fondul acestuia, precum și pe recursul promovat de intervenientul accesoriu în interesul reclamantei C..

Alte aspecte procesuale

Anterior termenului de judecată fixat pentru data de 25.10.2022, adică la data de 30.08.2022, intimata – pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosar Concluzii Scrise, în cadrul cărora a solicitat respingerea celor două recursuri, ca fiind lipsite de interes, în considerarea faptului că, la data de 03.04.2022 a intrat în vigoare Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligații fiscale și modificarea unor acte normative și, potrivit art. 1 alin. (1) din cadrul acesteia, se anulează diferențele de obligații fiscale principale și accesorii " ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașăîrii sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, de către angajați ai angajatorilor români care și-au desfășurat activitate pe teritoriul altei țări aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoaare a prezentei legi și neachitate", astfel încât sumele stabilite prin actele administrative atacate sunt anulate prin efectul legii.

În acest sens, a fost emisă Decizia nr. 65044/18.07.2022 de către Administrația Județeană a Finanțelelor Publice Bihor –Serviciul Evidență Plătitori Persoane Juridice, prin care, urmare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 72/2022, au fost anulate obligațiile fiscale principale și accesorii stabilite prin Decizia de impunere nr. xnr. 516/06.12.2018 și prin Decizia de plată accesorii nr. x/14.01.2019.

Consideră recurenta că, fiind anulate sumele stabilite prin actul administrativ fiscal ce face obiectul judecății, în cuantum de 7.315.449 RON, nu mai există un interes practic din partea recurenților de a anula pe calea instanței de judecată Decizia nr. 311/26.07.2019, Decizia de impunere nr. x/06.12.2018 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/06.12.2018.

Recurenții – reclamanți au depus Note Scrise, în cadrul cărora au arătat că au interes în susținerea recursului privind casarea hotărârii instanței de fond și rejudecarea fondului cauzei, cu consecința admiterii acțiunii.

În ceea ce privește Cererea de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unei chestiuni de drept, arată că nu o mai susțin, având în vedere că, prin Legea nr. 72/2022, s-a clarificat modalitatea de acordare a indemnizației de detașare în cadrul agenților de muncă temporară.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În prealabil, în ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active a recurentului C. și lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul reclamantei A. S.R.L., invocate de intimata – pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, în cadrul întâmpinării depusă la dosar, amintește Înalta Curte că au fost soluționate în ședința publică, în cadrul dezbaterilor orale, înainte de a se acorda cuvântul și pe fondul recursurilor, în sensul respingerii acestora, considerentele avute în vedere de instanță fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de ambii recurenți în cadrul cererilor de recurs, nu a mai fost pusă în discuție, urmare a manifestării de voință a celor doi recurenți, exprimată în cadrul Notelor Scrise depuse la dosar, în sensul că nu înțeleg a o mai susține, având în vedere că, prin Legea nr. 72/2022 s-a clarificat modalitatea de acordare a indemnizației de detașare în cadrul agenților de muncă temporară.

În continuare, examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recurentei – reclamante A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., în susținerea recursului ce face obiectul prezentei judecăți, invocată de intimata –pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, urmând a o admite, în considerarea argumentelor prezentate în continuare:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu soluționarea unei cereri - acțiune sau cale de atac.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac, și care trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze.

În contextul arătat se constată că, în ceea ce o privește pe recurenta- reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciair B., aceasta nu mai justifică un interes, respectiv un folos practic, material la care să fie îndrituită a spera în eventualitatea admiterii cererii sale de recurs, având în vedere următoarele considerente:

În prezenta cauză recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018 precum și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 311/26.07.2019, ca fiind nelegale și neîntemeiate.

Prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/06.12.2018 emisă de către AJFP Timiș în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/06.12.2018, s-a stabilit în sarcina societății reclamante A. S.R.L. obligația de plată a sumei totale de 7.315.449 RON.

Prin Decizia nr. 311/26.07.2019 emisă de ANAF –Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, pentru suma totală de 7.315.449 RON.

La data de 18.07.2022, conform Concluziilor Scrise și actului fiscal doveditor, depuse de Agenția Națională de Administrare Fiscală, a fost emisă de către Agenția Județeană a Finanțelor Publice Bihor –Serviciul Evidență Plătitori Persoane Juridice, Decizia nr. 65044, prin care, în temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr. 72/2022, a fost anulată atât suma de 7.315.449 RON, stabilită prin decizia de impunere ce face obiectul prezentului litigiu, respectiv Decizia nr. 516/06.12.2018, cât și accesorii în sumă de 4.727.692 RON, stabilite prin Decizia nr. 430/14.01.2019.

