ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4327/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar-Consiliul Concurenței și B., anularea Deciziei nr. 4 din 06.09.2019 emisă de către Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar, care în urma analizării plângerii a constatat că nu au rezultat elemente care să conducă la stabilirea încălcării dispozițiilor art. 29 alin. (3) și art. 33 alin. (3) și (5) din Legea nr. 202/2016 de către pârâta B.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 792 din 16 septembrie 2020, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Concurenței - Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar și B., ca nefondată în privința capătului de cerere privind anularea deciziei și ca inadmisibilă în privința capătului de cerere privind admiterea plângerii.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța a fond a făcut o aplicare greșită și o interpretare total eronată a textelor de lege de drept material considerate a fi aplicabile în cauză. Se susține că S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă" S.A. și-a respectat obligațiile contractuale, fiind de bună credință de-a lungul întregii perioade de desfășurare a contractelor încheiate cu pârâta, iar aceasta așa cum rezultă din plângere, în contradicție cu poziția Consiliului de Supraveghere din Domeniul Feroviar consideră că încalcă legislația în vigoare prin însăși clasificarea operatorilor în cele două categorii menționate și este discriminatorie. În ceea ce privește derularea procedurii de investigație, în conformitate cu art. 56 alin. (4), lit. a) din Legea nr. 202/1996, Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar avea atribuția "să solicite informații și/sau documente și să inițieze consultări cu părțile implicate, precum și cu orice altă entitate publică sau privată care poate oferi informații relevante pentru analiza plângerii, în termen de maximum 30 de zile de la primirea plângerii". Această atribuție este recunoscută de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar în "Procesul-verbal al întâlnirii dintre reprezentanții Direcției de supraveghere feroviară - Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar și reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" - S.A., din 16 mai 2019, ora 10, la sediul Direcției de supraveghere feroviară", în conformitate cu prevederile art. 56, alin. (4) din Legea nr. 202/2016, în cadrul analizei plângerilor, pentru exercitarea atribuțiilor sale, reprezentanții Consiliului Național de Supraveghere în Domeniul feroviar solicită informații și inițiază consultări cu părțile implicate, precum și cu orice altă entitate publică sau privată care poate oferi informații relevante pentru analiza plângerii. Drept urmare, având în vedere că S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă" - S.A. este parte implicată prin faptul că a transmis plângerea către Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar, recurenta consideră că procedura de investigare a fost incompletă. Recurenta mai susține că instanța reține că, din probele dosarului rezultă că pârâtul Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar a solicitat pârâtei C.N.C.F. "C.F.R."S.A. o serie de informații, ori în contestație a arătat că nu s-au solicitat de către C.N.S.D.F. date și nici informații suplimentare de la S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă"S.A. și nici nu au fost chemați la discuții, tocmai acesta fiind un motiv principal de nelegalitate a hotărârii instanței de fond. La pct. 4.1, pagina 23 din hotărâre, instanța motivează că S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă"S.A. în calitate de reclamantă nu a formulat nici un fel de obiecțiuni în privința sistemului de reduceri, incluzând și cerința lipsei datoriilor la semnarea contractului de acces la infrastructură, cu toate că anterior adoptării documentului de referință al rețelei, acesta a fost deschis consultării. C.N.C.F. "C.F.R."S.A. nu a consultat operatorii feroviari cu privire Ia regulile de aplicare a reducerii de 33% pentru trenuri intermodale, iar la data introducerii reducerii, era în vigoare DRR (documentul de referință al rețelei) din 01 aprilie 2017, cu modificările ulterioare (până la data de 30.12.2017). De asemenea, la data când a solicitat observațiile operatorilor, textul supus analizei nu includea prevederi privind trenurile intermodale, iar reducerea de 33% pentru trenuri intermodale s-a introdus la data de 03.05.2018. Recurenta mai precizează că prevederile legate de reducerile aplicate TUI pentru trenuri intermodale au fost introduse la data de 20.09.2018, ulterior depunerii plângerii S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă" S.A. În concluzie, S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă"S.A. nu putea face observații cu privire la o regulă introdusă ulterior solicitării de observație și respectiv repunerii în aplicare a DRR (documentul de referință al rețelei). Această situație de fapt a fost semnalată în întâmpinare și nu a fost luată în considerare de către instanța de fond. În raport cu această cerință și în contradicție cu punctul de vedere al Consiliului National de Supraveghere din Domeniul Feroviar, recurenta consideră că Decizia CNSDF nr. 04/06.09.2019 nu permite S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă" - S.A., care este parte vătămată, să analizeze și să deceleze raționamentul autorității emitente. