ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4798/2022

Acțiunea judiciară 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Bacău, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: (a) în ceea ce privește operațiunea de compensare a creanțelor fiscale cu creanțele reclamantei asupra bugetului de stat: - anularea Adresei nr. x/22.02.2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău prin care a fost soluționată contestația administrativă nr. 9/13.01.2016 (înregistrată la AJFP Bacău sub nr. x/13.01.2016) promovată de reclamantă împotriva Notei privind corecția erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256597/26.11.2015 și a Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015; - anularea Notei privind corecția erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256597/26.11.2015 și a Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015; - obligarea pârâtelor la restituirea sumelor compensate nelegal; (b) în ceea ce privește acordarea dobânzilor: - anularea Adresei nr. x/06.04.2016 prin care AJFP Bacău a respins contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Adresei nr. x/17.02.2016 prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a dobânzilor în cuantum de 5.907.903 RON; - anularea Adresei nr. x/04.04.2016 prin care AJFP Bacău a răspuns la Adresa reclamantei nr. x/19.02.2016; - anularea Adresei nr. x/17.02.2016 emisă de AJFP Bacău prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor nr. 1/04.01.2016 în cuantum de 5.907.903 RON; - obligarea pârâtelor la acordarea dobânzilor în sumă de 5.907.903 RON, calculate până la data de 09.01.2016, precum și a dobânzilor fiscale convenite până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite în baza sentinței civile nr. 4008/2013 pronunțate de Curtea de Apel București. 1.

La data de 17.11.2016, reclamanta A. a depus la dosar cerere de modificare a acțiunii introductive de instanță prin care a solicitat: - anularea Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016, a Notei de restituire nr. x/12.02.2016 și a Deciziei nr. 84394/15.09.2016 privind soluționarea contestației reclamantei împotriva actelor anterior arătate; - restituirea sumelor compensate în mod nelegal. 2. Soluțiile instanței de fond 2.1. Curtea de Apel București – secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2171 din 05.07.2019: - a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, ca neîntemeiate; - a admis în parte acțiunea; - a anulat în parte Adresa nr. x/22.02.2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, respectiv în ceea ce privește stabilirea sumei de restituit reclamantei; - a anulat Nota privind corecția erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256597/26.11.2015 și Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015, acte emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice București; - a anulat Decizia nr. 84394/15.09.2016 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice București; - a anulat Nota de restituire nr. x/12.02.2016 și Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016, acte emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău; - a obligat pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău la restituirea sumei de 418.815 RON, reprezentând sume compensate în mod nelegal; - a anulat Adresele nr. x/06.04.2016, nr. y/04.04.2016 și nr. 176202/17.02.2016; - a obligat pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău la plata sumelor de 3.525.704 RON, cu titlu de dobândă, și de 41.189,71 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expert și taxa judiciară de timbru; - a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată. 2.2. Curtea de Apel București – secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 170 din 19.06.2020, a respins cererea de completare a sentinței nr. 2171/2019 a aceleiași instanțe, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată 3.1. Recursul reclamantei A. împotriva sentinței civile nr. 2171 din 05.07.2019 Societatea recurentă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate iar, după rejudecarea litigiului în fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost modificată și completată, în integralitate, și, în consecință: - anularea actelor administrative prin care s-a realizat în mod nelegal operațiunea de compensare a creanțelor fiscale cu creanțele reclamantei asupra bugetului de stat; - obligarea pârâtelor la restituirea sumelor compensate în mod nelegal, așa cum au fost stabilite prin expertiza de specialitate administrată în cauză, respectiv: restituirea sumei de 962.965 RON, conform răspunsului expertului la obiectivul nr. 2 din răspunsul nr. 2 la cererea de completare și lămurire a raportului de expertiză depus la dosarul cauzei pentru termenul din data de 02.05.2018 (în condițiile împlinirii termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuțiile sociale în valoare de 544.151 RON). Totodată, în ceea ce privește petitul referitor la acordarea dobânzilor, recurenta a solicitat: - anularea Adreselor nr. x/06.04.2016, nr. y/04.04.2016 și nr. 176202/17.02.2016; - obligarea