ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4653/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 527 din 3 iulie 2020, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că în calitatea sa de ofițer CI nu a făcut altceva decât să execute activitățile specifice din fișa postului, în conformitate cu dispozițiile legilor de la data, epoca respectivă, legi pe care nu le-a făcut el și pe care trebuia să le respecte, așa cum trebuie să le respecte și pe cele din prezent. Prima instanță reține o "dublă natură" a activității în cadrul D.U.I "B.", care l-a privit pe D.Ș., una care privește prevenirea scurgerii de informații secrete de stat către o putere străină, care apare justificată, și o alta care privește cunoașterea concepțiilor politice ale obiectivului urmărit, a unor eventuale intenții de a părăsi țara, aspecte care ar ține de viața privată a persoanei. În opinia recurentului, această dihotomie în abordarea speței a condus la pronunțarea unei soluții eronate din partea primei instanțe, relevând o abordare simplistă a activității de informații, cunoștințe minime despre acest domeniu și ca atare o neînțelegere a fenomenului. Nimic din activitatea serviciilor de informații nu diferă, indiferent de regimul politic, astăzi față de ieri, decât abordarea politică și mijloacele tehnice folosite, evoluate. Zi de zi, ceas de ceas, în lume se desfășoară un război al serviciilor, care aparțin diferitor puteri ori diferitor organizații teroriste. Faptul că astăzi, în țară dar și în străinătate, convorbirile telefonice se înregistrează și rămân stocate timp de 6 luni poate să apară legitimă, ca slujind interesul public, în timp ce monitorizarea unei persoane, în-regimul trecut, pentru clarificarea unor suspiciuni legate de siguranța națională este total nelegală și nedemocratică. Recurentul apreciază că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material (art. 2, litera "a" din O.U.G. nr. 24/2008), atâta timp cât nu a decelat din întreg probatoriul administrat în dosar o intenție a mea de a "... suprima ori îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale omului". O persoană este o entitate complexă și cunoașterea acesteia trebuie abordată din puncte de vedere multiple (psiholologic, social, politic, ideologic, economic, etc), pentru a clarifica o situație, calități, competențe, riscuri, etc . Ca atare, analiza activității în D.U.I. "B." nu poate fi una corectă dacă nu se au în vedere aceste aspecte, dacă abordarea analizei situației nu este una sistemică, holistică, dialectică (care nu este apanajul marxismului, fiind opera idealistului Kant și căreia i-au dat haină materialistă marxiștii). Din punctul de vedere al unui ofițer CI, de astăzi ori de ieri, pentru clarificarea situației din orice dosar care privește cunoașterea oricărui obiectiv, pentru motive diferite, nu pot fi omise oricare dintre aceste criterii. Reține prima instanță, că reprezentantul CNSAS, în dezbateri, oral, a susținut că cetățeanca franceză era doar un "îngeraș" care se ocupa doar cu sprijinul cetățenilor din societatea civilă pentru a emigra în străinătate și exclude ca aceasta să fi fost agent ori ofițer francez, sub acoperire, agent recrutat de o organizație teroristă, agent al oricărei puteri străine (inclusiv al URSS, împotriva căreia statul român acționa prin UM 110, cu măsuri specifice de contrainformații). Recurentul mai arată că la epoca evenimentului, conform sarcinilor de serviciu, cetățeanca franceză reprezenta o persoană suspectă, iar el avea sarcina de a clarifica aspectele pe care și le-a propus în legătură cu obiectivului urmărit, militar în termen, urmând a exploata eventuale informații, obținute în urmărirea informativă, la unitățile cu competențe specifice, Unitatea de la Fălticeni era specializată în a pregăti militari în termen care urmau să execute misiuni de grad "zero", fiind dotați cu armament și muniție de război la obiectivele de importanță deosebită pentru activitatea statului, aflate în zona sa de competență, care cuprindea județele Suceava, Neamț, Iași și Botoșani. Printre obiectivele strategice aflate în atenția elementelor teroriste erau aeroporturile Suceava și Iași, Hidrocentrala Bicaz, trei stații de radio de importanță excepțională, depozite de tehnică, echipament, armament și muniții, etc. Evaluarea profesională și psihologică era o normalitate, așa cum se face în prezent cu orice militar ori polițist. Accesul la "valiză " era unul curent din motive sanitare sau de altă natură (alimente, alcool, documente secrete, armament, muniție, etc) și se efectua la intrarea și ieșirea din unitate și de câte ori era necesar, era efectuat de ofițerul/subofițerul de la punctul de control ori comandanții nemijlociți, care aveau obligația să raporteze pe cale ierarhică. Recurentul consideră că nu a făcut altceva decât să acționeze în limita legilor și regulamentelor militare, a căror încălcare atrăgea răspunderea juridică, inclusiv penală. C. nu a suportat nici un fel de îngrădiri ale drepturilor sale fundamentale, mai mult față de oricare dintre colegii lui, fie că se aflau ori nu în atenția ofițerului CI, decât cele care rezultă din privațiunile militare, conform legilor și regulamentele militare. Or, privațiuni sunt în orice activitate militară, indiferent de regim politic. Referitor la încălcarea dreptului la viață privată, nici reclamantul și nici prima instanță nu explică în ce mod petentului D.Ș. i s-a încălcat acest drept. Acesta era atunci militar în termen și acest drept era oricum restrâns în virtutea privațiunilor pe care le presupun serviciul militar. Dacă CNSAS se referă la percheziția efectuată la valiză, având în vedere scopul urmăririi informative, această metodă de lucru era perfect legală atunci și ea se practică și astăzi, doar că diferă modalitățile de autorizare. Recurentul mai susține că nu a umblat niciodată în valiza obiectivului dar a cunoscut conținutul acesteia prin intermediul subofițerilor și ofițerilor care aveau obligația de cunoaștere și evaluare a militarilor în termen. Dacă domnul D.