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimații au formulat întâmpinări prin care au solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 4/06.09.2019 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței – CNSDF, a fost analizată plângerea formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă, prin care aceasta semnalase încălcarea de către B. a prevederilor Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european, în ceea ce privește reducerile acordate de B., în calitate de administrator de infrastructură operatorilor de transport feroviar de marfă, susținându-se caracterul discriminatoriu al condițiilor de acordare. Urmare a analizei, pârâtul Consiliul Concurenței – CNSDF, prin decizia contestată a constatat că nu au rezultat elemente care să conducă la constatarea încălcării dispozițiilor Legii nr. 202/2016 de către CNCF CFR în ceea ce privește plângerea analizată. Astfel, s-a reținut că nu au fost încălcate dispozițiile legale de către CNCF CFR în ceea ce privește acordarea reducerii de 33% a tarifului de utilizare a infrastructurii pentru trenurile internaționale de marfă complete aflate în tranzit (fără prelucrare pe teritoriul României) pe rețeaua administrată de CNCF CFR între stațiile feroviare de frontieră ale României cu statele vecine și respectiv o reducere de 33% a tarifului de utilizare a infrastructurii pentru trenurile de marfă complete, care transportă unități de transport intermodal pentru operatorii de transport feroviar de marfă care nu înregistrează datorii la plata tarifului de utilizare a infrastructurii care depășesc 30 de zile. De asemenea, s-a recomandat pârâtei CNCF-CFR revizuirea și actualizarea procentului de 33% reprezentând reducerea în discuție în funcție de costurile luate în calcul în procesul de fundamentare a valorii și structurii tarifului de utilizare a infrastructurii. Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat pretinsa nesocotire de către CNSDF a termenului de 40 de zile pentru adoptarea deciziei, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 202/2016 și la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, arătând că termenul în discuție curge de la primirea tuturor informațiilor. Instanța de fond a analizat conținutul deciziei CNSDF, prin raportare la dispozițiile legale în materie, apreciind că decizia este motivată, în cuprinsul acesteia regăsindu-se expuse starea de fapt, reglementările aplicabile, examinarea argumentelor reclamantei și expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția de respingere a plângerii. În ceea ce privește pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 54 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 202/2016 referitor la solicitarea de informații și de la partea vizată de plângere, Înalta Curte constată că prima instanță a prezentat și analizat în concret informațiile solicitate de către CNSDF, arătând că CFR Marfă se află în eroare cu privire la starea de fapt. De asemenea, în legătură cu pretinsa nerespectare a condițiilor prevăzute de Legea nr. 202/2016 la acordarea reducerilor, Înalta Curte reține că instanța de fond a subliniat că acestei critici i se subsumează două aspecte și anume instituirea unor cerințe pentru acordarea reducerilor care nu se regăsesc în textul legii, respectiv caracterul discriminatoriu al cerinței criticate. Astfel, instanța de fond a analizat cadrul legal aplicabil, respectiv art. 29 și 33 din Legea nr. 202/2016, aplicându-l la cazul concret dedus judecății, iar în ceea ce privește pretinsul caracter discriminatoriu, instanța a analizat inclusiv jurisprudența referitoare la materia drepturilor omului. Recurenta susține că B. ar clasifica operatorii de transport feroviar (OTFJ, pe de o parte, în operatori care nu înregistrează datorii (creanțe) față de B. mai vechi de 30 de zile și pot beneficia de reducerea de 33% la plata TUI și, pe de altă parte, în operatori care înregistrează datorii (creanțe) față de B. mai vechi de 30 de zile și nu pot beneficia de reducerea de 33% la plata TUI. Înalta Curte apreciază că B. a introdus această