pârâtelor la: - a) acordarea dobânzilor calculate până la data de 18.02.2016, în sumă de 4.208.444 RON; b) acordarea dobânzilor fiscale până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite ca urmare a sentinței civile nr. 4008/2013 a Curții de Apel București; - plata cheltuielilor de judecată. Societatea recurentă a încadrat în drept memoriul de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a susținut faptul că sentința este nelegală sub următoarele aspecte: (i) în ceea ce privește obligarea autorităților intimate la restituirea sumelor compensate în mod nelegal, prima instanță a constatat în mod greșit faptul că societății recurente trebuie să i se mai restituie o sumă de 418.815 RON, în loc de 962.965 RON, conform răspunsului expertului la obiectivul nr. 2 din răspunsul nr. 2 la cererea de completare și lămurire a raportului de expertiză depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 02.05.2018 (în condițiile împlinirii termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuțiile sociale în valoare de 544.151 RON); (ii) în ceea ce privește petitul privind acordarea dobânzilor: a) curtea de apel a dispus în mod greșit obligarea autorităților intimate la plata sumei de 3.525.704 RON, cu titlu de dobândă calculată de la data de 12.09.2008 și până la data de 18.02.2016, în loc de 4.208.444 RON stabilită de expert, conform răspunsului la obiectivul nr. 2, varianta de lucru B, din răspunsul nr. 2 la cererea de completare și lămurire a raportului de expertiză depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 02.05.2018 (în condițiile împlinirii termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuțiile sociale în valoare de 544.151 RON); b) prima instanță nu a admis cererea de acordare a dobânzilor fiscale până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 4008/2013 de către Curtea de Apel București. În dezvoltarea motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a menționat faptul că instanța de fond a omis să analizeze motivul de nelegalitate invocat de societate cu privire la împlinirea termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuțiile sociale în valoare de 544.151 RON, astfel că nu a răspuns motivelor din acțiune și nu a analizat problemele ce i-au fost deduse spre soluționare, motiv pentru care se impune casarea în parte a sentinței atacate. În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, nominalizat în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta opinează în sensul că, în lipsa unei motivări a hotărârii contestate cu privire la respingerea criticii de nelegalitate a actelor fiscale deduse judecății în condițiile împlinirii termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuțiile sociale în valoare de 544.151 RON, datorate de aceasta la fondurile speciale, în perioada 12.09.2008 - 31.12.2009, pentru care dreptul organului fiscal de a a cere executarea silită s-a prescris la data de 31.12.2014, nu se poate decât presupune că instanța a considerat că acestea nu fac obiectul prescripției, întrucât termenul de prescripție ar fi fost întrerupt. Or, această soluție a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), art. 133 alin. (1) lit. a)-d) și art. 134 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile până la data de 31.12.2015. Astfel, prin raportare la prevederile normative anterior enunțate, dreptul creditorului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termenul de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, iar întreruperea termenului de prescripție privește plata voluntară efectuată de debitor înaintea începerii executării silite sau în cursul acesteia și prin recunoașterea datoriei de către debitor, cât și prin îndeplinirea în cursul executării silite a unui act de executare silită. În ceea ce privește măsurile întreprinse de organul fiscal, respectiv instituirea sechestrelor asiguratorii asupra bunurilor imobile aparținând societății recurente, acestea au fost ridicate prin decizii emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău - Serviciul colectare și executare silită persoane juridice. Așadar, organul fiscal nu a îndeplinit un act de executare silită care să determine întreruperea termenului de prescripție. Consecința este aceea că suma de 544.151 RON nu putea fi compensată în mod legal cu creanțele aparținând societății recurente față de autoritatea fiscală. În alte ordine de idei, recurenta a precizat faptul că este nelegală soluția primei instanțe de neacordare a dobânzilor fiscale până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 4008/2013 de către Curtea de Apel București. În concret, în raport de prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, indiferent de suma care se cuvine în mod definitiv societății, aceasta este îndreptățită la dobândă pentru plata cu întârziere a acestei sume, începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat (12.09.2008) și până ziua restituirii efective. Recurenta a concluzionat în sensul că instanța de fond a admis în mod corect solicitarea societății de obligare a organului fiscal la plata dobânzilor calculate de la data de 12.09.2008 și până la data de 18.02.2016 (când autoritatea fiscală a achitat societății suma de 1.682.907 RON), dar pentru diferențele care se cuvin societății ca urmare a compensării intervenite între părți (respectiv suma de 418.815 RON, stabilită prin sentința recurată sau suma de 962.965 RON, în condițiile împlinirii termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuțiile sociale în valoare de 544.15), dobânzile trebuie acordate până în ziua restituirii efective și integrale a acestora. 