ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2638/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 1133 din data de 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva sentinței civile nr. 1133 din data de 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința atacată este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor de drept material respectiv ale art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Prima instanță a arătat că, în speță, este îndeplinită condiția referitoare la faptul că intimatul a fost ofițer al fostei Securități, dar, potrivit interpretării date de prima instanță, nu ar fi îndeplinită cea de-a doua condiție legală pentru constatarea calității de lucrător al Securității.

În esență, în considerentele hotărârii judecătorești s-a reținut că "activitățile pârâtului se circumscriu atribuțiilor legale pe care le avea în calitate de lucrător al fostei Securități", sens în care a citat în extenso din cuprinsul Decretului nr. 121 din 3 aprilie 1978, evidențiind anumite atribuții pe care prima instanță le consideră relevante.

În primul rând, din perspectiva definiției legale a noțiunii de lucrător al Securității, dată de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, relevant este doar dacă fostul ofițer sau subofițer al Securității "a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Nu are nicio relevanță, din perspectiva legiuitorului, dacă acțiunile Securității de încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale aveau sau nu susținere legală sau regulamentară. Altfel spus, dacă un ofițer al Securității încălca un drept fundamental, pentru motive tipice poliției politice, acesta se înscrie în categoria lucrătorilor Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fără a mai avea relevanță, din perspectiva definiției menționate, dacă respectiva acțiune de încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale era sau nu susținută de ordinul superiorului, sau de regulamentele de funcționare a Securității, sau de legislația impusă de regimul comunist. Aceasta este interpretarea dată nu numai de CNSAS, dar și de jurisprudența creată în aplicarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Prin urmare, atât timp cât adaugă, la condițiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, o condiție care nu este prevăzută prin definiția legală (prima instanță raportându-se la condiția nerespectării legislației care stabilea atribuțiile Securității, condiție neprevăzută prin definiția legală) rezultă că prima instanță a adăugat la definiția legală a noțiunii de lucrător al Securității și a distins acolo unde legiutorui nu a distins, ceea ce este nepermis.

O interpretare contrară jurisprudenței conturate până în prezent, ar duce la situația în care calitatea de lucrător al Securității nu s-ar mai constatat în nicio cauză, întrucât legislația regimului totalitar comunist impunea, așa cum rezultă din chiar textul decretului citat de prima instanță, tocmai aplicarea politicii "partidului", pentru a combate "propaganda îndreptată împotriva orânduirii socialiste", cu alte cuvinte, pentru reducerea la tăcere a opozanților regimului și pentru menținerea la putere a B..

În consecință, sentința primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării greșite a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, dar și a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României și de art. 6 alin. (1) din C. civ., situație ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Intimatul-pârât a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 04 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății, reținând în esență, că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la desfășurarea unor activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, iar supravegherea, urmărirea și sancționarea numitului C.., care era "bănuit de agitație cu caracter dușmănos", s-au înscris în atribuțiile pârâtului prevăzute de art. 5 pct. I lit. a), d), e), k) al punctului I din Decretul nr. 121/1978.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menționate, instanța de control judiciar constată că este incident motivul de nelegalitate invocat, soluția primei instanțe fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

O analiză a textului legal în discuție demonstrează că este irelevant pentru stabilirea calității de lucrător al securității distincția creată de intimatul-pârât între ofițerii de informații și ofițerii de cercetare penală în cadrul organelor de securitate. Esențială pentru stabilirea acestei calități este ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității, indiferent de atribuțiile concrete în cadrul acestei instituții, iar în privința intimatului-pârât este necontestat că în perioada de referință analizată (anul 1968-1969) avea gradul de locotenent major, în cadrul I.J. Iași, Serviciul 1, Biroul 3.

În îndeplinirea acestor atribuții specifice, instanța de fond a reținut că, pârâtul a supravegheat, urmărit și sancționat numitului C.., care era "bănuit de agitație cu caracter dușmănos", iar aceste activități s-au înscris în atribuțiile pârâtului prevăzute de art. 5 pct. I lit. a), d), e), k) al punctului I din Decretul nr. 121/1978.

Înalta Curte nu împătășește această opinie având în vedere că, în calitate de locotenent major intimatul-pârât a activat în cadrul I.J. Iași, Serviciul 1, Biroul 3, a participal la instrumentarea dosarului x, a semnat olograf Raportul din 11.03.1968 din cuprinsul căruia reiese că propune "/.../a se aproba avizarea celui în cauză de către organele informative, având în vedere manifestările dușmănoase avute", măsura avertizării fiind pusă în executare, aspect ce rezultă din însemnarea marginală datată 06.04.1968 "Numitul C.. a fost avertizat la data de 04.04.1968 de către cpt. D.", iar ulterior punerii în executare a măsurii avertizării, intimatul-pârât a întocmit o Hotărâre de închidere a dosarului de verificare nr. 3878 privind pe C.. bănuit de agitație cu caracter dușmănos, datată 12.04.1968 în care s-a menționat "/.../sarcinile propuse a fi rezolvate în cadrul dosarului de verificare au fost îndeplinite, elementul în cauză fiind avertizat/.../" și propune "/.../Dosarul de verificare să fie clasat iar elementul va fi urmărit informativ în continuare în cadrul bazei de lucru din com. Gropița".