condiție pentru toți operatorii de transport feroviar, astfel încât aceasta nu poate avea un caracter discriminatoriu. De altfel, operatorii de transport feroviar, în raporturile contractuale stabilite cu administratorul infrastructurii (B.), și-au asumat obligații, printre care și plata la termen a taxei de utilizare a infrastructurii. Pe cale de consecință, reducerea cu 33% a TUI este o facilitate, de care are posibilitatea de a beneficia un operator feroviar de marfă, care își îndeplinește obligațiile contractuale la timp. Astfel fiind, instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal că exceptarea de la reducerea tarifelor a operatorilor cu datorii la TUI se aplică nediferențiat tuturor operatorilor aflați în situații similare, adică având datorii mai vechi de 30 de zile. Înalta Curte mai reține că sistemele de reduceri au fost introduse pentru fluxuri de circulație determinată, respectiv o reducere cu 33% a tarifului de utilizare a infrastructurii pentru trenurile internaționale de marfă complete aflate în tranzit (fără prelucrare pe teritoriul României) pe rețeaua administrată de B. între stațiile feroviare de frontieră ale României cu statele vecine și, respectiv o reducere de 33% a tarifului de utilizare a infrastructurii pentru trenurile de marfă complete, care transportă unități de transport intermodal. În cazul în care un operator de transport feroviar de marfă beneficiază de reducerea tarifului de utilizare a infrastructurii pentru un tren internațional de marfă în tranzit, acesta nu va primi reducere și pentru trenul internațional de marfă și pentru trenul cu transport intermodal, ci va opta numai pentru una dintre reduceri. Înalta Curte constată că la momentul depunerii plângerii, era în vigoare contractul de acces pe infrastructură feroviară nr. 285/2017, care conferea CFR Marfă calitatea de client al B.. Acordarea reducerii TUI nu modifica clauzele acestui contract, ci reprezenta o măsura menită să încurajeze plata la timp a taxelor datorate conform contractului Prin urmare, afirmația CFR Marfă conform căreia nu putea face observații cu privire la o regulă introdusă ulterior solicitării de observații și respectiv repunerii în aplicare a DRR, este nefondată. CNSDF a apreciat la acel moment că acordarea facilităților, drept recunoscut de lege al administratorului infrastructurii, nu este un element care să fie supus consultării operatorilor și nu a influențat derularea contractului de acces. Aceste reduceri sunt aplicate nediscriminatoriu, tuturor OTF aflați în situații similare, respectiv care nu înregistrează datorii mai vechi de 30 de zile. Recurenta a apreciat că, în conformitate cu art. 56 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 202/2016, Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar avea atribuția să solicite informații și/sau documente și să inițieze consultări cu părțile implicate, precum și cu orice alta entitate publică sau privată care poate oferi informații relevante pentru analiza plângerii, în termen de maximum 30 de zile de la primirea plângerii. S-a mai considerat că procedura de analiză a fost incompletă, prin faptul că CNSDF nu i-a mai solicitat date și informații suplimentare și nici nu a fost chemată la discuțiii, tocmai acesta fiind un motiv principal de nelegalitate a hotărârii instanței de fond. Înalta Curte reține că Legea nr. 202/2016, instituie posibilitatea CNSDF de a solicita date și informații relevante și de a iniția discuții cu părțile implicate, dacă aceste demersuri sunt considerate ca fiind necesare. În situația în care autoritatea de reglementare consideră că este în posesia unor date suficiente pentru a se pronunța, este evident că va proceda la analiza acestora și va emite o decizie, conform competențelor sale. Prin urmare, dreptul de apreciere al oportunității inițierii demersurilor prevăzute la art. 56 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 202/2016 este exclusiv al CNSDF. În ceea ce privește termenul de emitere al deciziei, Înalta Curte constată că potrivit art. 5 alin. (6) din Regulamentul privind analiza și soluționarea plângerilor referitoare la încălcarea Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european "termenul de 40 de zile prevăzut la art. 56 alin. (4) lit. b) din Lege, în care Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar adoptă o decizie, începe să curgă de la data la care plângerea este considerată completă." În cauză, CFR Marfă a fost înștiințată prin adresa nr. x/28.08.2019, cu privire la faptul că plângerea a devenit completă la data de 20.08.2019. Astfel fiind, în mod temeinic și legal s-a reținut că decizia a fost adoptată, cu respectarea termenelor legale, în data de 6.09.2019. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.