3.2. Recursul pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, împotriva sentinței civile nr. 2171 din 05.07.2019 Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința admiterii excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziilor privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015 și nr. 256597/26.11.2015, precum și respingerea acțiunii, ca nefondată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. 3.2.1. Prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea deciziilor privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015 și nr. 256597/26.11.2015, acte emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice București cu încălcarea prevederilor art. 281 Codul de procedură fiscalălă raportate la cele ale art. 8 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, societatea recurentă, nici în contestația administrativă și nici în cererea modificatoare a acțiunii introductive de instanță, nu a solicitat repunerea în termenul de promovare a recursului administrativ, raportat la data la care a luat cunoștință de actele fiscale contestate, respectiv data de 08.08.2016. În realitate, societatea a luat cunoștință de actele în discuție la data de 02.03.2016, motiv pentru care în mod legal organul de soluționare a contestației administrative a constatat că operează decăderea din dreptul de a soluționa pe fond această contestație, sens în care s-a pronunțat prin Decizia nr. 84393/15.09.2016. În atare situație, în mod greșit instanța de fond a apreciat că este investită cu verificarea legalității Notei de restituire nr. x/12.02.2016 și a Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016, acte emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău. 3.2.2. Prima instanță a constatat faptul că "rămâne o diferență de 418.815 RON care se cuvine reclamantei ca urmare a compensării intervenite între părți, reprezentând sume compensate nelegal" fără a argumenta modul de soluționare a solicitărilor societății de considerare ca prescrise a unor sume declarate în perioada 12.09.2008 - 31.12.2014. Altfel spus, nu reiese dacă din suma de 1.748.127 RON - datorată de societate și stabilită de expertul fiscal - s-a luat în considerare și suma apreciată de societate ca fiind prescrisă. Ca atare, recurenta opinează în sensul că argumentația instanței de fond este contradictorie. Sumele datorate de către societate în perioada 12.09.2008 - 31.12.2014, reprezentând contribuțiile la fondurile speciale, Fondul de Garantare, plata creanțelor sociale și a taxei pe valoarea adăugată, nu sunt prescrise, întrucât măsurile de executare silită asupra debitoarei au continuat, motiv pentru care termenul de prescripție a fost întrerupt, în conformitate cu prevederile art. 133 din O.G. nr. 92/2003. În concret, prin Adresa nr. x/19.04.2012, emisă în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (5) O.G. nr. 92/2003, a fost întreprinsă o nouă formă de executare silită având ca obiect titlurile executorii aferente acelei perioade, aceasta reprezentând adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți, către terțul poprit S.C. B. S.R.L.. Ulterior, în data de 23.10.2013, au fost întocmite noi acte de executare silită ce au condus la întreruperea termenului de prescripție, fiind vorba despre procesele-verbale de sechestru asupra bunurilor imobile ale societății, procese-verbale care au fost ridicate de instituția fiscală doar în momentul în care obligațiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului au fost stinse. Recurenta precizează faptul că societății i-a fost restituită suma de 1.751.684 RON. La aceasta se adaugă suma de 48.064 RON care a stins obligațiile fiscale aferente lunii decembrie 2015, sumă scadentă la plată în data de 25.01.2016. În condițiile în care în cadrul raportului de expertiză efectuat în cauză nu s-a identificat în mod clar cuantumul obligațiilor fiscale datorate de societate în perioada 12.09.2006 - 25.01.2016, instanța de fond în mod nelegal a constatat că rămâne o diferență de restituit societății recurente în cuantum de 418.815 RON, reprezentând sume compensate în mod nelegal. 3.2.3. Recurenta susține faptul că nu datorează societății suma de 3.525.704 RON, în condițiile în care, pe de o parte, a dat eficiență prevederilor art. 48 alin. (1), art. 273 alin. (2), art. 278 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, precum și art. 22 și art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, vătămarea produsă societății recurente a fost înlăturată prin anularea actelor de impunere contestate. 3.2.