În considerarea aceleiași propuneri, intimatul-pârât a dirijat și instruit sursele "E." și "F." din legătura personală a titularului dosarului, astfel cum rezultă din adnotările acestuia pe marginea notelor informative furnizate de aceste surse.

Înalta Curte constată că activitățile de supraveghere, urmărire și sancționare s-au desfășurat în perioada 1968-1969, context în care în mod greșit a reținut prima instanță incidența art. 5 pct. I lit. a), d), e) și k) al Decretului nr. 121 din 3 aprilie 1978, în temeiul cărora intimatul-pârât exercita atribuțiile Departamentului securității statului și organelor din subordine, după cum urmează:

"a) răspunde de modul în care se aplică politica partidului și statului în domeniul apărării securității statului;

d) acționează pentru contracararea și neutralizarea activităților cu caracter fascist, naționalist-iredentist și de propaganda îndreptată împotriva orinduirii socialiste;

e) acționează pentru cunoașterea, prevenirea și lichidarea oricăror fapte de natura sa submineze economia naționala și sa aducă atingere securității statului;

k) organizează și executa, potrivit legii, activitatea de urmărire penală a infracțiunilor date în competența securității statului".

În acest context, Înalta Curte constată că în mod greșit a reținut prima instanță că activitatea de supraveghere, urmărire și sancționare a numitului C.. făcea parte din atribuțiile specifice Departamentului securității statului, conform Decretului nr. 121/03.04.1978 conform cărora intimatul-pârât trebuia să "răspundă de modul în care se aplică politica partidului și statului în domeniul apărării securității statului", să "acționeze pentru contracararea și neutralizarea activităților cu caracter fascist, naționalist-iredentist și de propagandă îndreptată împotriva orânduirii socialiste" și să "organizeze și să execute, potrivit legii, activitatea de urmărire penală a infracțiunilor date în competența securității statului", având în vedere că în calitatea reținută, a participat direct în urmărirea informativă a subiectului dosarului nr. x prin avizarea pentru legalitate a "avertizării", a "atenționării" și respectiv a "sancționării" persoanei urmărite, iar faptul că persoana urmărită "era cunoscută cu manifestări dușmănoase împotriva tranformării socialiste a agriculturii și a regimuli democrat popular" nu se încadrează în dispozițiile legale sus-citate.

Împrejurarea că informațiile privind faptele numitului C. nu erau de natură a aduce atingere securității statului ori să conducă la subminarea economiei naționale rezultă din dosarul de urmărire nr. x, având în vedere că prin din conținutul acestuia nu rezultă că cel urmărit ar fi săvârșit concret acele fapte, iar intimatul-pârât nu se poate prevala de anumite dispoziții legale în epoca evenimentelor pentru a se considera că activitățile și rezultatul măsurilor luate ar fi fost în conformitate cu atribuțiile ce-i reveneau.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, simpla obținere și mai ales, folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Or, în cauza dedusă judecății, nu prezintă relevanță dacă informațiile obținute și prelucrate de către intimatul-pârât au determinat sau nu îngreunarea situației persoanei urmărite, importantă fiind, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de intimatul-reclamant, în viața privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofițer al Securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Prin urmare, toate activitățile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, respectiv faptul că intimatul-pârât a participat în mod activ în cazul numitului C.. la aprobarea avertizării și respectiv punerea în executare a măsurii avertizării, precum și luarea unui angajament ca pe viitor să aibă o comportare corespunzătoare în relațiile cu diverși cetățeni, să semnaleze organelor de securitate manifestările ostile la adresa partidului și statului, demonstrează caracterul profund abuziv al acțiunilor desfășurate de organele de securitate, cu participarea directă a intimatului-pârât, apte prin efectul lor de a limita și afecta nejustificat dreptul la viață privată și dreptul la libertate de exprimare și conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate.

Așa fiind, Înalta Curte constată că intimatul-pârât nu se poate apăra invocând natura activității desfășurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist", care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere reglementarea convențională și constituțională a dreptului la viață privată și a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care intimatul-pârât în calitatea pe care o avea și de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficiență, în sensul garantării și respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

Prin urmare, activitățile desfășurate de intimatul-pârât în calitate de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean Iași se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și în consecință se va constata calitatea acestuia de lucrător al securității.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând, va admite cererea dedusă judecății și va constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 1133 din 11 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Admite cererea de în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A..

Constată calitatea pârâtului A. de lucrător al Securitatii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2022.