ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4665/2022

Ședința publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal la data de 20.01.2021 (în urma declinării competenței prin sentința civilă nr. 6568/20.11.2020, pronunțate de către Tribunalul București, secția a VIII-a), reclamanții A., B., C., D., E., F., H., I. si J., au chemat în judecată pe pârâții Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

1) Reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale începând cu data de 18 august 2017 - la zi si pentru viitor, până la recunoașterea efectiva a dreptului (termenul de prescripție de 3 ani, anterior datei formulării prezentei cereri de chemare în judecată), în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, pe baza unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016);

2) Obligarea pârâților Inspecția Judiciară (ordonator terțiar de credite până la data de 31.12.2018, ulterior ordonator principal de credite) și Consiliul Superior al Magistraturii (ordonator principal de credite până la data de 31.12.2018) la plata pentru fiecare luna, începând cu data de 5.08.2017 - la zi și pentru viitor, până la recunoașterea efectiva a dreptului, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățite și venitul efectiv plătit, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație și la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

3) Obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure în bugetul ordonatorilor principali de credite, conform perioadelor aferente, creditele necesare și să vireze în cont sumele necesare efectuării plății sumelor cuvenite.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 240 din 3 martie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge acțiunea introdusă de reclamanții A., K., B., C., D., E., G., H., I. și J., împotriva pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acțiunea introdusă de reclamanții A., K., B., C., D., E., G., H., I. și J., împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată.

Admite acțiunea introdusă de reclamanții A., K., B., C., D., E., G., H., I. și J., împotriva pârâtei Inspecția Judiciară.

Obligă pârâta Inspecția Judiciară să emită un nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamanților, retroactiv, cu începere din data de 18.08.2017, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 484,18 RON și a majorării de 25% prevăzute de art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Obligă pârâta Inspecția Judiciară să plătească fiecărui reclamant diferențele dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus și cele încasate pe perioada 18.08.2017-zi, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 2450 din 3 martie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Inspecția Judiciară, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva unor critici ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește capătul principal al cererii de chemare în judecată, privind calcularea drepturilor salariale și acordarea acestora prin luarea în considerare a VRS 605,225 (484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) recurenta-pârâtă arată că s-a emis Ordinul nr. 143 din 28 decembrie 2020 al Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare prin care s-a stabilit că personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Inspecției judiciare va fi salarizat în perioada 1 august 2016-31 decembrie 2017 prin acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON.

În acest context, recurenta-pârâtă solicită instanței să constate că acțiunea a rămas fără obiect, în ceea ce privește capătul principal de cerere.

Recurenta-pârâtă nu formulează nicio critică de nelegalitate asupra soluției pronunțate pe fondul pretențiilor principale deduse judecății.

În ceea ce privește soluția de obligare a autorității pârâte la actualizarea cu indicele de inflație și acordarea dobânzilor legale pentru diferențele dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus și cele încasate pe perioada 18.08.2017-zi, recurenta-pârâtă susține că este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011, art. 1523 alin. (2) lit. d) și art. 1535 alin. (1) din C. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate în cauză, precum și prin rapoarte la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În ceea ce privește recursul exercitat cu privire la soluția de admitere a petitului principal de cerere, Înalta Curte constată că singura argumentație a recurentei-pârâte este circumscrisă emiterii Ordinului Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare nr. 143 din 28 decembrie 2020 prin care, la pct. 1, s-a stabilit că personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Inspecției judiciare va fi salarizat în perioada 1 august 2016-31 decembrie 2017 prin acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON.

În temeiul acestui ordin, recurenta-pârâta solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte reține că solicitarea recurentei-pârâte nu poate fi primită, neavând fundament juridic în raport de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății de către reclamanți.

Astfel, chiar dacă instituția pârâtă prin conducătorul acesteia a emis un nou ordin de salarizare pentru întreg personalul încadrat la Inspecția Judiciară, prin luarea în considerare a VRS 605,225 RON, prin acțiunea de față, reclamanții urmăresc obținerea unui ordin de salarizare individual, nominal, pentru a putea beneficia de majorarea respectivă în raport de situația particulară a fiecăruia.

În sprijinul acestei interpretări vine chiar punctul 4 al Ordinului nr. 143/2020, în care se precizează că "nu se actualizează aceste sume cu indicele de inflație și nici nu se acordă dobândă legală, deoarece nu există hotărâri judecătorești nominale definitive".

Prin urmare, teoria recurentei, potrivit căreia, petitul principal al acțiunii reclamanților a rămas fără obiect este contrazisă chiar de Ordinul nr. 143/2020 invocat ca temei al acestei susțineri, reclamanții urmărind prin prezentul demers judiciar, tocmai obținerea unei hotărâri judecătorești nominale definitive.

În ceea ce privește critica vizând soluția de acordarea dobânzilor legale și actualizarea cu indicele de inflație pentru diferențele drepturi salariale rezultate din aplicarea VRS 605,225 RON, instanța de control judiciar reține că, în acord cu prima instanță, în caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.

Potrivit dispozițiilor art. 1535 din Noul C. civ. - "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariate ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poale determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței, se cuvin ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Nivelul dobânzii legale este cel stabilit, de asemenea, prin lege respectiv O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Inspecția Judiciară împotriva sentinței civile nr. 240 din 3 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.