Cheltuielile de judecată acordate de prima instanță societății recurente sunt disproporționate, împrejurare în raport cu care se impune reducerea cuantumului acestora, potrivit prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ. 3.3. Recursul reclamantei A. împotriva sentinței civile nr. 170 din 19.06.2020 Recurenta a solicitat admiterea căii de atac și, în consecință, admiterea cererii de completare a sentinței civile nr. 2127 din 05.07.2019 referitor la pretențiile societății în privința capătului 2.4 din cererea de chemare în judecată privind acordarea dobânzilor calculate în continuare, de la data de 19.02.2016 și până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite societății, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 4008/2013 de către Curtea de Apel București. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a precizat faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere, însă a procedat la respingerea cererii de completare a sentinței de fond, cu încălcarea prevederilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Recurenta A. a formulat întâmpinare în care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a AJFP Bacău pentru DGRFP Iași, și a solicitat anularea recursului promovat de această parte. De asemenea, recurenta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței ca fiind legală și temeinică în raport cu aspectele criticate. Totodată, cu privire la suma de 3.525.704 RON, la care au fost obligate recurentele cu titlu de dobândă, partea a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivarea sa, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. În fine, recurenta a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cale de atac.

Soluția instanței de recurs 5.1. Referitor la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a AJFP Bacău pentru DGRFP Iași Excepția este nefondată, deoarece la dosar recurs se regăsește mandatul de reprezentare nr. ISR REG 5428/19.05.2020 prin care Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Bacău a dat mandat Administrației Județene a Finanțelor Publice Bacău să promoveze recurs și să o reprezinte în instanță. 5.2. Considerații generale Situația de fapt fiscală care a generat prezentul litigiu Prin Decizia de impunere nr. x/30.05.2008 s-au stabilit în sarcina de plată a recurentei A. obligații fiscale în cuantum de 9.302.687 RON, din care: suma de 3.657.604 RON cu titlu TVA de plată; suma de 607.645 RON cu titlu de majorări de întârziere TVA; suma de 4.438.796 RON cu titlu de impozit pe profit; suma de 598.642 RON cu titlu de majorări de întârziere impozit pe profit. Societatea recurentă a formulat contestația administrativă înregistrată sub nr. x/21.07.2008 având ca obiect Decizia de impunere anterior nominalizată. Prin Decizia nr. 351/27.10.2008, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus: (i) desființarea parțială a Deciziei de impunere nr. x/30.05.2008 pentru suma totală de 3.979.354 RON (din care suma de 3.371.709 RON TVA și 607.645 RON majorări de întârziere TVA) și; (ii) respingerea contestației pentru suma totală de 5.288.281 RON (din care suma de 250.843 RON TVA, 4.438.796 RON impozit pe profit și suma de 596.642 RON majorări de întârziere). În urma reverificării, organul fiscal de control a emis Decizia de impunere nr. x/28.11.2008 prin care a menținut sumele stabilite suplimentar din prima Decizie de impunere nr. x/30.05.2008 în cuantum total de 3.979.354 RON (respectiv suma de 3.371.709 RON și 607.645 RON majorări de întârziere TVA). Împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.11.2008 prin care a fost stabilită suma de 3.979.354 RON, recurenta A. S.A. a formulat contestația administrativă înregistrată sub nr. x/16.01.2009 la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF. Această autoritate, prin Decizia nr. 82/16.03.2009: - a respins contestația administrativă pentru suma de 28.501 RON (respectiv 16.001 RON TVA și 12.500 RON majorări de întârziere); - pentru debitul în valoare de 3.761.749 RON (respectiv 3.355.708 RON TVA și 406.041 RON majorări de întârziere TVA) soluționarea contestației a fost suspendată până la pronunțarea pe fond a instanței de judecată. Împotriva Deciziilor nr. 351/27.10.2008 și nr. 82/16.03.2009 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, precum și împotriva Deciziilor de impunere nr. x/30.05.2008 și nr. y/28.11.2008, recurenta a formulat acțiunea în contencios administrativ ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2009, iar ulterior a Dosarului nr. x/2009 aflat pe rolul Curții de Apel București. Prin sentința civilă nr. 4008/13.12.2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel București a dispus următoarele: "Admite, în parte, acțiunea. Anulează parțial Decizia de soluționare a contestației nr. 351/27.10.2008, Decizia de impunere nr. x/30.05.2008 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.05.2008, numai în ceea ce privește impozitul pe profit aferent sumei de 19.953879 RON, reprezentând surplusul realizat din reevaluarea imobilizărilor corporale, impozitul pe profit în sumă de 24.470 RON, TVA în sumă de 82.122 RON și accesoriile aferente acestor sume. Respinge cererea privind anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 82/16.03.2009, Deciziei de impunere nr. x/28.11.2008 și Raportului de inspecție fiscală nr. x/28.11.2008. Respinge cererile privind restituirea sumelor achitate în baza Deciziilor de impunere nr. x/30.05.2008 și nr. y/28.11.2008. (…)" Sentința civilă nr. 4008/13.