ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3137/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 31 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 1143 din 13 martie 2018, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței meționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului declarat se arată că prima instanță a respins acțiunea încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, situație care atarge incidența motivului de nelegalitatea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant arată că nu se poate susține că "activitatea pârâtului s-a desfășurat pentru considerente ce țin de siguranța națională", întrucât "/.../demersul în care a fost implicat pârâtul urmărea lămurirea unei suspiciuni de contraspionaj", "/.../, iar nu în mod esențial de susținere a puterii comuniste și reprimare a opozanților săi", așa cum în mod eronat a susținut prima instanță.

În motivarea acestei concluzii, judecătorul fondului a reținut că "/.../natura funcției desfășurată de persoana supravegheată și relațiile acesteia cu persoane de vază ale societății românești erau de natură să creeze suspiciuni".

Or, într-un stat democratic activitățile și comportamentul doamnei B. nu puteau constitui un temei rezonabil pentru suspectarea acesteia de apartenență la serviciile de spionaj străine.

Suspiciunile existente în privința loialității persoanei urmărite motivat de faptul că aceasta, încă de la sosirea în țară, a manifestat interes pentru a-și crea un cerc larg de relații în rândul cetățenilor români, nu se justifică, având în vedere că doamna B. frecventase în anii 1972 - 1973 cursurile Universității din Cluj-Napoca în vederea susținerii unei teze de doctorat, iar în iunie 1979 a urmat și cursurile de vară organizate de aceeași universitate română.

Apreciază recurentul că în perioada studiilor persoana urmărită și-a creat o serie de cunoștințe în rândul cetățenilor români, astfel că este firească reluarea contactelor cu cetățenii români pe care i-a cunoscut în acea perioadă.

Reiterează și că în intervalul cât s-a aflat la studii, având în vedere titlul lucrării de doctorat pe care o pregătea, respectiv Cooperativizarea agriculturii în R.S. România și implicațiile ei sociale, doamna B. a fost urmărită de organele fostei Securități, conchizându-se din discuții cu factori competenți, consultarea documentelor, observare directă, că informațiile pe care aceasta le-a adunat în scopul redactării respectivei lucrări "nu au fost de natură a periclita securitatea statului și nici nu au făcut parte din categoria datelor secrete".

În concluzie, recurentul apreciază că încercarea de contactare a unor cetățeni români pe care îi cunoștea din timpul studiilor nu constituie o suspiciune rezonabilă pentru ca loialitatea față de statul român a doamnei B. să fie verificată de serviciile de contraspionaj.

Așa cum a arătat și prin acțiunea introductivă, motivul real al urmăririi a fost acela că doamna B. intrase în vizorul securității "deoarece și-a creat numeroase relații în rândul cetățenilor români, între care unele elemente cunoscute cu activitate ostilă și intenții de plecare din țară" (menționează cazul scriitorului C., la acea dată soțul D., ambii părăsind țara în 1987), fapt ce rezultă din sarcinile trasate sursei Violeta: anume să urmărească preocupările și comportamentul doamnei B., conduita acesteia, relațiile pe care și le creează printre colegi.

Din perspectiva definiției legale a lucrătorului, ceea ce prezintă relevanță este ca ofițerul sau subofițerul de securitate să fi dispus/aprobat măsuri care au avut ca efect îngrădirea/încălcarea unor drepturi și libertăți cetățenești din motive care nu aveau de-a face cu siguranța națională.

Or, așa cum rezultă din lectura înscrisurilor existente în dosarul fond informativ nr. x, acestea nu au ca obiect fapte sau preocupări care să fi fost incriminate de legislația în vigoare și nici existența unor riscuri reale pentru colectivitate sau pentru siguranța națională.

Ca urmare, din documentele depuse în susținerea acțiunii introductive rezultă că urmărirea doamnei B. a fost una politică, anume faptul că aceasta întreținea legături cu cetățeni români semnalați cu comentarii ostile și intenții de evaziune.

Subliniază recurentul că, în absența unui motiv întemeiat al urmăririi informative, constituit din existența unor riscuri pentru binele și interesul colectiv, prin preluarea acestui tip de informații, care vizau atât viața privată, cât și opiniile persoanei urmărite, intimatul-pârât a propus desfășurarea unor acțiuni abuzive, prin care organele de Securitate au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei urmărite.

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că prima instanță a apreciat corect asupra neîndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv că pârâtul nu a desfășurat desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Prin întâmpinare, s-a invocat și excepția tardivității formulării recursului, excepție la care intimatul-pârât a renunțat a o mai susține, conform celor consemnate în încheierea de dezbateri din 12.05.2021.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Recurentul-reclamant a invocat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. greșita aplicare de către instanța de fond a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și, respectiv, greșita apreciere a probatoriului, din care reieșea de fapt că acțiunea informativă a intimatului-pârât a avut un scop eminamente politic, lipsit de orice legătură cu apărarea siguranței naționale.

