ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4667/2022

Ședința publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.08.2020 pe rolul Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, să se dispună:

- anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare nr. 87361A/30.09.2019 ("Decizia de angajare a răspunderii solidare"/"Decizia 87361A"), prin care s-au stabilit în sarcina contestatoarei obligații fiscale în sumă totală de 6.794.218 RON reprezentând impozit pe profit (și accesorii la acesta) și amenzi datorate de către debitorul principal B. S.R.L. (CUI x) și

- anularea Deciziei nr. 263/06.12.2019, privind soluționarea contestației administrative formulate împotriva Deciziei 87361A, comunicată contestatoarei în data de 16.12.2019, cu privire la respingerea, ca neîntemeiată, a contestației administrative.

- solicită ca prin hotărârea ce va fi pronunțată, să fie admisă contestația și să fie desființată în totalitate Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 87361A/30.09.2019 precum și Decizia nr. 263/06.12.2019 și, pe cale de consecință, să fie anulate toate obligațiile de plată stabilite în sarcina contestatoarei, reprezentând impozit pe profit, accesorii calculate la acesta și amenzi datorate de către debitorul principal B. S.R.L. (CUI x).

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 179/CA din 10 decembrie 2020, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea - contencios administrativ și fiscal - promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

A dispus anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 87361A/30.09.2019 și a deciziei nr. 263/06.12.2019 privind soluționarea contestației administrative.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 179/CA din 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate dezvoltate în susținerea recursului sunt, în esență, următoarele:

- în mod greșit, instanța de fond a procedat la verificarea, în mod direct, a legalității și temeiniciei deciziei de angajare a răspunderii solidare, deși a reținut că prin Decizia nr. 263 din 06.12.2019, DGRFP Galați a soluționat contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 87361A/30.09.2019 emisă de AJFP Constanța;

- instanța de fond nu menționează care sunt motivele de fapt și de drept care au dus la convingerea că decizia de soluționare a contestației este anulabilă și nu a făcut o verificare a Deciziei nr. 236/06.12.2019 emisă de DGRFP Galați;

- deplina jurisdicție în domeniul fiscal nu presupune rezolvarea fondului litigiului, deoarece conflictul judiciar poartă asupra legalității actului administrativ jurisdicțional prin care DGRFP a respins contestația administrativă și, în subsidiar, instanța se poate pronunța asupra actului fiscal prin care s-a stabilit răspunderea solidară.

- instanța de fond nu a stabilit împrejurările și temeiurile de drept încălcate prin Decizia de soluționare a contestației administrative, fiind astfel nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În final, susțin recurentele că neindicarea motivelor de fapt și de drept în sentința recurată face imposibilă exercitarea controlului judiciar și încalcă dreptul părții la un proces efectiv, conform art. 6 din CEDO.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. și a solicitat respingerea ca nefondat a recursului din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma excepției nulității recursului, a criticilor de nelegalitate invocate, prin raportare la probele administrate în cauză și la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată întemeiată excepția nulității parțiale a recursului și ca nefondat, în rest, recursul formulat, pentru considerentele arătate în cele ce urmează.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține temeinicia acesteia și o va admite ca atare.

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., invocat de recurenta în susținerea cererii de recurs se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea normelor de drept material pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Or, recurentele nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că alegațiile prezentate nu au corespondent în ipoteza motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., nefiind precizate care sunt normele de drept material încălcate de către instanța de fond prin raționamentul juridic dezvoltat în considerentele sentinței recurate.

Având în vedere că din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi decelate critici care să permită încadrarea lor în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele rezumându-se la invocarea nemotivării hotărârii prin raportare la punctul 6 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același cod va aplica sancțiunea nulității recursului în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând sentința recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele recurentelor referitoare la nemotivarea sentinței în raport de decizia de soluționare a contestației administrative, nu au corespondent faptic și juridic în conținutul considerentelor expuse de către instanța de fond.

În acest sens, instanța de control judiciar reține că interpretarea dată de recurentele-pârâte semnificației juridice a deciziei de soluționare a contestației administrativ-fiscale în sensul că acesta reprezintă un act administrativ-fiscal distinct de actul administrativ fiscal primar, în speță Decizia de angajare a răspunderii solidare, este lipsită de logică juridică.

Potrivit dispozițiilor Codul de procedură fiscală, în speță, actul administrativ fiscal producător de efecte juridică și care reprezintă titlul executoriu emis împotriva intimatei-reclamante este reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 87361A/30.09.2019, act care conține motivele de fapt și de drept pentru care s-a dispus această măsură.

Situația, potrivit căreia, dispozițiile procedural fiscale, instituie obligativitatea debitorului de a parcurge procedura prealabilă constând în formularea contestației administrativ - fiscale la organul fiscal superior, cu posibilitatea atacării la instanța de contencios administrativ a Deciziei de soluționare a contestației fiscale, nu conferă acestui din urmă act caracter de sinestătător, în sensul de a obliga instanța să se raporteze în principal la această decizie și doar în subsidiar la fondul raportului juridic fiscal litigios, reprezentat de decizia de angajare a răspunderii solidare.

De altfel, un argument contrar afirmațiilor recurentelor-pârâte este cel rezultat chiar din prevederile Codului de procedură fiscală care în art. 281 alin. (2) stabilesc că "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrativ fiscale la care se referă pot fi atacate (...) la instanța de contencios administrativ competentă potrivit legii".

De altfel, controlul de plină jurisdicție pe care îl poate exercita instanța de contencios administrativ presupune tocmai analizarea legalității atât a actului administrativ principal, cât și a celor care au stat la baza emiterii acestuia sau a celor subsecvente, astfel cum în mod corect a procedat și instanța de fond în prezenta speță.

Pornind de la premisele legal procedurale expuse anterior, Înalta Curte constată că instanța de fond a oferit prin sentința pronunțată un raționament juridic riguros, grefat pe conținutul material al măsurii dispuse de organul fiscal privind atragerea răspunderii solidare, verificând în fapt și în drept îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c) și lit. d), temei legal ce a stat la baza emiterii actului fiscal executoriu și la care s-a raportat și organul de soluționare a contestației administrative prin Decizia de soluționare contestată în cauză.

Înalta Curte reține că din analiza comparativă a Deciziei de angajare a răspunderii solidare și a deciziei de soluționare a contestației administrative, rezultă că cea de a doua nu conține niciun element de fapt sau de drept suplimentare sau cu valoare juridică proprie, în raport de argumentația cuprinsă în actul administrativ - fiscal primar.

În acest context, instanța de recurs constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ. în sensul că prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, relevându-se convingerea intimă a acesteia că soluția pronunțată este una corectă și legală.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) și ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite execpția nulității recursului invocată de intimată și va constata nul recursul în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a respinge, ca nefondat recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată din intimata reclamantă prin întâmpinare.

Constată nul recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 179/CA din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 179/CA din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.