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2009 a rămas definitivă prin Decizia nr. 2175/27.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Organul fiscal a procedat la executarea silită a sumelor stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/30.05.2008, sens în care, la data de 12.09.2008, A. și terțul poprit S.C. C. S.A. au fost executați silit pentru suma de 9.776.918 RON. Pentru a pune în executare sentința Curții de Apel București nr. 4008/13.12.2013, urmare a soluționării definitive la data de 27 mai 2015 a Dosarului x/2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, organul fiscal a emis o serie de acte prin care a încercat să procedeze la recalcularea obligațiilor fiscale ale societății recurente. În concret, prin Adresa AJFP Bacău nr. 16124/06.07.2015, organul fiscal i-a comunicat recurentei că organele de inspecție fiscală au procedat la recalcularea obligațiilor fiscale suplimentare și a accesoriile aferente, rezultând suma totală de 2.256.733 RON. Ulterior, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău a emis Deciziile de corecție nr. 284005/08.07.2015 și nr. 284006/09.07.2015 prin care a stabilit că se impune restituirea către societatea recurentă a sumei totale de 4.208.258 RON. La data de 15.07.2015, a fost emisă Nota nr. 256770 privind corecția erorilor din documentele de plată. Prin intermediul acestui act, emis în temeiul prevederilor art. 110 din Codul de procedură fiscală, s-au corectat erorile din documentele de plată ale recurentei A. S.R.L. și au fost "stinse" obligații fiscale ale acesteia în cuantum total de 3.367.177 RON. Prin cererea nr. x/30.09.2015, recurenta a solicitat restituirea în contul A. a sumei de 2.644.146 RON, compusă din: suma de 1.652.782 RON, reprezentând partea din creanța fiscală în valoare de 3.716.280 RON, constituită la bugetul de stat la data de 12.09.2008, prin executarea silită a conturilor S.C. A. și a terțului poprit, care a rămas la dispoziția bugetului de stat la data de 08.07.2015, după stingerea tuturor obligațiilor fiscale datorate de societate. Prin Adresa nr. x din 20.10.2015, AJFP Bacău a informat-o pe recurenta S.C. A. cu privire la Deciziile de corecție nr. 284005/08.07.2015 și nr. 284006/09.07.2015 și la operațiunea de compensare a creanțelor reciproce ce au fost realizată, operațiune în urma căreia fiscul a apreciat că rămâne de restituit societății un rest în cuantum de 72.061 RON. Totodată, organul fiscal a arătat că nu a intervenit prescripția cu privire la suma de 991.328 RON, întrucât măsurile de executare silită au continuat, așa cum rezultă din adresa de înființare a popririi din data de 19.04.2012 și din procesul-verbal de sechestru din data de 21.10.2013. Autoritatea fiscală a achitat societății recurente de la bugetul consolidat al statului suma de 68.777 RON la data de 31.12.2015. La data de 11.11.2015, societatea recurentă a solicitat corectarea erorilor materiale prin care a reiterat argumentele cu privire la prescripția sumelor reprezentând contribuții la fondurile speciale, fondul de garantare și TVA datorate de societate în perioada 19.09.2008-31.12.2009, precum și critici privind modalitatea de compensare a obligațiilor și creanțelor fiscale arătând în esență că organul fiscal nu respectat procedura de compensare a acestora. Prin Adresa nr. x/03.12.2015, autoritatea fiscală a informat-o pe recurentă că, potrivit prevederilor art. 47 Codul de procedură fiscalălă, a anulat operațiunile privind Nota de corecție nr. x/15.07.2015, precum și Deciziile de compensare nr. 256291/10.09.2015, nr. 256462/20.10.2015 și nr. 256517/05.11.2015. Ulterior, AJFP Bacău a emis Nota privind corecția erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015 și Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256597/26.11.2015. Prin Nota privind corecția erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, AJFP Bacău a identificat obligații fiscale care este sting prin corecție în cuantum de 3.410.248 RON. Prin Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015, AJFP Bacău a stabilit o sumă de rambursat de la bugetul de stat din care se compensează obligații fiscale în cuantum total de 1.336.351 RON. Prin Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256597/26.11.2015, AJFP Bacău a stabilit o sumă de rambursat de la bugetul de stat din care se compensează obligații fiscale în cuantum total de 2.032.785 RON. Prin