Înalta Curte reține că art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definește noțiunea de lucrător al Securității, ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Definiția legală enunțată spre a determina conținutul noțiunii de lucrător al Securității, trebuie coroborată cu dispozițiile art. 2 lit. b) din același act normativ, potrivit cărora este "colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.(…)"

O.U.G. nr. 24/2008 este un act normativ prin care s-a urmărit deconspirarea prin consemnare publică a persoanelor care au participat la activități de poliție politică comunistă.

Din actele dosarului rezultă că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege.

Astfel, pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității, în cadrul Direcției a III-a, Serviciul 2, cu gradul de căpitan în perioada de referință (1984, 1985).

Însă, nu se poate afirma, pe baza probatoriului administrat, că pârâtul a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în sensul prevederilor coroborate ale art. 2 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Așa cum corect a arătat și prima instanță, dreptul la viață privată nu este consacrat nici măcar în prezent ca fiind unul absolut, ci poate cunoaște limitări, între care se numără și cea impusă din rațiuni de securitate națională, astfel că - pentru ca activitatea desfășurată de intimatul-pârât să determine calitatea acestuia de lucrător al securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008 - trebuia demonstrat de către recurentul-reclamant că scopul urmărit de intimat nu a fost în legătură cu obiectivul de interes public afirmat, ci de susținere a puterii comuniste și reprimare a opozanților săi.

Analizând Nota de constatare nr. x/01.03.2017, în baza căreia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat acțiunea, Înalta Curte reține că aceasta expune implicarea intimatului-pârât în dosarul I x - titular B., dar probele administrate în dosarul primei instanțe, cu toate că demonstrează activitatea desfășurată de intimatul-pârât în calitatea sa de ofițer al fostei Securități, nu privesc fapte ori demersuri concludente din perspectiva O.U.G. nr. 24/2008, îndreptate împotriva numitei B..

Din înscrisurile indicate se poate observa implicarea intimatului-pârât în urmărirea informativă deschisă asupra persoanei cu nume de cod E., însă această urmărire informativă nu are ca scop obținerea unor informații cu caracter personal și pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea interselor naționale.

Din contră, intimatul-pârât, în calitatea sa de ofițer de contraspionaj, a desfășurat activități specifice față de angajata unei ambasade, față de care exista suspiciunea de spionaj, suspiciune bazată și pe legăturile persoanei urmărite cu persoane cu funcții înalte.

Activitățile intimatului-pârât față de persoana urmărită relevă preocuparea de a determina dacă are sau nu calitatea de spion, iar nu față de viața personală a acesteia.

Împrejurarea că aceste acțiuni ale intimatului-pârât au avut aptitudinea de a afecta viața privată a persoanei urmărite nu este suficientă pentru a se constata calitatea de lucrător.

În acest context, Înalta Curte consideră că nu poate fi ignorat faptul că exercițiul drepturilor omului reglementate prin diverse instrumente internaționale poate fi circumstanțiat sau chiar limitat în funcție de alte interese generale care țin de protejarea securității colective, iar asemenea limitări pot privi inclusiv dreptul la viața privată, dacă ele urmăresc un scop legitim, adică țin de asigurarea integrității teritoriale a statului sau a securității publice.

Totodată, este de notorietate că, serviciile de contraspionaj urmăresc culegerea de informații cu privire la persoane și fapte ale acestora care pot afecta securitatea statului respectiv, fără elementul relevant pentru aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, și anume regimul politic din acel stat.

Or, după cum a rezultat din probele menționate, măsurile de supraveghere au fost dispuse de intimatul-pârât cu scopul de a preveni atragerea persoanei verificate de către organele specializate ale altor state, pe baza unor informații inițiale de natură a pune la îndoială loialitatea persoanei respective față de statul român.

Apărarea intimatului-pârât în sensul că activitatea pe care a desfășurat-o a fost una specifică celei de contraspionaj, iar nu de susținere a puterii comuniste și reprimare a opozanților săi a fost, deci, în mod temeinic reținută de prima instanță.

Astfel, având în vedere că activitatea intimatului-pârât nu a fost desfășurată în scopul sprijinirii regimului totalitar comunist, că verificările efectuate în raport de datele furnizate acestuia nu erau în legătură cu regimul politic de la acel moment, ci cu obiectivul major al siguranței naționale, Înalta Curte apreciază - în acord cu instanța de fond - că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că nu se poate proceda la stabilirea calității intimatului-pârât de lucrător al Securității.

La adoptarea acestei soluții se are în vedere și împrejurarea că activitățile informative cu relaționare în plan extern se deosebesc substanțial de cele interne, având scopuri și rațiuni diferite.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar soluția dată de instanța de fond este legală și reflectă corecta aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul CNSAS, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 1143 din 13 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2021.