Prin urmare, în condițiile în care toate obligațiile fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal a cărui anulare se solicită prin prezentul litigiu, în cuantum de 7.315.449 RON, au fost anulate de către organul fiscal prin Decizia nr. 65044/18.07.2022, recurenta – reclamanta nu mai justifică un interes, practic, material și actual în susținerea prezentului recurs.

Astfel, dat fiind faptul că suma stabilită prin decizia de impunere ce face obiectul litigiului a fost anulată prin efectul legii, Înalta Curte constată că, în ceea ce o privește pe reclamanta A. S.R.L., nu mai justifică un interes, respectiv un folos practic, material sau moral la care să fie îndrituită a spera în eventualitatea admiterii cererii sale de recurs, atâta timp cât actul administrativ fiscal contestat nu mai poate produce efecte juridice, fiind astfel, evident că nu există un interes legitim, născut și actual care să stea la baza formulării prezentei cereri de recurs.

Altfel spus, cum prin Decizia nr. 65044 din 18.07.2022 întregul debit în sumă de 7.315.449 RON stabilit în sarcina recurentei – reclamante prin Decizia de impunere ce face obiectul prezentei judecăți nr. 516/06.12.2019 a fost anulat, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 72/2022, Înalta Curte constată ca fiind lipsit de interes practic recursul promovat de recurenta – reclamantă, raportat la dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 C. proc. civ., ce prevăd că orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.

Deși recurenta-reclamantă, la data formulării cererii de recurs, avea un interes legitim, născut și actual în anularea deciziei de impunere ce face obiectul prezentei judecăți, respectiv Decizia de impunere nr. x/06.12.2019 și implicit a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.12.2018 și a Deciziei nr. 311/26.07.2019 de soluționare a contestației administrativ fiscale, la momentul soluționării căii de atac aceasta nu mai justifică acest interes, având în vedere că respectivul act nu mai poate produce efecte juridice, obligațiile fiscale stabilite în cadrul său fiind anulate prin efectul legii.

Mai exact, soluționarea pe fond a cererii de recurs nu este de natură a aduce un beneficiu concret recurentei întrucât, și în ipoteza în care soluția instanței de fond ar fi reformată, efectele deciziei de impunere au încetat, prin emiterea Deciziei nr. 65044/18.07.2022.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes a recurentei – reclamante în susținerea recursului, invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală și, pe cale de consecință, va respinge recursul promovat de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., ca lipsit de interes.

În ceea ce privește recursul promovat de intervenientul accesoriu în interesul recurentei – reclamante A. S.R.L., Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 67 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora "calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond".

Așadar, textul de lege anterior evocat își găsește aplicare și în situația în care cererea de recurs promovată de partea pentru care intervenientul a intervenit în proces a fost respinsă fără a fi cercetată pe fond, cum este cazul în speța de față.

Cum în cauză recursul promovat de partea pentru care a intervenit recurentul C. va fi respins, ca lipsit de interes, fără a fi cercetat pe fond, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., va constata că recursul promovat de acesta este neavenit.

Această situație, ce determină sancțiunea respingerii recursului, ca neavenit, este impusă, în mod evident, de caracterul accesoriu al intervenției care permite altei persoane să intre în proces, într-o poziție procesuală de susținere a părții în favoarea căreia a fost formulată cererea de intervenție.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și art. 67 alin. (4) C. proc. civ. Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes a recurentei-reclamante A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., în susținerea recursului, excepție invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală și, pe cale de consecință, va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., ca lipsit de interes, constatând, deopotrivă, că recursul promovat de intervenientul accesoriu în interesul reclamantei, C., împotriva acelorași hotărâri, este neavenit, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în formularea recursului recurentei-reclamante A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 140/CA/2020-P.I. din 18 decembrie 2020 și împotriva încheierii de ședință din data de 07 decembrie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Constată că recursul promovat de intervenientul accesoriu în interesul reclamantei, C., împotriva sentinței nr. 140/CA/2020-P.I. din 18 decembrie 2020 și împotriva încheierii de ședință din data de 07 decembrie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este neavenit.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.