Adresa nr. x/22.02.2016, recurenta AJFP Bacău a admis în parte contestația administrativă nr. 9/13.01.2016 formulată de societatea recurentă împotriva celor trei acte fiscale mai sus individualizate și, în consecință, a procedat la recalcularea dobânzilor și penalităților pentru obligațiile fiscale de plată aflate în sold la data de 12.09.2008, precum și pentru obligațiile fiscale constituite ulterior de către societate în perioada 12.09.2008 - 25.11.2015, ținând cont de data plății inițiale, respectiv 12.09.2008, dată la care terțul poprit C. a virat sumele la bugetul de stat, conform adresei de înființare a popririi. În urma refacerii stingerii obligațiilor fiscale, ținând cont de data plății inițiale, organul fiscal a arătat că a rezultat suma de 1.730.971 RON, reprezentând dobânzi și penalități nedatorate de către societate din care suma de 48.064 RON au fost compensați reprezentând obligațiile fiscale constituite de către societate aferente lunii decembrie 2015, rezultând astfel de restituit către societate suma de 1.682.907 RON. Cu privire la debitele reprezentând contribuții fiscale datorate de societatea recurentă la fondurile speciale în perioada 12.09.2008-31.12.2009, organul fiscal a menționat că sumele respective nu fac obiectul prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, întrucât termenul de prescripție cu privire la acestea a fost întrerupt. Totodată, la data de 04.01.2016, societatea recurentă a formulat cerere de acordare a dobânzii legale în valoare de 5.907.903 RON, aferentă sumei inițiale de 4.208.258 RON de restituit de la bugetul de stat ca urmare a desființării titlului de creanță. Prin Adresa nr. x/17.02.2016, recurenta DGRFP Iași - AJFP Bacău a respins această cerere și a arătat că față de dispozițiile art. 48 alin. (1), art. 273 alin. (2) Codul de procedură fiscalălă și art. 22-23 din Legea contenciosului administrativ, în urma refacerii stingerii obligațiilor fiscale de plată, ținând cont de data plății inițiale, respectiv 12.09.2008, a rezultat suma de 1.730.971 RON, din care suma de 48.064 RON au fost compensați, rezultând astfel de restituit către societate suma de 1.682.907 RON. La data de 21.03.2016, societatea recurentă a formulat contestație administrativă împotriva refuzului de acordare a dobânzilor materializat prin Adresa nr. x/17.02.2016, contestație pe care recurenta a respins-o prin adresa nr. x din data de 06.04.2016. Prin Nota de restituire nr. x/12.02.2016, pârâta DGRFP Iași - AJFP Bacău a stabilit faptul că, în temeiul art. 117 Codul de procedură fiscalălă, societății recurente trebuie să îi fie restituită suma de 1.682.907 RON, sens în care a emis și Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016. La data de 18.02.2016, AJFP Bacău a achitat societății recurente și suma de 1.682.907 RON. Prin Decizia nr. 84394/15.09.2016, contestația administrativă având ca obiect verificarea legalității Notei de restituire nr. x/12.02.2016 și a Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016 a fost respinsă ca nedepusă în termenul de 45 de zile, reglementat de prevederile art. 270 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. 5.3. Referitor la recursul reclamantei A. împotriva sentinței civile nr. 2171 din 05.07.2019 5.3.1 Motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") este fondat. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta nu îndeplinește exigențele mai sus menționate, deoarece judecătorul fondului nu a clarificat unele dintre aspectele esențiale ale speței. Într-adevăr, motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. În primul rând, instanța de control judiciar constată că, în speța de față, atât prin cererea introductivă de instanță cât și prin cererea modificatoare a acțiunii, recurenta A. a menționat faptul că, pentru suma de 521.628 RON, reprezentând contribuții fiscale datorate la fondurile speciale în perioada 12.09.2008 - 31.12.2009, dreptul organului fiscal de a cere executarea silită s-a prescris în data de 31.12.2014, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, după cum impun dispozițiile art. 131 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile până la data de 31.12.2015. Prin Decizia nr. 256592/25.11.2015, AJFP Bacău a compensat aceste obligații fiscale în privința cărora societatea recurentă pretinde că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale era prescris. Cu toate acestea, din lecturarea sentinței contestate rezultă faptul că instanța de fond nu analizat problema împlinirii termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuțiile sociale datorate de societatea recurentă în valoare de 544.151 RON. Or, dezlegarea acestei chestiuni are influență hotărâtoare asupra sumelor care se cuvin recurentei ca urmare a operațiunii de compensare a creanțelor intervenite între părți, precum și asupra dobânzilor datorate la aceste sume. În atare condiții, așa cum s-a arătat de către societate în memoriul de recurs