Ș., în calitate de militar în termen, ar fi respectat legea, adică și-ar fi informat superiorii în legătură cu relația sa cu un cetățean străin, în condițiile în care putea să cunoască sau să ia cunoștință despre anumite date, situații, informații care puteau constitui secrete de stat sau secrete de serviciu, categoric că nu mai putea fi suspicionat în nici un fel și nu ar fi fost luat în verificări. În ceea ce privește libertatea cuvântului, recurentul consideră că totul apare hilar, total nejustificat, neexplicat de către CNSAS, astfel că nu poate să înțeleagă decât că demersul reclamantului nu este decât unul fals, birocratic, de natură a-și justifica existența. Astfel recurentul susține că nu a intrat în contact cu acest domn, nu a propus măsuri administrative împotriva sa (atenționare, avertizare, etc) sau de începere a urmăririi penale, ba mai mult, în analiza efectuată în luna iunie 1987 a concluzionat, în conformitate cu realitatea, că suspiciunile pentru care a fost luat în lucru în cadrul urmăririi informative nu se confirmă. El a fost mutat la Ploiești, la cerere, pentru a fi mai aproape de domiciliu, de părinți. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea nr. x/21.05.2018, adresată CNSAS de numitul DȘ, s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. x, dosar în care figurează recurentul-pârât, cererea fiind legală, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Recurentul-pârât, având gradul de căpitan în cadrul UM 0632/4A (Serviciul Independent pentru Asigurarea Contrainformativă a Unităților Centrale și Teritoriale ale D.S.S. și ale M.I.), Biroul C.I. Brașov, respectiv UM 0854 Fălticeni, Biroul CI, a participat la instrumentarea dosarului mai sus amintit prin întocmirea unor documente ce l-au vizat pe numitul DȘ, militar în termen, mutat de la Batalionul de Securitate Oradea la UM 0845 Fălticeni, jud. Suceava, iar mai târziu la UM 0599 Ploiești, care a fost urmărit informativ în perioada 1987-1989 de organele de contrainformații militare, deoarece "a fost semnalat în relații cu D., funcționară din cadrul organizației Crucea Roșie Internațională, cunoscută cu preocupări de a sprijini unele persoane din R.S. România de a emigra în străinătate", așadar din motive politice. Intimatul-reclamant a susținut că activitățile desfășurate de recurentul-pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit dreptul la viață privată și la liberă exprimare, fiind astfel îndeplinite condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de "lucrător al Securității". Înalta Curte reține că pentru constatarea calității de lucrător al securității în sensul O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări, legiuitorul stabilește în cuprinsul art. 2 lit. a) cerințele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru reținerea acestei calități, respectiv: a) în perioada 1945-1989, să fi avut calitatea de ofițer/subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, b) în calitatea menționată la pct. a), să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Incidența acestui text legal se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiția ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" și, în al doilea rând, ca excepțiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o ordine democratică". Altfel spus, în cazul existenței unei suspiciuni ce ar putea afecta siguranța statului, prevederile menționate permit desfășurarea pe o anumită perioadă de timp a unor activități de către organele abilitate în vederea confirmării/infirmării acestor suspiciuni, perioadă în care, indiferent de rezultat, activitățile desfășurate cad sub protecția acestui text legal. Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanță a apreciat îndeplinirea ambelor condiții necesare pentru reținerea calității de lucrător al Securității a recurentului. Astfel, prima condiție este îndeplinită, deoarece recurentul a fost angajat al fostei Securități, având gradul de căpitan în cadrul UM 0632/4A (Serviciul Independent pentru Asigurarea Contrainformativă a Unităților Centrale și Teritoriale ale DSS și ale Ml), Biroul CI Brașov, respectiv UM 0854 Fălticeni, Biroul CI (1987). Recurentul, în calitatea sa de ofițer al fostei Securități, a participat la supravegherea informativă a titularului dosarului nr. x, militar în termen, deoarece "a fost semnalat în relații cu D., funcționară în cadrul organizației Crucea Roșie internațională, cunoscută cu preocupări de a sprijini unele persoane din RS România de a emigra în străinătate". Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a reținut că participarea recurentului la instrumentarea dosarului a rezultat din faptul că acesta a propus un Plan de măsuri extrem de amplu, având ca obiective: - "Clarificarea scopului și împrejurărilor în care obiectivul a intrat în relații cu B. M. din Franța și natura relațiilor dintre ei; - Modalitățile de ținere a legăturii și, dacă întâlnirea realizată la Sibiu a fost întâmplătoare sau ca urmare a unei înțelegeri prealabile; - Stabilirea intențiilor de viitor ale obiectivului, dacă se interesează de date secrete de stat și de serviciu care nu-i intră în competență a le cunoaște precum și a activității, comportării și a relațiilor pe care le are; - Prevenirea permanentizării acestor relații, influențarea sa pozitivă în scopul întreruperii lor. Astfel fiind, în mod corect s-a constatat că măsurile operativ-informative propuse de recurent au fost realizate, fapt ce reiese din documentele reținute în nota de constatare, au fost realizate investigații complexe la domiciliul titularului și a surorii sale în București, sursele "E." și "F." au fost dirijate pe lângă persoana urmărită, informând cu privire la preocupările și activitatea sa, precum și efectuarea de percheziții secrete la valiza militarului. Din materialele depuse în probatoriu a rezultat că între persoana urmărită de Securitate și cetățeana franceză existau relații personale și nicidecum relații care ar fi putut periclita siguranța națională. Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, prelucrând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate și prelucrate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viată privată. Nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente. Important este faptul că simpla folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viață privată. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.