promovat, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., asupra problemei de drept anterior enunțate echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii deduse judecății, deoarece nu se poate stabili o asociere logică între considerente și dispozitiv, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul de fond are obligația ca, în soluționarea cererii de chemare judecată, să stabilească situația de fapt existentă în cadrul litigiului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Însă, în speța de față, după cum s-a precizat anterior, prima instanță, atunci când expune situația de fapt, prezintă argumentele societății recurente cu privire la compensarea nelegală a unor sume prescrise, precum și apărările organului fiscal în legătură cu întreruperea termenului de prescripție aplicabil acestor sume. Cu toate acestea, atunci când se pronunță asupra fondului cererii nici măcar nu enunță acest motiv de nelegalitate al actelor administrativ-fiscale contestate, astfel că nu a răspuns motivelor din acțiune și nu a analizat chestiunile ce i-au fost deduse spre analiză. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți. În al doilea rând, Înalta Curte constată că există contradicții între considerentele și dispozitivul sentinței recurate. În concret, prima instanță a anulat Nota de restituire nr. x/12.02.2016, precum și Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016 prin care AJFP Bacău a stabilit restituirea către societatea recurentă a sumei de 1.682.907 RON (achitată acesteia la data de 18.02.2016). Cu toate acestea, atunci când a stabilit suma ce i se datorează societății recurente de la bugetul consolidat al statului a luat în considerare și această sumă. Mai precis, din totalul creanței de 5.164.403 RON s-au scăzut: - suma de 1.245.777 RON (datorată de societate la bugetul consolidat al statului, rămasă în sold la data de 12.09.2008, compusă din 87.163 RON (obligație fiscală principală) și 1.158.614 RON (accesorii aferente acesteia); - suma de 1.748.127 RON (datorată de societate pe perioada 13.09.2009 - 18.02.2016); - suma de 68.777 RON, restituită societății de la bugetul consolidat al statului la data de 31.12.2015; - suma de 1.682.907 RON, restituită societății. Ca atare, în urma acestui calcul, prima instanță a concluzionat în sensul că autoritatea recurentă trebuie să restituie societății suma de 418.815 RON, reprezentând sumă compensată în mod nelegal. Mai mult decât atât, calculul de mai sus a avut în vedere faptul că dreptul organului fiscal de a proceda la executarea silită pentru suma de 544.151 RON nu s-a prescris, deși instanța de fond, așa cum s-a detaliat în cele de mai sus, nu a analizat această chestiune și nu s-a pronunțat în mod explicit asupra ei. În concluzie, instanța de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinței atacate, în condițiile art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 5.3.2. În raport de motivul de casare anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 5.4. Referitor la recursul pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, împotriva sentinței civile nr. 2171 din 05.07.2019 5.4.1. Este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că instanța de fond a soluționat greșit excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziilor privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015 și nr. 256597/26.11.2015. În motivarea acestei excepții, recurentele au menționat faptul că după anularea Deciziilor privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015, nr. 256597/26.11.2015, precum și a Notei privind corecția erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău a întocmit Nota de restituire nr. x/12.02.2016 și Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016, acte care au fost contestate pe cale administrativă, dar nu au fost desființate de către organul de soluționare competent. În atare situație, suma calculată de organul fiscal prin aceste acte nu poate fi modificată pe cale judiciară, întrucât admiterea cererii ar echivala cu anularea actelor prin care a fost stabilită. Or, în speța de față, instanța nu a fost investită în acțiune cu verificarea legalității acestor acte fiscale. Într-adevăr, prin Decizia nr. 84394/15.09.2016, contestația administrativă având ca obiect verificarea legalității Notei de restituire nr. x/12.02.2016 și a Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016 a fost respinsă ca nedepusă în termenul de 45 de zile, reglementat de prevederile art. 270 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Recurentele susțin în argumentarea acestei critici faptul că Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016, precum și Nota de restituire nr. x/12.02.2016 au fost comunicate societății recurente la data de 02.03.2016, dată în raport cu care depunerea contestației administrative a fost făcută cu depășirea termenului legal anterior arătat. Însă, așa cum a reținut și prima instanță, societatea s-a înscris în fals în ceea ce privește dovada confirmării de primire din data de 02.03.2016. În condițiile în care autoritățile recurente nu a prezentat instanței înscrisul original care probează comunicarea celor două acte fiscale contestate la data de 02.03.2016, în mod justificat instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nu a ținut seama de această dovadă de comunicare depusă în copie la dosar și, în consecință, a apreciat contestația administrativă fiind depusă în termenul legal. În realitate, așa cum rezultă din adresa nr. x/08.08.2016 emisă de AJFP Bacău, Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016, precum și Nota de restituire nr. x/12.02.2016 au fost comunicate societății la data de 08.08.2016, dată în raport cu care contestația administrativă a fost depusă în termenul legal. În atare situație, societatea nu avea motiv să solicite repunerea în termen după cum se arată de către recurente. În altă ordine de idei, Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 84394/15.09.2016 a fost comunicată societății la data de 12.10.2016. Ca atare, la momentul introducerii cererii de chemare judecată nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea instanței cu anularea acestor acte. Însă, contrar susținerilor autorităților recurente, prin cererea completatoare la acțiunea introductivă de instanță, depusă la data de 14.11.2016, societatea A. a solicitat și anularea Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016, a Notei de restituire nr. x/12.02.2016, a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 84394/15.09.2016, precum și restituirea sumelor compensate în mod nelegal. În condițiile în care cererea completatoare a fost formulată în termenul legal, în mod corect prima instanță s-a considerat investită cu verificarea legalității actelor nominalizate în cuprinsul acesteia. Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentelor potrivit căreia prima instanță nu putea să se pronunțe cu privire la legalitatea Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016 și a Notei de restituire nr. x/12.02.2016 în contextul în care Decizia de soluționare a contestației administrative a fost respinsă ca nedepusă în termenul legal. În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 281 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora: "În situația atacării la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestația de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanța constată că soluția adoptată de către organul fiscal este nelegală și/sau netemeinică, se va pronunța și asupra fondului raportului juridic fiscal." În fine, instanța de control judiciar considera că dezlegarea dată de CJUE în cauza C-18/13 Maks Pen nu este aplicabilă pe subiectul analizat, aceasta fiind o decizie pronunțată în materie de TVA referitoare la recunoașterea dreptului de deducere acestei taxe. 5.4.2. Critica privind acordarea sumei de 3.525.704 RON, la care au fost obligate recurentele cu titlu de dobândă către societatea A. Înalta Curte constată că prin cererea de recurs sunt reproduse apărările formulate de recurente în fața primei instanțe prin întâmpinarea depusă în cauză, respectiv motivele pentru care autoritățile fiscale au respins cererea de acordare a dobânzilor fiscale, actele normative care au stat la baza fundamentării refuzului acordării dobânzilor, fără să cuprindă, în realitate, vreo critică de nelegalitate concretă cu privire la soluția primei instanțe pe această cerere, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 489 C. proc. civ. 5.4.3. Critica recurentei prezentată la pct. 3.2.2. din decizia de față este fondată. Într-adevăr, prima instanță a constatat faptul că "rămâne o diferență de 418.815 RON care se cuvine reclamantei ca urmare a compensării intervenite între părți, reprezentând sume compensate nelegal" fără a argumenta modul de soluționare a solicitărilor societății de considerare ca prescrise a unor sume declarate în perioada 12.09.2008 - 31.12.2014. 5.5. Recursul reclamantei A. împotriva sentinței civile nr. 170 din 19.06.2020 este fondat. Recurenta A. a solicitat instanței de fond admiterea cererii de completare a sentinței civile nr. 2127 din 05.07.2019 referitor la pretențiile societății în privința capătului 2.4 din cererea de chemare în judecată privind acordarea dobânzilor calculate în continuare, de la data de 19.02.2016 și până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite societății, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 4008/2013 de către Curtea de Apel București. Înalta Curte constată faptul că prima instanță a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere, însă a procedat la respingerea cererii de completare a sentinței de fond, cu încălcarea prevederilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității de reprezentant al AJFP Bacău pentru DGRFP Iași, va admite recursurile, va casa sentințele atacate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.